Monthly Archives: December 2014

You are browsing the site archives by month.

Biscuiti turta dulce

Nici nu m-am gandit ca mai apuc sa va scriu inca o reteta de sarbatoare, cu atat mai mult pe asta care nu prea m-a convins initial dar dupa cateva incercari pot spune ca sunt, in sfarsit, multumita. Asadar, daca nu v-a ajuns painea cu ciocolata si stollenul, va poftesc si la turta dulce! 🙂

4

Mi-am dorit foarte mult niste turta dulce care sa nu se intareasca dupa o zi, astfel incat sa fac mai multa si sa o pot darui in caz de nevoie. Si aceasta pare foarte potrivita pentru acest lucru pentru ca, nu numai ca nu se intaresc, ba chiar par ca se inmoaie in timp.  Si nici nu sunt greu de facut asa ca iata reteta cu inspiratie de aici.

Ingrediente:

3 cani de faina

jumate de lingurita bicarbonat

un sfert de lingurita praf de copt

115gr unt

jumate de cana de zahar brun

2 lingurite de spekuloos sau, daca nu aveti, se poate inlocui cu 1 lingurita de scortisoara +un sfert de lingurita ghimbir + jumate de lingurita cuisoare macinate)

un varf de cutit de sare

un ou

3 linguri de miere

Amestecam faina cu praful de copt si bicarbonatul. Separat, batem untul cu zaharul pana se topeste zaharul. Adaugam condimentele, sarea, oul si mierea. Adaugam usor faina si amestecam pana cand se incorporeaza complet. Formam o bila din aluat, o impachetam in folie si o lasam la frigider pentru o ora. O scoatem din frigider si o lasam sa se incalzeasca putin la temperatura camerei (15-30 min). Presaram faina pe masa si peste aluat si il intindem cu sucitorul pana cand ajunge la o grosime de aproximativ 8-9 mm. Decupam forme din aluat.

Punem cuptorul la incalzit.

Le insiram pe o tava, pe o hartie de copt si le bagam in frigider pentru 15 minute. Tava mea nu incape in frigider asa ca pun hartia de copt pe un tocator de lemn, biscuitii deasupra si le bag asa in frigider. Dupa 15 minute, transfer hartia de copt cu tot cu biscuiti in tava si ii bag in cuptor.

Se coc 12 minute sau pana cand marginile incep sa se inchida la culoare. Se lasa putin la racit si apoi se transfera pe un gratar pana se racesc complet. Se pastreaza intr-o punga de hartie, un borcan inchis sau un cosulet acoperit.

Craciunul a trecut dar nu se supara nimeni daca ii incercati pentru revelion. 🙂 Un sfarsit de an minunat si petrecere frumoasa va doresc!

Paine cu ciocolata

Am vrut neaparat sa va scriu si aceasta reteta inainte de Craciun. Este o paine cu ciocolata pe care am facut-o si anul trecut dar tot nu am apucat sa va povestesc despre ea si nici pozele nu prea le prinde din cauza ca e grozava cand e proaspat scoasa din cuptor. Este tot o reteta cu maia, deci apucati-va s-o hraniti sa fie numai buna de folosit. 🙂

Preferment:

225gr faina

280gr apa

25gr maia

Pregatim prefermentul cu 12 ore inainte de folosire. Cel mai bine e seara pentru a face painea a doua zi. Scoateti si untul de la frigider ca sa fie moale de dimineata. Punem si merisoarele la inmuiat in lichior.

Ingrediente pentru aluat:

320gr faina

32gr cacao

30gr apa

530gr preferment

1 ou mare la temperatura camerei

20gr lapte

15gr unt la temperatura camerei

2 gr drojdie uscata (se poate face si fara dar trebuie urmarit aluatul cu atentie si lasat la crescut mai mult)

6gr sare

70gr zahar

o ciocolata

50gr merisoare uscate (inmuiate in lichior)

 Amestecam faina, cacaua, apa, prefermentul, oul, laptele, untul, drojdia, sarea. Am folosit mixerul dar merge si cu mana. Iese un aluat destul de lipicios. Adaugam treptat si zaharul si mixam pana se incorporeaza.

Adaugam ciocolata taiata in bucati (nu razuita) si merisoarele scurse putin de lichior. Amestecam cu mana, acoperim cu folie si lasam sa se odihneasca o ora.

Impaturim aluatul direct in vas. Mai lasam o ora.

Impartim aluatul in doua bucati. In cazul meu, a fost o bucata mare si 4 mai mici pentru a le face briose.

Ungem formele cu unt – o tava de chec si patru vase ramekin. Bucata mai mare de aluat va lua forma unui chec, ruland aluatul ca pe o rulada. Punem aluatul in tava de chec. Celelalte le vom forma ca pe chifle si le vom pune direct in vasele ramekin.  Le acoperim pe toate si lasam sa mai dospeasca o ora. Pentru aluatul doar cu maia, fara drojdie, va fi nevoie de vreo 2 ore.

Inainte de a intra la cuptor, le ungem cu ou batut cu putina apa. Le coacem impreuna, in cuptorul incins cam 40 minute.

Atentie la formele mai mici, vor fi gata mai repede.

Sunt fabuloase cu o cana de lapte in dimineata de Craciun. Pofta buna dragii mei si sarbatori cu veselie si idei delicioase! 🙂

Inspiratia pentru aceasta paine vine de pe blogul Bread Experience.

Stollen cu maia

Stollen este un tip de cozonac traditional din Germania care contine o multime de fructe confiate si uneori martipan. Eu nu am mancat niciodata varianta originala dar cand a aparut provocarea pe Sourdough Surprises, de a face unul cu maia, mi-am zis ca trebuie sa-l incerc. Mai ales ca a trecut ceva timp de cand maiaua mea a facut ultima oara ceva dulce. M-am invartit ce m-am invartit printre retete si, pana la urma, a iesit minunatia de mai jos.

11

Ingrediente pentru 1 bucata:

250gr fructe uscate: stafide, merisoare, smochine, curmale

coniac sau lichior in care sa imbatam fructele de mai sus

150gr maia

300gr faina

100gr unt moale

25gr zahar brun

2 lingurite pline de speculoos (e un condiment care contine piper, scortisoara, ghimbir, cuisoare, cardamom si nucsoara – se poate face un amestec din ce aveti prin casa)

1 ou batut

100-125ml lapte

coaja de lamaie si/sau portocala

fulgi de migdale

Pentru umplutura si glazura:

1 baton de martipan

50gr unt topit

Cu o seara inainte, pregatim maiaua si punem fructele la inmuiat in alcool.

Amestecam aluatul: maiaua, fructele stoarse putin de alcool, faina, zaharul, condimentele, untul, oul, coaja de lamaie si laptele (adaugat cate putin). Framantam un aluat moale, pana devine omogen. Lasam intr-un bol acoperit cu folie pentru o ora. Facem o impaturire si mai lasam inca 2 ore.

Il intindem usor cu palma si facem un sant in mijloc, cu ajutorul unui facalet. Punem acolo martipanul si impaturim aluatul peste bucata de martipan. Stollen-ul are mai mult sau mai putin forma unui bebelus in scutece. Am citit undeva ca este simbolul bebelusului Isus, dar nu mai gasesc acum sa va las linkul.

Eu am pus aluatul intr-o hartie de copt, pe tocator si am bagat cu totul intr-o punga pe care am legat-o la gura. Astfel l-am lasat la crescut inca vreo doua ore.

Se coace in cuptorul incins pentr 50 de minute sau pana este rumenit.

Cand il scoatem din cuptor si este inca fierbinte, se unge cu unt topit pe toata suprafata si se pune la racit in hartie de copt.

A doua zi, se presara zahar pudra peste el, din belsug.

Nu stiu daca a iesit asa cum ar trebui, nu am termen de comparatie, dar de bun a fost bun. A fost divin cald dar si dupa ce s-a racit a avut succes la pofticiosi. Martipanul ala din mijloc face toti banii, ba chiar am sa pun mai mult data viitoare.

Este un desert deosebit care cu siguranta va impresiona la masa de Craciun. In mod traditional se face cu drojdie asa ca daca va place ideea, dar nu aveti maia, puteti incerca varianta cu drojdie.

Nu stiu daca mai apuc sa va scriu inainte de sarbatori. Sa aveti veselie si dragoste in casa si anul acesta si sa va bucurati de zilele libere si de familie. 🙂

Inspiratia aici.

Ceai – Cooked Loose Puerh

Nu v-am mai scris de ceva timp despre ceai desi in ultima vreme am redescoperit placerea unui ceai pe indelete, servit in stil chinezesc. Tot de curand am inceput sa beau si acest tip de ceai chinezesc – puerh. De vina pentru acest lucru este Ionela, care m-a primit in prea-minunatul magazin de ceai si m-a servit cu bunatati. Asa am ajuns sa vreau sa-i mai dau o sansa ceaiului puerh care in trecut imi trezise numai sentimente negative. Asa cum banuiam insa, eram de vina tot eu, caci nu-l pregateam corespunzator.

Asadar, ceaiul de azi este unul pentru “avansati”. Pentru preparare va trebuie un gaiwan sau un ceainic chinezesc si un minim de cunostinte in ceea ce priveste servirea ceaiului in stil gong fu.

Puerh-ul incercat de mine aici are o aroma blanda dar specifica acestui ceai. Numele lui intreg este White Dragon Gong Ting Cooked Loose. Puerh este numele unui oras si acest ceai este exact din acel oras. Frunzele de ceai sunt fermentate pentru a produce o aroma deosebita, distincta. Acest tip de puerh este si usor dulce, foarte placut.

collage puerh

Ceaiul se gaseste de cumparat la Compania ceaiului. Pretul este pe masura calitatii acestui ceai. Cea mai ieftina optiune este mostra de 10 grame (18 lei)  din care puteti pregati ceai de doua ori. Ceaiul poate fi infuzat de mai multe ori. De fiecare data cand l-am baut, am facut cel putin 5 infuzii. Este foarte interesant sa urmaresti schimbarile de culoare, gust si aroma ale acestui ceai pe masura ce apa se raceste si infuziile devin din ce in ce mai slabe.

INFORMATII UTILE:

V-am mai povestit cu alte ocazii despre puerh – aici si aici.

V-am aratat ceainicele mele chinezesti aici.

Puteti urmari un exemplu de ceremonia ceaiului in stil chinezesc aici.