Category Archives: Articole

Sugestii de urmarire a blogului

Print Friendly

Dupa cum se stie de ceva timp, se pare ca pierdem Google Reader. Logistica acestei modificari eu nu o inteleg dar asta oricum nu prea conteaza asa ca m-am gandit sa va dau cateva idei despre cum puteti sa nu pierdeti sirul postarilor mele.

Nu stiu in ce masura foloseati pana acum Google Reader dar la mine a fost o prezenta zilnica, aproape indispensabila. Am sa-i simt lipsa enorm mai ales pentru ca sunt destul de nemultumita de optiunile pe care le-am gasit pentru a-l inlocui. Sper ca pentru voi tranzitia sa fie mai usoara.

Iata deci propunerile mele pentru cei care vor sa ma urmareasca in continuare.

Cel mai simplu este sa va inregistrati adresa de mail in casuta din partea dreapta a blogului. Astfel, veti primi pe mail toate postarile noi. Promit ca nu va voi umple de spam-uri. Veti primi doar articolele noi. Ba chiar, puteti sa le luati doar pe cele care va intereseaza – carti, rasfaturi sau bunatati. Pagina principala (adica aceasta) este mai mult pentru povesti, idei, anunturi dar daca doriti va puteti abona si aici. Din cand in cand mai las si pe aici cate o idee care poate v-ar interesa.

Daca nu vreti sa primiti pe mail articolele noi dar vreti totusi sa ma cititi in continuare, puteti muta feed-ul de pe Google Reader in Feedly. Exista multe site-uri care fac ce face Google Reader dar eu m-am inteles bine cu Feedly asa ca vi-l recomand si voua. De fapt, in ultima luna a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult pentru ca arata foarte fain, ca o revista cu toate chestiile mele preferate. Fotografiile si titlurile ies mai bine in evidenta si nu trebuie decat sa ma uit pe acolo si sa-mi aleg ce sa citesc.

Si cel mai important lucru este ca migrarea catre feedly a fost foarte, dar foarte simpla. Am intrat pe pagina Feedly si m-am logat cu contul de google. Si asta a fost tot! El si-a luat singur toate informatiile din Google Reader, le-a mutat in Feedly pastrand organizarea si chiar si articolele salvate de mine in trecut. Apoi nu am facut decat sa adaptez pagina la poftele mele (culori, dispunerea articolelor, etc.). Am pus o iconita Feedly in bara de sus a browserului si il accesez oricand doresc. Ba chiar l-am instalat si pe nou venitul iPad si functioneaza de minune. Are versiuni si pentru Android si Kindle – pe care nu le-am testat inca. Aveti aici cateva sfaturi pentru acomodarea cu Feedly. Uitati-va ce fain arata:

feedly

Cam asta a fost pentru azi, ma iertati ca am repetat aceasta postare pe toate paginile blogului, vroiam sa fiu sigura ca o vede toata lumea. 🙂

Taiteii bunicii – buni de tot

Print Friendly

Acum cateva saptamani, am cumparat niste mega taitei despre care tot vreau sa va vorbesc. I-am gustat din prima zi si am vrut sa va si scriu despre ei tot de atunci dar ii tot testez in diverse retete si nu ma mai satur de ei indeajuns incat sa le fac niste poze decente inainte de a-i infuleca. 🙂

Taiteii Bunicii au aparut pe Facebook prin februarie si nu mi-a trebuit prea mult sa imi comand si eu cateva sortimente. Sunt paste si taitei facuti in casa, cu oua proaspete din curtea doamnei care-i face. Doamna Moraru a avut niste idei tare faine si anume a pus in taitei numai chestii delicioase si interesante: boia, valeriana, roscove, vin sau alge sunt cateva dintre sortimentele de paste cu care ne incanta plus taiteii clasici, subtiri, pentru supa.

Disperata dupa paste cum ma stiti, mi-am luat la incercat trei sortimente (dar o sa le incerc pe toate, nu-i dubiu!). Toate sunt grozave! Au un gust atat de bun incat ti-e mai mare dragul sa le mananci chiar si goale, cu putin ulei si sare.

Taitei simpli cu ulei de masline si sare marina

Varianta cu valeriana este foarte versatila. Se poate pune in salate, in supa, ciorbe si sosuri si in orice va mai trece voua prin cap. Aroma este subtila si placuta, se simte mai mult ca miros, la fierberea pastelor, decat ca gust. Valeriana este desigur o planta cu foarte multe binefaceri, mare parte din ele legate de stres, oboseala (fizica si psihica), suparari emotionale asa ca nu poate decat sa ne prinda bine.

Taiteii rosii sunt cu boia, putin picanti si foarte gustosi. Merg de minune cu un sos arrabiata sau ca paste bolognese. Eu i-am pus si in salate, amestecati cu cei cu valeriana.

Si al treilea sortiment pe care l-am incercat eu este cel cu roscove. Sunt niste paste foarte inchise la culoare, potrivite pentru retete dulci. Ca sa fiu sincera, eu nu-s mare fana a pastelor dulci dar mi-a placut cum aratau acestea asa ca le-am luat pentru a le fierbe cu lapte si zahar. Nu am apucat sa fac asta inca dar mi-am facut o portie mica cu zahar si cacao si sunt deliciosi. (Daca aveti idei sau sugestii cum as putea sa-i mai prepar, nu ezitati sa-mi scrieti).

 

Si acum ca v-am spus cat de mult mi-au placut acesti taitei, sa trecem si la detaliile tehnice.

Timpul de fierbere este de cam 5-6 minute.

Majoritatea sortimentelor sunt 28lei/kg dar nu va speriati. Un kg de taitei inseamna un munte de paste si nu-i musai sa luati un kg intreg plus ca sunt mai usori decat pastele din comert asa ca vor intra foarte multi la kilogram. Eu am luat de 10 lei din fiecare sortiment si am primit ditamai coletul cu 3 pungi mari.  Aveti aici o poza din care va puteti face o idee cam cum arata diverse cantitati din acesti taitei.

I-am primit prin posta romana si au fost ambalati excelent. Nu s-au zdrobit absolut deloc, nu am avut de ce ma plange.

Ce sa va mai zic …sunt foarte incantata de ei. Merita sa-i incercati! 🙂

P.S. Nu se lipesc! 😀

 

Provocarea de vineri – gadget din bucatarie

Print Friendly

Saptamana trecuta Laura a lansat o provocare careia am vrut neaparat sa-i raspund si eu. Trebuia sa vorbim despre gadgetul preferat din bucatarie. A trecut o saptamana si eu nu am reusit sa ma hotarasc despre ce vreau sa vorbesc asa ca am scurtat lista la doar 3 obiecte care-mi plac si care ma ajuta mult in bucatarie.

Nu am putut sa includ tot: castroane cu buline, cutitul de unt, cel de rosii si desigur cutitul mare cu care fac orice, ibricul cu buburuze in care incalzesc apa pt ceai, mojarul mostenire, tigaia buna la toate, storcatorul de citrice, presa de ustori si altele, si altele si altele. Poate le dedic o postare separat, candva.

Iata ce am ales insa – 3 lucruri, caci n-am putut doar unul:

1. Primul este filtrul de apa pe care l-am luat acum un an pentru ca apa de la robinet este gretoasa si imposibil de baut si pentru ca dadeam prea multi bani pe apa plata. Este un filtru ieftinut, de la un stand din Carrefour.Este de la Aquaphor, a fost in jur de 100 lei. Gasiti mai multe informatii despre el aici. Diferenta intre apa de la robinet si cea din filtru se simte foarte bine la gust, elimina 100% clorul dar si alte substante(metale, pesticide). Filtrul in sine este cel alb care se vede inauntrul canii, se schimba la 6 luni si costa in jur de 25 lei. Produsul are si garantie 2 ani dar eu nu am folosit-o caci nu a fost nevoie. Cana este dintr-un plastic destul de subtire dar mai rezistent decat pare iar capacul are un indicator care iti spune cand trebuie sa-l schimbi. Isi face treaba bine, sunt multumita de el si il recomand oricui nu-si permite filtrele acelea care se pun direct la chiuveta.

2. Al doilea produs este un robotel primit de la mama mea. Este luat de la tele-shopping si are si blender dar eu nu prea-l folosesc. In schimb partea pentru maruntit imi e foarte utila oricand. Robotul are cel putin 3 ani si totusi lama e inca ascutita si functioneaza fara probleme. Pun in el tot felul de legume, inclusiv ceapa, dar am macinat si zahar, nuci si cam orice mi-a trecut prin minte. Este foarte eficient, mi-ar fi foarte greu fara el. Stiu ca nu-i cea mai cea tehnologie dar isi face treaba  si sunt multumita.

3. Al treilea gadget este si cel mai nou achizitionat. Este vorba de piao-i, un dispozitiv pt infuzarea mai simpla si mai rapida a ceaiurilor varsate. Am scris foarte mult despre el aici, gasiti si poze si tot tacamul. Este scumput dar pentru mine a meritat, il iubesc si l-as lua cu mine peste tot!

Cam asta a fost desi, ca intotdeauna, as putea sa scriu romane despre toate lucrurile care-mi plac in mica mea bucatarie. Nu-s scumpe sau extravagante sau cine stie ce impresionante pentru cei care-si permit mult mai mult dar sunt ale mele, le-am luat cu efort si m-am atasat de ele folosindu-le mereu.

Vasul Roman – ce este si cum il folosim

Print Friendly

Printre vasele pe care le folosesc  se afla si acest vas roman pe care l-am luat acum cativa ani din Sighisoara. Cred ca majoritatea gospodinelor au unul dar pentru ca am primit intrebari despre el din mai multe parti, m-am hotarat sa ii dedic o postare scurta.

Desi pana acum il gaseam mai mult in concedii, pe la Bran, Brasov, Sighisoara acum a aparut mai peste tot – la targurile de produse traditionale si chiar la supermarket-uri (Carrefour, Kaufland). Pretul se invarte in jurul sumei de 35 lei deci nu foarte mult.

Principalul tel al vasului roman este pregatirea alimentelor intr-un mod cat mai sanatos. Materialul poros (lut) din care este confectionat absoarbe apa iar alimentele se gatesc intr-un strat de aburi care le pastreaza majoritatea calitatilor nutritive, gustul este mai bogat si, cel mai important, totul se poate gati fara nici o picatura de ulei.

Acesta se poate folosi numai in cuptor in felul urmator:

  • Inainte de utilizare se pune cu totul intr-un lighean si se acopera cu apa. Se lasa in apa 15-20 minute.
  • Se pun alimentele in vas si se introduce in cuptor pe care nu este nevoie sa il incalzim in prealabil. Mie imi place mult aspectul acesta pentru ca evitarea preincalzirii cuptorului este unul din lucrurile mici pe care le putem face pentru mediul inconjurator.
  • Se pune capacul si se lasa in cuptor atat cat este necesar (in functie de ce preparati). Nu este nevoie sa umblati la el. Pur si simplu il uitati acolo pana suna ceasul de bucatarie. 🙂
  • La sfarsit se scoate capacul si se mai lasa cateva minute pentru rumenire.

Cam acestia sunt pasii pentru cele mai multe preparate pe care le veti face in vasul roman. Aici includem: friptura de orice fel, sarmale, mancare de varza, legume si chiar paine. Iata cateva din cele pregatite de mine:

Dupa utilizare, vasul se curata imediat cu apa calduta si foarte putin detergent. Niciodata nu puneti pe el apa rece atunci cand este inca fierbinte. Apoi se lasa la uscat, neaparat la aer, cam o zi inainte de a-l pune in punga, cutie sau oriunde il depozitati.

Sunt si cateva aspecte care nu imi plac la el:

  • vasul se pateaza si imprumuta mirosul alimentelor pe care le-ati gati in el. Eu am facut greseala de a pune in el o pulpita de miel si mirosul a disparut de-abea dupa ce a stat in balcon, in dreptul geamului, vreo luna de zile. In general, nu recomand sa faceti in el peste, carne de oaie/miel sau altele care au un miros puternic.
  • Daca nu il spalati imediat dupa folosire, alimentele se lipesc de el. In acelasi timp insa, este destul de dificil de curatat cat este fierbinte sau cald. Sincer, nu imi place deloc cum se curata si asta ma face sa-l folosesc mai rar decat as fi vrut initial.
  • Este greu de manevrat. E greu el in sine iar cu tot cu capac si alimente e si mai si. La mine intra in cuptor cam la limita (dpdv al marimii) ceea ce il face greu de scos cand e fierbinte. Chiar evit sa o fac si intotdeauna imi chem prietenul sa ma ajute. Mai mereu ma ard cand il folosesc.
  • Trebuie uscat foarte, foarte bine, altfel face mucegai. Astfel, trebuie foarte multa atentie unde il punem la uscat si cat sta acolo.

Totusi, tot ce am pregatit in el a iesit minunat inclusiv painea care iese pufoasa si cu coaja crocanta iar varza calita nici nu o mai fac altfel decat in el. Desi mi se pare cam greoi de folosit, rezultatul merita efortul. Iata mai jos idei si linkurile pentru cateva dintre retetele pe care le-am pregatit si in vas roman.

In pozele de mai sus mai vedeti un tip de vas din lut, cu capac, special pentru sarmale. Eu una nu-l recomand pentru ca acestea trebuie tinute in cuptor multe ore pana sa se faca iar gustul nu-mi pare diferit fata de metoda clasica de pregatire. E adevarat ca arata interesant dar sa stai jumate de zi cu ele in cuptor nu mai e asa de interesant.

Cam asta este. Sper sa va fi fost de folos. Kisses! 🙂

Serviciul de cafea

Print Friendly

Beau foarte rar cafea, numai in cazuri exceptionale…cand mi-e pofta sau imi vine vreo idee. De data aceasta recunosc ca am facut-o mai mult de dragul unui set de cafea pe care l-am primit de la bunica mea… Este vechi, cred ca aveam vreo 3 ani cand l-am vazut prima oara si m-am indragostit de el asa cum fac copiii atunci cand nu au voie sa umble la ceva.

In fiecare an l-am vazut in vitrina si in fiecare an bunica mi l-a promis dar intotdeauna am plecat fara el. Anul acesta am facut 27 de ani. Ani de care nu mi-e rusine, de care sunt si eu uimita cat de mult ma bucur. Anul acesta am primit si serviciul de cafea. Poate suna ridicol…dar m-am bucurat de el mai mult decat orice altceva. In primele zile l-am spalat si l-am bibilit, l-am privit zilnic cu mare drag si nu m-am indurat sa-l folosesc. Sunt o persoana cam neindemanatica, am talent la spart lucruri. Au trecut multe saptamani pana sa-mi fac curaj.

Pentru mine nu este un simplu serviciu de cafea…este o amintire draga din copilarie cand deschideam ochii de dimineata direct in vitrina cu acest set. Este un set dintr-un portelan subtire, piesele sunt usurele si foarte comode la folosire. Sunt pictate cu un albastru superb si un auriu care s-a pastrat miraculos de bine. Nu am idee daca e valoros…din partea mea, n-are decat sa coste 2 lei; pentru mine este poate cel mai de valoare lucru pe care il am in casa.

Si pentru ca stiam ca nu a mai fost folosit niciodata, m-am gandit sa-l folosesc in scopul in care a fost creat – pentru cafea, desi se stie deja ca I’m more of a tea person. 🙂 De fapt, nici nu beau cafea, decat in cazuri exceptionale… cum ar fi, de dragul acestui set. 🙂

Gasiti mai multe poze dragi aici.

Despre ceaiurile din viata mea – a true story :)

Print Friendly

Nu prea imi amintesc cum a fost cand am inceput sa beau ceaiuri cu placere. Desigur, la fel ca toata lumea, beau ceaiuri la plic de cand ma stiu. Asa era la noi in familie…se bea ceai. Chiar si cand familia noastra si-a schimbat…membrii, tot se bea ceai. Seara la culcare sau dimineata la micul dejun, era intotdeauna si intrebarea: bei ceai?

Spre deosebire de altii…amintirile mele legate de ceai nu-s doar referitoare la boala.Una dintre cele mai dragi imagini care imi trece prin fata ochilor de fiecare data cand beau ceai este o amintire veche… atat de veche, incat in mintea mea, aproape ca nu i se mai vad culorile, ca-n fotografiile sepia. Bunicul meu sta inghesuit la masa din bucataria lor mica. Eu stau pe colt, langa el cu o farfurie pe care troneaza cateva feliute de telemea. Bunica ii serveste paine prajita. Bunicul intinde tacticos unt pe o felie de paine, pune deasupra niste telemea si incepe sa rontaie cu dintii lui falsi. Miroase puternic a ceai de menta si langa cutiuta de zaharina de pe masa stau intr-o canita frunze de menta scofalcite de la apa fierbinte. Copiii au simturile atat de alerte. Nu pot intelege cum de-mi amintesc totul atat de clar. Bunicul saracul… bea cu scop ceaiul de menta, dar mie mi-era o pofta nemaipomenita. Am primit si eu o felie de paine prajita, branza si o canita cu ceai. Lichidul cald si dulce imi incalzeste gatul si il simt cum circula in jos spre stomac. Aroma intepatoare a mentei imi clateste gura de saratul branzei. Combinatia mi se pare si acum divina. Imi ploua in gura, scriind acum despre ea.

Intre timp, multe ganduri si impresii mi-au alterat experienta ceaiului. Cumpar mereu ceaiuri la plic, pentru ca sunt singurele pe care le pot bea, in graba, la servici unde-i mai greu sa-mi recreez linistea de acasa. Ma simt mereu vinovata…pentru ca stiu ca beau coloranti si arome sintetice. Si totusi continui…nu ma pot lipsi de micuta mea bucurie, chiar si asa alterata cum e ea. Am incercat sa-mi iau la servici infuzorul si o cutiuta cu ceai dar nu prea s-a dovedit a fi practic.

Ceremonia ceaiului o pastrez pentru acasa…cand ma pot bucura pe deplin de ea. Descopar mereu lucruri noi – ceaiuri noi, gusturi noi, oameni noi care indragesc aceste lucruri. De ceva vreme imi rasfat si prietenii cu descoperirile mele. Un ceai si o briosa…:). Invat inca. Nu stiu prea bine cum sa recunosc un ceai bun de unul fals. Am inceput cu ceaiul verde, am descoperit ca nu-i amar. Mi-a placut combinatia cu iasomie si mi-am dat seama ca n-are nici in clin nici in maneca cu ceaiul de slabit (care-i scarbos si mai amar ca fierea).  Ceaiul negru inseamna pentru mine Earl Grey desi si stiu ca ar trebui sa fie mai mult de atat. Iubesc ceaiul alb pentru ca e simplu, curat, linistitor. Acum am o pasiune pentru rooibos fiindca e dulce, chiar si fara zahar si pentru oolong care este atat de… altfel. 🙂 Ma indragostesc mereu de ceainicuri, infuzoare, tavite si cani. Le am intr-un dulapior aproape de usa de la intrare. Cand ma descalt le vad si stiu ca-s in sfarsit acasa. 🙂

Descopar mereu lucruri noi despre ceai… cine ar fi crezut ca poate fi un subiect atat de complex.  Cititnd si gustand am realizat ca dupa ce am baut ceaiuri considerate de altii mediocre, mi-a fost greu sa ma intorc la cele proaste. Imi inchipui cum ar fi daca mi-a permite sa beau ceaiuri bune… Am vrut sa scriu un articol despre ceaiurile pure versus ceaiurile mai comerciale. Mi-a iesit mai degraba o compunere despre cum m-am indragostit eu de ceai.  Merge si asa.

Multumesc Cosmin, pentru inspiratie. Mi-a fost drag sa scriu.

Scriu cam rar despre ceaiuri aici. Dar ma gasiti si pe Tea Mug cu articolase si poze. 🙂

La multi ani!

Print Friendly

New Year Cookies

La multi ani tuturor! Un an bun, cu imaginatie si resurse pentru ca aceasta sa devina realizabila.

Va multumesc ca ma urmariti si mai ales pentru inspiratia pe care mi-o oferiti mereu. Felicitari pentru toate blogurile delicioase pentru care stiu ca munciti din greu si care ma incanta din ce in ce mai mult.

Mult succes in continuare si don’t forget to have fun! 🙂

Diana

P.S. Aceasta postare este comuna tuturor blogurilor pe care le detin. Sper ca anul acesta sa imi materializez visul de a le aduce la un loc.

2 ani de blog

Print Friendly

M-am gandit cu emotie la postarea aceasta…pentru ca asa sunt eu, smiorcaita si usor de emotionat. Am pus-o in draft acum un milion de ani si asteptam sa se faca timpul. Si iata ca a venit si a trecut. Al doilea an de blogging culinar a fost un an aglomerat si cu multe surprize si descoperiri.
2010 a fost anul in care moda blogurilor culinare a explodat pur si simplu. Bucatari si bucatarese au aparut de peste tot, cu retete multe si variate, cu poze atragatoare sau pur si simplu apetisante, cu tupeu si inclinatii catre marketing. Ca vor sa o recunoasca sau nu, pentru unii, bloggingul a devenit o meserie. Si ce meserie frumoasa! 🙂 Ma bucur zilnic de talentul unor bucatari talentati si pasionati. Ma inveselesc mereu descoperind cat de multi dintre acesti bucatari isi descopera si o pasiune pentru fotografie.
Si iata-ma si pe mine… la 2 ani de gatit si fotografiat – cu pasiune si mult, mult drag. Si, desi scriu pe mai multe bloguri si le iubesc pe toate, acesta este blogul prin intermediul caruia am cunoscut cei mai multi oameni. Oameni frumosi si talentati, oameni care ma inspira si pe care ii admir.

Va multumesc din suflet si va mai astept! 🙂

La piata sau la supermarket

Print Friendly

IMG_2067 copy 

Succesul nefericit al supermarketurilor se datoreaza unor factori numerosi, insa eliminarea unui schimb social potential stanjenitor este fara indoiala unul dintre cei mai importanti. Daca va uitati la supermarketuri, veti vedea ca, desi imbracati ca niste macelari, sunt total diferiti de acestia si au atitudinea politicoasa, neamenintatoare, a unor functionari corporativi instruiti sa eufemizeze faptul ca halcile de carne provin din animale moarte.

Citatul acesta din Barnes mi-a atras atentia asupra faptului ca si eu gandesc la fel. Desi toata lumea recomanda cumparaturile facute in piata, de multe ori aleg supermarketul din simplul motiv ca nu am chef de conversatie. In supermarket nu esti o identitate…esti un client si atat. Te fatai printre rafturi, alegi ce vrei, stai un pic la rand eventual cascand gura la clientul din fata, in cosul lui de cumparaturi intotdeauna mai mare decat al tau si mai plin decat al tau. Fara discutii inutile, fara recomandari. Un zambet scurt la casa si ai scapat.

La taraba de legume, domnul de acolo imi zice vecinica si ma intreaba cum mai merge munca. Este amuzant si politicos dar tot imi mai scapa cate o rosie flescaita sau un cartof incoltit. Doamna de la macelarie imi spune puiut si de cand a aflat unde lucrez tot vine sa-mi ceara diverse favoruri. Poate ca sunt unii carora astfel de familiarisme le plac dar pe mine ma incomodeaza si de cele mai multe ori ma deranjeaza. Nu sunt o persoana extrem de sociabila, nu-mi plac discutiile pe strada cu necunoscuti si nici nu apreciez sfaturile primite stand la coada. Nu le suport decat atunci cand stiu ca voi cumpara produse pe care supermarketul nu mi le va oferi niciodata (oua proaspete de tara, rosii de gradina sau altele de genul acesta).

Tin minte si acum cum tatal meu discuta si glumea cu fiecare vanzator din piata astfel incat aveam mereu impresia ca sunt cunostinte vechi. Pentru el era doar un tertip spre a putea face mofturi la produse cu zambetul pe buze. Si atunci functiona. Dar nu toti suntem asa. Eu una nu vreau decat sa cumpar tot ce am pe lista, cat mai repede si daca e posibil la un raport calitate-pret cat mai bun. Pentru mine, partea frumoasa incepe in bucatarie…. piata e doar un preludiu necesar dar cam enervant.

La voi cum e? Preferati piata sau supermarketul?

Aromele copilariei

Print Friendly


Aseara am gasit pe blogul Inei o intrebare care mi-a rascolit visele dar si toata ziua de azi. Ce arome va amintesc de copilarie? Toata ziua numai la asta m-am gandit! 🙂 Si ce zi am avut…

Mai ca imi dadeau lacrimile uneori cu gandul la amintirile ce ma leaga de unele arome.

N-am sa uit niciodata budincile de casa ale mamei, aromate si cremoase cum nici un dr Oetker nu viseaza; mainile ei cu miros de sapun pentru bebelusi (de la sora mea mai mica) si parfumul tatei cand se intorcea acasa dupa un voiaj lung.

Imi amintesc cu drag de serile cu aroma laptelui proaspat muls, cald si spumos si de grija excesiva cu care aduceam carafa calda de lapte proaspat de la grajd si pana pe masa bunicii. Aroma de tocantita de cartofi ma innebuneste si acum si ma duce cu gandul la casa bunicii de la tara, la fel si puiul pane si aroma ardeilor si a rosiilor proaspat rupte din gradina si presarate cu sare.

Copilaria mea a mirosit a soare si iarba verde de la tara la bunica si uneori a ploaie torentiala in praful din fata blocului cand ni se rupea inima dupa sotronul proaspat desenat cu creta; a avut gust de salam de biscuiti si ciocolata Gersy (un fel de Bounty); a avut aroma portocalelor sub bradul de Craciun si a grisului cu lapte si dulceata de casa in serile friguroase de iarna.

Of si cate si mai cate… presimt ca ma voi mai gandi la asta inca mult timp de acum incolo, cu melancolie si tristete. Si cat de mult imi doream atunci sa fiu mare, iar acum as da orice sa ma intorc in momentele acelea…

P.S. V-am pus o poza cu papusa pe care am iubit-o cu pasiune toata copilaria. 🙂