Monthly Archives: June 2012

You are browsing the site archives by month.

Clafoutis cu cirese pentru Tea Party

Fug acusi catre taramuri de vacanta dar nu puteam sa va las fara petrecerea de luna aceaasta – tea party de iunie calduros si gustos! Pentru mine, iunie este luna cireselor si a prajiturilor simple cu aceste fructe care-mi plac nespus asa ca, desi fetele au considerat ciresele potrivite pentru petrecerea din mai, pentru mine acum s-au potrivit mai bine.

Asa ca v-am adus o reteta simpla ca buna ziua pe care o stiu de la Isabela, o prajiturica gustoasa, dulce si extrem de aromata si bineinteles plina de dragele mele cirese.

Este vorba despre un clafoutis cu cirese, un desert frantuzesc fin si delicat care scoate in evidenta aroma deosebita a acestor fructe de inceput de vara. Si pe cat este de buna, pe atat e de simplu de pregatit ceea ce e grozav!

Aveti nevoie de:

aproximativ 500gr de cirese

3 oua

100gr de faina cu 1 lingurita de praf de copt

50gr zahar pudra

o cutie mica de frisca lichida (200ml)

100 ml lapte

o lingurita esenta de migdale

unt pentru uns vasul

Scoatem samburii de la cirese si le imprastiem in vasul uns in prealabil cu unt. Eu folosesc un vas patrat de jena; ideal este un vas care sa va permita sa imprastiati ciresele pe fundul vasului intr-un singur strat.

Batem ouale cu un praf de sare si apoi adaugam si zaharul. Batem bine si continuam sa adaugam ingredientele – laptele amestecat cu frisca lichida, faina cu praful de copt si esenta de migdale.  Turnam lichidul peste cirese – nu va speriati, asa trebuie sa fie – lichid.

Lasam la cuptor pana se incheaga si face o culoare frumoasa – aurie. Nu deschideti cuptorul in acest timp. Pudram cu zahar si o servim calduta!

Ati observat invitata speciala, Domnisoara Levantica, da? 🙂

Mozarella in carozza – din nou despre dezmaturi duminicale

Am vazut ieri la tv aceasta reteta, absolut intamplator, si a fost one of those moments….a trebuit sa o incerc pe loc! Tot intamplator (hah, ce ti-e si cu soarta asta! 😛 ) luasem cu o zi inainte un calup de mozarella cu care nu aveam un plan bine definit dar mi-era clar ca ceva bun trebuie sa iasa din ea. Si pe langa acestea, consortul a cumparat o cutie de bere cat casa asa ca reteta s-a potrivit de minune.

Berea cea giganta

Mozarella in carozza asta e un fel de grilled cheese sandwich sau cascaval pane with a twist sau ma rog…cum vreti voi sa-i spuneti; cert e ca-i buna tare! E ca un sandivici doar ca prajit intr-un cojoc de pesmet si ou…intelegeti ideea!

Pentru 2 portii va trebuie asa:

2 felii grosute de mozarella

2 oua batute

4-5 linguri de pesmet amestecat cu sare, piper si cimbru

3 linguri de sos rosii facut in casa dintr-o rosie pasata si o rosie uscata amestecate cu putin ulei si sare

4 felii subtiri de paine pe care le decupati dupa forma feliilor de mozarella

Cam asa:

Cred ca v-ati prins din poza ce trebuie facut dar sa va si zic:

– feliile de paine se ung cu pasta de rosii

– se face un sandvici cu felia de mozarella

– se tavaleste prin ou

– si apoi prin pesmet

– se prajeste in ulei incins, la foc mic, cateva minute pe fiecare parte.

Et voila! Mozarella in carozza for everybody! Buuun de nu se poate, merge bine cu cartofi prajiti si bere.

Si sa va vad acu’ … cine iese la plimbare dupa masa? :))

Hamelman – Scoala painii

Cred ca unii dintre voi stiu ca de cateva luni bune nu am alta preocupare mai intensa decat facutul painii. Nu ma intrebati ce m-a apucat ca nu stiu sa va spun. Pur si simplu mi-a intrat in cap ca vreau sa stiu sa fac paine, si nu orice fel de paine ci paine cu maia. Si fiind eu cea care sunt, nici nu puteam incepe altfel decat cu o carte pentru ca pana nu vad scris pe hartie nu-mi intra in cap. Drept pentru care, iata-ma scriindu-va despre o carte tare faina, pe care am luat-o la sfatul Codrutei (despre care sper ca stiti cu totii ca un fel de bread Guru in blogosfera romaneasca).

Jeffrey Hamelman este un brutar renumit in America, la o simpla cautare pe Google veti gasi o multime de informatii despre el si brutaria sa din Vermont (unde face si vinde paine dar si invata pe altii sa o faca). Cartea sa despre paine este o adevarata enciclopedie pentru brutari, plina de informatii utile, descrise foarte simplu, astfel incat oricine sa inteleaga. Totusi, cartea este ca un manual, trebuie studiata cu atentie si chiar te obliga sa revii mereu la diverse capitole pe masura ce avansezi.

Incepe cu trei capitole de tehnica – trei capitole doldora de informatii peste care nu puteti trece usor, care trebuie pigulite si studiate cu simt de raspundere (asta daca vreti cu adevarat sa invatati ceva mai mult decat o reteta). Pe mine m-au surprins cele trei capitole, m-au descurajat initial si mi s-au parut nesfarsite cand le-am rasfoit; dar odata ce m-am apucat de citit, timpul a zburat si le-am dat gata intr-o dupa amiaza, fara cine stie ce eforturi. Totusi, revin mereu la ele…de fiecare data cand simt ca am uitat ceva, la fiecare reteta pe care nu o inteleg din prima.

Dupa aceasta lunga introducere, urmeaza cateva capitole cu formule pentru paine. Formulele sunt tot niste retete, doar ca ceva mai generale, in sensul ca odata ce le-ai invatat tehnica, poti sa le aplici la 2 paini sau la 20 de paini fara sa dai gres. Mie mi-a luat ceva sa inteleg…de fapt, nu am reusit sa inteleg calcularea procentelor decat dupa ce mi-a spus Codruta mura-n gura, ca la clasa 1. Mintea mea de om care n-a mai facut matematica din clasa a 8a, pur si simplu nu intelegea. Dar si cand am inteles….ziceai ca am descoperit Graalul, atat am fost de incantata!

Si in caz ca nu v-a fost de ajuns, la sfarsit mai este un capitol in care puteti invata despre maia, despre procentele de brutar si printre altele gasiti si niste tabele de conversie ale sistemului de masurare dar si multe alte informatii foarte interesante. In carte gasiti si cateva poze cu diverse aluaturi si paini dar ce mi-a placut mie cel mai mult au fost ilustratiile. Fiecare capitol are ilustratii minunate care iti arata cum sa framanti aluatul, cum sa dai forma painii cum sa o crestezi si alte lucruri importante care sunt greu de invatat doar din cuvinte scrise.

La cele 400 de pagini ale ei, cartea nu are foarte multe formule de paine – poate doar vreo 30 (? nu-s sigura,nu le-am numarat) dar pe mine m-a invatat ceva mult mai important – m-a invatat ideea principala – faptul ca o paine adevarata este o micuta opera de arta in care trebuie sa pui suflet si talent (atat de putin cat aveti, tot e important), atentie si disciplina.

Eu am luat cartea, in principal pentru a invata sa fac paine cu maia dar am descoperit in ea si un capitol despre paini facute cu drojdie din comert care mi-a schimbat definitiv tehnica de a face paine. Acum toate painile mele cu drojdie ies infinit mai bune chiar daca la cele cu maia mai am inca mult de lucru.

Ce mi-a fost cel mai greu sa accept la cartea lui Hamelman a fost insa modul de formulare al retetelor. Cartea este dedicata in primul rand brutariilor asa ca primele cantitati ale unei retete sunt pentru mai multe paini (de la 7 la 26). Exista si o coloana pentru Home baking cu cantitati pentru 2 paini dar este in livre si uncii (deci trebuie sa va chinuiti sa le transformati in sistemul nostru) si pe langa asta,  unele au mici greseli. O formula are patru coloane, ultima fiind dedicata procentelor de brutar. Cel mai bine este sa invatati calculul acestor procente si sa il aplicati la cantitatile proprii (eu nu fac niciodata mai mult de 2 paini).

Asadar, cred ca v-ati dat seama ca aceasta carte nu este tocmai pentru amatori sau incepatori (si asta v-o spun in calitate de foarte incepator). Nu veti gasi in ea retete simple si gata in 30 minute. Dar daca va place si va doriti sa invatati ceva nou , va atrage subiectul si sunteti dispusi sa-i acordati o cantitate semnificativa de timp, atunci v-o recomand din tot sufletul. Mie nu-mi pare rau ca am luat-o desi mi-am prins urechile in ea la inceput si inca nu am reusit sa fac o paine cu maia perfecta.

Paine cu usturoi si ulei de masline

Cred ca am dezvoltat o mini obsesie pentru paini. Si este desigur doar vina Codrutei , despre care am ajuns sa cred ca are un cuptor magic pentru ca altfel nu-mi explic toate minunatiile de paini pe care le scoate de acolo. Probabil ca iti trebuie si niste talent…ca sa faci paine cu maia atat de mirobolanta. Talent care la mine lipseste asa ca fac si eu ce pot…mai precis imi satisfac obsesia incercand tot felul de retete. Paine aromata am mai facut eu…dar nu ma gandisem pana acum sa o inec in ulei de masline…nu stiu de ce, pur si simplu nu ma gandisem. Pana am vazut la this lovely lady cum se face. 😀 Si pentru ca rezultatul este aaaaamazing, va scriu si voua reteta!

Ingrediente:

1 cana de apa calduta

drojdie uscata – 2 lingurite

putin zahar

100gr unt topit

coada de la o ceapa verde tocata marunt

jumate lingurita cimbru uscat

jumate lingurita de fulgi de ardei iute

jumate lingurita piper macinat

2 lingurite de sare

3 catei de usturoi feliati

4 cani de faina

+ sare mare, fulgi de ardei iute, ulei de masline

Dizolvam drojdia in apa calduta, cu o lingurita de zahar. Amestecam si asteptam cateva minute sa faca spume.

Intre timp, topim untul intr-o olicica, pe foc mic. Cand este topit il luam de pe foc si il amestecam cu ceapa, usturoiul, cimbrul, fulgii de ardei iute.

Intr-un bol, punem faina, presaram deasupra sarea si piperul si adaugam apoi drojdia cu apa si untul cu mirodeniile. Incepem sa framantam si insitam pana rezulta un aluat moale, nelipicios, care se desprinde usor de pe marginile bolului. Dupa caz, mai adaugam cate putina apa sau faina (la mine n-a fost nevoie).

Ungem un castron mai mare cu putin ulei, punem bila de aluat in el, acoperim cu folie alimentara si lasam sa se odihneasca aproximativ o ora pana isi dubleaza volumul. Dupa ce a trecut acest timp, scoatem aluatul si il mai framantam vreo 2 minute.

E timpul sa punem cuptorul la incalzit. Reteta acestei paini spune sa o coacem intr-o oala cu pereti grosi – un ceaun sau o oala de ceramica. Eu insa nu am asa ceva asa ca am pus-o intr-o oala obisnuita. E important insa sa fie mare pentru ca painea sa aiba loc sa creasca. Iar daca oala are fundul subtire, mai puneti o tava in cuptor, sub ea, ca sa nu se arda pe fund painea. Eu am facut-o si in vasul roman, dar fiind mic, a luat o forma patratoasa.

Pe fundul oalei, turnam 2 linguri de ulei de masline. Formam aluatul intr-o bila si il punem in oala. Crestam aluatul in forma de cruce. Il stropim din nou cu ulei de masline si apoi presaram sare mare, piper si fulgi de ardei iute.

Punem oala in cuptor, acoperim cu capacul si lasam cam 30 minute. Dupa acest timp, coboram putin temperatura in cuptor si scoatem capacul. Mai lasam aproximativ 20 minute pana se rumeneste painea.

O lasam sa se raceasca in oala pana e destul de recita incat sa putem pune mana pe ea.  Cred ca va imaginati ca este o paine divina cu toate acele arome de la condimente si uleiul de masline! Calda este buna tare dar si rece este minunata!  Puteti sa va jugati cu aromele, sa combinati alte tipuri de ierburi (oregano, busuioc, tarhon) – iese o minunatie.