Tag Archives: Amy Tan

Amy Tan – The Valley of Amazement

Saptamana care a trecut m-am “chinuit” cu inca un roman minunat de Amy Tan. Cred ca este ultimul pe care l-a scris si este preferatul meu de pana acum. De fapt, nu cred ca vreunul dintre romanele ei m-a dezamagit pana acum si ma entuziasmez mereu cand citesc ceva nou de la ea. Este o scriitoare care are un talent pe care nu l-am vazut prea des – acela de a spune o poveste lunga in cuvinte putine dar relevante. The Valley of Amazement are doar 600 de pagini dar cartea include povestea completa a doua generatii de femei (mama si fiica) si cate putin din vietile generatiilor anterioare si urmatoare. Si partea buna este ca aceste povesti sunt scrise cu naturalete, nu ai nici un moment impresia ca scriitoarea s-ar grabi sa termine sau s-ar chinui sa includa cat mai multe informatii. Povestea curge pur si simplu, in cel mai natural mod posibil, uneori nici nu-i dai seama cat de multi ani au trecut din viata personajelor de cand ai inceput cartea.
Si acesta nu este singurul talent al autoarei. Predilectia ei pentru povestile mama-fiica este bine cunoscuta si cred ca a ajuns intr-un punct in care nu mai poate face greseli in ceea ce priveste stilul si variatile pe subiect. Personajele mi se par impecabile – le urasti si le indragesti pentru ca nu exista alb sau negru, exact ca in viata. Mai ales in acest roman, la un moment dat perspectiva se schimba si putem vedea povestea si prin ochii mamei, care pana atunci fusese doar personaj in istoria fiicei. The-Valley-of-Amazement

Asadar, o tanara americanca este madama unei case de curtezane in Shanghai-ul de la inceputul secolului 20 si mama unei fete pe jumate chinezoaica. Fata se va zbate toata viata in aceasta dubla identitate a sa, va apartine cand Chinei, cand Americii, in functie de preferinte si circumstante. Lucrurile se aseaza in asa fel incat mama si fiica sunt despartite si fiica ajunge intr-o alta casa de curtezane unde este invatata si ulterior practica cea mai veche meserie din lume. La un moment dat, trebuie sa recunosc ca am ezitat putin (nu o sa va spun exact cand…dar daca cititi cartea sunt sigura ca veti ezita si voi tot acolo). Dupa cum stiti, linia intre erotism si pornografie este fina si adesea romanele care fac atata caz de sex, par destul de ieftine si deloc inspirate. La un moment dat in carte, Violet (fiica) este invata pe indelete arata iubirii de catre o curtezana mai in varsta iar experienta aceasta este povestita cu multe detalii. Violet isi cultiva oricum, de mica, un voyeurism inevitabil probabil atunci cand locuiesti pritre “frumuseti” (prostituate pana la urma…fie ele si de lux). Si totusi, in ciuda unei multitudini de detalii mai mult sau mai putin explicite, cartea nu este pornografica, nici erotica, nici macar sexy. Nu stiu cum reuseste Amy Tan, dar parca nici nu iti dai seama ca se discuta de fapt despre sex, ca fata aceea are doar paisprezece ani, ca se virginitatea-i de vanzare si in pana si in afacerile cu corpuri omenesti exista “produse” mai de calitate si clienti mai buni sau mai rai. Povestea curge de parca ar fi cel mai natural lucru din lume ca acest copil sa invete despre Entering the Pavillion, Threading the Needle si alte metafore din astea incantatoare.

Bun, depasim momentul si mergem mai departe. Violet are parte numai de nenorociri…nu isi revine niciodata din drama despartirii de mama, nu reuseste sa iubeasca pe nimeni decat cu greu sau se increde in oameni complet nepotriviti. Si la un moment dat, cand se intrevede parca luminita de la capatul tunelului, autoarea schimba macazul si auzim povestea mamei. Lucia Minturn este o rasfatata; un copil nefericit care devine o adolescenta nesuferita, ramane insarcinata la 16 ani si pleaca in China dupa iubirea vietii ei care…la randul lui, se dovedeste a fi un barbat slab si nu chiar fidel iubirii pe care o declama pentru tanara Lucia. Aceasta continua sa fie o prostanaca si…oh well, trezirea din visare este violenta si dureroasa.

Dupa cum vedeti, romanul mi-a starnit reactii contradictorii. L-am terminat cu sentimentul ca a fost o experienta grozava, o lectura de care nu ma mai saturam. Uitandu-ma insa in urma, i-am gasit tot felul de cusururi. Ma deranjeaza in mod deosebit ideea ca Amy Tan a scris un roman Hollywoodian, cu intorsaturi de situatie si personaje de tot felul, cu sex, dezamagiri, rapiri – aproape ca o telenovela. A facut-o insa intr-un stil irezistibil, care nu te lasa sa renunti la carte pana nu ai ajuns la sfarsit. Nu va mai povestesc ca sunt inevitabil fascinata de toate detaliile despre viata in China, despre prejudecatile si traditiile atat de la oras cat si de la sat.Din acest motiv v-o recomand si chiar sunt curioasa sa o cititi si sa-mi spuneti in care parte a balantei o situati – buna sau rea?

Cartea este inca destul de scumpa (publicata in noiembrie 2013) si nu s-a tradus in romana.

Amy Tan – The Opposite of Fate

The Opposite of Fate: Memories of a Writing Life

Nici nu mai stiu pe unde am gasit aceasta carte (in format audiobook am avut-o eu) dar uitasem complet de ea si cand am ascultat-o in sfarsit, mi-a placut la nebunie. Nici nu era de mirare de fapt, pentru ca-mi place mult Amy Tan dar atunci cand am luat-o nu mi-am dat seama ca este vorba de o carte de memorii. Si fiind audiobook, nu am avut ce coperta sa studiez, doar am pus-o pe ipod si m-am apucat de spalat vase. 😛 Am realizat imediat ca e vorba de memorii si m-am bucurat foarte mult, cu atat mai mult cu cat erau citite chiar de autoare.

De-a lungul intregii carti m-am simtit ca si cum as fi iesit la cafea cu scriitoarea care s-a gandit sa-mi si povesteasca una alta despre viata ei dar mai ales despre cartile ei. Fiindca am si citit o buna parte din ele, mi s-a parut extraordinar sa aflu cum s-au nascut, de unde au venit ideile si cum a transformat Amy Tan realitatea in fictiune. Sunt fascinata de ea, mi se pare exceptional de talentata si sper sa aiba un izvor nesfarsit de povesti pe care sa le scrie mult timp de acum incolo. Cartea m-a facut chiar sa-mi doresc sa recitesc toate cartile ei, sa gasesc detaliile care mi-au scapat data trecuta. Pe langa asta, Amy Tan are un stil foarte placut, printre randuri gasesti o persoana vesela si relaxata in ciuda diverselor greutati prin care a trecut. Eseurile din carte sunt scrise pe parcursul a 10 ani deci tonul difera usor de la unul la altul, unele subiecte sunt mai usurele, altele sunt povesti greu de spus dar impresionante(moartea violenta a unui prieten, ceea ce pare a fi blestemul tumorilor pe creier in familia ei). Cea mai frumoasa parte este cea in care povesteste cat de grea este integrarea in societatea a unei persoane cu origini chinezesti(mama ei), care vorbeste limba engleza cu accent ciudat si nu foarte bine ceea ce o afecteaza permanent. Mama scriitoarei este tratata mereu rau, ca un copil, sau ca si cum ar fi o prostanaca – ceea ce nu e cazul.

Cartea ii da ocazia autoarei sa-si exprime unele nemultumiri referitoare la felul in care este perceputa – o face cu amuzament dar subiectul este pentru ea de o mare importanta. Isi doreste sa fie citita si numita scriitoare americana fara eternele categorisiri in scriitoare de culoare sau alte denumiri inventate cu entuziasm de critica literara americana si asta mi-a placut mult la ea – faptul ca nu profita de statutul ei aparte in literatura asa cum o fac altii.

Cartea nu este tradusa in limba romana dar o gasiti pe Bookdepository cu 10 euro.

vALLuntar 2013 si un reading update

Azi noapte s-a terminat campania vALLuntar si odata cu ea si micul concurs pe care l-am organizat la inceputul ei. Am avut 7 recenzii scrise pentru campanie si fiecare dintre ele a reusit sa stranga minim 15 comentarii. Asta inseamna ca voi avea 7 copacei plantati in numele blogului (iuhuuu) – ce pacat ca nu-i pot planta exact aici in fata blocului ca sa ma bucur de ei tot timpul.

Daca va intereseaza, in campania vALLuntar s-au strans aproximativ 4000 de comentarii, care se vor materializa in 230 de copaci – o mica padurice care sa ne rascumpere macar o parte din pacatele pe care le facem consumand atat de multa hartie. 🙂 Din punctul meu de vedere, editura ALL a avut anul acesta o idee geniala cu aceasta campanie de plantare a copacilor si nu pot decat sa sper ca o va repeta si la anul si in anii ce vor mai veni. O sa fac tot posibilul sa particip mereu la campania vALLuntar.

Anul acesta. am avut un total de 130 de comentarii la cele 7 recenzii (excluzandu-le pe ale mele) pentru care va multumesc din tot sufletul. Imi cer si scuze ca nu v-am raspuns fiecaruia in parte, stiu ca asa este frumos si politicos. Initial am vrut sa o fac si apoi mi-am dat seama ca vor fi foarte greu de organizat si numarat la sfarsit daca adaug si eu comentarii si ar fi insemnat sa pierd extrem de mult timp cu organizarea tragerii la sort pentru concurs. Toate cele 130 de comentarii au fost incluse intr-o lista si amestecate de catre Random.org. Cei care au comentat la toate recenziile au avut astfel mai multe sanse. Tot random a ales apoi castigatorul – numarul 83 – Ana Manescu careia ii voi trimite pachetul de carticele cu care v-am tot amenintat.

Va multumesc inca o data pentru copacei si va mai astept si alta data la comentat si castigat (voi mai avea, din cand in cand, carti de dat).

Cat despre mine, saptamanile acestea m-am straduit sa citesc in mare parte numai carti care ar fi putut participa la campanie. Din pacate nu am putut sa postez mai multe recenzii (asa cum as fi vrut). Mai am pe lista insa o multime de carti de la editura All pe care vreau sa le citesc. Chiar in viitorul apropiat vor urma Factorul groazei si Cuvinte de iubire. De fapt, planuiesc sa citesc toate cartile din colectia Iubiri de altadata, o colectie care-mi place nespus si este exact pe sufletul meu.

Mai am in plan sa revin putin asupra cartilor Philippei Gregory. Am terminat chiar azi Doamna apelor (The Lady of the Rivers) si mi-am amintit astfel cat de mult imi plac romanele acestei autoare.

Tot saptamana aceasta am inceput si Ultima imparateasa de Anchee Min. Am un audiobook in limba engleza si ascult in fiecare zi cate putin, pe drum, venind de la servici. Stiti deja ca am o fascinatie in ultimul timp pentru aceste autoare care includ in romanele lor elemente din cultura chineza. De Anchee Min am mai citit in anii trecuti – Imparateasa orhidee si Perla Chinei. Amandoua mi-au placut foarte mult, mai mult decat cea pe care o citesc acum, care mi se pare destul de plictisitoare.Din aceeasi categorie, am terminat saptamana trecuta un audiobook dupa o carte de Amy Tan – Clubul norocoaselor. La fel ca si in cazul lui Anchee Min, nu pot spune ca mi-a placut cine stie ce romanul. Amy Tan a scris altele care mi-au placut mai mult: Fiica tamaduitorului de oase si Cele o suta de simturi secrete.

Si, last but not least, am terminat si Sinuciderea fecioarelor, o carte foarte faina a lui Jeffrey Eugenides si a treia pe care o citesc intr-o perioada scurta de timp (celelalte fiind Middlesex si Intriga matrimoniala).

Si cam asta ar fi update-ul. Voi ce mai cititi?

Amy Tan – Cele o suta de simturi secrete

Ultima lectura audio a sezonului (intre timp a devenit penultima, dar sa trecem peste detalii:D) a fost aceast roman minunat al lui Amy Tan. Desi la o intalnire anterioara cu autoarea am fost destul de placut impresionata acum, subiectul romanului in combinatie cu faptul ca l-am ascultat citit chiar de catre autoare au facut din experienta acestei lecturi, una dintre cele mai frumoase ale acestui an.

The Hundred Secret Senses este un roman din 1995 care povesteste despre 2 surori care se cunosc doar cand tatal lor moare. Una dintre ele este nascuta si educata in China iar cealalta in America, fapt care se interpune intre ele si le modeleaza relatia pe parcursul intregii carti. Ce mi-a placut foarte mult in descrierea acestei relatii este faptul ca este onesta – cu bune si mai ales cu rele, cu resentimente si rautati gratuite cum numai intre surori exista ceea ce duce la frumoasa revelatie de la sfarsit a dragostei si legaturii profunde dintre cele doua.

Printre randurile unei povesti de-o viata se impletesc minunate momente si povesti semi – fanastice in care Kwan, sora nascuta in China isi exercita Yin eyes, adica puterea de a vedea persoane decedate sau mai precis, fantome care ii povestesc diverse lucruri, o avertizeaza si atentioneaza referitor la alegerile pe care ar trebui sa le faca in viitor. Povestea ei cu fantome se impleteste frumos cu dragostea enorma si neconditionata pe care i-o poarta Oliviei, pe care o urmeaza oriunde in ciuda rusinii evidente pe care aceasta o simte de cele mai multe ori.

Sfarsitul este minunat, desi trist – o impletitura de real si imaginar cu deznodamantul undeva la intersectia lumii Oliviei cu fanteziile lui Kwan. Poate ca sunt subiectiva pentru ca imi plac povestile cu reincarnari iar aceasta se transforma exact in acest lucru spre sfarsit desi totul este subtil si scris impecabil astfel incat sa nu ai impresia unui roman ieftin ci a unei povesti fantastice dar care se simte reala.

Asa cum am mai spus si alta data, imi plac mult cartile care se simt. Cred ca as fi pierdut enorm daca nu as fi citit Amy Tan si este cu siguranta una dintre autoarele pe care o voi cauta in continuare si la ale carei opere voi reveni cu entuziasm. Va recomand sa ascultati aceasta carte pentru ca sunt convinsa ca experienta ascultarii cartii citita chiar de catre autoare este mult superioara citirii ei pe hartie.

In romana cartea se numeste Cele o suta de simturi secrete si o gasiti in perioada aceasta pe site-ul Polirom la numai 10 lei.

Fiica tamaduitorului de oase – Amy Tan

Titlu original: The Bonesetter’s Daughter
Autor: Amy Tan
Lungime: 338 pagini

Citibilitate: da
Recomand: da

De citit in limba romana: la Polirom vreo 25 lei

These are the things I know are true.

 

Cand am primit minunatia aceasta nici nu s-a pus problema sa nu ma indragostesc de ea.Ca o superficiala ce sunt,am iubit faptul ca e cadou, ca am primit-o prin curier impreuna cu nenumarate minunatii (semne de carte, dulciuri, o scrisorica). Nici o secunda nu m-am gandit ca cineva si-ar da silinta intr-atat pentru o carte urata. Si asa a fost.
Am devorat-o imediat desi aveam atatea altele la rand, m-am asezat cu ea in pat sa o rasfoiesc si m-am ridicat doar cand am terminat-o. (Bine, n-a fost taman asa…dar that’s what it felt like :).
LuLing Young incepe sa uite detalii din propria viata – varsta isi spune cuvantul astfel ca se hotaraste sa le puna pe hartie. Fiica ei, Ruth descopera povestea scrisa in chineza dupa ce a lasat-o pentru cativa ani intr-un sertar. Este o poveste frumoasa – emotionanta si complicata despre dragostea dintre mama si fiica, doua generatii de mame si fiice, de fapt. Aproape un cliseu, felul in care istoria se repeta…fiica isi desconsidera mama pana intr-un anume moment cand este deja prea tarziu. Apoi incearca sa recupereze – timp si secrete care o vor ajuta sa-si puna viata in ordine.
Mi-a placut mult romanul, pentru bucatelele de istorie si momentele emotionate, pentru povestea tragica si detaliile interesante. Il recomand cu drag si ma bucur ca l-am citit.
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.