Monthly Archives: September 2012

You are browsing the site archives by month.

Budinca de paste cu sirop de zahar ars

Toate mamicile din tara aceasta fac budinca de paste. Eu inca n-am cunoscut vreuna care sa nu faca si nici doua retete care sa semene la gust n-am intalnit. Mie nu prea-mi place budinca asta de paste…ca-i uscata si grea si pentru ca-mi plac prea mult pastele sarate. Dar asta de va zic acum de ea (reteta speciala de la mama consortului) e buna! Mai ales calda, e o minune!

Asadar, ingredientele pentru budinca variaza in functie de ce-aveti prin casa dar eu am folosit asa:

500gr paste

4 oua

250gr branza dulce

200gr branza sarata (telemea)

jumate de cana de lapte

extract de vanilie, 6 linguri de zahar

Am fiert pastele. Am amestecat restul ingredientelor bine de tot si le-am amestecat cu pastele fierte. Pana aici, stiati deja tot! 🙂

Acuma, luam o cescuta de zahar si o punem intr-o oala la ars. Il lasam pana e de culoarea chihlimbarului, atentie sa nu il maroniti de tot ca-i amar. Apoi ii turnam apa deasupra (sa zicem tot o cana) si il lasam pe foc pana se incalzeste si se ingroasa putin. Am executat astfel niste sirop zahar ars pe care il turnam frumos peste budinca de mai sus. 😀

Puneti-l tot chiar daca se strange balta deasupra. Surplusul o sa intre printre paste si o sa le aromeze peste tot. Intepam din loc in loc cu scobitoarea, ca sa ii facem mai mult loc sosului.

Dam budinca la cuptor pentru aproximativ jumate de ora, pana cand toata zeama s-a absorbit in paste si este rumena si aurie la suprafata.

De taiat, n-o s-o puteti taia acum ca e moale si nu prea fotogenica. Dar mie asa imi place cand e calda si se simt perfect atat saratul cat si dulcele.

Daca sunteti mai rabdatori insa, lasati si pentru a doua zi, cand o puteti portiona mai bine si chiar lua pachet la servici.

Enjoy!

Biscuitii Oreo…de-acasa

Mi-aduc aminte si-acum cat eram de pierduta in spatiu cand se vorbea prin filme despre biscuitii Oreo si eu habar n-aveam despre ce e vorba. Cand au aparut si la noi acum cativa ani am fost tare incantata. Mie-mi plac mai toti biscuitii negri cu crema alba (sunt unii turcesti foaaarte buni) si mi-au placut si astia dar nu m-a apucat cine stie ce nebunie Oreo desi e adevarat ca merg tare bine de dimineata, sfaramati in iaurt.

In fine, tot bantuind pe net am gasit o reteta pe unul dintre blogurile mele preferate si zic hai sa incerc, ce mare filozofie. Si iaca ce-a iesit:

Cum am facut:

Ingrediente

85gr unt la temperatura camerei

100gr zahar alb + 40gr zahar brun

un varf de cutit de sare

un sfert de lingurita praf de copt +  un sfert de lingurita bicarbonat

jumate de lingurita de ness sau alta cafea instant

2 galbenusuri

115gr faina alba cernuta

85 gr cacao cernuta

o lingurita si jumatate extract de vanilie

Umplutura:

60gr unt la temperatura camerei

140gr zahar pudra cernut

1 lingurita extract de vanilie

putina sare

Sa facem intai biscuitii. Intr-un bol batem untul bine cu mixerul si adaugam zaharul si cel alb si cel brun, sarea, praful de copt, bicarbonatul, cafeaua si extractul de vanilie. Se bate bine pana se topeste zaharul aproape de tot si apoi adaugam galbenusurile pe rand. Cel mai bine e sa folositi un bol mai adanc pentru ca e o compozitie care cam zboara pe pereti cand o amesteci.

Adaugam faina si cacaua amestecand cu mixerul la viteza mica. E bine ca acestea sa fie cernute(stiu ca e enervant, nici mie nu-mi place partea asta) pentru ca se amesteca mult mai bine. Veti obtine un aluat gros, ca o plastilina pe care trebuie sa-l framantati putin cu mana si sa formati din el o bila compacta.

Daca nu il folositi acum, aluatul poate sta la frigider o saptamana dar trebuie adus la temperatura camerei inainte de a-l folosi.

Incalzim cuptorul si pregatim aluatul, intinzand o foaie groasa cam de jumate de centimetru. Pentru a intinde foaia, presarati pe masa niste cacao. Mie mi s-a parut potrivita marimea aceasta dar banuiesc ca s-ar putea face si un pic mai subtiri daca vi se pare prea gros asa. Oricum, eu nu vor creste prea mult in cuptor – raman aproximativ la marimea la care i-ati si taiat.  Taiati cerculetele la ce marime vreti sau cu orice forma (eu am vrut sa fie cat mai asemanatori cu Oreo asa ca am folosit un paharel cu diametru cat un biscuite). Le asezam frumos intr-o tava, pe hartie de copt (au iesit aproximativ 30 de biscuiti).

Vor sta la cuptor aproximativ 10 minute. Cand ii scoateti vor avea suprafata ferma dar inca o sa vi se para ca-s prea moi dar nu ii mai puneti la loc pentru ca se arde cacaoa prea tare si se amarasc. Dupa 5 minute, desprindeti-i cu o spatula de pe foaia de copt si lasati-i sa se raceasca de tot.

Putem apoi sa pregatim si umplutura care e foarte simpla. Batem untul spuma cu zaharul pudra, vanilia si putina sare. Zaharul trebuie sa se topeasca de tot iar crema trebuie sa fie fina si putin pufoasa. Daca puneti cam o lingurita de crema pentru fiecare sandvici de biscuiti, vor iesi 15 biscuiti deliciosi cu crema din belsug.

Acum urmeaza partea cea mai grea pentru ca trebuie sa-i puneti intr-o cutiuta cu capac si sa-i lasati la frigider cateva ore pana se intareste umplutura. Mie mi s-au parut grozavi imediat ce i-am scos de la frigider cand erau reci dar au fost si altii carora li s-au parut prea tari si i-au preferat nerefrigerati asa ca ii gustati si vedeti voi cum va place mai mult.

Mie mi s-au parut nemaipomenit de gustosi. Demult n-am mai fost atat de entuziasmata de niste biscuiti si astept cu nerabdare sa-i pregatesc din nou (atunci o sa va adaug si niste poze din timpul productie pentru ca acum nu am facut).

Enjoy!

Cannelloni cu mozarella

Saptamana trecuta am avut o pofta nebuna de paste asa ca am hotarat sa incerc ceva nou, niste paste la care pofteam demult – cannelloni. Imi place tare mult pastele si acest lucru se datoreaza si faptului ca sunt atat de versatile, au multe forme si se preteaza la tot felul de retete. De data aceasta am luat aceste mega -tuburi pe care le-am umplut cu carne de vita si le-am scaldat in mozarella si cascaval de casa. 🙂 Recunosc, nu-i cel mai sanatos lucru din lume si nici cea mai ieftina reteta dar nici nu facem in fiecare zi asa ca am savurat fara prea multe griji.

Ingrediente:

o cutie de cannelloni

600 gr carne tocata de vita

o ceapa mare

4 catei de usturoi

o conserva de rosii taiate si decojite

o lingurita de zahar si una de sare

busuioc uscat – 2 lingurite

Ingrediente pentru sos:

50gr unt

50gr faina

aproximativ 2 cani de lapte

sare, piper alb

mozarella razuita

cascaval razuit (in total un bol mare plin cu cascaval si mozarella amestecate – nu am cantarit)

Carnea de vita o prajim fara ulei intr-o tigaie teflonata adanca. Cu o lingura de lemn, desfacem in bucatele mici si o rumenim bine (aproximativ 10 minute). Apoi o scoatem din tigaie si o dam deoparte.

Adaugam ulei in tigaie si calim ceapa pana se inmoiae. Adaugam si usturoiul zdrobit si mai lasam un minut. Punem apoi si carnea si rosiile din conserva. Adaugam si sarea, zaharul si busuiocul si amestecam. Punem capacul si lasam la foc mediu pana facem sosul.

Intr-o tigaie separat, punem untul si cand este topit adaugam faina. Amestecam bine si lasam sa se rumeneasca putin si apoi incepem sa adaugam laptele. Eu am pus putin cate putin direct din sticla deci nu pot spune exact cat a fost. Amestecam mereu pentru a nu face cocoloase. Eu nu ma pricep prea bine la treaba asta si intotdeauna imi ies cocoloase asa ca dupa ce a fiert destul, pun sosul intr-un bol si amestec cu mixerul vertical astfel incat iese pana la urma un sos fin. Nu uitati sa adaugati sarea si piperul. Cat este inca sosul cald, adaugam cam jumate din mozarella si cascaval si amestecam sa se topeasca.

Intre timp este gata si carnea asa ca putem opri focul si lasa putin sa se racoreasca.

Pentru a aranja totul, folosim un vas de jena sau de ceramica pe care il ungem bine cu unt. Pe fundul vasului putem pune sos alb sau sos de rosii (eu nu am avut asa ca nu am pus). Umplem cannelloni cu carne si ii asezam frumos in vas. Ideal este sa aveti un vas mai mare pentru a pune doar un strat de cannelloni peste care sa turnati sosul. Eu insa nu am asa ca am pus doua straturi, cu sos intre ele si deasupra. Se acopera bine pastele cu sos pentru ca altfel s-ar usca. Eu am simtit destul de tare lipsa unui sos de rosii, mi-a parut rau ca nu am pus.

Acoperim vasul cu o folie si dam la cuptor pentru 45 de minute. Dupa acest timp scoatem folia si verificam cu o furculita sa fie pastele moi.

Mai lasam 5 minute in cuptor pentru a se rumeni si apoi inca vreo 10 minute pentru a se raci putin inainte de a le scoapte din vas.

Aspectul nu este ideal din cauza ca nu am avut vasul potrivit, sunt sigura ca voua va iese mult mai bine dar gustul a fost divin! 🙂

Cartea sucurilor si nectarelor

Intotdeauna imi propun sa fiu mai harnica si mai constiincioasa in ceea ce priveste consumul de fructe, atat pentru mine cat si pentru printul consort care nu le prea agreeaza sau nu prea e obisnuit sa le manance. In general mananc fructe de sezon (mi-e pofta de tot ce vad nou pe piata in functie de anotimp – cirese, struguri, piersici) dar incerc cu mare curiozitate(desi destuld e rar) si fructele mai exotice – imi place mult mango (daca este bine copt) si ananasul de exemplu.

Ideea unei carti care-mi povesteste despre sucuri proaspat facute mi-a placut de cum am vazut-o si mi-am inchipuit desigur ca daca o am, ma voi si invrednici sa pregatesc mai des sucuri naturale si voi renunta mai usor la carbogazoase si siropuri cu apa minerala.

Cartea sucurilor si nectarelor este una din cartile foarte faine ale colectiei arta culinara de la editura All. Contine 365 de retete de sucuri si nectare de la cele mai simple pana la unele mai pretentioase. Prezentarea retetelor este foarte practica, ele fiind dispuse cate 2 pe pagina (uneori si cu poza), langa ingredientele scrise simplu si la obiect fiind adaugat si cate un paragraf cu substantele nutritive continute dar si un fel de tabel de evaluare cu stelute pentru proprietatile sucului respectiv (energie, detoxifiere, digestie, etc.). La sfarsitul cartii gasiti un index foarte util cu ordinea alfabetica a fructelor folosite astfel incat daca aveti un fruct anume prin casa, puteti sa cautati in carte o reteta potrivita pentru el.

Dar partea cu adevarat utila a cartii este ca pe langa retete, mai sunt o multime de informatii foarte interesante si educative. Avem informatii generale despre sucuri, nectare si coctailuri, diferenta dintre acestea si metodele lor de preparare, ustensilele si echipamentul necesar pentru a le pregati si depozita. De asemenea, gasiti informatii despre fiecare fruct in parte (cele mai des folosite) dar si unele legume si proprietatile lor curative precum si felul in care e cel mai bine sa fie preparat. Aflam cateva lucruri si despre aditivii sanatosi care se pot pune in sucuri pentru a le imbunatati calitatile. La sfarsit gasim si un indrumar de consumare a sucurilor cu sugestii pentru diete de detoxifiere sau intarire a imunitatii precum si o foarte utila diagrama nutritionala cu informatii despre diverse substante nutritive si apoi despre diverse boli si cum se poate ajuta la tratarea acestora prin consumul de sucuri si nectare cu referinta directa la retetele din carte.

Ce nu mi-a placut la carte este insa formatul, este mare si foile sunt prinse cu spirala. Asta inseamna ca este destul de sensibila si mi-e teama ca o sa se uzeze destul de repede desi fiind printata pe hartie cartonata, poate are totusi sanse bune de “supravietuire” in bucatarie. Aceasta este insa o preferinta pur personala – nu-mi plac cartile legate cu spirala. De asemenea, titlurile sucurilor nu sunt traduse ci au ramas in limba engleza. E adevarat insa ca si mie mi-ar fi fost greu sa le traduc. Black orchard berry buster, muddy puddle sau veggie carotene catapult ar fi sunat, cu siguranta, mult mai rau in limba romana.

Consider cartea o adevarata bijuterie si ma bucur mult ca o am. Sper sa si reusesc sa pun in practica unele dintre retete desi nu am storcator de fructe si va trebui sa ma descurc doar cu blenderul.

Ceai.Cafea.Cacao – o carte despre rasfaturi

V-am amenintat cu cateva recenzii de carti cu subiect culinar si iata ca incep cu aceasta carticica adorabila despre 3 dintre cele mai faimoase rasfaturi. Este o carte pefecta pentru a o face cadou atunci cand sunteti lipsita de inspiratie dar vreti totusi ceva deosebit si in functie de destinatar puteti sa puneti alaturi de ea o cafea sau un ceai de calitate si niste bomboane de ciocolata deosebite.

Cel mai mare farmec al acestei carticele este felul in care arata – e printata pe hartie frumoasa, lucioasa, are coperti cartonate si poze multe si delicioase, de o calitate buna. Carticica este publicata de editura Allfa si o gasiti la ei pe site la pretul de 49.90 lei. Toate cartile pe care urmeaza sa vi le prezint sunt de la ei, majoritatea sunt chiar superbe asa ca va sugerez sa-i urmariti si pe Facebook pentru a afla din timp de perioadele de reducere si cartile noi.

Cartea este impartita in trei capitole, despre fiecare deliciu in parte. Informatiile sunt destul de generale dar foarte interesante pentru cineva care nu a citit pana acum de fiecare dintre aceste subiecte. Toate capitolele includ un mic istoric, tipuri de ceai/cafea/cacao, modalitati de pregatire si pastrare si tot felul de curiozitati.

Partea cea mai faina a cartii este ca fiecare capitol include si cateva retete care pun in valoare respectivul ingredient: cateva modalitati interesante de a pregati ceaiul impreuna cu fructe si alte ingrediente, sugestii de utilizare a cafelei (care m-au atras si pe mine desi nu beau cafea in mod normal) si desigur cateva retete irezistibile cu cacao sau ciocolata. Chiar am incercat deja o negresa simpla zilele trecute.

Va las si voua mai jos reteta desi este in stilul clasic, probabil ca toata lumea o stie. Sper sa imi fac timp sa mai incerc si alte minunatii din cartea aceasta.

Negresa clasica – ingrediente:

10 linguri de zahar

200gr unt

jumate cana de lapte

4 oua

4 linguri de cacao

100gr nuca

10 linguri de faina

1 plic praf de copt, sare

Punem pe foc mic untul, zaharul, laptele si 2 linguri de cacao. Amestecam mereu pana se omogenizeaza si lasam sa se raceasca putin. Din acest sos, scoatem 15 linguri si le punem deoparte intr-un bol. Asteptam pana sosul ramas in oala se raceste complet si incepem sa-i adaugam cele 4 galbenusuri si sa amestecam .

Separat, batem bine albusurile cu putina sare si incorporam in ele faina amestecata cu praful de copt. Amestecam cu o lingura de lemn, cu grija. Incorporam si nucile dupa crema de ciocolata.

Pregatim o tava unsa cu unt si tapetata cu faina. Turnam compozitia inauntru si dam la cuptor la foc mijlociu. Dureaza aproximativ 20 de minute. Puteti face testul cu scobitoarea pentru a vedea cand este gata.

In crema pusa deoparte mai devreme, amestecam cele doua linguri de cacao ramase. Vom turna acest sos peste prajitura scoasa proaspat din cuptor, adica atunci cand ea este inca fierbinte. Daca doriti, puteti portiona prajitura cand iese din cuptor (in patratele de exemplu) si sa turnati apoi sosul peste, pentru a se absorbi mai bine in prajitura.

Urmeaza sa o lasati sa se raceasca (daca puteti) si sa mancati cu lapte sau ceai sau cafea, dupa preferinte. 🙂 Aceasta este o negresa pufoasa, eu una le prefer pe cele mai cremoase, mai dense asa ca o idee buna ar fi sa-i faceti mai mult sos ca sa se insiropeze mai bine.

Anxi Rou Gui – Compania ceaiului

Nu v-am mai scris de ceva timp despre ceaiuri, adevarul este ca vara aceasta am baut putine si neimpresionante. Am revenit azi insa cu un sortiment de la Compania ceaiului – o mostra pe care o aveam de mai mult timp dar nu am apucat sa v-o prezint.
Este vorba despre un oolong din 2010 – Anxi Rou Gui. Este desigur un ceai chinezesc al carui nume in traducere inseamna scortisoara. Eu nu am simtit gustul de scortisoara dar dupa atat de mult timp fara oolonguri, acesta a fost pentru mine o mare bucurie. Inca de la prima infuzie am recunoscut acel gust specific al oolongurilor – aici doar foarte, foarte putin crud, cu un aftertaste inconfundabil – persistent si dulceag. Este unul din ceaiurile cu un aftertaste lung, am ramas cu aroma lui multe, multe minute dupa ultima gura.

Si culoarea ceaiului este minunata – un auriu cald, ca al mierii. Miroase a toamna si a mere, a vant si ploaie si racoare, e delicat dar cu personalitate.

Ceaiul este de preferat a fi pregatit in gaiwan sau un ceainic mic (in stil gonfu). Eu l-am facut o data in gaiwan si o data in piao-i si nu am simtit diferenta la gust. Diferenta exista insa intre infuzii – pe masura ce se deschid frunzele, ceaiul este si mai bun, mai savuros, aroma este mai plina.  Se pot face multe infuzii, cel putin 4-5. Apa trebuie sa fie la 90 grade, deci destul de calda, iar infuziile dureaza 2-3 minute(spre mai putin in cazul piao-i-ului).

Am savurat acest ceai dimineata devreme si mi-a insuflat o stare minunata de liniste si claritate. Uneori aproape ca nici nu-mi vine sa cred cat de mult conteaza un ceai bun si mai ales sa-ti faci timp pentru a-l pregati si savura cum trebuie. Imi place sa pregatesc ceaiul in piao-i si sa-l beau din cescuta fina a gaiwan-ului. Este cea mai simpla metoda pentru mine, si una care nu compromite calitatile ceaiului. Imi place sa privesc ceaiul, sa-l miros, sa-i admir frunzele cand se deschid. Nimic nu se compara cu un oolong.

Mostra de 10 gr din acest ceai este 9 lei la Compania ceaiului.