Monthly Archives: May 2015

You are browsing the site archives by month.

Ce mai e nou – un deodorant excelent si sapunuri noi de la Jovis

Am cateva chestii noi, numai bune de incercat in perioada urmatoare si m-am gandit sa vi le arat, poate va inspira.

Am primit zilele trecute pe mail o oferta foarte interesanta de la Ecosense. Este un magazin online nou, cu produse naturale, care aduce o gama nemaintalnita de mine pana acum – Relaxa. Sunt produse certificate Ecocert si au  cateva chestii foarte interesante, pe care le-am si primit de altfel, pentru a va povesti despre ele. Mi-am ales astfel 3 produse de incercat si cand a venit curierul m-am trezit cu o sacosa plina de rasfaturi plus o scrisoare foarte simpatica. 🙂 Imi place foarte mult sa descopar oameni care au incredere in produsele pe care le vand. Asta se simte din felul in care comunica si cum le prezinta si, in general, dintr-o mie de gesturi mici pe care le fac. Am fost fericita pana acum si am dat peste multi astfel de oameni. De fapt, cred ca asta s-a vazut in recomandarile mele din trecut. Postez rar, dar imi place sa cred ca va aduc numai lucruri faine.

Asadar, prima mea curiozitate referitor la gama Relaxa a fost deodorantul pe baza de piatra de alaun. Daca ma urmariti demult, stiti ca am o relatie destul de proasta cu deodorantele naturale cu care nu ma prea inteleg vara. Totusi, am avut anul trecut o piatra de alaun foarte buna dar complicat de folosit (trebuie udata inainte de a o aplica pe piele ceea ce e cam enervant daca esti in deplasare) si spray-ul acesta parea o solutie salvatoare. Si intr-adevar, se dovedeste a fi mult mai bun decat ce am mai incercat in trecut (produse de pe iHerb si din DM) dar si decat o piatra de alaun pe care am cumparat-o recent…care nu stiu ce-i cu ea, nu are nici o treaba cu ce ar trebui sa faca.

Un alt aspect pozitiv al acestui deodorant este ca are un miros proaspat, barbatesc, perfect pentru vara si care imi place extraordinar de mult. Asta inseamna ca are parfum deci nu chiar 0% alcool dar oricum nu foloseam piatra de alaun imediat dupa epilare pentru ca nu este prea placut. In plus, chiar imi place ca deodorantul meu sa aiba un parfum, piatra simpla nu miroase a nimic. As spune ca eficienta deodorantului este de 6-7 ore in conditii de vara dar nu caniculare (inca nu suntem acolo). Decent, asadar, avand in vedere experientele cu celelalte deodorante de care va ziceam. Cine foloseste deodorante naturale stie ca acestea nu tin la fel de mult si trebuie reaplicate, si este obisnuit cu acest aspect. Din fericire, deodorantul de la Relaxa este usor de purtat prin geanta si de aplicat oricand, oriunde. It’s a keeper! Costa 39 lei pentru 100ml si mai exista inca o varianta de parfum (probabil floral si mai feminin). Exista si optiunea roll-on sau deodorant stick daca vreti sa experimentati dar mie-mi place foarte mult asa, ca spray (se usuca imediat, nu pateaza hainele).

P.s. Ma zgarie putin greseala de pe eticheta, unde scrie briz de mare in loc de briza. La cat de bun este deodorantul, ar merita o eticheta mai ingrijita. 🙂

Am mai incercat deja si sapunul (of course!) pentru piele sensibila. Nu stiu ce este acest ulei de hesperides dar sapunul este intradevar delicat si bland (are in compozitie unt de shea). Nu seamana insa cu sapunurile naturale cu care sunt obsinuita, are un aspect mai comercial si o textura mai apropiata de sapunurile din comert. Il gasesc ceva cam scump – 22 lei – si nu este preferatul meu. E drept ca eu m-am atasat sentimental de 2 marci de sapunuri si tot ce nu e Soap Mill sau Jovis, ma dezamageste. :)))

Mai am de incercat un ulei pentru par, sare de baie si doua masti. De cea portocalie, pentru ten, sunt foarte curioasa.

In alta ordine de idei, dar cu nimic mai prejos, Jovis are niste sapunuri super faine, carora nu le-am putut rezista. Trei sortimente cu frunze de ceai si arome deosebite. Gama se numeste Ceremonia ceaiului. Get it while it’s hot, guys! 🙂

sapunuri jovis

Dupa miros, cel mai mult imi place cel cu ceai verde – Wakaba. De-abia astept sa termin ce am in baie ca sa-i vina randul si acestuia.

Si la sfarsit vreau sa va reamintesc de aceste ceaiuri:

Le-am luat la sfarsitul verii trecute de pe iHerb si acum in sfarsit pot sa ma intorc la ele. Sunt minunate, pacat ca nu au mai multe sortimente. Oricum, cel cu menta e grozav!

iHerb Favorites

M-am obisnuit atat de mult cu iHerb-ul incat rar mai colind magazinele dupa cosmetice. Gasesc aici cam tot ce-mi trebuie si cum sunt destul de prevazatoare si nu am niciodata “urgente” cosmetice, nici faptul ca dureaza 10 zile pana primesc produsele nu ma deranjeaza. Am avut ceva emotii la ultima comanda, pentru ca au schimbat cate ceva la transport si ma gandeam ca o sa le primesc la Posta Vamala, dar nu a fost cazul, au venit tot la posta locala, fara taxe suplimentare.

Pentru cine nu stie deja, in Constanta, coletele din afara Europei vine in general la Posta Vamala unde platesti pentru ele TVA si taxe vamale. Am inteles ca in alte orase nu mai exista acest sistem dar spre ghinionul meu, aici asa functioneaza treburile. Oricum, nu este cazul la coletele iHerb, acestea vin mereu la posta locala.

Astazi ma gandeam sa va povestesc despre ce-mi mai place de la ei. Unele clasice le stiti deja, le-am mai mentionat: cleanser-ul de la Eucerin, crema de ras de la Jason si desigur, ceaiurile Yogi si Numi. Acesta sunt printre produsele mele de baza pentru care revin mereu la iHerb.

Anul acesta am descoperit inca doua-trei chestii interesante la care cred ca voi reveni. In primul rand vorbesc despre crema de fata de la Andalou Naturals. Este o crema cu peptide pentru ten matur. Are o textura perfecta, se absoarbe in piele imediat, fara sa lase o pelicula grasa si am fost foarte multumita de ea in aceste ultim luni de iarna si inceputul primaverii. Pretul ei este in jur de 20 de dolari in functie de cum o gasiti la oferta, are 50 ml si am folosit-o aproape doua luni dimineata si seara. Singurul motiv pentru care nu am reachizitionat-o inca este ca am primit o alta crema foarte foarte buna de la Bioki pe care o folosesc acum cu succes. Intamplator, este tot o crema cu peptide (poate ca imi priesc aceste ingrediente, de mi-au placut ambele creme asa de mult). Este vorba de o crema de la Evolve (v-am mai scris despre ei). Dupa cum vedeti, pana si pretul este asemanator la aceste doua creme, iar cea de la Evolve are marele avantaj de a fi in tub si nu in borcan, astfel incat aplicarea este mult mai igienica si mai placuta.

face creams

Tot cumpar de pe iHerb si plasturii acestia pentru puncte negre. Ei sunt pentru fata dar eu ii folosesc pe nas pentru ca pe fata nu am nevoie. Sunt destul de eficienti, rezultatele sunt evidente, imi plac desi sunt cam 1 dolar bucata. Pachetul are 3 bucati si se poate cumpara la pret promotional de 0.95$ numai prima oara cand il adaugati in cos.

curls

Ultima dintre descoperiri este aceasta crema pentru bucle de la Beautiful Curls. Se foloseste pe parul curat si umed, cam ca o spuma, numai ca nu il incarca si nu-l face lipicios. Defineste buclele si aranjeaza firele razlete. Mi se pare foarte eficienta si imi place foarte, foarte mult. Este 11 dolari si destul de mare (235ml). Din aceeasi gama am luat si un spray. Il folosesc dimineata cand aranjez parul. Pulverizez pe el si aranjez cu mana. Este destul de placut si util dar nu-mi place dispozitivul de pulverizare. Mi se pare ca elibereaza prea putin produs si trebuie sa apesi de multe ori. In general parul cret este si foarte des asa ca o singura pulverizare, de-abia ajunge pentru cateva bucle. Are insa un parfum foarte placut si da o senzatie de prospetime parului si un aspect de proaspat coafat/spalat. Oricum, per total mi se par foarte eficiente si le folosesc constant, cu placere.

Cam astea sunt noutatile mele. Voi ce-ati mai descoperit?
O primavara frumoasa dragelor!

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.