Tag Archives: Siri Hustvedt

Tristetile unui american – Siri Hustvedt

Iata-ma la al treilea volum al lui Siri Hustvedt in ultimii doi ani, o scriitoare care imi place din ce in ce mai mult chiar daca romanele ei ma solicita si in acelasi timp ma obliga sa intru intr-o anume stare de concentrare si atentie. Siri Hustvedt nu scrie pentru relaxarea cititorului si cu siguranta cartile ei nu sunt usor de digerat dar odata intrat in atmosfera romanului, cu greu iti vine sa te mai dezlipesti. Personajele ei au intotdeauna complexitatea si veridicitatea pe care eu le caut in personajele fictive, acea balanta perfect reala intre trasaturile negative si cele pozitive. In cazul romanului de fata in care psihiatrul newyorkez Erik Davidsen este actorul principal, putem observa totusi pe langa el cat de multa atentie este acordata si personajelor secundare, cat de bine conturate sunt, in acelasi echilibru perfect intre misterul natural al mintii umane si exprimarile emotiilor de tot felul. In ciuda faptului ca Erik este naratorul principal al vietii sale, nu este greu nici sa intram in pielea celorlalte personaje, fiecare cu propriile trairi si opinii.

Fata de celelalte doua carti ale scriitoarei pe care le-am citit eu, parca in Tristetile unui american iese la iveala talentul ei deosebit de a dezvalui complexitatea mintii umane. Mai mult decat atat, personajele lui Hustvedt par sa fie scrise fara nici un efort, personalitatile lor se contureaza in mod natural, e ca si cum am face cunostinta cu un om adevarat care ni se dezvaluie tristetiletreptat. Spun asta destul de rar dar aceasta chiar este una dintre cartile care merita recitite. Asadar, in ciuda faptului ca v-am scris pe scurt despre ea, va recomand cu incredere cartea aceasta cu personajele ei provocatoare si discutiile si introspectiile lor extrem de interesante.

Am mai citit de Siri Hustvedt: What I loved (care nu s-a tradus inca la noi) si O vara fara barbati ( tot la Polirom).

Titul original: The Sorrows of an American (2008)

Traducere: Veronica D. Niculescu

De cumparat: Libris – 26 lei.

Ce am mai citit – februarie 2014

Pe cat de interesant a fost ianuarie din punct de vedere al lecturilor, pe atat de frustranta a fost luna aceasta cand parca orice carte am luat in brate, nu am reusit sa o duc la capat fara sa ma fortez. Mi-am exersat din plin mintea la refuzat sa continui carti care nu-mi plac si desi stiu ca asa e cel mai bine, sa nu pierd timp cu ele, tot regret sa le stiu abandonate si ma simt dezamagita. Chiar si dintre cele pe care le-am dus pana la capat, numai una a fost de patru stele.

Asadar, nu-mi ramane decat sa va spun cateva vorbe despre ele. Dupa cum stiti, nu obisnuiesc sa scriu prea mult despre cartile care nu m-au impresionat si uneori nu reusesc sa scriu nici macar despre cele care mi-au placut.

Wolf Hall – Hilary Mantel: abandonata. N-am putut sa ma concentrez deloc. Mantel scrie haotic si dezorganizat. Ii urmaresti cu greu salturile de la trecut la prezent, de la un subiect la altul. Mi-e greu sa mai citesc carti din genul ficiune istorica atunci cand nu se ridica la nivelul Philippei Gregory.

Jurnalul unui om dezamagit – Barbellion: un ametit si smiorcait, v-am scris cate ceva aici data trecuta.

Irvin D. Yalom – Darul psihoterapiei: Am citit-o din curiozitate pentru ca iubesc autorul dar cartea nu mi se adreseaza. E un fel de manual pentru tineri psihoterapeuti. Interesanta pe alocuri dar nu ce cautam eu la el.

Cum sa uiti o femeie – Dan Lungu: Am mai inceput-o o data acum cateva luni si nu am putut sa o termin. Acum am revenit la ea, amintindu-mic at de laudata este. De data aceasta am reusit sa o termin dar nu sunt prea convinsa de ea, nu am chiar nimic de comentat in ceea ce-o priveste (nici de rau, nici de bine). (2 stele)

Ali Smith – Era sa fiu eu: De cand o am imi tot zic ca imi pare cunoscuta si intradevar, in sfarsit mi-am dat seama, e vorba de There But For The (titlu care nu are nici o treaba cu cel romanesc). Nu pot sa o citesc, nu am nici o scuza sau explicatie.photo(7)

Crescandu-l pe Cain. Cum sa ocrotim viata emotionala a baietilor – Michael Thompson: Nu mi-a placut. Nu da solutii reale la toate problemele pe care le prezinta si nici nu sunt de acord cu toata tevatura asta despre sensibilizarea baietilor (sau a copiilor in general). La cat de rea e lumea asta, copiii trebuie invatati sa fie puternici si independenti, nu sa depinda si sa astepte intotdeauna de la altii sa-i menajeze.

Cezariana – Michel Odent: Utila daca te paste o astfel de experienta in viitor sau daca vrei sa stii ce si cum. E bine intotdeauna sa stii chestii de genul asta, nu sa te duci ca berbecul cu coarnele inainte. Nu sunt insa de acord cu nascutul acasa nici daca ma pici cu ceara.

Nora Webster – Colm Toibin: O carte tare, tare frumoasa, in sensul acela trist pe care multi il apreciaza (si eu in mod special). Nora este o vaduva cu patru copii care se adapteaza incet incet la viata fara sotul ei. Frumusetea sta in talentul lui Toibin de a intoarce frazele pe toate partile, de a povesti gandurile si emotiile personajului si de a scoate in evidenta frumusetea lucrurilor simple. Este cartea care a salvat acest februarie, singura care m-a emotionat si mi-a ramas in suflet.

Am inceput zilele trecute The Blazing World, noua aparitie de Siri Hustvedt dar am cam abandonat-o dupa 50 de pagini. Nu ma pasioneaza in mod deosebit subiectul feminismului asa ca nu prea am putut sa inghit ametelile unei tipe frustrate de faptul ca e femeie. Cartea e foarte laudata, deci nu va luati dupa mine. Cred ca am avut o perioada proasta. 🙂 Poate o reiau candva si o sa-mi placa.

Si bonus, de luna trecuta:  Hibiscus Purpuriu – Adichie. O poveste minunata, plina de emotii si trairi de tot felul, asa cum ii sta bine unui roman.

Am sa-l adaug aici si pe S.S. Montefiore – Stalin. Curtea Tarului Rosu. Urmeaza sa o termin saptamana aceasta. Am avut noroc si am gasit un audiobook pentru ea, altfel nu cred ca o terminam atat de repede. Este un volum plin, 560 de pagini de istorie mai mult sau mai putin personala. Cred ca v-am mai scris si cu alte ocazii cat de mult regret ca nu am invatat istorie asa cum ar fi trebuit. Acum recuperez bucăţele de pe unde pot si ma bucur de ele. Asa a fost si aceasta carte. Montefiore stie sa scrie astfel incat sa nu te oboseasca. Am ascultat cu mare interes chiar si partile din carte care se refera la lupte sau batalii din al doilea razboi mondial. Am fost surprinsa de toate ciudateniile si grandomania lui Stalin, desi stiam vag despre el ca nu era tocmai sanatos la cap. Sunt lucruri care m-au socat sau m-au revoltat. Sunt convinsa ca majoritatea cititorilor mei stiu mult mai multe decat mine despre acest subiect. Din cand in cand, ii exclamam uimita soţului: “A fost rau Stalin asta!” si el imi raspundea ironic: “Daca nu ar fi castigat razboiul, ai fi stiut. Era mai rau decat Hitler.” Nu degeaba se zice ca istoria o scriu castigatorii. O carte foarte buna pentru nestiutori ca mine, interesati mai mult de viata personala si aspectele psihologice ale comportamentului unor personalitati istorice.

Asadar, cu cateva exceptii, am avut o luna proasta in privinta lecturii si a recenziilor. Poate martie va fi mai cu succes.

O vara fara barbati – Siri Hustvedt

Titlu original: The Summer Without Men (2006)

De cumparat in limba romana: 18 lei de la Libris

De cumparat in limba engleza: 8 euro

In ciuda titlului, cartea este exact despre barbati sau mai degraba despre felul in care personajul principal, o femeie despartita de sot dupa 30 de ani de convietuire, incearca sa-si depaseasca durerea si revolta si sa se obisnuiasca fara el. Si face acest lucru vorbind in permanenta despre el, pomenindu-l in orice ocazie, amintindu-si detalii din viata lor impreuna. Printre randuri, se intelege perfect starea de spirit a femeii parasite, disperarea, tristetea si uneori furia. Mi s-a parut interesanta abordarea acestui subiect – durerea despartirii atunci cand unul inca iubeste dar celalalt nu. Probabil ca se scrie enorm despre femei parasite dar romanul acesta este destul de deosebit de obisnuitele povesti in care eroina fie victimizeaza insuportabil fie se transforma total si lasa trecutul in urma. Mia nu face decat sa sufere. Trairile ei sunt descrise atat de simplu si la obiect incat simti exact prin ce trece – inclusiv episoadele de paranoia/nebunie, disperare, furie. Se retrage intr-un oras micut, in care locuieste impreuna cu mama ei; isi gaseste o ocupatie predand poezie unor adolescente si isi petrece timpul liber cu prietenele foarte batrane ale mamei. Personajele cartii (aproape toate femei) sunt parca reprezentari ale unei varste care ii aminteste Miei de propriile experiente si etape prin care a trecut. Isi revine incet incet, si tocmai atunci, sotul se desparte de tipa cu pentru care o parasise si desigur, se caieste. Povestea este asadar una destul de banala (dupa cum recunoaste si eroina) dar Siri Hustvedt are un punct de vedere diferit care o face totusi un pic altfel si, desi am avut tentativa sa o abandonez la inceput, am terminat-o de curiozitate.

coperta siri hustvedtM-am tot gandit la cartea aceasta si la cat de diferita a fost fata de asteptarile pe care le aveam. Am gasit in ea aceeasi complexitate din What I loved dar intr-un mod cu totul diferit si mai haotic. Probabil ca starea emotionala a Miei este cea care dirijeaza povestea si o face sa para atat de alandala. Intr-un fel Mia seamana bine cu unele dintre personajele din What I loved – isteria, nebunia la femei sunt teme pe care autoarea le-a abordat si acolo. Chiar si tema mortii este abordata lejer aici, Hustvedt scriind fara eforturi prea mari despre batranele de la centrul unde locuieste mama Miei, ciudateniile lor si uneori mortile lor. Asadar, desi maruntel, romanul include un numar de chestii interesante – meditatii filosofice, idei despre cartile lui Jane Austen, cate ceva despre cum se scriu poeziile, un pic de umor si de sarcasm rupand din cand in cand firul serios al povestii. La o prima vedere, personajele sunt destul de simple dar privind indeaproape, descoperi totusi lucruri inedite cum este o batrana care croseteaza si brodeaza scene erotice sau monstrii in captuseala unor obiecte banale (pe care autoarea le descrie minutios – talent pe care il descoperisem si in descrierile tablourilor din What I loved).

Raman asadar intersata de aceasta scriitoare, ale carei carti sunt atat de inedite – simple si totusi complicate. La recomandarea unei prietene am urmarit pe YouTube cateva interviuri cu ea, ceea ce mi-a atras si mai mult interesul – Siri Hustvedt a studiat tot felul de domenii, lucru care de altfel se simte si in cartile ei de fictiune. A scris si non fictiune dar nu este disponibila la noi din cate stiu eu. O vara fara barbati a fost tradusa la Polirom impreuna cu inca o carte a acestei autoare, sper sa mai traduca si altele. Pana una alta, multumirile mele merg catre libraria online care mi-a mijlocit intalnirea cu aceasta carte. 🙂

What I Loved – Siri Hustvedt

Titlu original: What I Loved (2003)

De cumparat in limba engleza: 8 euro aici sau aici.

Iata inca o carte care dovedeste faptul ca there is a time and a place for everything, drept dovada ca a trebuit sa-mi stea in biblioteca un an ca sa o pot citi in sfarist. Am inceput-o de doua ori si nu a mers si acum, la aproape un an de la acel moment, am deschis-o, m-am tarait putin prin primele capitole si apoi am citit-o si trait-o in doua zile.

Cel mai usor lucru de spus despre acest roman este ca e complex si pe alocuri dificil, personajele sunt greu de asimilat si urmarit (cel putin la inceput), ba chiar mi-a luat cateva pagini sa-mi dau seama ca naratorul este un barbat. Nu stiu de ce mi-a fost atat de greu sa ma concentrez asupra cartii dar ma bucur ca am facut un efort si am mers mai departe pentru ca, pe masura ce dai paginile, ea se transforma intr-o poveste fascinanta despre oameni, despre durere, dragoste si pierdere dintr-o multime de perspective si cu interpretari diverse.

Ar fi fost bine sa va pot spune despre ce este acest roman dar e greu de explicat fara banalitati pentru ca de fapt, este despre viata. Asa ca cel mai bine este sa va spun cu cine este. Leo este profesor de istoria artei si naratorul acestei povesti. Bill Wechsel este prietenul sau cel mai bun si un artist foarte interesant ale carui opere incep si se termina in viata sa personala; de tablourile de la inceput si pana la instalatiile si filmarile de la sfarsitul vietii, arta lui Bill este fascinanta si plina de simbolism pentru apropiati dar si pentru publicul larg care ii cumpara lucrarile. Viata celor doi este legata insa nu doar prin arta (Leo este printre primii care cumpara un tablou al lui Bill) ci si prin numeroase altfel de fire. Cei doi sunt in permanenta legatura, o buna perioada din viata chiar locuiesc in acelasi bloc, fii lor se nasc la diferenta de doar cateva saptamani, iubirile lor se intrepatrund. Sunt intamplari in roman pe care in alt contex ar fi putut fi considerate anormale sau imorale dar in povestea mai ampla a celor doi nimic nu pare surprinzator.

Pe parcursul a multe pagini, Leo descrie cu nenumarate amanunte operele de arta ale lui Bill, atat de clare sunt in mintea cititorului de fapt, incat cu greu iti vine sa crezi ca nu le-ai vazut in realitate. Operele lui par sa contureze si sa explice de fapt povestea vietii lor, personajele regasindu-se in tablourile lui Bill sau in instaltiile lui ciudate. Povestea este scrisa din prisma unui Leo batran si aproape orb astfel incat explicatiile lui detaliate despre fiecare opera de arta sunt justificate de imposibilitatea lui de a le revedea. Ambiguitatea lor este poate cel mai zgomotos simbol al romanului, foarte potrivit cu insasi perspectiva naratorului despre viata – si anume ca ea poate fi altfel in functie de punctul din care o privesti, ca nici o poveste nu are un singur sfarsit ci mai multe, ca adevarul unui om nu este universal valabil.

Actiunea incepe insa mai tarziu, intr-un moment greu al vietii lui Leo, pierderea unei persoane dragi, durere dupa care, nici unul dintre personaje nu pare sa-si revina vreodata. De aici incolo, toate se intorc pe dos, personajele inceteaza sa mai fie idei si devin cu adevarat oameni; suferinta lor se simte in fiecare rand al cartii si se amplifica pe masura ce situatia se complica. Este momentul in care realizezi ca iubirea nu este niciodata de ajuns, ca durerea e uneori atat de mare incat te amorteste, ca in viata nu exista buton de rewind. Trebuie sa spun ca aceasta este printre putinele carti care reusesc sa vorbeasca fidel si fara clisee despre viata asa cum o simt eu (si probabil si altii dar nu pot vorbi decat in numele meu), despre aspectele durerii, despre niste oameni inteligenti si culti care sunt totusi sclavii alegerilor lor dar si ai (nu vreau sa spun destinului) unei vieti uneori absurde.Hustvedt_018

Multe dintre personajele acestui roman par sa se invarta in jurul anormalitatii – micul fiu al lui Leo, un copil ciudat, sensibil si  talentat; Lucille, prima nevasta a lui Bill – o tipa incapabila sa se acomodeze cu viata de mama, Dan – fratele schizofrenic al lui Leo, Matt – fiul sau sociopat si as putea sa continui cu aproape toate personajele din roman. Multe dintre personaje raman cu povestea nespusa, ceea ce ma frustreaza putin (acesta este si motivul pentru care am ezitat sa o notez cu 5 stelute pe Goodreads). As fi vrut sa o inteleg mai bine pe Lucille, sau sa stiu mai multe despre motivatiile unora dintre personajele secundare. Daca nu pentru altceva, macar pentru aceasta paleta complexa de personalitati si caractere si tot trebuie sa cititi cartea. Sper sa fie tradusa in curand si la noi.

Din tot ce am citit eu pana acum, nici un alt autor nu a scris atat de bine despre durere si doliu, despre neputinta si frustrarea de a fi doar o rotita intr-un sistem complex. Siri Hustvedt este uimitoare, cartea ei mi-a umplut efectiv mintea si sufletul si as putea sa scriu la nesfarsit despre fiecare scena si fiecare personaj din ea pentru ca merita fiecare cuvant si fiecare lauda. Am avut un profesor in liceu care spunea ca nu exista femei care sa scrie cu adevarat bine. Daca ar mai fi in viata, m-as duce la el cu cartea asta, i-as tranti-o sub nas si i-as sta cu pistolul in coaste pana o citeste pentru ca este un roman impecabil. Imi dau seama acum, scriind, ca pana si inceputul greoi si putin obscur nu este decat un preambul potrivit pentru restul cartii, o prevestire daca vreti, un setting perfect pentru personajele lui Siri Hustvedt.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.