Noutati septembrie 2015

Super noutati se anunta in septembrie si nu m-am putut abtine sa nu va scriu despre ele de indata ce mi-au aparut in Inbox.

Ransom Riggs publica a treia si ultima parte a seriei Miss Peregrine – Library of Souls. Eu v-am scris deja despre primele doua volume dintre care, intre timp, s-a tradus si in limba romana prima carte. Cartea are data de lansare  in limba engleza pe 2 septembrie dar pe Bookdepository vom gasi editia paperback de-abia de pe 1 octombrie.

O surpriza si mai mare pentru mine a fost noul volum al lui Salman Rushdie (pe care il iubesc tare tare) – Two Years Eight Months and Twenty Eight Nights. Acesta se lanseaza pe 8 septembrie si va fi disponibil in paperbak de pe 10 octombrie dar cu pretul de 17 euro pe Bookdepository.

Probabil ca la ambele voi mai astepta pana se ieftinesc nitel. Anul acesta fondul de achizitii a fost mic dar nu am dus lipsa de lecturi noi asa ca nu pot sa ma plang. Totusi, poate trece Mos Craciun pe-aici si aude ca-mi doresc tare tare noul Rushdie si inca o carte, nu asa noua dar dupa care ravnesc de mult – Vanessa and Her Sister de Pryia Priamar. Aceasta se ieftineste de-abia in ianuarie la anul dar e disponibila acum la vreo 16 euro tot pe BD. Ma tineam demult sa v-o mentionez, este un roman istoric despre Vanessa Bell si sora ei Virginia Woolf.

Tot in septembrie se mai lanseaza si un nou Terry Pratchett ( The Shepherd’s Crown) dar si un nou volum de Montefiore – The Romanovs, dar nu mi-e clar daca este fictiune istorica sau biografie. Pentru pasionati, avem in septembrie si un nou Ottolenghi (Nopi) dar cartile lui sunt in general scumpe asa ca nu am asteptari ca voi ajunge la ea prea curand.

Sunt convinsa ca si editurile romnesti au ceva noutati interesante in luna septembrie dar mie acestea mi-au atras azi atentia si mi-au inseninat ziua. Ne citim curand dragilor! 🙂

Print Friendly

Femeia de hartie – Rabih Alameddine

Titlu original: An Unnecessary Woman (2012)

Traducere: Mihaela Negrila la Polirom

De cumparat: 30 lei la libraria online Libris.femeia de hartie

Mi-am dorit tare mult sa citesc carticica aceasta, inca de cand am vazut pe undeva ca este despre o tanti iubitoare de carti. Mi se pare ca este una dintre cartile favorite ale blogosferei si acum am inteles de ce. Orice iubitor de lectura se regaseste intr-o masura mai mica sau mai mare in Aaliya, o batranica ce si-a croit viata in jurul lecturilor dar si al scrisului. Povestea ei m-a emotionat tare mult si mi s-a parut deosebit de bine scrisa. Ma mir intotdeauna de cat de captivante pot fi unele povesti in care, de fapt, nu se intampla mare lucru din punct de vedere al actiunii. Cititoare si traducatoare de zeci de ani, Aaliya traieste intr-un univers inchis pe care nimeni nu trebuie sa il deranjeze. An de an traduce cate o carte pe care le depoziteaza ca pe niste comori, an de an biblioteca ei devine din ce in ce mai vasta. Este fascinant sa ii urmaresti discutiile interioare, monologul aproape permanent care formeaza acest volum. Spre sfarsit este din ce in ce mai clar ca microuniversul pe care si l-a creat este un inlocuitor perfect pentru o viata conforma cu normele societatii in care traieste. Desi ajunge in aceasta situatie in mod intamplator (sotul care ii este ales o paraseste), ea se descurca extraordinar, isi gaseste de munca (ceea ce in societatea libaneza din perioada respectiva este o curiozitate), isi pastreaza apartamentul si traieste asa cum isi doreste.

Printre citate din cartile pe care le-a citit, aprecieri literare si introspectii de tot felul, romanul ne plimba si prin anii razvoiului civil pe care Aaliya ii povesteste cu aceeasi naturalete si ironie subtila pe care le foloseste in restul istoriei ei personale. Ai zice ca romanul este despre carti dar de fapt este aproape un elogiu pentru aceasta femeie extraordinara, care nu numai ca supravietuieste singura intr-o societate profund patriarhala, intr-o perioada violenta si nesigura, dar reuseste sa se si bucure de viata ei, de cartile si muzicUWfinalcompa pe care le descopera si de putinii oameni carora le permite accesul in viata ei. In ceea ce-i priveste pe ceilalti, Aaliya este o observatoare atenta a celor din jur pe care ii “evalueaza” si ii judeca dupa propriul calapod si in ciuda sensibilitatii si a fragilitatii aparente, este o femeie puternica si ambitioasa. Singura ei slabiciune sunt cartile pe care le traduce si atunci cand acestea sunt in pericol sa fie distruse apare si singurul moment in care Aaliya cedeaza si se lasa ajutata. Astfel, cartile care i-au sustinut singuratatea atatia ani devin si motivatie pentru un minim de socializare.

Femeia de hartie este unul din acele romane pe care vrei sa le pastrezi in biblioteca si poate sa il recitesti peste ceva timp, o carte pe care s-o umpli de post-ituri si sublinieri (fiecare dupa obicei), s-o rumegi sau sa o citesti pe nerasuflate. Ma bucur tare mult ca a ajuns si pe la mine si ca m-am luat dupa Ema si dupa Laura care au citit-o acum cateva luni.

Mi-a placut foarte mult coperta englezeasca a cartii precum si titlul original. Ar fi fost grozav ca macar coperta sa se pastreze si pentru editia in limba romana. Este chiar deosebita si parca mai potrivita cu romanul si povestea.

Citatele pe care le-am pastrat nu sunt relevante pentru descrierea cartii dar le-am notat aici, sa-mi ramana scrise. 🙂

“Alegerea primei carti, cea care-ti deschide ochii si-ti emotioneaza sufletul, este la fel de involuntara ca prima iubire.”

“Joseph Roth a scris candva: Dureaza mult timp pana cand barbatii isi dobandesc chipul. E ca si cum s-au nascut fara fete, frunti, nasuri sau ochi. Le capata pe toate cu trecerea timpului si trebuie sa ai rabdare; dureaza pana ce totul se imbina.”

” In stilul lui contradictoriu caracteristic, Benjamin spune ca, daca traduci o opera de arta ramanand cat mai aproape de original, poti sa redai continutul originalului si sa explici informatiile continute in el, dar iti scapa esenta inefabila a operei. Cu alte cuvinte, te ocupi de lucrurile neesentiale.”

“Oricat de mult iubeam scoala si ma simteam in largul meu in custile ei, ea este mai mult Hades decat Paradis – in scoala se indeplineste un ritual care ucide copilaria, copiii sunt omorati.”

“Credintele sunt ucigase.”

Am ramas si cu o lista de carti de citit pe care le scriu aici si le adaug si la lista mare de lecturi viitoare:

W.G. Sebald – Austerlitz

Javier Marais – Maine in batalie sa te gandesti la mine

Bruno Schulz – Pravaliile de scortisoara (Manechinele – Polirom)

Imre Kertesz – Kadis pentru copilul nenascut

Pessoa – Cartea nelinistirii

Antonio Munoz Molina – Sefarad

P.s. Ce bine e sa ma pierd din nou intr-un roman! Ce viata frumoasa avem noi cititorii… sau ce de vieti mai degraba! 🙂

Print Friendly

Un om in intuneric – Paul Auster

Titlu original: Man in The Dark (2008)

Traducere: Daniela Rogobete la editura Polirom

Pret: in oferta la Elefant – 9 lei.

Am mai gasit un Paul Auster care mi-a placut, o carte culeasa aproape la intamplare dintr-un cos de carti la reducere. Desi mi-a placut Invizibil, experienta cu The Invention of  Solitude nu m-a convins si apoi Trilogia New York-ului, desi interesanta, a fost destul de neclara si m-a lasat putin cu ochii-n soare, cum se zice. Nici Un om in intuneric nu-i mai breaza din punctul asta de vedere, dar parca totusi lucrurile se leaga mai bine. Auster mi-a lasat impresia aceasta de neclar de fiecare data cand l-am citit. Misterul, felul aleatorun om in intunericiu in care se leaga lucrurile, faptul ca nu stii niciodata care e realitatea si care este fictiunea, aceste elemente sunt prezente in toate cele trei carti pe care le-am amintit. Fiecare dintre ele implica si prezenta unui scriitor care oscileaza in permanenta intre realitate si fictiunea sau imaginatia sa. Ceea ce este interesant insa, este ca, desi aceste elemente se repeta, povestile in sine nu au nimic in comun una cu cealalta. Nu simti in nici un moment ca repetitia ar fi plictisitoare sau rezultatul unei lipse de inspiratie din partea autorului (cum se intampla uneori la Murakami, de exemplu, mai ales in ultimele sale scrieri) ci din contra, iti este foarte clar ca autorul exploreaza aceste teme care-l intereseaza, le intoarce pe mai multe fete si le da de fiecare data o noua semnificatie.

Multe dintre personajele lui Auster au o viata interioara complexa, sunt profund nefericite si soarta nu prea le e favorabila. Uneori ai impresia ca Auster se razbuna pe ele intr-un fel sau altul. In Un om in intuneric, personajul principal este olog in urma unui accident, sotia sa a murit de cancer, fiica si nepoata sa sunt extrem de nefericite si din cate se pare, sora sa s-a sinucis. O soarta cam nemiloasa pana si pentru un personaj fictiv. Povestea de pe langa el este insa destul de interesanta incat sa te tina lipit de paginile cartii pana la sfarsit in incercarea de a descurca itele lui Auster. Asta nu se va intampla, desigur, caci se pare ca autorului asa-i place, sa lase lucrurile in aer, deschise interpretarii si sa te provoace sa “legi” povestea asa cum iti place. Numai ca pe mine genul acesta de scrieri misterioase nu prea ma satisface.

Deci, avand in vedere ca din patru carti, mi-a placut in mod deosebit doar una, cred ca e timpul sa-l las pe Paul Auster pe raft de-acum incolo. M-am bucurat de cunostinta dar nu vreau sa continuam relatia momentan. Poate cu alta ocazie. 🙂

Print Friendly

Usa – Magda Szabo

Nu am scris despre aceasta carte “la cald” si evident ca acum imi pare rau, ideile s-au mai disipat, impresiile s-au mai estompat. Asta nu o face insa o carte mai putin buna si o lectura mai putin surprinzatoare. Am primit cele doua carti (Usa si Roman pentru doamne) de la editura Allfa, nu auzisem nimic despre nici una dintre ele dar un comentariu din partea Emei mi-a starnit interesul pentru cartea Magdei Szabusao asa ca am inceput-o imediat. Si iata ca s-a dovedit a fi poate cea mai buna carte citita de mine in ultimele luni – niste luni grele, in care m-am concentrat cu greu si putine lecturi mi-au starnit cu adevarat interesul.

Intr-o Ungarie comunista, doua femei foarte diferite ajung sa intretina o relatie de prietenie foarte ciudata si adesea frustranta. Magda este o scriitoare care isi reia cariera in urma unei perioade in care nu a putut sa scrie din motive politice. Locuind insa singura cu sotul bolnav si neinteresat de aspectele casnice, Magdei ii este greu sa faca fata atat cerintelor unei gospodarii cat si scrisului. In cautarea unei menajere, o intalneste pe Emerenc, o femeie foarte misterioasa care isi alege clientii cu mare grija. Magda este de la inceput intimidata de curiozitatile lui Emerenc dar si de fizicul ei, o femeie inalta si musculoasa. Emerenc le face pe toate, este perfect capabila sa tina in ordine mai multe gospodarii, sa spele rufele in cazane in curtea casei si sa mature zilnic zapada din fata caselor de care se ocupa. Desi din punct de vedere emotional este mai degraba rece si retrasa, atat oamenii dar si animalele se ataseaza de ea in ceea ce devine aproape o dependenta. Magda si Emerenc au o relatie foarte ciudata pe parcursul celor douazeci de ani in care sunt impreuna: se cearta si se impaca in mod repetat, Magda nu intelege putinele manifestari de prietenie ale lui Emerenc dar si cea din urma o tolereaza cu greu pe Magda, a carei meserie nu o intelege. In ciuda acestor lucruri insa, Emerenc i se dezvaluie Magdei treptat, primind-o chiar in casa ei (pe care o tine secreta de tot restul lumii) iar Magda accepta influenta calauzitoare a lui Emerenc desi de cele mai multe ori nu ii intelege motivatia si atitudinea ei fata de aceasta relatie este mai degraba una de resemnare.

Desi nu este un roman in care nu se intampla foarte multe lucruri, insasi relatia celor doua femei este perceputa ca un element activ al naratiunii, ele fiind mai mereu in conflict, cu incapatanarile specifice fiecareia si dreptatea undeva la mijloc. Din acest motiv, cartea este una dintre acelea care se citesc cu sufletul la gura, desi sfarsitul e evident inca de la inceput. Usa este un roman fascinant tocmai datorita acestei relatii dintre cele doua femei dar si a ciudatenilor lui Emerenc. Ma bucur mult ca am citit-o, asa cum ma bucur de fiecare data cand un autor complet necunoscut pentru mine se dovedeste a fi atat de bun.

Va invit sa cititi o recenzie foarte buna si cu mai multe detalii la Ema. Usa este 21 de lei pe Libris si doar vreo 17 pe site-ul editurii All.

Print Friendly

Legenda unei sinucideri – David Vann

Avand in vedere mofturile mele literare din ultimele luni, nu am avut mari asteptari de la aceasta carte, chiar daca mi-am ales-o singura dintr-o colectie care-mi place foarte mult. Si iata ca m-a surprins din nou cu acest volum de povestiri care nu-s doar povestiri ci mult mai mult.

Amintirile sunt infinit mai bogate decat originile lor, am descoperit; a calatori inapoi te poate instraina pana si de memoria insasi. Si, pentru ca memoria este adeseori toata fundatia unei vieti sau a unui sine, e posibil ca intoarcerea acasa sa-ti fure exact acest lucru.

Aceste randuri le-am gasit ratacite pe la sfarsitul cartii, sunt cele care iti si deschid ochii asupra semnificatiei acestui volum, daca nu te-ai luminat si singur pana atunci. Legenda unei sinucideri este prezentata ca o colectie de povestiri dar iti dai seama destul de repede ca lucrurile sunt mult mai complexe de atat. Nuvela centrala este precedata si apoi urmata de scurte povestiri, formand mai degraba un roman fragmentar usor bizar prin faptul ca povestirile se contrazic intre ele. Naratorul isi traieste copilaria in umbra unui tata depresiv, fiecare povestire din carte este o rearanjare a amintirilor despre tatal sau, un amalgam de adevaruri si fantezii scrise intr-un ritm atat de viu si realist incat mi-a luat ceva timp pana sa descurc itele acestei carti si sa-mi dau seama cine moare si cine ramane in viata. Nu auzisem pana acum de acest David Vann dar ma declar mai mult decat incantata si nu pot decat sa bag sub pres reticenta pe care o am fata de autori necunoscuti si prudenta in alegerea romanelor.

Ulterior lecturii am citit pe net despre partea autobiografica a acestei carti, de fapt, nucleul si punctul de referinta pentru tot ce s-a tesut in jurul unei amintiri dureroase. In momentul de fata insa, acest lucru conteaza mai putin pentru ca, autbiografice sau nu, povestile lui Vann vorbesc despre dureri universale, despre despartire, revolta, ranchiuna si resemnare. Autorului, scrisul i-a devenit terapie si din durerea realitatilor pe care le-a trait, a iesit acest volum superb si fascinant. Cu cat ma gandesc mai mult la el, cu atat ma entuziasmeaza mai tare. Felul in care autorul incorporeaza in text scene din viata lui reala (despre care eu am citit ulterior), fara a le lega insa de un spatiu temporal dar evitand in acelasi timp haosul care ar putea impiedica cititorul sa se bucure de text per ansamblu, mi se pare genial. Teme universale precum traumele copilariei, influenta majora a actiunilor si vorbelor parintilor asupra copiilor lor, reptarea inevitabila a istoriei se impletesc cu idei care ar putea cu usurinta sa devina clisee dar nu o fac aici, pentru ca David Vann este that good!

Asadar, pe langa temele evidente – sinuciderea si fluctuatiile interesante ale memoriei in ceea ce priveste evenimentele traumatizante, Vann mai aduce cititorul si in fata unui subiect mai subtil – cat de mult poti sa te increzi intr-o opera de fictiune? Ai voie sa o judeci atunci cand stii ca este izvorata din durere calegendat se poate de adevarata? Are voie autorul sa se joace cu amintirile proprii si sa le asocieze cu elemente de fictiune pentru a obtine un efect inedit? Desigur ca da! In fictiune este voie orice, atat din partea autorului cat si a cititorului.

Titlu original: Legend of a Suicide

Traducere in limba romana: Justina Bandol

Publicata la editura Litera (2013), colectia Premium

De cumparat in limba romana: in prezent la reducere 15 lei.

Print Friendly

Uriasul ingropat – Kazuo Ishiguro

Iata o carte indelung asteptata de multi, inca de cand a fost anuntata anul trecut. Kazuo Ishiguro este una dintre mandriile literare ale Marii Britanii desi cartile sale sunt din ce in ce mai indepartate unele de celelalte, ca timp mai ales dar si ca stil. Ishiguro pare sa-si incerce norocul in diverse stiluri si se descurca binisor. Din cele patru romane pe care i le-am citit de-a lungul timpului, doar doua mi-au ramas in minte – clasicele Ramasitele zilei si Sa nu ma parasesti. Daca ultimul lui roman (publicat acum exact 10 ani) era o incercare extrem de reusita de SF sau roman distopic cum li se spune acum, in Uriasul ingropat, Ishiguro incearca un soi de fantasy istoric, mai mult sau mai putin original dar cu siguranta interesant si, pe alocuri, captivant.

Untitled-1

Daca pana acum au mai existat cititori ai lui Ishiguro care sa nu stie exact in ce nationalitate sa-l plaseze (autorul este de origine japoneza dar for all other intents and purposes englez), citind Uriasul ingropat, nu vor mai avea astfel de nelamuriri. Romanul este foarte bine documentat si presarat cu elemente, teme, personaje, motive din istoria, mitologia si literatura engleza.

Legenda Regelui Artur si a lui Sir Gawain este o poveste clasica ce a inspirat nenumarate scrieri si care, impletita cu fascinatia lui Ishiguro pentru teme precum memoria si trecerea timpului produc in povestea lui Ishiguro un personaj mai aproape de Don Quijote decat de Sir Gawain pe care-l stim din alte parti. De fapt, adevarul este ca Uriasul ingropat iti aminteste mereu de cate ceva (cu precadere daca ai studiat in scoala literatura engleza) dar intotdeauna exista ceva diferit, ceva ce Ishiguro a transformat sau modificat pentru a se potrivi mai bine in povestea sa. Pe fundalul luptelor medievale dintre britoni si saxoni, un cuplu adorabil de batrani, pleaca la plimbare (cu scop destul de neclar) printr-o lume cufundata in ceata. Toti sunt afectati de o boala ciudata care ii face sa-si piarda memoria. Axl si Beatrice sunt, insa, foarte perseverenti si ajung, intr-un final sa descopere misterul acestei boli dar sa o si vindece. Asta numai dupa ce au trecut prin tot felul de peripetii mai mult sau mai putin realiste dar cu siguranta haioase si palpitante.

Ceea ce m-a facut sa ezit in fata acestei povesti si sa-i dau intr-un final doar trei stelute Goodreads, a fost exact acest fapt, ca mult prea des povestea nu mi s-a parut originala desi mi-as fi dorit tare mult. In acelasi timp, desi cunosteam tendinta lui Ishiguro de a se lungi la vorba, inceputul acestui roman a fost aproape plictisitor si poate doar nevoia mea de povesti m-a motivat sa continui lectura. Nu mi-a parut rau ca am citit-o dar mi-au lipsit prospetimea si ineditul unei carti noi.

Proaspat publicata si la Polirom, Uriasul ingropat se poate achiziona cu 30 de lei. In original, e vreo 60 lei.

Print Friendly

Ce-am mai citit

S-au strans atat de multe carti despre care as fi vrut sa va scriu si n-am facut-o incat numai gandul la ele ma copleseste si ma inhiba. Cu parere de rau imi dau seama ca nici nu voi putea sa ma intorc la ele si sa le fac articole separate asa ca am ales din nou aceasta varianta a update-ului de lectura. Citesc putin si greu in ultimele saptamani. Lucrurile s-au schimbat in coltisorul asta de lume si dintr-o data realitatea are prioritate asupra acestei ţări inventate care a cam ramas pe dinafara.  E posibil sa ma astepte o pauza, lunga, scurta, cine stie cum va fi si daca va fi. Poate ca maine ma plezneste din nou inspiratia si golul acesta imens din mintea mea va fi o amintire dar…cine stie?

Pana una alta, sa va zic ce si cum am mai citit sau am lasat prin draft-uri din februarie incoace. E un articol tare lung, luati-va cafeluta aproape. 🙂

Elantris – Brandon Sanderson m-a acaparat complet de la primele capitole. Am inceput-o de curiozitate pentru ca nu-mi aminteam cand si de unde am luat-o si a ajuns sa fie cea mai captivanta din cele cateva carti pe care le aveam incepute. Este genul acela de poveste pe care o citesti noaptea desi ai ochii carpiti de somn sau, daca sunteti ca mine si umblati cu cartile sau Kindle-ul prin geanta, nu te poti abtine sa nu mai citesti macar o pagina prin statiile de troleu sau pe strada. Un fantasy delicios, cu elemente interesante si noi (pentru mine). Elantris este un oras al semi-zeilor, o lume fabuloasa care decade in urma unui eveniment misterios pe care nimeni nu reuseste sa-l identifice. Locuitorii ei se transforma in salbatici, lumina si frumosul din jurul lor se transforma in orori si haos si orasul este privit cu teama si ocolit de toti. Partea ciudata este ca in continuare sunt alesi oameni normali pentru a fi trimisi in Elantris, acest lucru echivaland acum pentru ei cu moartea (de unde pana atunci era o onoare si o mandrie sa fii trimis in Elantris). Cum se fac aceste alegeri, cine sunt cei care locuiesc in Elantris si pe langa, ce este magia lor, cum a decazut si ce se poate face pentru a rezolva situatia sunt intrebari care te tin cu sufletul la gura pana la sfarsit. Mi-a placut enorm aceasta carte si pot spune ca demult nu am fost atat de absorbita de un fantasy, din care nu citesc prea multe din cauza ca de la un punct incolo toate par la fel, dar nu este cazul aici. Daca sunteti in cautarea unei carti de vacanta, originala si plina de mistere, Elantris e the one!

Cartea a fost tradusa la editura Tritonic prin 2008 dar nu gasesc sa va las link pentru a o cumpara, pare sa nu se gaseasca acum. Poate aveti noroc pe la anticariate sau puteti sa incercati in limba engleza de la Books Express (45 lei).

Semne bune nu este tocmai preferata mea dintre cartile lui Neil Gaiman. Aceasta este de fapt scrisa in colaborare cu Therry Pratchett. La prima vedere, povestea pare destul de amuzanta – un inger si un demon nu prea sunt de acord cu sfarsitul iminent al lumii si s-ar cam pune de-a curmezisul daca ar putea caci s-au obisnuit cu toate comoditatile acestei lumi moderne. Asa ca, atunci cand li se da in grija tocmai Anticristul, ei il cam scapa din vedere si lucrurile se incurca. In ciuda subiectului si a faptului ca am avut cartea in format audiobook, nu mi s-a parut prea antrenanta si adesea m-am plictisit de ea. Cu siguranta imi plac mai mult Neil Gaiman si Therry Pratchett individual, fiecare in lumea lui.

Cartea este 40 lei in limba engleza si doar vreo 8 in limba romana.

Tot de Neil Gaiman am citit si Cartea cimitirului, o poveste grozava, captivanta, plina de imaginatie care mi-a placut foarte mult.

The Real Jane Austen – Paula Byrne este o carte pe care am primit-o cadou de ziua mea dar mi-a luat ceva timp sa o parcurg si sa o savurez. Paula Byrne scrie o biografie atipica, centrata in jurul a cateva mici detalii prezente in viata faimoasei autoare, infatisand-o pe Jane Austen altfel decat am gasit-o in alte biografii sau articole. Pentru cei care o iubesc pe Jane, cartea este un deliciu si o placere de care m-am bucurat pe indelete. Nu sunt de lepadat nici fotografiile din carte, mici ferestre intr-o lume veche si in viata aceste femei deosebit de inteligenta si talentata.

maylePeter Mayle – Un an in Provence este o carticica ce mi-a fost destul de laudata dar poate ca nu m-a prins in cele mai bune toane. Desi este despre calatoria intr-o zona idilica, despre mancare, oameni, veselie, am citit-o cu incetinitorul si nu ma tenteaza sa mai incep si altceva de acest autor. Desigur am gasit-o amuzanta, dar cam atat. Mayle pare un autor foarte prolific, are multe carti publicate si la noi.

Intoarcerea acasa – Slavomir Rawicz o urmaream demult si am avut noroc sa o imprumut de la o prietena. Este o poveste aparent adevarata despre un drum enorm al unor fugari din lagarele siberiene. Acestia strabat 6500 de km intr-un an, trecand prin Siberia, Mongolia, desertul Gobi,  Tibet, muntii Himalaya si in final India. Nu toti cei care pleaca ajung la destinatie si povestea este cu adevarat incredibila. Scrisa intr-un stil simplu, usor de urmarit istoria acestei calatorii m-a impresionat desi sunt oarecum in dubii referitor la veridicitatea ei.

Cartea este 18 lei in limba romana. Exista si film, cica bun.

Desi citisem recent Pavilionul femeilor, m-am apucat si de Mama, un alt roman de Pearl S. Buck. Imi place foarte mult aceasta scriitoare si de-abia astept sa mai gasesc si alte carti de-ale ei. Subiectul societatii chineze mi se pare deosebit de interesant, personajele ei sunt atat de realiste si usor de iubit sau urât. Personajul principal al acestei povesti este o femeie care gaseste implinire si fericire numai in rolul de mama si mai precis in cel de mama de bebelus. Astfel, cand sotul dispare din viata ei si se vede in situatia de a nu mai avea cu cine sa faca si alti copii, devine o cu totul alta persoana. Traieste si munceste ca un barbat (ne aflam in China pre-comunista, deci rolul este unul neobisnuit) dar se obisnuieste cu greu cu viata de mama de copii mari, viitori adulti cu pareri si dorinte proprii. Este o femeie impulsiva si rece ale carei alegeri sunt nu de putine ori gresite si chiar daunatoare pentru copiii ei. Cu toate acestea, nu te poti abtine sa nu o compatimesti sau sa te atasezi de ea datorita faptului ca scriitoarea descrie (si aici) perfect starile si emotiile prin care trece aceasta femeie, din tinerete si pana la batranete. Mama este un roman de o frumusete simpla si tulburatoare pe care il recomand fara ezitare.

 Desi am cumparat mariavolumele acum mult timp, am reusit abia luna trecuta sa citesc primul volum din Povestea vietii mele scrisa de Maria, regina Romaniei. Am fost dezamagita si plictisita, cum nu mi s-a intamplat atunci cand am citit Amintiri de Zoe Camarasescu si nici macar cand am citit un alt volum din memoriile ei anul trecut. Nu stiu…poate nu mai sunt in starea potrivita pentru astfel de lecturi asa ca am amanat pentru cine stie cand celelalte 2 parti ale cartii.

Si ultima carte despre care va scriu astazi este Tatal celuilalt copil de Parinoush Saniee. Am citit-o pentru un club de lectura dar mi-am dat seama abia la sfarsit ca luasem din neatentie alt roman al acestei autoare decat cel care trebuia. (Asta ca sa va faceti o idee despre cat de căscată sunt in ultima vreme). In orice caz, nu mi-a parut rau, este o poveste emotionanta despre un copil cu nevoi speciale care este crescut de niste parinti care nu reusesc sa il inteleaga sau macar sa empatizeze cu el. Situatia acestui copil imperfect pe care il au ii indeparteaza pe cei doi parinti atat unul de celalalt cat si pe ei toti de restul familiei. Este o situatie usor de asemanat cu povesti adevarate despre intoleranta, lipsa de afectiune sau respect in cadrul unei familii. Astfel, desi mi s-a parut destul de slabuta din punct de vedere al scriiturii si chiar a constructiei personajelor, este o carte care merita citita pentru ideea pe care o transmite – aceea ca orice copil infloreste atunci cand este iubit pentru tot ceea ce este, chiar si cand acest lucru este incomod pentru restul familiei.

Asadar, un articol lung…va rog sa ma iertati. Nici nu vreau sa ma gandesc cat ar fi fost de lung daca v-as fi scris si despre toate cartile incepute si abandonate in aceste cateva luni. De fapt, mi-e si rusine sa scriu asa ceva. Am abandonat luna trecuta mai multe carti decat intreg anul trecut. Nu stiu ce se intampla cu mine…cu interesul meu pentru lecturi, sau poate cu abilitatile mele de a alege carti care mi se potrivesc. Cert e ca drumul care ma asteapta e …altfel si schimbarile sunt multe si mari. Vom vedea cum ma adaptez pe parcurs.

Va imbratisez cu drag,

 Diana

Print Friendly

Alice Munro – Ura, prietenie, dragoste, casatorie

Editura Litera a fost harnica anul trecut si a scos mai multe volume de povestiri ale lui Alice Munro, spre marea mea bucurie. Chiar daca nu am avut ragaz sa le citesc exact atunci cand s-au lansat, ma bucur sa le stiu acolo pentru lecturi viitoare. De fapt, nu mai imi ramane acum necitita decat Fugara.alice

Ura, prietenie, dragoste, casatorie este un volum care mi-a placut din ce in ce mai mult pe masura ce avansam. Am vazut tot felul de semnificatii ascunse si fiecare povestire mi se parea tot mai buna. Fiecare dintre ele se ocupa cu aspecte diverse ale relatiilor de cuplu. Sunt cateva teme care se repeta subtil – memoria, relatiile disfunctionale dar de lunga durata, femei in relatii cu barbati mai in varsta, relatii extraconjugale, disparitii. Alice Munro ia niste subiecte destul de banale si le transforma in povestiri scurte, impresionante, care te pun pe ganduri. Cu talent si iscusinta, Munro transforma greseli, regrete, ciudatenii ale destinului in subiectele acestor povestiri si le pune laolalta intr-un volum surprinzator. Ceea ce ar fi putut fi o amestecatura de idei, pare a fi o singura poveste coerenta si relevanta. Personajele ei incearca in permanenta sa-si schimbe vietile, isi doresc mai mult, se gandesc la alegeri vechi si la drumurile pe care le-au ales. Munro se repeta pe ea insasi in fiecare colectie si cu oarecare atentie reusesti sa recunosti elemente din celelalte carti, ceea ce e deosebit de interesant.

Poate ca cel mai mult m-a impresionat Consolare, o poveste in care o femeie ascunde dovezile sinuciderii sotului ei si in acelasi timp, cauta cu disperare un ultim mesaj de la el. Afectat de o boala incurabila, Lewis hotaraste sa moara inainte de a fi complet acaparat de aceasta. Sotia sa il intelege si il ajuta dar este dezamagita de faptul ca biletul final pe care il gaseste in sfarsit, nu ii este dedicat. Durerea vine din faptul ca ultimele lui ganduri sunt niste ironii la adresa fundamentalistilor care i-au stricat ultima parte a vietii si nu cuvinte scrise pentru ea, pentru relatia si dragostea lor. Intr-un final, Nina ii imprastie cenusa la marginea drumului, intr-un gest de razvratire dar si uimire ca viata merge inainte.

Am scris putin azi dar este un volum care mi-a placut enorm si pe care l-as reciti oricand (ceea ce nu spun despre prea multe carti).

Titlu original: Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage: Stories (2002)

Tradusa la editura Litera: Justina Bandol

De cumparat: in limba romana – Libris: 32 lei, in limba engleza – Books Express: 47 lei

Print Friendly

Pavilionul femeilor – Pearl S. Buck

Exista carti pe care le descoperi exact in momentul potrivit si care-ti vorbesc, printre randuri, cu o claritate uimitoare exact despre problemele pe care le infrunti si-n viata in momentele respective. Sunt convinsa ca inchipuirile astea se datoreaza in totalitate capacitatii noastre de a adapta si de a ne adapta dar tot sunt uimita de fiecare data cand o poveste mi se pare asa de relevanta pentru gandurile mele in perioada in care am citit-o. Toate starile umane sunt armonioase – nasterea, moartea – si numai privite astfel, fara frica si fara supraevaluari, pot fi si traite in liniste si pace.

209279Pearl S. Buck este o povestitoare deosebit de talentata iar Pavilionul femeilor o dovedeste din plin. Istoria familiei Wu curge lin, paginile se dau pe nesimtite si povestea te invaluie si acapareaza de la prima pagina. Pana la urma, carui cititor nu-i place o astfel de poveste, pe care nu o poti lasa din mana pana la capat. Desi are peste 380 de pagini, cartea se citeste extrem de usor. E drept ca eu am o afinitate pentru cartile de fictiune istorica si, mai specific, pentru povestile a caror actiune se desfasoara in China. Este desigur o lume fascinanta, tocmai prin faptul ca imi e straina si pe asta mizeaza si Pearl S. Buck in acest roman, publicat in 1946.

Povestea se invarte in jurul doamnei Wu care, la varsta de 40 de ani, dupa 25 de ani de casnicie, se hotaraste sa nu mai imparta patul cu sotul si sa-i cumpere acestuia o concubina. Desi este vorba despre o practica destul de intalnita in China acelor vremuri (inainte de instaurarea comunismului), hotararea ei ii socheaza pe membrii familiei si le tulbura viata, altfel destul de linistita, familia Wu fiind cea mai instarita din regiune. Daca in general, barbatii erau cei care isi doreau concubine, in cazul acesta, cea care simte nevoia de o schimbare este doamna Wu. Cu 4 baieti mari, fiecare cu familia sau planurile lui si o gospodarie de 60 de persoane cu tot cu servitori, ea considera ca a venit timpul sa renunte la aceste indatoriri intime pe care le are fata de sot si sa se dedice siesi. Acest lucru nu este chiar atat de neobisnuit avand in vedere ca sarcinile dupa 40 de ani sunt considerate injositoare pentru femeile acelor vremuri dar si foarte periculoase. Lucrurile nu sunt insa atat de usoare pentru ca doamna Wu  se simte in continuare responsabila de fericirea familiei ei. Continua astfel sa dea tot felul de directive, sa se ocupe de gospodarie si de vietile celorlalti.

Ceea ce este interesant la doamna Wu este dialogul interior pe care il are in permanenta cu ea insasi, felul in care judeca viata si oamenii care ii sunt dragi. Filozofia ei de viata se schimba pe masura ce descopera anumite lucruri despre ea si despre ceilalti dar este intotdeauna clar ca avem de-a face cu o femeie intelgienta si inteleapta. Familia doamnei Wu, este un mic univers din care ea invata tot ce stie, atat de multe incat il uimeste pe Fratele Andre (un calugar italian) cand se dovedeste a-i fi un partener de discutii pe masura sa.

Per total, povestea doamnei Wu este una relativ simpla si sentimentala dar care mi-a placut foarte mult pentru ca imi face intotdeauna placere sa descopar femei care tin frâiele propriilor vieţi în ciuda circumstantelor nefavorabile. Descoperirile care o ajuta pe doamna Wu sa duca o viata mai fericita, ar suna, poate, destul de banal daca le-as insira aici. Dar, puse in contextul vietii ei si intre celelalte ganduri si introspectii, toate se potrivesc perfect. Am admirat-o foarte mult de-a lungul romanului, in toate ipostazele ei.

Am salvat mai multe citate din aceasta carte dar mi-am dat seama ca nu are rost sa vi le scriu aici. Oricum, ea a aparut deja si in limba romana la editura Polirom. O gasiti la Libris cu 37 de lei (pretul oscileaza in functie de oferte) si transport gratuit.

“I believe in the equality of man and woman.” Rulan insisted. “Ah” Madame Wu said, “two equals are nevertheless not the same two things. They are equal in importance, equally necessary to life, but not the same.

When you have lived with a man for twenty-five years as his wife”, she said gently, “you have lived with him to the end of all knowledge”.

Oh, she is pleasant, he said grudgingly. “But you – you are so far away from me these days. Are we to spend the rest of our lives as separately as this? You who have always lived in the core of my life – ” His full underlip trembled.

She knew that Fengmo’s soul was at that moment of awakening when, if a woman did not witch it, a god might. She did not want him to be a priest, and this for many reasons; but most of all because a priest’s body is barren, and Heaven is against barrenness. When a god steals the soul out of a body, the body takes revenge and twists the soul and wrecks it and mars it. Body and soul are partners, and neither must desert the other.

[…] for I promise you he will not love you unless you let him first go free. Love only lives in freedom.

But she had none of her usual shrinking from human beings. She now realized that for the first time in her life she disliked no one. All her life she had struggled against her dislike of human beings.

Before she could frame the thought, another came to answer. You see how wise is death! It removes the body of a man and lets free his spirit.

Print Friendly

Jurnalul ascuns – Sebastian Barry

“Banuiesc ca ne masuram insemnatatea zilelor dupa cei cativa ingeri pe care ii intrezarim printre noi, si totusi sunt altminteri.”

Acest roman face parte din categoria aceea de carti care ma chinuie. L-am mai inceput o data acum vreun an si l-am abandonat. Apoi m-am trezit din intamplare cu el in biblioteca si mi-a trecut prin cap ca poate asta este un semn ca trebuie sa-l citesc. L-am mai amanat cateva luni din cauza ca nu ma inspira coperta (nu-mi plac in mod deosebit copertile de la editura Univers, mi se pare ca majoritatea aduc deservicii cartilor pe care le reprezinta) si intr-un final l-am citit cu greu saptamana trecuta. Si se pare ca intuitia sau presimtirea mea (cum vreti sa-i ziceti) a fost corecta pentru ca l-am terminat aproape in lacrimi, atat de apasator si deprimant mi s-a parut.

photoDar nu atat povestea cat scriitura m-au rascolit atat de tare. Sebastian Barry are un stil interesant, reuseste sa creeze niste imagini si scene care atarna foarte greu in sufletul unui cititor emotiv ca mine. Roseanne McNulty este o foarte batrana locuitoare a unui azil de boli mintale. Din cauza timpul indelungat petrecut aici (peste 50 de ani) nimeni nu mai stie exact pentru ce se afla ea in acest spital si adevarul este ca nici nu prea pare a avea dereglari caracteristice pacientilor de acolo, asa ca, atunci cand conducerea spitalului este nevoita sa mute pacientii intr-o cladire noua si chiar sa renunte la unii dintre ei, doctorul Green se trezeste investigand trecutul acestei doamne misterioase. In acelasi timp, Roseanne tine un jurnal in care se straduieste sa-si aminteasca evenimentele tineretii care au adus-o in acest loc. Povestea ei este atat de plina de frustrari si nedreptati incat cu greu poti sa nu o compatimesti. Victima constrangerilor sociale dintr-un mic sat irlandez, a unei familii cu probleme (mama alienata mintal, tatal omorat pe cand fata are doar 15 ani), a unui preot habotnic, misogin extrem, Roseanne pare sa ispaseasca pacatele inchipuite de altii pentru ea. Toate durerile vietii ei mi s-au strans in suflet si cu greu am reusit sa termin acest roman si sa ma detasez de el dupa ce l-am terminat.

In ceea ce priveste scriitura, romanul se misca foarte greu la inceput. Pe langa povestea neclara a lui Roseanne, implicarea doctorului Greene si propriile lui probleme de familie, mai trebuie sa asimilezi si informatiile greoaie despre o perioada sumbra din istoria Irlandei. Dezvaluirile de la sfarsit (cumva, nu am reusit sa fac legaturile necesare suficient de repede incat sa-mi dau seama de deznodamant mai devreme) sunt insa suficient de satisfacatoare incat sa justifice tot chinul acestei lecturi. Fiecare personaj, cat de mic, trece printr-o tragedie si toate durerile lumii par a se fi concentrat in acest sat irlandez in care Roseanne a avut ghinionul sa se nasca. In aceste conditii, sfarsitul vietii ei intr-un azil de nebuni, pare a fi o binecuvantare si parca Roseanne de la sfarsit este mai luminoasa decat in orice alta parte a vietii ei si a romanului. In lumea aceasta gri, nefericirea este ereditara, greselile mamei sunt greselile fiului intr-un fel de predestinare magica. O sa intelegeti mai bine asta daca cititi romanul, nu pot sa dau prea multe detalii fara sa va stric lectura.

“Uneori fata ii sclipea si stralucea de propria-i frumuseste. A fost momentul in care am stat alaturi in biserica si mi-am coborat privirile pe chipul ei chiar in clipa de dinainte de a spune da, iar apoi am auzit-o rostind da, si atunci de pe chipul ei si-a luat zborul acea lumina extraordinara care a navalit inspre mine.”

Daca ati citit fragmentul de mai sus, poate veti intelege de ce as mai citi si alte carti de Sebastian Barry. I-am dat acestui roman numai 3 stelute pentru ca s-a miscat greu, mai ales la inceput, nu am putut sa ma concentrez si odata ce m-a prins totusi, nu am putut sta prea mult langa el din cauza atmosferei apasatoare dar si din cauza dezvaluirii de la final care este putin prea hollywoodiana. Este insa un roman foarte bine scris, care merita laude si recomandari. Imi inchipui ca este totusi un talent sa inspiri ceva, orice, cititorului.

Disponibilitate: in limba romana 20 lei la Libris

                                      in limba engleza 10 euro Bookdepository

Titlu original: The Secret Scripture (2008)

Tradus: editura Univers – Liliana Pop

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.