Tag Archives: Castelul De Sticla

Castelul de sticla – Jeannette Walls

Titlu original: The Glass Castle

Tradusa in limba romana: la editura Art, Lorena Lupu, Colectia Young Art

De cumparat: Libris – 31 lei si in limba engleza: Books Express – 50 lei

castelulNu m-as fi asteptat sa-mi placa atat de mult aceasta carte si totusi iata ca am citit-o pe nerasuflate intr-un weekend si am ramas cu ea in suflet. Am abordat-o ca pe un roman de fictiune dar se pare ca este mai mult de atat, povestea adevarata a copilariei scriitoarei, asa cum a vazut-o si interpretat-o ea. Si privita astfel, cartea devine cu adevarat tulburatoare pentru ca familia Walls este cu totul altfel, parintii sunt niste nonconformisti, iar copiii cresc ca buruienile, in orice directie isi doresc si indiferent de vreme. Pe parcursul intregii carti am incercat sa-mi dau seama daca acesta este un lucru pozitiv sau nu. De cele mai multe ori am fost tulburata si chiar scandalizata de metodele pe care cei doi soti Walls le folosesc pentru a-si creste copiii. De fapt, nu e vorba ca ar avea vreo metoda, ei pur si simplu ii fac si le dau drumul in lume de la varste foarte fragede. Una dintre imaginile de inceput ale cartii este Jeannette cea de trei ani care-si pregateste niste hotdog dar are un accident si ajunge la spital unde va sta internata sase saptamani pentru arsuri destul de grave. Mai tarziu, la nasterea mezinei, aceasta este inmanata surorii mai mari (tot Jeannette de sapte ani acum) si vor calatori impreuna cu ceilalti doi frati inchisi in intuneric, pentru 14 ore, in spatele unei dubite (nu fara peripetii si pericole). Mi-a fost foarte, foarte greu sa nu-i judec pe cei doi parinti. De fapt, am renuntat sa mai incerc si pana spre sfarsitul cartii am ajuns aproape sa-i urasc. Atitudinea lor nu a fost doar una de nonconformism si revolta fata de societate ci de-a dreptul iresponsabila si periculoasa, atat pentru ei insisi cat si pentru cei patru copii. Cu un tata alcoolic si o mama narcisista, ma mir sincer ca cei patru au reusit sa supravietuiasca. Sunt scene precum cea in care Jeannette cade din masina si parintii nu observa, sau cand doi dintre copii sunt victimele unor tentative de abuz sexual pe care parintii il ignora sau minimalizeaza, luni si ani de foame si mizerie in timp ce mama are totusi niste surse de venit pe care ar putea sa le foloseasca pentru aceste nevoi imediate si fundamentale ale copiilor. Si multe altele care m-au revoltat si m-au facut sa-mi pierd orice simpatie as putea avea pentru parinti (nu ca ar fi fost prea multa oricum). Spre sfarsit am inceput sa cred ca mama copiilor are probleme psihice avand in vedere ca, dupa cei patru copii pleaca de acasa si-si gasesc un rost in New York, parintii locuiesc pe strazi, ca vagabonzi in conditiile in care mama detine un teren foarte valoros si o casa in alt oras dar si bijuterii pe care le pastreaza cu sfintenie. Se ajunge la un anumit punct in care copiii devin parinti si parintii devin copii, o situatie in care acestia din urma par sa se complaca. Cred ca exista totusi o oarecare dragoste fata de copii din partea parintilor chiar daca acestia sunt incapabili sa-i ingrijeasca dar cel mai mult m-a mirat atasamentul copiilor fata de parinti. Desi, la un moment dat, ruptura devine evidenta, exista revolte si ranchiuna bine justificate, cei patru renunta cu greu la parintii lor, vor in permanenta sa-i ajute, sa-i schimbe, sa-i aduca pe calea normalitatii. Fiecare are alta abordare si se intelege clar ca nu numai sentimentele de obligatie si/sau vinovatiei ii tin legati de parinti ci si o oarecare iubire si admiratie, uneori, pentru felul in care acestia si-au trait viata si i-au crescut pe ei.

Chiar tonul intregii relatari nu este unul depresiv sau negativ ci din contra, o oarecare veselie si usurinta razbat printre randuri. Jeannette priveste in urma cu drag si zambete la unele momente ale copilariei si cu indulgenta la altele care din afara par atat de ingrozitoare. Este o atitudine cu adevarat induiosatoare si una care face din aceasta rememorare a copilariei o carte excelenta, o fabuloasa poveste de viata din care oricine poate desprinde oarece invataminte. Toleranta fata de greselile parintilor (care atunci cand le constientizezi, dor atat de tare) si iertarea sunt teme pe care le gasesc intotdeauna relevante pentru mine si poate din acest motiv cartea aceasta m-a rascolit intr-atat. Imi doresc sa fiu capabila de o asemenea atitudine plina de veselie si lejeritate fata de trecut, oricum ar fi fost el, asa ca Jeannette mi-a devenit foarte usor un personaj favorit, pe care nu-l voi uita cu usurinta.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.