Tag Archives: Toni Morrison

Jazz – Toni Morrison

Iata ca am reusit sa-mi duc la indeplinire ambitia si am citit si aceasta a treia carte de Toni Morrison inainte de sfarsitul anului. Va spuneam intr-un articol mai de demult ca am strania impresie ca traducerea in romana nu ii face nici un serviciu acestei autoare. Fara sa spun despre ea ca este slaba (pentru ca nu este), am simtit in permanenta ca ceva nu e in regula, nu am putut sa ma “conectez” la poveste, avand mereu in minte posibilele feluri in care o fraza sau o sintagma ar suna in engleza, o activitate involuntara dar care mi-a atras atentia in mod repetat de la povestea in sine. Stilul vizual si extrem de sonor al lui Toni Morrison este cu siguranta complex, plin de imagini si sunete care razbat printre randuri dar sunt greu de reprodus intr-o alta limba decat cea originala.jazz

Desi mai coerenta decat Iubire, Jazz mi-a lasat acelasi sentiment de haos, vocile naratoare schimbandu-se des dar fiind foarte asemanatoare si relativ greu de deosebit. Inca de la inceput este evident ca “jazz-ul” din titlu nu este subiectul romanului dar, in acelasi timp, este o prezenta subtila in tonul naratiunii. Este un titlu simbolic, inteles poate mai bine de catre cei care asculta sau sunt pasionati de acest gen muzical, care impune un ritm anume si parca si imprumuta personajelor o anume stare de spirit greu pentru mine de exprimat in cuvinte. Poate ca si faptul ca naratiunea este profund metaforica a contribuit la perceptia mea asupra acestei traduceri. Desigur, metaforele se traduc dar parca isi pierd din farmec si suna putin fortat.

Folosind o diversitate de tehnici, Toni Morrison imprima volumului o  atomsfera unica. Schimbarea permanenta a punctului de vedere, repovestirea aceleiasi scene din prisma mai multor personaje, toate firele de poveste lasate dezlegate, trecerea frecventa de la naratiunea la persoana intai la cea la persoana a treia si multe alte subtilitati care probabil mie mi-au scapat, fac din Jazz un volum mult mai valoros decat pare la prima citire. Povestea in sine nu este complexa – vorbim de un trio amoros, foarte pasional – dar felul in care este scrisa o face mult mai interesanta. De altfel, toate detaliile naratiuni sunt disponibile in primele pagini. Nimic din ceea ce urmeaza nu este nou, cartea devenind astfel experimentul literar in care Toni Morrison transforma un gen muzical intr-o carte. Si, desi e greu de crezut, romanul nu plictiseste deloc, fiecare “capitol” este o noua descoperire in ceea ce priveste structura si stilul in ciuda faptului ca uneori, “experimentul” stilistic al autoarei pare sa mearga un pic prea departe, caz in care cititorul isi cam pierde concentrarea.  Sau, pentru ca nu-mi place sa generalizez, eu mi-am cam pierdut concentrarea si din cand in cand rabdarea cu repetarea si reinterpretarea scenelor.

Asadar, ideile si sentimentele mele au fost destul de contradictorii in ceea ce priveste acest volum. E interesant insa de citit, ca experiment si desi cred ca am incheiat, pentru o perioada, lectura cartilor lui Toni Morrison, ma bucur de cele citite pana acum.

Cartea este publicata la editura Grupul Editorial Art in traducerea Oanei Zamfirache.

O gasiti de cumparat la libraria online Libris, costa in jur de 23 lei in functie de reducerea aplicata.

Update de lectura – octombrie 2015

Nici nu stiu cat timp a trecut de la ultimul update de lectura si cum computerul acesta se misca ingrozitor, mi-e foarte lene sa caut in urma si sa va spun exact. Cert este ca am citit multicel in ultimele luni, chiar daca nu la fel de mult ca in anii trecuti. Am avut multe saptamani de inactivitate pe acest plan, zile intregi in care pur si simplu nu ma deranjam nici sa rasfoiesc vreo carte, daramite sa mai si citesc. Dau vina pe Facebook pentru asta, pe crosetat, dar si pe faptul ca am avut de studiat online anumite subiecte care mi-au acaparat complet atentia si interesul.

Asadar, sa ne traiasca Goodreads, ca altfel nu puteam sa tin nicio evidenta! 🙂

Toni Morrison – Iubire (2 )  Dupa ce Preaiubita a primit patru stelute cu felicitari, o recenzie lunga cat o zi de post si mi-a lasat in minte imaginea vie a unei societati despre care nu stiam mare lucru, mi-am zis ca e musai sa mai citesc Toni Morrison si eram nerabdatoare sa ajung si la Iubire. Din pacate, m-am concentrat cu greu, romanul este scris in doua planuri si cateva voci diferite care se confunda. Este posbil sa fie vorba de o traducere grea, care nu a reusit sa redea toate fineturile limbajului pe care-l foloseste Toni Morrison (Am citit Preaiubita in engleza). M-am motivat greu sa o duc pana la capat, am sarit cateva pagini, nu am rezonat deloc cu povestea sau personajele. Imi pare rau si ma simt vinovata pentru cele doua stelute pe care i le-am dat cu plictiseala dar asta a fost. Nu ne-am potrivit. Mergem mai departe. Am si Jazz la rand tot pentru anul acesta.

Cazul Eduard Einstein – Laurent Seksik (3 ☆) a fost o poveste foarte interesanta, reala dar romantata, despre boala fiului lui Einstein. Talentul, inteligenta sau educatia lui Eduard nu l-au ajutat la nimic atunci cand i s-a declansat schizofrenia si cum nici tratamentele din vremea aceea nu erau prea eficiente, tanarul isi petrece mare parte din viata internat intr-un sanatoriu. Povestea oscileaza intre punctele de vedere ale protagonistilor – Eduard si parintii sai  ceea ce este destul de interesant, avand in vedere ca fiecare are o imagine complet diferita asupra situatiei. Nu de putine ori pe parcursul romanului am avut o senzatie destul de neplacuta referitor la marele om de stiinta Albert Einstein care nu a fost la fel de “mare” in ceea ce priveste relatiile cu familia sa. Autoarea lasa sa se inteleaga ca intentiile au fost bune dar comportamentul acestuia fata de prima sotie si cei doi fii ai sai nu este chiar de admirat. Per total, romanul mi-a placut destul de mult si l-am citit cu mare interes.

Oona & Salinger – Frédéric Beigbeder (3 ☆) face parte din aceeasi categorie cu romanul de mai sus, si anume carti pentru curiosi. Citesc mai mereu cu interes atfel de romane/ povesti romantate care se refera la vietile unor personalitati celebre asa ca orice titlu nou imi starneste curiozitatea. Oona & Salinger nu a fost atat de captivanta ca si cartea despre care va scriam mai sus dar mi-a placut la fel de mult. Salinger nu se numara printre scriitorii mei preferati si despre Oona nu stiam absolut nimic (este fiica lui Eugene O’Neill) si pana la urma povestea scrisa de Beigbeder este imaginara, dar cel mai mare atu al ei este ca include cateva portrete interesante ale unor figuri precum Hemingway sau Chaplin. Recunosc ca am citit cu plictiseala anumite fragmente si cu mare interes altele asa ca mediocritatea celor 3 stelute i se potriveste perfect.

Craiasa zapezii – Michael Cunningham (2 ☆) Nu mai tin minte cum am ajuns la concluzia ca o sa-mi placa enorm de mult acest roman si am fost extrem de dezamagita citindu-l. Ca sa va spun drept, nu mai tin minte mare lucru din el (l-am citit acum cateva luni). Mi s-a parut haotic, n-am inteles mesajul, nici personajele. Poate ca n-am fost eu intr-o stare prea filozofica atunci cand l-am citit sau poate ca pur si simplu nu am inteles care-a fost scopul acestui roman.

Alice Walker – Culoarea purpurie (5 ) Una dintre putinele carti din aceasta perioada care nu mi-a inselat asteptarile. O poveste superba, tulburatoare, demna de toate laudele care i se aduc. Mi se pare ca am vazut si filmul la un moment dat dar asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de roman ci parca a completat cumva imaginea personajelor. Este o poveste despre feminitate, despre dragoste si dureri, despre viata grea pana la absurd a unor oameni care se nasc si traiesc in discriminare. Din aceeasi categorie cu Preaiubita, mai buna decat Culoarea sentimentelor sau Viata secreta a albinelor si la fel de memorabila.

Onoare – Elif Shafak (4 ) Desi am mai citit Elif Shafak, cred ca nici una dintre cartile ei nu mi-a placut chiar asa de mult ca aceasta. Mi se pare desavarsita in ceea ce priveste portretul unei civilizatii islamice care se lupta intre pastrarea traditiilor si integrarea lor intr-o lume diferita. Personajele sunt aproape prizoniere ale acestor cutume sociale cu care au crescut si de multe ori par a se stradui din greu pentru a renunta la ele sau a le transforma in obiceiuri acceptate de societatea actuala. Amintirile unui trecut traditionalist si actiunile necesare pentru a trai in modernitatea prezentului se intrepatrund, oferind o imagine tulburatoare dar clara aspura greutatilor unei familii de emigranti musulmani in Londra. Elif Shafak mi se dezvaluie in sfarsit ca o scriitoare deosebit de iscusita dar si foarte versatila. Diferentele majore intre cele patru carti scrise de ea pe care le-am citit m-au dus la concluzia ca este o autoare imposibil de judecat dupa doar o carte. De fapt, ma intereseaza mai putin acum sa o pun intr-o anume categorie cat, mai degraba, sunt curioasa cum sunt restul volumelor ei.

Aici despre: Bastarda Istanbulului, Lapte negru, Cele patruzeci de legi ale iubirii

Alte lecturi din timpul verii despre care nu am apucat sa va scriu:

Generalul armatei moarte – Ismail Kadare (3 )

Melancolica moarte a Baiatului-stridie – Tim Burton (4 )

Laur – Evgheni Vodolazkin (4 ) – desi cu indulgenta pentru ca nu mi-a placut nici pe departe atat de mult pe cat a fost laudata.

Calatoria unei femei care nu se mai temea de imbatranire – Gabriel Osmonde (4 )

Simon Sebag Montefiore – Intr-o noapte de iarna (3 )  – Noroc ca am citit de curand Stalin. La curtea tarului rosu ca altfel nu stiu in ce context as fi plasat romanul asta. Nu m-a impresionat cine stie ce, nu a fost atat de captivanta pe cat ma asteptam dar a fost o lectura usoara, simpatica.

Robert Galbraith – Viermele de matase (3 ) – Citita doar de dragul autoarei (Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling), mi s-a parut destul de slaba.

Sotia Tacuta – A.S.A Harrison (4 ) – Un thriller atat de captivant incat l-am citit in mai putin de 12 ore, cu tot cu cateva ore de somn in noaptea respectiva. Mi-a placut abordarea mai mult decat subiectul destul de banal dar si ritmul alert si fara lălăieli inutile.

Gradina ceturilor din amurg – Tan Twan Eng (3 )

Se zice ca “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul” si cam aceasta ar fi concluzia mea dupa ultimele luni de lectura. Pe viitor as vrea sa-mi bazez mai mult alegerile de lectura pe propria inspiratie sau recomandarile catorva persoane de incredere si mai putin pe online si “moda” zilei.

P.s. Tineti cont de faptul ca notarea cu stelute este preluata de pe Goodreads. E greu sa apreciezi in acelasi sistem atat fictiunea cat si nonfictiunea sau carti din genuri diferite. Notez intotdeauna cartile in functie de experienta mea trecuta cu respectiva categorie fara sa compar intre ele genuri diferite.

Preaiubita – Toni Morrison

Au trecut cateva saptamani bune de cand am citit cu atata jind o carte, am citit-o dar de fapt ma simt de parca as fi vazut-o, atat de bine mi-am imaginat personajele si atat de tare m-am implicat in actiune. In ultima vreme descopar atat de multi scriitori talentati pe care as vrea sa-i citesc in intregime incat, cel mai probabil, nu o sa-mi ajunga viata asta pentru tot ceea ce imi doresc eu sa citesc.

Toni Morrison a fost o surpriza pentru mine pentru ca am descoperit-o intr-o zi si m-am indragostit fulgerator cum s-ar zice. I-am gasit cartile, am gasit interviuri cu ea pe You Tube, am citit repede Preaiubita si asta a fost. Cred ca mi-a fost atat de usor sa o indragesc pentru ca mi-a amintit de Maya Angelou ale carei poezii sunt printre putinele care ma mai impresioneaza. Avand in palmares premiile Pulitzer si Nobel, Toni Morrison este una dintre acele femei care ma inspira si ma fac sa ma simt mandra. In liceu am avut un profesor de literatura mai deosebit, un tip grozav care incerca sa ne invete sa citim si sa analizam un text cu naturalete si sa ne folosim inteligenta sau macar ideile proprii. Dupa galetile de comentarii invatate pe de rost pentru admitere, profesorul acesta de literatura a fost un soc pentru mine (noi). Bineinteles ca nu l-am apreciat atunci asa cum trebuia, dar uitandu-ma in urma realizez cat de mult mi-a schimbat comportamentul fata de lectura si interpretarea literaturii. Avea insa, ca orice om, propriile prejudecati. Intr-una din orele de curs a facut o afirmatie care m-a urmarit ani de zile si pe care, cred, n-o voi uita niciodata: “Femeile nu stiu sa scrie literatura.” Mi se pare ca ulterior s-a corectat cu “Femeile nu stiu sa scrie poezie.” Oricum toni-morrisonnu mai conteaza, cert este ca acel moment a fost pentru mine unul de frustrare maxima pentru ca nu citisem indeajuns sa-i dovedesc contrariul. Am simtit instinctiv ca trebuie sa-l contrazic dar nu aveam argumente. Ceea ce m-a facut sa ma scufund si mai tare in pasiunea mea pentru lectura, sa citesc si carti din afara recomandarilor scolare. Acum ma gandesc cu amuzament ca poate, intr-o clasa cu doi baieti si vreo 30 de fete, afirmatiile astea au fost doar o provocare. Vreau sa cred asta pentru ca mi-e prea draga amintirea lui. In orice caz, ma gandesc la afirmatia asta de fiecare data cand intalnesc o scriitoare care ma uimeste, o scriitoare pe care as fi vrut sa o cunosc atunci, la 16 ani, ca sa pot sa-i dau cu ea peste nas profesorului respectiv. E si cazul lui Toni Morrison, de-aia v-am spus aceasta poveste lunga.

Preaiubita este o carte care se citeste relativ usor dar starneste emotii puternice. Toni Morrison se plimba tiptil pe langa realismul magic, folosind cu subtilitate partea a doua a acestei sintagme, astfel incat, multa vreme nici nu-ti dai seama ca te afli in acest gen. Preaiubita este o poveste despre durere si mecanismele de aparare pe care le dezvoltam automat impotriva acesteia. Astfel, nu numai ca citim o poveste despre nedreptatile si cruzimea din vremea sclaviei populatiei de culoare in America dar si privim intr-o societate cu totul diferita de a noastra si in sufletul unor oameni cu care, altfel, nu am avea ocazia sa interactionam.  In anii razboiului civil american (1865), populatia de culoare este inca oprimata si mai ales, traiau cu sechelele fizice si psihice ale sclaviei. Sethe si fiica ei Denver traiesc singure intr-o casa bantuita, intr-o lume pe care si-o construiesc singure fara a interactiona prea mult cu restul comunitatii, care le evita. Abuzurile suferite in copilarie dar si to362px-Cicatrices_de_flagellation_sur_un_esclaveata istoria de generatii a abuzurilor asupra populatiei de culoare face aproape imposibila depasirea acestor traume, astfel incat, chiar si in libertate, viata lor este condusa de frica de “omul alb”. La 18 ani, Sethe este deja mama a patru copii pe care ii creste instinctiv, neavand nici o alta femeie langa ea care sa o ajute sau sa o indrume. In acelasi timp este servitoarea unei femei albe, la ferma acesteia din Kentucky, alaturi de alti cativa barbati de culoare. Dintre acestia, unul dintre ei ii devine sot, acesta fiind si ceea ce mi s-a parut mie a fi momentul ei de “trezire”. In clipa in care isi da seama ca nu va exista nici o ceremonie de nunta, absolut nimic care sa simbolizeze faptul ca urmeaza sa devina femeie (la 13 ani), Sethe isi recunoaste conditia si incepe sa se trezeasca in ea dorinta pentru libertate. Ulterior, desi are noroc de niste stapani mai destupati la minte care nu o agreseaza, ba din contra, se straduiesc sa le ofere sclavilor o viata cat de cat confortabila, Sethe resimte din ce in ce mai mult frustrarea de a nu putea sa fie propria ei stapana, mai ales atunci cand este nevoita sa-si lase copiii singuri. La fel ca multe alte scene din acest roman, cea in care Sethe o gaseste pe fiica ei de cateva luni dormind in soare cu o musca plimbandu-i-se pe fata, este foarte emotionanta. Odata cu moartea stapanului lor si boala sotiei acestuia, la ferma apare un alt stapan cu un cu totul alt set de valori. Sclavii sunt sunt studiati, educati, imperecheati si condusi ca niste animale. Sethe si sotul ei se hotarasc sa fuga, impreuna cu ceilalti negri de la ferma. Detaliile si dramele acestei evadari catre libertate se dezvaluie treptat in roman. Atat Sethe cat si Paul D. (un personaj ce apare ca un salvator in casa celor doua femei, mama si fiica) isi traiesc istoria pe doua planuri: cel al trecutului – fuga de la ferma, pierderile suferite, durerea, traumele dar si al prezentului, cand acestia sunt impreuna si se straduiesc sa scape de fantomele trecutului (la propriu).

” The lesson she had learned from her sixty years a slave and ten years free: that there was no bad luck in the world but white people. “They don’t know when to stop.”

Nu este scena din carte despre care nu as vrea sa va scriu dar incerc sa ma limitez la chestii generale pentru a nu va strica placerea lecturii. Daca ar trebui sa aleg un punct culminant al acestui roman, mi-ar fi destul de greu sa ma hotarasc. Fuga din sclavie este, desigur, un punct important al naratiunii, dar sunt inca alte cateva la fel de relevante si impresionante. Personajele sunt complexe, foarte realiste. Morrison se pricepe de minune sa redea gandurile si sentimentele complexe ale acestor personaje. Vietile lor sunt pline de evenimente, in marea lor majoritate traumatice astfel incat, atunci cand afli detaliile celei mai socante intamplari din carte (o intamplare pe care nu v-o dezvalui acum dar vreau sa va spun ca este reala, gasita de Toni Morrison intr-un ziar al vremii), mai ca nici nu te miri. Ba chiar intelegi de ce o mama disperata si singura, a carei viata a fost dirijata de violenta si sclavie, poate recurge la solutii dramatice pentru a-si scapa copiii de un destin asemanator. Multe dintre personajele secundare ale romanului o condamna pe Sethe, o izoleaza de comunitate pentru ceea ce a facut, un lucru absolut oribil, care o bantuie (la propriu) toata viata dupa aia, dar eu nu pot spune ca sunt de acord cu ei. Cred ca si eu as fi facut la fel. Fiecare isi construieste propriile mecanisme de aparare si supravietuire. Poate cel mai emotionant este cel descris de Paul D. – suprimarea pana la aproape inexistenta a sentimentelor. Daca nu iubesti, nu poti fi ranit.

Risky, thought Paul D, very risky. For a used-to-be-slave woman to love anything that much was dangerous, especially if it was her children she had settled on to love. The best thing, he knew, was to love just a little bit; everything, just a little bit, so when they broke its back, or shoved it in a croaker sack, well, maybe you’d have a little love left over for the next one.

Suddenly he remembers Sixo trying to describe what he felt about the Thirty-Mile Woman. “She is a friend of my mind. She gather me, man. The pieces I am, she gather them and give them back to me in all the right order. It’s good, you know, when you got a woman who is a friend of your mind.”

Dar Sethe isi iubeste copiii cu toata dragostea de care este capabila si asta o aduce in acel punct de disperare maxima.

I was big, Paul D, and deep and wide and when I stretched out my arms all my children could get in between. I was that wide.

Am admirat-o pe Sethe si am compatimit-o in momentele ei cele mai proaste, in care pare ca si-a pierdut mintea si m-am bucurat pentru ea cand s-a linistit. Nu se poate spune ca acest roman are un final fericit, cum de altfel, probabil, nici vietile sclavilor nu au putut avea finaluri fericite, dar exista undeva la sfarsit o raza de lumina si de liniste.

“To get to a place where you could love anything you chose–not to need permission for desire–well now, that was freedom.

Mai imi ramane de observat si faptul ca cele doua planuri ale povestii se completeaza si sunt la fel de importante. In nici un moment nu poti sa spui ca povestea s-a terminat. Scriitoarea revine mereu la idei pe care le mentioneaza in mai multe puncte ale romanului, adaugand detalii si complexitate povestilor. Este o carte pe care e bine sa o cititi in limba engleza pentru a putea aprecia si valoarea ei lingvistica. Din acest punct de vedere mi-a amintit de Viata secreta a albinelor de The Invention of Wings (Sue Monk Kidd) dar si de Culoarea sentimentelor (Kathryn Stockett).

Preaiubita s-a tradus la editura Trei (Virgil Stanciu) impreuna cu alte trei titluri ale lui Toni Morrison. O gasiti la 27 lei la Libris. In limba engleza, aici, 8 euro.

 

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.