Category Archives: Citesc

Craiasa Zapezii – H. C. Andersen

craiasa Imi plac foarte mult povestile. Cu ele mi-am inceput aventurile in lumea lecturii si chiar si acum  citesc cu placere povesti pentru copii. Nu de putine ori imi doresc diverse volume frumos colorate si prezentate, povesti mai vechi sau mai noi, cunoscute sau nu si mai tot timpul sfarsesc prin a le cumpara. Nu stiu exact daca pregatesc aceasta biblioteca pentru cineva sau pur si simplu imi satisfac niste dorinte ramase din copilarie. Ideea este ca ma bucura atat de tare acesti mici achizitii incat uneori ma uit in biblioteca si ma simt ca o fetita in lumea ei fermecata.

IMG_3902 copyAsa s-a intamplat si cu aceasta carte care mi-a indulcit o zi grea si obositoare. Craiasa zapezilor a fost dintotdeauna povestea mea preferata. Imi amintesc si acum cat de mandra am fost de mine cand am citit-o singura in intregime(fiind o poveste mai lunguta).

In mod evident, sentimentul nu e acelasi acum…cand am atatia ani si atatea lecturi in spate. De fapt, se pare ca mintea mea este putin prea analitica acum si nu prea am reusit sa ma bucur de lectura asa cum s-a intamplat atunci. Mi-am amintit cu drag povestea dar mi s-a parut…goala, intr-un fel…rasfirata si cam repezita. E drept ca dupa ce citesti povesti mai ample si cu o multime de detalii, e greu sa te mai bucuri de lucrurile simple.

In orice caz, m-am bucurat tare mult de editia aceasta dragalasa si ingrijita.

IMG_3903 copy

 
Print Friendly

Una bună, una rea…:)

M.Z.Bradley – Negurile
Am fost atât de încântată de Doamna din Avalon încât m-am grăbit să fac rost şi de alte cărţi din această seri Avalon. Nu pot spune că seria are cine ştie ce valoare literară dar pentru mine a fost o adevărată plăcere, şi cred că pentru iubitorii de fantasy este printre cele mai frumoase scrise în acest gen.
Am simţit-o ca un fel de concediu de lectură. M-a incitat şi m-a relaxat în acelaşi timp. Am citit cu atâta plăcere şi lejeritate cum nu am mai simţit din liceu.
Aceste două volume care compun Negurile nu au adus mari noutăţi în ceea ce priveşte stilul scriiturii. Naratorul şi personajul principal se confundă, întruchipând-o pe Morgaine – doamna lacului, cu totul altfel decât o ştim de prin filme sau alte poveşti. La fel se întâmplă şi cu regele Arthur care devine, în mod surprinzător, un personaj nu în totalitate pozitiv dar si Guinevere, soţia acestuia, care mi-a fost de-a dreptul antipatică. În această variantă a legendei regelui Arthur, regina Guinevere întruchipează creştinismul, cu tot bigotismul şi absurditatea sa. Am găsit respingător şi revoltător felul în care preoţii creştinismului nou insită să creştineze pe toată lumea, distrugând orice obiceiuri şi tradiţii care nu le conveneau. Această senzaţie de revoltă pe care am simţit-o aproape pe tot parcursul cărţii mi-a amărât puţin lectura. Dumnezeul creştinilor este neîndurător iar preoţii săi batjocoresc şi distrug orice alte credinţe deşi cei pe care ei îi numesc păgâni sunt mereu respectuoşi şi atenţi să nu jignească această credinţă nouă. Ştiu că este doar o poveste, dar de multe ori, pe parcursul ei am recunoscut atitudinile dezgustătoare ale preoţilor creştini şi mi-am dorit…copilăreşte,poate… să fiu păgână, în sensul în care acest termen este folosit în carte.
Aceste două volume sunt, aşadar, puţin mai mult decât poveşti cu zâne şi spiriduşi, cu regi şi regine, vrăji şi obiecte magice. Poveşti, însă, pe care le recomand din suflet tuturor celor care simt nevoia să evadeze din realitate, macar câteva pagini pe zi…

Ingeborg Bachmann – Malina

Scriu tot aici câteva cuvinte şi despre această carte pe care mi-o doresc demult şi pe care, odată, mai demult, cineva mi-a recomandat-o cu mare ardoare. Poate trebuia însă să o citesc atunci când mi-a fost recomandată – în liceu.
Nu voi scrie foarte mult despre ea pentru că nu am reuşit să o termin şi nici nu cred că o voi termina prea curând. Este un haos total în acest roman şi deşi ştiu că şi acesta poate fi un fel de a scrie, mi-a fost imposibil să mă acomodez cu scriitura sau măcar să mă apropii de personaje. Ştiu, de asemenea, că romanul este printre minunile literaturii austriece…şi tot nu pot să mă conving să-l termin. Nu suport haosul nici măcar în opere literare iar romanul acesta începe şi se termină peste tot. Bănuiesc totuşi că la o lectură mai atentă aş putea decripta povestea dar nu prea am răbdare. Aş avea nevoie de o legendă şi de cel puţin două lecturi complete ale romanului. Poate mai târziu…

Print Friendly

Don Quijote şi Posta Romana

Plec în concediu la sfârşiul acestei săptămâni şi-s plină de emoţii caracteristice şi gânduri pozitive. Nu mi s-a întâmplat nimic deosebit vara aceasta şi iată ca acum, când sunt cu un picior în tren mă plezneşte cheful de scris. Sau mai degrabă, mă pleznesc subiectele!

Am tot citi pe la alţii despre experienţele cu minunata Poştă Română şi mi-am tot zis că-s excepţii. Trimit şi primesc colete de ani de zile şi în afară de viteza melcului trăznit cu care se mişcă angajatele nu am avut probleme. Dar iată că intru şi eu în clubul celor care ar vrea să împuşte Poşta Română dacă aceasta ar fi împuşcabilă…

Pe 28 iulie trimit, în numele unui amic, un colet către Bucureşti, eu locuind în Constanţa…adică 232km. Coletul este cu ramburs, plătesc deci 7 lei taxă de ramburs. În jurul datei de 6 august(9 zile mai târziu) aflu că persoana care aştepta coletul nu a primit nici un aviz de la poştă. E vară, e weekend, le dăm voie să se desfăşoare şi mergem pe 10 la poştă după colet. Coletul nu-i!
Mă prezint la poşta de la care s-a trimis coletul unde discut foarte amiabil cu diriginta. Aceasta se ofera să sune la Bucureşti să întrebe de colet dar “mâine” căci era deja ora 16.00. (programul oficial al oficiului poştal este până la 20.00). La fel de amabilă, diriginta se oferă să mă sune cu răspunsul dar numai pe fix…că pe mobil nu poate…
Sun eu în ziua următoare şi aflu că pe data de 4 a ajuns coletul în Buc şi a plecat înapoi pe data de 10…deşi trebuia să stea acolo 10 zile. Pentru că-s fată simţită şi nu-mi place să mă cert, îl cooptez pe Don Quijote, alias amicul de mai sus, pentru a lămuri situaţia.
Acesta se prezintă la poştă să recupereze coletul. I se cer 2 lei, taxă de ramburs. După cum îl ştiţi, Don Quijote un sălbatic uns cu toate alifiile şi le sperie pe saracele şi nevinovatele doamne de la poştă, ameninţându-le cu reclamaţii şi plângeri. Acestea se supun vajnicului luptător şi îi propun să trimită ele coletul înapoi, dat fiind că a fost greşeala poştei din Bucureşti că nu a ţinut coletul 10 zile aşa cum spune regulamentul.
Este din nou weekend deci le lăsăm să se odihnească.
Luni la prima oră ni se comunică faptul că respectivul colet nu poate fi trimis înapoi…deoarece s-au analizat mai bine ştampilele…care nu erau prea vizibile… şi de fapt datele de primire şi returnare a coletului au fost conforme cu regulamentul Poştei Române pentru că se iau în considerare zilele calendaristice şi nu lucrătoare.
Intrăm într-un final în posesia coletului, nu fără a plăti 4 lei taxă de ramburs, depozitare şi Poşta Română mai ştie ce. În total am plătit 11 lei pentru prostia de a fi apelat la strălucitele servicii ale Poştei Română datorită căreia am izbutit să nu trimitem nici un colet într-un interval de 21 de zile calendaristice.
Nu a fost destul timp pentru a se livra destinatarului un aviz poştal şi nici pentru a elibera coletul destinatarului deşi acesta s-a prezentat la poştă să-l ridice. Slavă domnului că fost destul de mult timp la dispoziţie pentru verificarea antitero a coletului!

Ne simtim cu toţii mult mai în siguranţă acum!
Mulţumim Poşta Română!

Print Friendly

Evanghelia dupa Satan – Patrick Graham

Îmi doream mult să citesc o carte care să mă ţină lipită de pagini până la sfârşit, care să îmi mă provoace să o “joc” în minte ca pe o piesă de teatru. Întâmplarea face că am dat peste o recenzie scurtă dar care mi-a stârnit interesul şi curiozitatea într-atât încât am purces la a face rost de cartea respectivă.
Am amânat un pic dezvăluirea titlului cărţii (deşi sunt convinsă că nu aţi putut evita să priviţi coperta) pentru că de la prima menţionare şi/sau privire a acestei cărţi, reacţia este una de cel puţin interes, cel mult repulsie.
Când am primit coletul (la locul de muncă – o mică gafă…) curiozitatea mi-a fost mai mare decât răbdarea (deşi ştiam cum arată coperta) şi am deschis-o pe birou, lucru care a stârnit reacţia imediată a colegilor – dezgust, revoltă, priviri piezişe…dar asta este o cu totul altă poveste, despre prejudecăţi şi impresii.
Prezentarea este însă excelentă. Una e să vezi poza pe site-ul editurii şi cu totul alta să ţii cartea în mână – impactul vizual este mare (roşu şi negru se potrivesc de minune cu imaginea de pe copertă şi font-ul ales pentru titlu) dar şi cel tactil căci coperta este dintr-o hârie fină şi aproape mătăsoasă.
Scriu aceste lucruri pentru că lectura acestei cărţi a fost o experienţă care mi-a cuprins toate simţurile, o lectură aşa cum ar trebui să fie toate. Deşi nu sunt vitale, aspectul şi prezentarea cărţii sunt importante, mai ales pentru un cititor pasional şi emotiv.
Inutil să spun că am terminat-o în 3 zile…şi ar fi durat chiar şi mai puţin daca mi-aş fi luat liber ca să o citesc non stop aşa cum aş fi vrut 🙂 dar ştiţi voi cum e cu socoteala din târg, aşa că mi-am petrecut jumătate din săptămână citind şi cealaltă jumătate gândindu-mă la intriga acestui roman incitant.
Ca prim lucru pe care vreau să-l menţionez este că romanul este un thriller şi dacă nu se înţelege de la sine, menţionez şi că este o ficţiune! Şi subliniez acest lucru tocmai din cauza reacţiilor de care vorbeam mai sus, ale celor care judecă o carte…după copertă. De fapt, nu cred să fi citit vreodată un autor cu atâta imaginaţie şi putere de a inventa şi/sau crea personaje şi situaţii care să fie atât de uşor de luat drept reale. Pe tot parcursul romanului, ai impresia ca cineva este martorul acestor evenimente care par a se fi întâmplat în realitate. Cu cât mai socantă devine povestea şi cu cât mai mult încerci să te gândeşti că nu este decât o operă de ficţiune, cu atât mai mult devine neclar ce este real şi ce este imaginaţie.
Ca să aveţi o idee, declaraţia principală a acestui roman este că diavolul însuşi a pus stăpânire pe lumea (aşa cum o credem noi – creată de dumnezeu acum mult timp), după ce acelasi dumnezeu s-a cam supărat/plictisit şi a plecat îmbufnat la plimbare prin univers, lăsându-şi creaţiile de izbelişte.
Câţi dintre voi gândiţi deja – blasfemie?! Ei bine nu, nu e cazul, vă reamintesc că este o ficţiune! 🙂 Găsim în ea teorii conspiraţionale vechi de sute de ani, mituri readuse la viaţă, temeri iraţionale şi imagini biblice demistificate. Un criminal în serie depăşeşte bariera timpului şi ajutat de forţele întunericului, face posibilul şi imposibilul pentru a pune mâna pe evanghelia care spune lucrurilor pe nume, care dezvăluie adevărul pe care biserica l-a ascuns atâtea sute de ani. Dumnezeu nu e mort, nici orb, nici surd – pur şi simplu s-a plictisit şi ne-a părăsit. În mare, cam tot ce-i trebuie unui thriller bun, demn de atenţie şi, de ce nu, demn de controverse.
Din cercetările mele reiese că romanul n-a fost încă tradus în engleză (nu ştiu dacă am dreptate), cartea este scrisă în franceză, Patrick Graham fiind un pseudonim, ceea ce explică faptul că, oficial, încă nu s-a revoltat nimeni, că nici o asociaţie creştină nu a cerut încă să fie interzis. Codul lui Dan Brown e bebeluş în faşă pe lângă acest roman pe care, sinceră să fiu, tare aş vrea să-l văd cel puţin la fel de mediatizat.
Nu am rezistat să nu compar romanul cu cel al lui Brown, dar adevărul este că nu sunt in the same league. Acesta are toate ingredientele necesare unui thriller bun si captivant, perfect pentru citit in vacanta sau cand simtiti nevoia să vă recreaţi de la alte lecturi mai solicitante. Îl recomand din toată inima, aşa cum nu am mai recomandat demult un roman, celor care cred in divinitate pentru că le va fi un exerciţiu de credinţă şi celor care nu cred pentru că ii va distra şi ii va provoca la discuţii lungi şi aprinse cu primii. 🙂

Print Friendly

Doamna din Avalon – M.Z. Bradley

Nu mi-am inchipuit niciodata ca vreo carte imi va deschide apetitul pentru fantasy. Desi imi plac povestile si basmele, nu m-am avantat pana acum catre acest gen. Nu stiu de ce…ma intreb si eu, caci iata iata ce minunatie am gasit. Prevad muulte carti de genul asta in urmatoarea jumatate a lui 2009.
Doamna din Avalon am castigat-o la un concurs Nemira luna trecuta. Numai de bine despre strategiile de marketing ale acestei edituri! Cine altcineva se mai poate lauda ca misuna printre blogeri si le ofera carti cadou! 🙂
Nu am stiut cine este aceasta Marion Zimmer Bradley dar am banuit ca este americanca. I-am simtit stilul si exprimarea chiar si citind-o in traducere. Ca intotdeauna, mi-ar place sa citesc in original dar nu ma plang, traducerea n-a fost deloc rea.
Cartea merita toata atentia fie si doar pentru poveste. Ce pot sa spun, I’m a sucker for stories…mai ales cele cu vrajitoare si zane! 🙂 Doamna din Avalon este o poveste despre magie si spiritualitate, despre paganism inainte de a capata ingrozitoarea conotatie negativa pe care o are acum. Fara sa-ti dai seama, lectura te poarta printre incantatii si credinte demult pierdute dar fascinante si atragatoare.
Apreciez si faptul ca are si elemente de fictiune istorica desi nu am verificat cat de mult se respecta realitatea istorica si nici nu cred ca o voi face. Ideile generale sunt de ajuns pentru a crea atmosfera. Cartea are trei parti, fiecare referindu-se la o perioada diferita din istoria Avalonului si respectiv la preoteasa care il conduce. Cele trei povesti se impletesc frumos dar nu pot spune ca exista o intriga centrala a romanului. In mare parte este un fel de …umplutura as spune, la The Mists of Avalon care se pare ca este romanul cel mai bun al scriitoarei. Si fara sa-l fi citit imi dau seama ca este un fel de completare, note si explicatii la ce se intampla acolo. Asadar, impresia pert total sufera putin…caci fara a cunoaste cartea sau a fi vazut filmul (The Mists of Avalon) totul pare un pic haotic.
In ceea ce priveste personajele, acestea nu par inca perfect conturate, dar sunt simpatice Nu poti spune cu certitudine daca un anume personaj este negativ sau nu. Demult nu am mai citit o carte in care personajul principal sa fie unul colectiv – femeile din Avalon au comportamente si sentimente lumesti dar poseda si o doza de magie care le face extrem de atragatoare. Se simte insa ca romanul face parte dintr-o serie…se simte nevoia unor informatii suplimentare pe care nu le descoperi nici macar pana la sfarsit.
E adevarat si ca scenele sunt destul de hollywoodiene. Asadar, nu va asteptati la cine stie ce capodopera; asteptati-va insa la o poveste minunata, numai buna de starnit dragostea pentru fantasy. Mie mi-a placut…in ciuda tuturor minusurilor.

Print Friendly

Contrasecunde – Iulia Pana

Iata, scriu pima oara despre poezie. Asta pentru ca sunt si am fost dintotdeauna convinsa ca poezia e altceva. Altceva decat literatura. O bucatica dintr-un suflet ce nu necesita sucit, invartit, comentat si povestit. In tara mea inventata poezia se citeste, nu se recenzeaza.
Am vrut sa scriu totusi despre volumul acesta pentru ca am fost la lansarea lui si mi s-a grozav ca am auzit unele poezii inainte de a le citi, mi s-a parut grozav sa aud cum s-au nascut unele poezii, cui sunt ele dedicate si sa descopar fie doar si o faramita din trairea poetului atunci cand le-a nascut.
Si pentru ca poezia se recomanda cel mai bine prin ea insasi, va invit sa cititi aici una din poeziile din volum. As fi vrut sa va las citate despre un pisic cu mai multe vieti, despre poemele care bat din picioare si iubirea care s-a ascuns intr-un ceas vechi. Nu cred insa ca se cuvine.
Nu gasesc nici sa va recomand spre cumparare decat un volum din 2003, Noaptea Scorpion, dar adaug link mai tarziu daca apare prin librariile online.

Print Friendly

Despre zane miloase si pitici hidosi


Nu stiu in ce fel se citeste aceasta poveste prin ochi si minte de copil, si trebuie sa recunosc ca imi pare rau ca nu stiu. Lectura ei ca “om mare” implica atat de multe ganduri, asociatii, simboluri descoperite peste tot incat gustul dulce al unei povesti frumoase parca se cam pierde.
Imi place insa sa citesc povesti, si o fac incercand sa le citesc cu mintea mea de copil…atat cat pot. Pe Cinabru l-am descoperit la el pe blog :D, l-am si cumparat petntru ca a fost reeditat in coperti tare frumos colorate si l-am citit ca o relaxare dupa marea lectura de la inceputul anului (vezi aici) si pentru ca mi-era dor de povesti cu zane.
Asadar, ce recenzie sa-i faci unei carti care nu prea e scrisa pentru asa ceva ci mai degraba pentru a descreti frunti si provoca zambete – si chiar asta face cu mare talent. Mintea de copil isi imagineaza piticutul hidos care miauna in loc sa vorbeasca si zgarie si musca dar toata lumea il iubeste pentru ca este fermecat de o zana. Mintea de om mare vede o societate care incearca sa se modernizeze impotriva naturii ei fantastice.
Nu mai scriu altceva caci nu-mi place sa dezvalui povesti si sa stric surprize. Oricum, e o carticica de avut in biblioteca si citit when life gets too serious.

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.