Category Archives: Conversatii

Breviar pentru pastrarea clipelor. Filip-Lucian Iorga in dialog cu Alexandru Paleologu

Nu e nici un secret ca-mi plac mult cartile de convorbiri cu autori si alte personalitati asa ca nu va veti mira cand va voi spune cat de mult mi-a placut aceasta. De fapt, probabil ca stiti pentru ca am pomenit-o deja pe blog si pe Fb.
M-am urnit mai greu la inceput si parca nu ma convingea dar cand m-am intors din concediu si i-am acordat atentia cuvenita, m-a rasplatit si ea numai cu idei bune si inspiratie. Am gasit in ea, asadar, multe teme de gandire, pe unele deja vi le-am impartasit pe blog. Altele stau inca si-si asteapta randul, daca va fi vreodata sa scriu despre ele pe blog. Mi s-a parut foarte interesanta discutia despre discriminare despre care Alexandru Paleologu are o parere cu totul altfel decat suntem obisnuiti. M-a facut sa imi dau seama si de acest aspect negativ al luptei impotriva discriminarii – si anume faptul ca ea duce la incurajarea mediocritatii si a lipsei de stralucire. Si sa nu uitam de citatul acesta, pe care l-ati gasit si pe Fb:

“Daca pe toti prostii ii consideri frati, te sufoca si risti, pana la urma, sa te molipsesti.”

Egalitatea nu-i musai un lucru bun si asta o dovedeste cu prisosinta istoria. Si de aici porneste si o altfel de discutie, despre educatie, eleganta, rafinament.

La inceputul volumului, AP isi aminteste de copilarie, de oameni si locuri, de obiceiuri si intamplari. Memoria lui este impresionanta, povesteste in detaliu despre casa in care a locuit si despre oamenii din familia sa si despre multe alte lucruri. Nu ma simt in stare si nici nu vad rostul in a reproduce aici tot ce am citit dar va las cateva citate ca sa va deschid apetitul. Este un volum grozav, cu intrebari inspirate si raspunsuri pe masura. Acum ca trebuie sa o trimit inapoi proprietarei, mi se pare greu sa ma despart de carte si prevad ca o voi cumpara si eu.

 

Nu trebuie sa ne grabim cand spunem despre cineva ca nu e destul de inteligent. Poate ca este, dar nu s-a produs inca declicul, momentul care sa declanseze in el mecanismul uman si normal pentru viata lui, nu asa, doar ca sa faca pe suetarul destept. Omul e o fiinta dobitoceasca, infumurata, stupida si rea. Dar rautatea nu e integrala. In orice om rau se poate destepta, la un moment dat, un om cumsecade si inteligent. Nu toti prostii sunt chiar prosti si foarte multi destepti sunt foarte prosti.

 

 … ar trebui sa existe ore la care sa nu existi decat pentru intimi. Sunt anumite ore intre care un om onest nu trebuie sa fie accesibil.

 

 Istoria se repeta fiindca nu se citeste.

 

Impresia e ca limba engleza e limba viitorului. O fi a viitorului, dar engleza nu o sa mai fie sigur, pentru ca inca de pe acum engleza adevarata e intr-un proces de disparitie.

 

Sunt situatii ingrozitoare in viata, pe care nu le poti evita. Dar poti, daca esti destept, sa nu le dramatizezi, sa nu faci pe dramaturgul de doua parale, sa incerci sa gasesti o solutie, adica un comportament comprehensiv care este, intr-un fel, tamaduitor. Oricum, capacitatea pentru fericire nu o ai de la inceput, se formeaza in functie de experientele prin care treci. Si, pe urma, orice om lucid stie, chiar daca nu recunoaste, ca are si suferinta placerile ei.

 

Print Friendly

Convorbiri cu Alex. Stefanescu – Ioana Revnic

S-ar parea ca am o fascinatie indecenta pentru povestile de viata ale diversilor oameni prezenti intr-un fel sau altul in lumea literara. De fiecare data cand dau peste o carte de “Convorbiri” o citesc cu pofta si raman fascinata de ea zile intregi. Tanjesc dupa lumea acestor oameni si mi-e ciuda uneori de propria-mi minusculitate in comparatie cu tot ceea ce-mi doream acum niste ani.

Saptamana care a trecut s-a lansat la editura ALLFA aceasta carte de convorbiri cu Alex. Stefanescu, o discutie pornita de Ioana Revnic. Cunoscut de mine (destul de vag) drept critic literar si realizator de emisiuni TV, Alex Stefanescu se dezvluie in aceasta carticica accesibila si atragatoare pentru orice tip de cititor. Ioana Revnic ghideaza discutia catre puncte cheie ale istoriei personale si literare a domnului Stefanescu, il si descoase subtil referitor la parerile sale politice, viata sa dinainte si dupa ’89 dar il si provoaca la destainuiri sentimentale si induiosatoare. Felul in care vorbeste despre sotia sa mi s-a parut extraordinar si am revenit iar si iar la unele pasaje, cu melancolie si admiratie pentru o asemenea dragoste.

Fulgii mari cazuti din cer mi se agatau in par (nu purtam niciodata caciula), iar pe Domnita, care se imbujorase si stralucea de frumusete in aerul rece, cu miros de brad, o transformasera intr-o craiasa a zapezii.580567_580370275336813_1428838035_n

Cand va veni vremea sa mor, cu cateva clipe inainte de a ma desparti de lume, o sa inchid ochii si o sa retraiesc momentul acela.

Alex. Stefanescu este sensibil, emotionant chiar si atunci cand vorbeste despre oameni care l-au dezamagit, despre Securitate, despre comunism. Latura lui transanta apare din cand in cand in text atunci cand este provocat la discutie pe subiecte delicate dar chiar si atunci afirmatiile sau acuzele sale sunt facute cu bun simt si o oarecare tristete.

Cartea abordeaza foarte multe subiecte, toate interesante si captivante. Pe langa ce v-am povestit mai sus, mi-au placut intrebarile si raspunsurile referitoare la comunism si evenimentele din ’89 si istoriile de familie ale domnului Stefanescu, povestile despre Nichita Stanescu(ah de cand nu ma mai gandisem la Nichita Stanescu!). Mi-a placut sa citesc despre “omul” Alex. Stefanescu ceea ce mi-a starnit interesul si pt autorul A. S. Nu am citit niciodata cu mare interes critica literara dar dupa discutiile din carte, as fi tentata sa rasfoiesc atat Istoria literaturii contemporane cat si cartea despre Nichita Stanescu.

Iata asadar o surpriza frumoasa din partea editurii All, de care m-am bucurat nespus.

Cartea este doar 30 lei pe site-ul editurii. O bijuterie! 🙂

Print Friendly

Me, myself şi de vorbă cu Filip Florian

Recunosc că nu citesc atât de multă literatură contemporană pe cât aş vrea. De fapt…nu citesc mai deloc. Nu din prejudecată sau nepăsare ci din motive pur tehnice. Bugetul meu pentru cărţi e limitat, drept pentru care trebuie să îl împart cu atenţie. De cele mai multe ori nu mă avânt la cărţi “necunoscute” şi nici nu vreau să risc să dau banii pe ceva ce nu mi-ar plăcea. Uneori însă îmi pare rău…
Acum, de exemplu, tocmai am terminat de citit un interviu cu Filip Florian şi normal…că ar fi fost cazul să ştiu şi eu cine este cel care vorbeşte acolo. (Cine este în sensul că nu i-am citit opera…faptul că am citit despre el nu e tocmai mare lucru.) Vă provoc aşadar, să-mi recomandaţi autori români contemporani….alţii decât Cărtărescu (pe care l-am citit :P). Mai degrabă, recomandaţi-mi cărţi ale lor…ce consideraţi că ar fi cazul să citesc?


Revin oleacă la interviul despre care ziceam. Acesta a fost publicat în Dilemateca/august şi este realizat de Marius Chivu. Vă las mai jos doar câtva idei….mergeţi de vă luaţi revista :).

Sunt uluit când cineva încearcă să intre în mintea mea, pentru a reconstitui motivele care m-au făcut să scriu ce am scris. E chiar revoltător când nişte străini au pretenţia că ştiu mai bine decât mine ce am gândit şi ce gândesc, chiar dacă supoziţiile lor nu au nici o legătură cu realitatea.”
Asta mi-a amintit de repulsia pe care o aveam în generală pentru disciplina literatură…în cuvinte mai simple, de copil de clasa a 8a, simţeam acelaşi lucru în numele scriitorilor pe care-i citeam. Impresia de “revoltă” mi-a rămas şi mereu când citesc sau scriu despre o carte mă gândesc la autor. Am considerat întotdeauna ca a fi critic literar este un lucru mare şi faptul că îi critic tocmai pe ei mă lasă mereu simţindu-mă un pic vinovată. Cu toate acestea nu pot să nu fiu de acord cu părerea de mai sus. Cărţile nu trebuie descusute şi răstălmăcite…trebuie să-ţi placă sau nu, să te mişte sau să te supere, să te facă să simţi. Exact din acest motiv poveştile mele despre cărţi sunt simpliste şi cu greu se pot numi recenzii.

Niciodată nu m-am gândit că scrisul e o competiţie iar dacă aş fi ghicit că e aşa, jur, nici nu m-aş fi aşezat la start.”
Poate că nici eu nu m-aş fi gândit…but now that you mention it, nu mă uimeşte atât de tare. E o competiţie să te trezeşti zilnic cu gândul că vei scrie, că trebuie să scrii ceva relevant şi reprezentativ pentru ceea ce eşti. Rândurile pe care le scrii îţi sunt oglindă dar şi vitrină pentru alţii şi cu atâţia holbându-se în această vitrină, parcă te cam iau transpiraţiile. Şi tragi din greu către linia de finish…căci după ea, poate să ţi se spargă oglinda…găseşti tu alta.

E o lungă tradiţie la noi în a spune că niciodată nu vom putea scrie ca ceilalţi, că noi suntem mai pricăjiţi […]
Acest lucru se întâmplă nu numai în cazul scriitorilor…sau pe tema scrisului.

Scriitorul e scriitor doar atunci când scrie.”
Eu cred ca scriitorul e scriitor mereu. In the back of his head, are mereu conştiinţa faptului că e scriitor…diferită şi mai pregnantă de conştiinţa altor “profesii”. Eu una nu-s scriitoare, dar aş vrea să fiu. Şi tot trăiesc cu conştiinţa lui aş vrea să fiu… Îmi închipui că e şi mai pregnantă când e bazată pe realitate. 🙂

Interviul se încheie cu “…îmi sunt dragi aceste cuvinte” ceea ce pe mine m-a cucerit.
Nice to meet you domnule Filip Florian. Ne mai citim şi alta dată. 🙂


Citatele sunt asa cum le-am găsit în revista
Dilemateca. Poza am găsit-o pe Art of Petry.

Print Friendly

Talking to God

Din categoria: talking to god = by myself…here’s a funny conversation I had the other day:

Me: hi..
God:Hello. What is your name?
Me: aren’t you supposed to know that?
God:” What is your name?”? Do I know it?
Me: you should
God:I’ll take that under advisement.
Me: ok
God:Awesome.
Me: god?
God:GOD rules.
Me: how old are you?
God:I was activated on the Big Bang in Universe.
Me: who activated you?

At which point I lost the connection and the page was just…blocked or something. :)) I guess that question is unanswerable even to him. 🙂

Try it yourself!

Print Friendly

Daily ramblings …featuring Roxana

Diana B: de ce crezi ca un om atat de intelgent cum era einstein
Diana B: credea in dumnezeu…
Diana B: mi se pare extrem de ciudat

roxana s: stiu…la asta m-am gandit si eu ..foarte des. si cred ca am inteles. Einstein, ca multi oameni luminati, au vazut in ce masura mintea noastra e limitata – adica noi, restu’, zicem, dar sunt putini cei care au sansa sa descurce itele…adica asta cum a descoperit el teoria relativitatii. si sigur, cand intelegi asta, intelegi si ca nu esti singur..adica intelegi ca exista o suma de factori care au facut ca tu sa ajungi intr-un anumit punct.
roxana s: *asa cum

Diana B: dar…
Diana B: eu nu cred ca mintea noastra e limitata…
Diana B: eu cred ca nu stim sa o folosim

roxana s: exact. ma rog, asta am vrut sa spun.

Diana B: pai…si cand intelegi asta….intelegi si ca nu esti singur?
Diana B: eu inteleg asta…si totusi cred ca sunt singura..
Diana B: e adevarat ca nu sunt einstein..

roxana s: da, ca exista un intreg esfodaj in spatele a ceea ce tu poti percepe.

Diana B: da
Diana B: esafodajul asta este creierul tau
Diana B: si nu dumnezeu

roxana s: ca-i zici divinitate..ma rog, mai putin importa. e vorba de sens. stii ca exista un sens inerent. ca asta e dumnezeu. nu credea einstein in dumnezeul de la biserica&stuff, cred ca suntem de acord aici.

Diana B: pai nu stiu..nu m-am gandit la asta..dar acum ca zici asta..nu nu cred ca se referea la dumnezeul de la biserica…

roxana s: totul e filtrat…prin creierul tau. dar nu e de sine statator.

Diana B: creierul…ba da!

roxana s: fara un inconstient colectiv? fara tot ce percepi, intern, e adevarat, dar mai ales extern?
roxana s: chiar si de-ai sta intr-o camera toata viata, fara obiecte, tot percepi..spatiu, timp, coordonate de tot felul…poate noi am descoperit doar cateva pana in momentul de fata.

Diana B: hmm…cred ca nu ne intelegem
Diana B: da…exista un univers exten…in mod evident
Diana B: dar
Diana B: el este controlat de creierul nostru…adica universul nostru intern
Diana B: si nu invers

roxana s: ce vreau eu sa spun este ca einstein ajunsese la concluzia ca exista o ordine inerenta a lucrurilor. asta e dumnezeu.

Diana B: si drept dovada
Diana B: toate bolile care schimba felul in care percepem lucrurile
Diana B: eu cred ca ordinea o facem noi…nu exista ea asa…din senin
Diana B: tocmai l-am contrazis pe einstein
Diana B: i rule

roxana s: eu cred ca asta credea einstein. si eu cred la fel cu el.
roxana s: tot universul nu sta in noi, sau intr-un singur creier. lumea a inceput cu mult inaintea noastra. sau exista in acelasi timp, asa cum cred eu.
roxana s: cred ca trecutul, prezentul si viitorul sunt una si aceeasi dimensiune, dar nu putem percepe decat fragmentar.
roxana s: da, cred ca ti-am povestit ca e o metafora in filosofie…
roxana s: daca iei o coala, o infasori si lasi sa cada o picatura de cerneala pe ea – cand te uiti, ai o singura picatura de cerneala.
roxana s: daca desfasori coala, ai o serie de picaturi, in succesiune.
roxana s: asa si noi, nu percepem decat evenimentele in succesiune – “dumnezeu” le poate percepe in acelasi timp.
roxana s: sort of computer, daca vrei..asta e de fapt template-u’ – o baza de date.

Diana B: aha…
Diana B: imi place metafora asta…

roxana s: si mie. eu una mai si cred in ea. normal, sunt unele chestii seducatoare in filosofie…dar in asta am mai multa incredere, cel putin in faza in care am ajuns…
roxana s: cu gandurile, cu problematizarea…
roxana s: adica daca te uiti asa..in trecut, cam asta intelegi…. pamantul era rotund de la inceputuri, dar cat timp omul nu a crezut ca era patrat? si asta era in creierul lui, intern, cum spui tu. neinteresant, pamantul tot rotund era.
roxana s: deci in afara creierului uman, care se incapatana sa il vada patrat.
roxana s: “dumnezeu” stia ca era rotund. acum stim si noi.
roxana s: si asta e cu toate lucrurile si marile descoperiri…

Diana B: pentru ca exista limitari..pentru ca atunci, la fel ca si acum, nu cunosteam tot...
Diana B: dar asta nu inseamna ca exista totusi cineva care cunostea tot…
Diana B: noi atunci nu aveam toate datele problemei pentru a crede ca pamantul este rotund
Diana B: la fel cum acum nu avem toate datele problemei pentru a spune ca “dumnezeu” cunoaste tot sau..ca el exista for that matter
Diana B: ii zic el…dar ma refer la ..ce numeai tu ordinea inerenta a lucrurilor…
Diana B: si presupun ca any name will do…as long as people don’t interpret it wrongly…asa cum au facut cu Dumnezeu…denumirea..

roxana s: da, exact.
roxana s: pai nu spun ca ar fi existat “cineva” (asta cred ca e problema cu dumnezeu ca si concept, ca oamenii vor ca el sa arate ca un m, sau macar sa fie o forta, etc., ca sa raman, repet, la nivelul capacitatii lor de perceptie) ci, in cazul pamantului, exista “insusi” pamantul, care “stia” ca era/este rotund.
roxana s: adica asta e o “ordine inerenta”. pamantul in sine era rotund, chiar daca omul nu pricepea – dovada suprema ca nu creierul lui e stapanul ordinii inerente a lucrurilor.

Diana B: tocmai asta e ideea cu care cochetez eu….pentru ca nu am adoptat=o inca in intregime ca fiind a mea…
Diana B: si anume ca
Diana B: e posibil…ca totul in afara creierului nostru…sa fie o “plasmuire”(fara a inclina prea mult spre sensul de inventie) a creierului nostru..
Diana B: sa fie doar imagini pe care creierul le emite…ca o realitate virtuala…
Diana B: emisa de creier pt fiecare in parte
Diana B: si ai sa zici ca e imposibil ca toate aceste realitati ale oamenilor sa coincida..
Diana B: dar nu stim ca ele coincid sau nu…doar presupunem
Diana B: doar am inventat niste conventii care sa le denumeasca astfel incat sa nu fie totul un mare haos…
Diana B: am i making any sense?

roxana s: sure. asta se zice si e, in mare parte, adevarata. teoria. adica, dupa parerea mea. numai ca eu consider ca sunt mai multe dimensiuni..deci da, realitatile variaza in functie de fiecare persoana….
roxana s: pentru un homosexual barbatii sunt interesanti – din start, un exemplu banal.
roxana s: ceea ce nu poate spune un barbat care nu e homosexual. i se pare chiar aberant.
roxana s: dar realitatea cu R, in sine, comporta niste baze care trebuie sa fie comune…adica in afara tuturor determinarilor astora, la nivel inferior, ca sa zic asa, exista realitati comune.
roxana sofonea: ca, spre exemplu, ca pamantul e rotund . mi se rupe mie, ca individ, nici nu percep prea bine… dar el e rotund pentru toata lumea.

Diana B: realitati comune…dar daca sunt numai denumiri comune? nu si realitatile…nu ai de unde sa stii daca ceea ce tu numesti rotund corespunde cu ceea ce eu numesc rotund
Diana B: nu cred ca exista sfarsit pt discutia asta.
Diana B: nu te mai obosesc

roxana s: e na

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.