Category Archives: Citesc

Gradina secreta sau despre liniste intr-o lume galagioasa

Am urmarit mult timp aceasta carte pe site-uri si bloguri straine si m-am tot invartit in jurul ei pe Bookdepository dar pentru ca acolo costa vreo 13 euro am tot amanat-o. Imi ziceam mereu ca mai bine-mi iau o carte de acei bani mai ales pentru ca aveam deja o carte de colorat cumparata cu mult timp in urma si neterminata. Dar atunci cand a aparut si la o editura din Romania si am putut sa o si rasfoiesc, mi-am dat seama ca nu-i voi mai rezista prea mult.

Desi cartile de colorat pentru adulti exista de ceva timp, de-abia anul acesta au inceput sa atraga atentia publicului datorita catorva articole in presa care le-au promovat ca fiind excelente pentru detensionare si reducerea nivelului de stres. E drept ca nu sunt potrivite pentru oricine, ele necesitand totusi un grad destul de ridicat de rabdare si atentie dar sunt foarte eficiente in ceea ce priveste relaxarea mintii si eliberarea de ganduri si ingrijorari, cel putin temporar. Johanna Basford este cea care a scos pe piata aceasta carte de colorat – Gradina secreta – care a facut furori printre pasionati dar si cei care nu fusesera interesati de colorat pana acum. O artista extrem de talentata, Johanna Basford deseneaza aceste planse minunate pe care le pune apoi la dispozitia celor care vor sa le coloreze.

Am avut apoi marele noroc sa o primesc in dar de la editura Litera, cea care a si publicat-o anul acesta. La aparitie cartea a avut o reducere substantiala, pretul intreg fiind acum de 50 lei. Ma gandesc ca in preajma sarbatorilor o sa mai apara reduceri asa ca o puteti urmari atunci. In librarii am vazut-o la 40 lei si uneori este redusa si prin librariile online.

Pe langa Gradina secreta, a fost publicata si Padurea fermecata, o carte de colorat creata tot de  Johanna Basford. Aceasta a scos de curand o noua carte din aceasta serie – Lost Ocean – care arata extraordinar. Cand am rasfoit prima oara una din cartile ei primul meu gand a fost ca sunt atat de frumoase incat parca mi-ar fi si mila sa le stric cu culoare. Totusi, m-am apucat de carte cu entuziasm si desi merge incet (e o activitate care consuma timp si pentru care trebuie sa-ti faci timp daca vrei sa si simti efectele benefice), coloratul imi aduce multe momente de bucurie simpla, copilareasca dar mai ales ma imi ofera acea linistire a mintii de care am nevoie din cand in cand. Atunci cand ma concentrez pe culori si linii, mi se pare ca toate gandurile mele sunt la un loc, stau cuminti si ordonate intr-un sertar al mintii si e liniste.

gradina-secreta

Am simtit de cand ma stiu aceasta nevoie acuta de liniste, atat din exterior cat si in interior si parca pe masura ce imbatranesc, lumea devine din ce in ce mai galagioasa si starea permanenta de forfota din mintea mea este din ce in ce mai greu de ignorat. Cartile de colorat au fost o solutie buna pentru mine, chiar daca initial am rupt cu regret din timpul (si-asa putin) alocat lecturii.

Asadar, nu stiu daca v-am starnit interesul cu aceasta carticica sau din contra, poate vi se pare ca am cam luat-o pe aratura 😛 dar sper ca, cel putin, v-am dat o idee buna de cadou de Craciun pentru cineva drag. Alaturi de niste creioane colorate si un ceai bun, sunt sigura ca va fi un cadou foarte apreciat si inedit.

 

 

Print Friendly

Castelul de sticla – Jeannette Walls

Titlu original: The Glass Castle

Tradusa in limba romana: la editura Art, Lorena Lupu, Colectia Young Art

De cumparat: Libris – 31 lei si in limba engleza: Books Express – 50 lei

castelulNu m-as fi asteptat sa-mi placa atat de mult aceasta carte si totusi iata ca am citit-o pe nerasuflate intr-un weekend si am ramas cu ea in suflet. Am abordat-o ca pe un roman de fictiune dar se pare ca este mai mult de atat, povestea adevarata a copilariei scriitoarei, asa cum a vazut-o si interpretat-o ea. Si privita astfel, cartea devine cu adevarat tulburatoare pentru ca familia Walls este cu totul altfel, parintii sunt niste nonconformisti, iar copiii cresc ca buruienile, in orice directie isi doresc si indiferent de vreme. Pe parcursul intregii carti am incercat sa-mi dau seama daca acesta este un lucru pozitiv sau nu. De cele mai multe ori am fost tulburata si chiar scandalizata de metodele pe care cei doi soti Walls le folosesc pentru a-si creste copiii. De fapt, nu e vorba ca ar avea vreo metoda, ei pur si simplu ii fac si le dau drumul in lume de la varste foarte fragede. Una dintre imaginile de inceput ale cartii este Jeannette cea de trei ani care-si pregateste niste hotdog dar are un accident si ajunge la spital unde va sta internata sase saptamani pentru arsuri destul de grave. Mai tarziu, la nasterea mezinei, aceasta este inmanata surorii mai mari (tot Jeannette de sapte ani acum) si vor calatori impreuna cu ceilalti doi frati inchisi in intuneric, pentru 14 ore, in spatele unei dubite (nu fara peripetii si pericole). Mi-a fost foarte, foarte greu sa nu-i judec pe cei doi parinti. De fapt, am renuntat sa mai incerc si pana spre sfarsitul cartii am ajuns aproape sa-i urasc. Atitudinea lor nu a fost doar una de nonconformism si revolta fata de societate ci de-a dreptul iresponsabila si periculoasa, atat pentru ei insisi cat si pentru cei patru copii. Cu un tata alcoolic si o mama narcisista, ma mir sincer ca cei patru au reusit sa supravietuiasca. Sunt scene precum cea in care Jeannette cade din masina si parintii nu observa, sau cand doi dintre copii sunt victimele unor tentative de abuz sexual pe care parintii il ignora sau minimalizeaza, luni si ani de foame si mizerie in timp ce mama are totusi niste surse de venit pe care ar putea sa le foloseasca pentru aceste nevoi imediate si fundamentale ale copiilor. Si multe altele care m-au revoltat si m-au facut sa-mi pierd orice simpatie as putea avea pentru parinti (nu ca ar fi fost prea multa oricum). Spre sfarsit am inceput sa cred ca mama copiilor are probleme psihice avand in vedere ca, dupa cei patru copii pleaca de acasa si-si gasesc un rost in New York, parintii locuiesc pe strazi, ca vagabonzi in conditiile in care mama detine un teren foarte valoros si o casa in alt oras dar si bijuterii pe care le pastreaza cu sfintenie. Se ajunge la un anumit punct in care copiii devin parinti si parintii devin copii, o situatie in care acestia din urma par sa se complaca. Cred ca exista totusi o oarecare dragoste fata de copii din partea parintilor chiar daca acestia sunt incapabili sa-i ingrijeasca dar cel mai mult m-a mirat atasamentul copiilor fata de parinti. Desi, la un moment dat, ruptura devine evidenta, exista revolte si ranchiuna bine justificate, cei patru renunta cu greu la parintii lor, vor in permanenta sa-i ajute, sa-i schimbe, sa-i aduca pe calea normalitatii. Fiecare are alta abordare si se intelege clar ca nu numai sentimentele de obligatie si/sau vinovatiei ii tin legati de parinti ci si o oarecare iubire si admiratie, uneori, pentru felul in care acestia si-au trait viata si i-au crescut pe ei.

Chiar tonul intregii relatari nu este unul depresiv sau negativ ci din contra, o oarecare veselie si usurinta razbat printre randuri. Jeannette priveste in urma cu drag si zambete la unele momente ale copilariei si cu indulgenta la altele care din afara par atat de ingrozitoare. Este o atitudine cu adevarat induiosatoare si una care face din aceasta rememorare a copilariei o carte excelenta, o fabuloasa poveste de viata din care oricine poate desprinde oarece invataminte. Toleranta fata de greselile parintilor (care atunci cand le constientizezi, dor atat de tare) si iertarea sunt teme pe care le gasesc intotdeauna relevante pentru mine si poate din acest motiv cartea aceasta m-a rascolit intr-atat. Imi doresc sa fiu capabila de o asemenea atitudine plina de veselie si lejeritate fata de trecut, oricum ar fi fost el, asa ca Jeannette mi-a devenit foarte usor un personaj favorit, pe care nu-l voi uita cu usurinta.

Print Friendly

Update de lectura – octombrie 2015

Nici nu stiu cat timp a trecut de la ultimul update de lectura si cum computerul acesta se misca ingrozitor, mi-e foarte lene sa caut in urma si sa va spun exact. Cert este ca am citit multicel in ultimele luni, chiar daca nu la fel de mult ca in anii trecuti. Am avut multe saptamani de inactivitate pe acest plan, zile intregi in care pur si simplu nu ma deranjam nici sa rasfoiesc vreo carte, daramite sa mai si citesc. Dau vina pe Facebook pentru asta, pe crosetat, dar si pe faptul ca am avut de studiat online anumite subiecte care mi-au acaparat complet atentia si interesul.

Asadar, sa ne traiasca Goodreads, ca altfel nu puteam sa tin nicio evidenta! 🙂

Toni Morrison – Iubire (2 )  Dupa ce Preaiubita a primit patru stelute cu felicitari, o recenzie lunga cat o zi de post si mi-a lasat in minte imaginea vie a unei societati despre care nu stiam mare lucru, mi-am zis ca e musai sa mai citesc Toni Morrison si eram nerabdatoare sa ajung si la Iubire. Din pacate, m-am concentrat cu greu, romanul este scris in doua planuri si cateva voci diferite care se confunda. Este posbil sa fie vorba de o traducere grea, care nu a reusit sa redea toate fineturile limbajului pe care-l foloseste Toni Morrison (Am citit Preaiubita in engleza). M-am motivat greu sa o duc pana la capat, am sarit cateva pagini, nu am rezonat deloc cu povestea sau personajele. Imi pare rau si ma simt vinovata pentru cele doua stelute pe care i le-am dat cu plictiseala dar asta a fost. Nu ne-am potrivit. Mergem mai departe. Am si Jazz la rand tot pentru anul acesta.

Cazul Eduard Einstein – Laurent Seksik (3 ☆) a fost o poveste foarte interesanta, reala dar romantata, despre boala fiului lui Einstein. Talentul, inteligenta sau educatia lui Eduard nu l-au ajutat la nimic atunci cand i s-a declansat schizofrenia si cum nici tratamentele din vremea aceea nu erau prea eficiente, tanarul isi petrece mare parte din viata internat intr-un sanatoriu. Povestea oscileaza intre punctele de vedere ale protagonistilor – Eduard si parintii sai  ceea ce este destul de interesant, avand in vedere ca fiecare are o imagine complet diferita asupra situatiei. Nu de putine ori pe parcursul romanului am avut o senzatie destul de neplacuta referitor la marele om de stiinta Albert Einstein care nu a fost la fel de “mare” in ceea ce priveste relatiile cu familia sa. Autoarea lasa sa se inteleaga ca intentiile au fost bune dar comportamentul acestuia fata de prima sotie si cei doi fii ai sai nu este chiar de admirat. Per total, romanul mi-a placut destul de mult si l-am citit cu mare interes.

Oona & Salinger – Frédéric Beigbeder (3 ☆) face parte din aceeasi categorie cu romanul de mai sus, si anume carti pentru curiosi. Citesc mai mereu cu interes atfel de romane/ povesti romantate care se refera la vietile unor personalitati celebre asa ca orice titlu nou imi starneste curiozitatea. Oona & Salinger nu a fost atat de captivanta ca si cartea despre care va scriam mai sus dar mi-a placut la fel de mult. Salinger nu se numara printre scriitorii mei preferati si despre Oona nu stiam absolut nimic (este fiica lui Eugene O’Neill) si pana la urma povestea scrisa de Beigbeder este imaginara, dar cel mai mare atu al ei este ca include cateva portrete interesante ale unor figuri precum Hemingway sau Chaplin. Recunosc ca am citit cu plictiseala anumite fragmente si cu mare interes altele asa ca mediocritatea celor 3 stelute i se potriveste perfect.

Craiasa zapezii – Michael Cunningham (2 ☆) Nu mai tin minte cum am ajuns la concluzia ca o sa-mi placa enorm de mult acest roman si am fost extrem de dezamagita citindu-l. Ca sa va spun drept, nu mai tin minte mare lucru din el (l-am citit acum cateva luni). Mi s-a parut haotic, n-am inteles mesajul, nici personajele. Poate ca n-am fost eu intr-o stare prea filozofica atunci cand l-am citit sau poate ca pur si simplu nu am inteles care-a fost scopul acestui roman.

Alice Walker – Culoarea purpurie (5 ) Una dintre putinele carti din aceasta perioada care nu mi-a inselat asteptarile. O poveste superba, tulburatoare, demna de toate laudele care i se aduc. Mi se pare ca am vazut si filmul la un moment dat dar asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de roman ci parca a completat cumva imaginea personajelor. Este o poveste despre feminitate, despre dragoste si dureri, despre viata grea pana la absurd a unor oameni care se nasc si traiesc in discriminare. Din aceeasi categorie cu Preaiubita, mai buna decat Culoarea sentimentelor sau Viata secreta a albinelor si la fel de memorabila.

Onoare – Elif Shafak (4 ) Desi am mai citit Elif Shafak, cred ca nici una dintre cartile ei nu mi-a placut chiar asa de mult ca aceasta. Mi se pare desavarsita in ceea ce priveste portretul unei civilizatii islamice care se lupta intre pastrarea traditiilor si integrarea lor intr-o lume diferita. Personajele sunt aproape prizoniere ale acestor cutume sociale cu care au crescut si de multe ori par a se stradui din greu pentru a renunta la ele sau a le transforma in obiceiuri acceptate de societatea actuala. Amintirile unui trecut traditionalist si actiunile necesare pentru a trai in modernitatea prezentului se intrepatrund, oferind o imagine tulburatoare dar clara aspura greutatilor unei familii de emigranti musulmani in Londra. Elif Shafak mi se dezvaluie in sfarsit ca o scriitoare deosebit de iscusita dar si foarte versatila. Diferentele majore intre cele patru carti scrise de ea pe care le-am citit m-au dus la concluzia ca este o autoare imposibil de judecat dupa doar o carte. De fapt, ma intereseaza mai putin acum sa o pun intr-o anume categorie cat, mai degraba, sunt curioasa cum sunt restul volumelor ei.

Aici despre: Bastarda Istanbulului, Lapte negru, Cele patruzeci de legi ale iubirii

Alte lecturi din timpul verii despre care nu am apucat sa va scriu:

Generalul armatei moarte – Ismail Kadare (3 )

Melancolica moarte a Baiatului-stridie – Tim Burton (4 )

Laur – Evgheni Vodolazkin (4 ) – desi cu indulgenta pentru ca nu mi-a placut nici pe departe atat de mult pe cat a fost laudata.

Calatoria unei femei care nu se mai temea de imbatranire – Gabriel Osmonde (4 )

Simon Sebag Montefiore – Intr-o noapte de iarna (3 )  – Noroc ca am citit de curand Stalin. La curtea tarului rosu ca altfel nu stiu in ce context as fi plasat romanul asta. Nu m-a impresionat cine stie ce, nu a fost atat de captivanta pe cat ma asteptam dar a fost o lectura usoara, simpatica.

Robert Galbraith – Viermele de matase (3 ) – Citita doar de dragul autoarei (Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling), mi s-a parut destul de slaba.

Sotia Tacuta – A.S.A Harrison (4 ) – Un thriller atat de captivant incat l-am citit in mai putin de 12 ore, cu tot cu cateva ore de somn in noaptea respectiva. Mi-a placut abordarea mai mult decat subiectul destul de banal dar si ritmul alert si fara lălăieli inutile.

Gradina ceturilor din amurg – Tan Twan Eng (3 )

Se zice ca “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul” si cam aceasta ar fi concluzia mea dupa ultimele luni de lectura. Pe viitor as vrea sa-mi bazez mai mult alegerile de lectura pe propria inspiratie sau recomandarile catorva persoane de incredere si mai putin pe online si “moda” zilei.

P.s. Tineti cont de faptul ca notarea cu stelute este preluata de pe Goodreads. E greu sa apreciezi in acelasi sistem atat fictiunea cat si nonfictiunea sau carti din genuri diferite. Notez intotdeauna cartile in functie de experienta mea trecuta cu respectiva categorie fara sa compar intre ele genuri diferite.

Print Friendly

Femeia de pe scari – Bernhard Schlink

Au trecut multi ani de cand am citit Cititorul (articolul meu despre carte este din 2009!) dar imi amintesc ca mi-a placut foarte mult asa ca nu am avut ezitari in a alege acest nou roman de Bernhard Schlink, proaspat publicat la editura Polirom. Mi-as fi dorit tare mult ca si impresiile sa fie pe masura asteptarilor dar, asa cum se intampla des cand avem asteptari mari, nu a fost cazul. Si totusi, s-ar gasi multe de spus despre acest roman mititel care se citeste foarte repede si lasa impresia ca a fost chiar mai scurt decat cele 230 de pagini ale sale. Schlink scrie din nou despre relatii neobisnuite desi nu neaparat despre dragoste. Avem un grup de personaje, trei barbati si femeia in jurul careia graviteaza acestia, care desi sunt foarte implicati in relatiile lor stranii, nu par totusi sa iubeasca prea mult.

Irene este o tipa care nu stie prea bine ce vrea, dar stie ca vrea, drept pentru care nu are nici o problema sa insele si sa paraseasca barbatii cu care traieste. Desi pe la mijlocul romanului ni se dezvaluie ca ea se priveste pe sine ca victima – pe rand nevasta trofeu, muza si printesa pentru barbatii din viata ei – pe mine nu prea m-a convins. E drept ca nici barbatii pe care-i alege sau care-i ies in cale nu-s prea rasariti dar chiar si asa, rolul de victima este in mare masura in mintea ei si troneaza acolo ca scuza perfecta pentru lipsa ei de consideratie fata de ceilalti. Astfel ajunge sa-i fraiereasca pe cei trei si sa traiasca in singuratate cu amintirile sale. Si nici macar atunci cand, dupa zeci de ani in care fiecare merge pe drumul lui, ii este evident ca a ajuns la sfarsitul vietii, nu se poate multumii sa moara fara un ultim spectacol asa ca arufemeia-de-pe-scarinca momeala pentru ca cei trei sa se intoarca la ea. Acestia o inghit fara ezitari si se regasesc cu totii in fata ei unde par ca repun in scena o veche piesa cu Irene in centru. Nu mi-a placut deloc Irene, cum de altfel nu mi-a placut nici unul dintre personaje si asta, recunosc, imi influenteaza foarte mult parerea despre roman. Poate totusi ca nu sunt chiar atat de subiectiva atunci cand cam banal, cu idei incomplet dezvoltate si dramatisme inutile. Cel putin prima parte a cartii mi s-a parut chiar insuportabila nereusind sa gasesc macar un punct fix de care sa ma prind si in jurul caruia sa-mi construiesc o impresie mai obiectiva. Iar apoi, dupa ce am reusit sa intrevad ca nimic interesant nu se va intampla in povestea asta lacrimogena, cu atat mai mare mi-a fost dezamagirea.

O ultima incercare de a ridica intr-un fel Femeia de pe scari la nivelul unui roman bun este prezenta unui tablou care o infatiseaza pe Irene, obiect in jurul caruia se construieste intriga acestei povesti. Tabloul este reprezentarea clara a eroinei in tinerete si nici unul dintre cei patru protagonisti ai povestii nu se poate detasa sau lipsi de acesta. Daca Irene reuseste sa fuga cu el departe de ochii celorlati si sa-l pastreze ca pe o amintire pretioasa si de neinlocuit, cei trei barbati pastreaza la randul lor obsesia acestui tablou cautandu-l in permanenta de-a lungul anilor. Pe mine nu m-a impresionat insa nici acest efort al autorului. Nu stiu daca a fost plictiseala (pentru ca este totusi o carte care se citeste usor) sau revolta fata de timpul pierdut dar fac ce fac si nu-mi ies vorbele bune despre ea. I-am dat totusi trei stelute pe Goodreads chiar daca in ultima vreme, pentru mine, tot ce are sub patru stelute ar face mai bine sa ramana necitit.

Daca vreti sa o incercati totusi, poate doar de dragul romanului Cititorul pe care-l mentionam la inceput, Femeia de pe scari este disponibila in libraria online Libris la vreo 26 de lei. Poate ar fi o idee mai buna sa incercat cealalta carte a lui Schlink care a aparut si in colectia Top 10 si este doar 13 lei.

Print Friendly

Zeruya Shalev – Thera

Prima oara cand am citit Zeruya Shalev, la inceputul anului, am stiut ca ma voi arunca pofticioasa si pe alte romane de-ale ei. Desi Sot si sotie mi-a starnit o multime de emotii si trairi intense, am ramas si cu niste ezitari in ceea ce o priveste pe autoare, in special din cauza stilului foarte “plin”. Romanele ei sunt siruri neintrerupte de ganduri exprimate abundent in cuvinte, pagini dupa pagini (romanul acesta are peste 550) de monolog interior viu si atat de real. Am ezitat in permanenta intre fascinatia pentru talentul incredibil de a pune gandurile in cuvinte si oboseala psihica care mi-o provoaca acest stil. Paginile sunt pline pana la refuz de scris marunt si dens, e genul de carte de care, daca o rasfoiesti din intamplare, ai tentatia sa te tii departe pe viitor. Si totusi, odata inceputa lectura, nu o mai poti lasa din mana pana la sfarsit.

Si de aceasta data, subiectul este o relatie deficitara, o dragoste sfarsita, povestea unei familii care se destrama, vartejul emotional al unui divort. Scriitoarea plaseaza pe fundalul acestei povesti dureroase, o catastrofa naturala intamplata acum mii de ani. Eruptia unui vulcan pe insula greceasca Santorini (denumita atunci Thera) distruge o civilizatie (minoica) iar despre efectele secundare ale acestei calamitati se spune ca ar fi influentat negativ o multime de culturi. Paralela intre aceasta tragedie la nivel mondial si cea din familia personajului principal este evidenta. Moartea unei iubiri este asemanata cu moartea unei civilizatii.

Ella Miller decide ca este momentul sa se rupa de o relatie care nu o mai face fericita  in ciuda dificultatilor pe care le intalneste pe parcurs (in principal durerea copilului de sase ani, nevoit sa se rupa intre tata si mama). De-a lungul romanului insa, Ella a inceput sa ma enerveze din ce in ce mai tare, intrucat se dovedeste ca nimic nu o face fericita, ea fiind vesnic nemultumita si plangandu-se in permanenta de cei din jur. De fapt, la sfarsitul romanului nu am fost in stare sa simt pentru ea nici un fel de empatie, mi s-a parut ca firea ei, nemultumirile ei constante au fost singurele vinovate de distrugerea relatiilor despre care ne povesteste (cu sotul, fiul si ulterior noul barbat din viata ei si copiii acestuia). De unde la inceput am privit-o cu mila, am descoperit apoi o femeie incapabila sa ii inteleaga pe ceilalti, concetherantrata atat de mult pe sine incat nici macar atunci cand cel de langa ea trece printr-o situatie similara cu a ei (la numai cateva luni diferenta), situatie care pe ea o aruncase intr-o depresie serioasa, ea nu reuseste sa-l ajute sau macar sa-l inteleaga si sa accepte. Egoismul si interesul ei exclusiv pentru ea insasi o dezvaluie ca fiind nu numai o sotie si o iubita pretentioasa si egocentrica dar si o mama insensibila si neatenta.

“S-au dus zilele cand fiecare cearta sapa in mine un abis, cand nu-mi puteam linisti sufletul de atata tristete, cand nu puteam suporta resentimentele si dusmania ta, cand ma simteam obligata sa te impac, chiar daca supararea mea era inca departe de-a fi disparut, n-am sa duc niciodata dorul acelor zile, prefer sa traiesc singura decat asa, atat de vulnerabila in fata ta, mereu in fata ta, niciodata alaturi de tine.”

”Esti poate capabila sa te indragostesti, dar nu sa iubesti, in clipa in care te simti dezamagita dragostea ta se raceste, dezaprobarea ta permanenta emana o raceala inghetata.”

Cu finetea unui psiholog, autoarea construieste si explica relatii si sentimente intre personajele complexe si atat de fidele realitatii. Mi-e greu sa exprim cat de uimita m-a lasat si acest nou roman al ei in care am regasit talentul pentru exprimarea detaliata a fiecarui gand in asa fel incat sa simti ca faci parte din poveste si precizia incredibila cu care este descrisa aceasta femeie dificila. E imposibil sa nu o intelegi pentru ca totul este atat de clar si evident. Va spun sincer ca nu stiu daca as vrea ca propriile mele ganduri sa fie atat de bine asternute in cuvinte si cu siguranta nu mi-ar place ca cineva sa auda tot ce gandesc si simt, sa fiu expusa, asa cum este Ella, oricui citeste romanul. E chiar fascinanta Zeruya Shalev, nu am mai intalnit scriitura ca a ei.

Thera este disponibila pe Libris la pret de anticariat (10 lei) cum am luat-o si eu de pe plaja din Vama Veche. 🙂

Print Friendly

Alice Munro – Fugara

fugaraAm revenit cu drag la Alice Munro, povestirile ei imi plac atat de mult incat sunt cred la al patrulea volum citit anul acesta. Daca nu ma insel, este si ultimul publicat la noi, la editura Litera, intr-o colectie despre care v-am mai spus ca o urmaresc si in place. Volumul pe care l-am avut acum pare separat de acea colectie, fiind in format hardback si tare frumusel daca tineti la lucrurile de genul acesta. Imi plac si mie, recunosc, dar adevarul este ca inclin mereu spre celelalte, cele paperback, pentru ca sunt mai usoare si nu imi ingreuneaza prea mult geanta (in care oricum car toate prostiile). Pe de alta parte, se pastreaza mult mai bine cele copertate.

In fine, revenind la lectura, Fugara este o colectie de povestiri din 2004, scrisa asadar inaintea celorlalte despre care v-am mai vorbit (Draga viata, Prea multa fericire, Ura, prietenie, dragoste, casatorie). Sentimentul pe care mi l-a lasat a fost oarecum diferit de celelalte carti ale ei pe care le-am citit, parca un ritm mai putin alert, un pic de prevzibilitate, lipsa unor scantei de inspiratie care mi-au atras atentia la celelalte volume. M-a dezamagit in mod deosebit trio-ul Ocazie – Curand – Tacere, trei povestiri oarecum legate in care multiplele nivele temporale m-au cam incurcat, plictisit si debusolat pe alocuri. E ciudat cum functioneaza mintea omului – poate daca nu m-as fi asteptat atat de mult la povestiri distincte, as fi perceput altfel aceste 3 bucati dintr-o singura poveste. Totusi, mi s-a parut interesant felul in care cele doua personaje atat de legate raman despartite pe parcursul intregii lor istorii – o mama si o fiica cu vieti destul de comune. Mi-a lasat o puternica impresie de veridicitate, de trista realitate. Asemenea despartiri fara sens se intampla atat de des in viata reala. Pe de alta parte, cand povestea despartirii absurde se repeta intr-o alta povestire – Trucuri – situatia este prea previzibila, usor cliseica.

Ce este interesant insa la personajele lui Munro din acest volum este ca memoria lor sufera fluctuatiile naturale omenesti desi intreaga lor viata se desfasoara pe parcursul a doar cateva zeci de pagini. Personajele isi amintesc trecutul distorsionat sau cu lacune, asa cum ne amintim cu totii. De fapt, desi vorbim despre short stories/nuvele, in general scrierile lui Alice Munro dau impresia de romane. In cincizeci de pagini gasim lumi intregi, personaje complexe, situatii multiple iar sfarsitul este intotdeauna satisfacator, nu ramai niciodata cu impresia ca lipseste ceva sau ca povestea a fost prea scurta. Istoriile sunt memorabile, personajele si relatiile dintre acestea sunt fascinante prin naturaletea dar si particularitatile lor exprimate perfect.

Intotdeauna cand citesc Alice Munro am un sentiment ciudat de familiaritate dar si un soi de ennui iar apoi cand revin la carte pentru a va scrie despre ea descopar noi si noi valente, imi trec prin cap tot felul de idei, imi amintesc detalii care mi se par geniale si ajung la concluzia ca volumul este mult mai valoros decat l-am crezut initial. Poate din cauza aceasta ma intorc mereu. Recomand asadar si acest volum. Gasiti Fugara pe site-ul editurii cu doar 15 lei (chiar editia aceasta cartonata pe care o am si eu).

Print Friendly

Femeia de hartie – Rabih Alameddine

Titlu original: An Unnecessary Woman (2012)

Traducere: Mihaela Negrila la Polirom

De cumparat: 30 lei la libraria online Libris.femeia de hartie

Mi-am dorit tare mult sa citesc carticica aceasta, inca de cand am vazut pe undeva ca este despre o tanti iubitoare de carti. Mi se pare ca este una dintre cartile favorite ale blogosferei si acum am inteles de ce. Orice iubitor de lectura se regaseste intr-o masura mai mica sau mai mare in Aaliya, o batranica ce si-a croit viata in jurul lecturilor dar si al scrisului. Povestea ei m-a emotionat tare mult si mi s-a parut deosebit de bine scrisa. Ma mir intotdeauna de cat de captivante pot fi unele povesti in care, de fapt, nu se intampla mare lucru din punct de vedere al actiunii. Cititoare si traducatoare de zeci de ani, Aaliya traieste intr-un univers inchis pe care nimeni nu trebuie sa il deranjeze. An de an traduce cate o carte pe care le depoziteaza ca pe niste comori, an de an biblioteca ei devine din ce in ce mai vasta. Este fascinant sa ii urmaresti discutiile interioare, monologul aproape permanent care formeaza acest volum. Spre sfarsit este din ce in ce mai clar ca microuniversul pe care si l-a creat este un inlocuitor perfect pentru o viata conforma cu normele societatii in care traieste. Desi ajunge in aceasta situatie in mod intamplator (sotul care ii este ales o paraseste), ea se descurca extraordinar, isi gaseste de munca (ceea ce in societatea libaneza din perioada respectiva este o curiozitate), isi pastreaza apartamentul si traieste asa cum isi doreste.

Printre citate din cartile pe care le-a citit, aprecieri literare si introspectii de tot felul, romanul ne plimba si prin anii razvoiului civil pe care Aaliya ii povesteste cu aceeasi naturalete si ironie subtila pe care le foloseste in restul istoriei ei personale. Ai zice ca romanul este despre carti dar de fapt este aproape un elogiu pentru aceasta femeie extraordinara, care nu numai ca supravietuieste singura intr-o societate profund patriarhala, intr-o perioada violenta si nesigura, dar reuseste sa se si bucure de viata ei, de cartile si muzicUWfinalcompa pe care le descopera si de putinii oameni carora le permite accesul in viata ei. In ceea ce-i priveste pe ceilalti, Aaliya este o observatoare atenta a celor din jur pe care ii “evalueaza” si ii judeca dupa propriul calapod si in ciuda sensibilitatii si a fragilitatii aparente, este o femeie puternica si ambitioasa. Singura ei slabiciune sunt cartile pe care le traduce si atunci cand acestea sunt in pericol sa fie distruse apare si singurul moment in care Aaliya cedeaza si se lasa ajutata. Astfel, cartile care i-au sustinut singuratatea atatia ani devin si motivatie pentru un minim de socializare.

Femeia de hartie este unul din acele romane pe care vrei sa le pastrezi in biblioteca si poate sa il recitesti peste ceva timp, o carte pe care s-o umpli de post-ituri si sublinieri (fiecare dupa obicei), s-o rumegi sau sa o citesti pe nerasuflate. Ma bucur tare mult ca a ajuns si pe la mine si ca m-am luat dupa Ema si dupa Laura care au citit-o acum cateva luni.

Mi-a placut foarte mult coperta englezeasca a cartii precum si titlul original. Ar fi fost grozav ca macar coperta sa se pastreze si pentru editia in limba romana. Este chiar deosebita si parca mai potrivita cu romanul si povestea.

Citatele pe care le-am pastrat nu sunt relevante pentru descrierea cartii dar le-am notat aici, sa-mi ramana scrise. 🙂

“Alegerea primei carti, cea care-ti deschide ochii si-ti emotioneaza sufletul, este la fel de involuntara ca prima iubire.”

“Joseph Roth a scris candva: Dureaza mult timp pana cand barbatii isi dobandesc chipul. E ca si cum s-au nascut fara fete, frunti, nasuri sau ochi. Le capata pe toate cu trecerea timpului si trebuie sa ai rabdare; dureaza pana ce totul se imbina.”

” In stilul lui contradictoriu caracteristic, Benjamin spune ca, daca traduci o opera de arta ramanand cat mai aproape de original, poti sa redai continutul originalului si sa explici informatiile continute in el, dar iti scapa esenta inefabila a operei. Cu alte cuvinte, te ocupi de lucrurile neesentiale.”

“Oricat de mult iubeam scoala si ma simteam in largul meu in custile ei, ea este mai mult Hades decat Paradis – in scoala se indeplineste un ritual care ucide copilaria, copiii sunt omorati.”

“Credintele sunt ucigase.”

Am ramas si cu o lista de carti de citit pe care le scriu aici si le adaug si la lista mare de lecturi viitoare:

W.G. Sebald – Austerlitz

Javier Marais – Maine in batalie sa te gandesti la mine

Bruno Schulz – Pravaliile de scortisoara (Manechinele – Polirom)

Imre Kertesz – Kadis pentru copilul nenascut

Pessoa – Cartea nelinistirii

Antonio Munoz Molina – Sefarad

P.s. Ce bine e sa ma pierd din nou intr-un roman! Ce viata frumoasa avem noi cititorii… sau ce de vieti mai degraba! 🙂

Print Friendly

Un om in intuneric – Paul Auster

Titlu original: Man in The Dark (2008)

Traducere: Daniela Rogobete la editura Polirom

Pret: in oferta la Elefant – 9 lei.

Am mai gasit un Paul Auster care mi-a placut, o carte culeasa aproape la intamplare dintr-un cos de carti la reducere. Desi mi-a placut Invizibil, experienta cu The Invention of  Solitude nu m-a convins si apoi Trilogia New York-ului, desi interesanta, a fost destul de neclara si m-a lasat putin cu ochii-n soare, cum se zice. Nici Un om in intuneric nu-i mai breaza din punctul asta de vedere, dar parca totusi lucrurile se leaga mai bine. Auster mi-a lasat impresia aceasta de neclar de fiecare data cand l-am citit. Misterul, felul aleatorun om in intunericiu in care se leaga lucrurile, faptul ca nu stii niciodata care e realitatea si care este fictiunea, aceste elemente sunt prezente in toate cele trei carti pe care le-am amintit. Fiecare dintre ele implica si prezenta unui scriitor care oscileaza in permanenta intre realitate si fictiunea sau imaginatia sa. Ceea ce este interesant insa, este ca, desi aceste elemente se repeta, povestile in sine nu au nimic in comun una cu cealalta. Nu simti in nici un moment ca repetitia ar fi plictisitoare sau rezultatul unei lipse de inspiratie din partea autorului (cum se intampla uneori la Murakami, de exemplu, mai ales in ultimele sale scrieri) ci din contra, iti este foarte clar ca autorul exploreaza aceste teme care-l intereseaza, le intoarce pe mai multe fete si le da de fiecare data o noua semnificatie.

Multe dintre personajele lui Auster au o viata interioara complexa, sunt profund nefericite si soarta nu prea le e favorabila. Uneori ai impresia ca Auster se razbuna pe ele intr-un fel sau altul. In Un om in intuneric, personajul principal este olog in urma unui accident, sotia sa a murit de cancer, fiica si nepoata sa sunt extrem de nefericite si din cate se pare, sora sa s-a sinucis. O soarta cam nemiloasa pana si pentru un personaj fictiv. Povestea de pe langa el este insa destul de interesanta incat sa te tina lipit de paginile cartii pana la sfarsit in incercarea de a descurca itele lui Auster. Asta nu se va intampla, desigur, caci se pare ca autorului asa-i place, sa lase lucrurile in aer, deschise interpretarii si sa te provoace sa “legi” povestea asa cum iti place. Numai ca pe mine genul acesta de scrieri misterioase nu prea ma satisface.

Deci, avand in vedere ca din patru carti, mi-a placut in mod deosebit doar una, cred ca e timpul sa-l las pe Paul Auster pe raft de-acum incolo. M-am bucurat de cunostinta dar nu vreau sa continuam relatia momentan. Poate cu alta ocazie. 🙂

Print Friendly

Usa – Magda Szabo

Nu am scris despre aceasta carte “la cald” si evident ca acum imi pare rau, ideile s-au mai disipat, impresiile s-au mai estompat. Asta nu o face insa o carte mai putin buna si o lectura mai putin surprinzatoare. Am primit cele doua carti (Usa si Roman pentru doamne) de la editura Allfa, nu auzisem nimic despre nici una dintre ele dar un comentariu din partea Emei mi-a starnit interesul pentru cartea Magdei Szabusao asa ca am inceput-o imediat. Si iata ca s-a dovedit a fi poate cea mai buna carte citita de mine in ultimele luni – niste luni grele, in care m-am concentrat cu greu si putine lecturi mi-au starnit cu adevarat interesul.

Intr-o Ungarie comunista, doua femei foarte diferite ajung sa intretina o relatie de prietenie foarte ciudata si adesea frustranta. Magda este o scriitoare care isi reia cariera in urma unei perioade in care nu a putut sa scrie din motive politice. Locuind insa singura cu sotul bolnav si neinteresat de aspectele casnice, Magdei ii este greu sa faca fata atat cerintelor unei gospodarii cat si scrisului. In cautarea unei menajere, o intalneste pe Emerenc, o femeie foarte misterioasa care isi alege clientii cu mare grija. Magda este de la inceput intimidata de curiozitatile lui Emerenc dar si de fizicul ei, o femeie inalta si musculoasa. Emerenc le face pe toate, este perfect capabila sa tina in ordine mai multe gospodarii, sa spele rufele in cazane in curtea casei si sa mature zilnic zapada din fata caselor de care se ocupa. Desi din punct de vedere emotional este mai degraba rece si retrasa, atat oamenii dar si animalele se ataseaza de ea in ceea ce devine aproape o dependenta. Magda si Emerenc au o relatie foarte ciudata pe parcursul celor douazeci de ani in care sunt impreuna: se cearta si se impaca in mod repetat, Magda nu intelege putinele manifestari de prietenie ale lui Emerenc dar si cea din urma o tolereaza cu greu pe Magda, a carei meserie nu o intelege. In ciuda acestor lucruri insa, Emerenc i se dezvaluie Magdei treptat, primind-o chiar in casa ei (pe care o tine secreta de tot restul lumii) iar Magda accepta influenta calauzitoare a lui Emerenc desi de cele mai multe ori nu ii intelege motivatia si atitudinea ei fata de aceasta relatie este mai degraba una de resemnare.

Desi nu este un roman in care nu se intampla foarte multe lucruri, insasi relatia celor doua femei este perceputa ca un element activ al naratiunii, ele fiind mai mereu in conflict, cu incapatanarile specifice fiecareia si dreptatea undeva la mijloc. Din acest motiv, cartea este una dintre acelea care se citesc cu sufletul la gura, desi sfarsitul e evident inca de la inceput. Usa este un roman fascinant tocmai datorita acestei relatii dintre cele doua femei dar si a ciudatenilor lui Emerenc. Ma bucur mult ca am citit-o, asa cum ma bucur de fiecare data cand un autor complet necunoscut pentru mine se dovedeste a fi atat de bun.

Va invit sa cititi o recenzie foarte buna si cu mai multe detalii la Ema. Usa este 21 de lei pe Libris si doar vreo 17 pe site-ul editurii All.

Print Friendly

Legenda unei sinucideri – David Vann

Avand in vedere mofturile mele literare din ultimele luni, nu am avut mari asteptari de la aceasta carte, chiar daca mi-am ales-o singura dintr-o colectie care-mi place foarte mult. Si iata ca m-a surprins din nou cu acest volum de povestiri care nu-s doar povestiri ci mult mai mult.

Amintirile sunt infinit mai bogate decat originile lor, am descoperit; a calatori inapoi te poate instraina pana si de memoria insasi. Si, pentru ca memoria este adeseori toata fundatia unei vieti sau a unui sine, e posibil ca intoarcerea acasa sa-ti fure exact acest lucru.

Aceste randuri le-am gasit ratacite pe la sfarsitul cartii, sunt cele care iti si deschid ochii asupra semnificatiei acestui volum, daca nu te-ai luminat si singur pana atunci. Legenda unei sinucideri este prezentata ca o colectie de povestiri dar iti dai seama destul de repede ca lucrurile sunt mult mai complexe de atat. Nuvela centrala este precedata si apoi urmata de scurte povestiri, formand mai degraba un roman fragmentar usor bizar prin faptul ca povestirile se contrazic intre ele. Naratorul isi traieste copilaria in umbra unui tata depresiv, fiecare povestire din carte este o rearanjare a amintirilor despre tatal sau, un amalgam de adevaruri si fantezii scrise intr-un ritm atat de viu si realist incat mi-a luat ceva timp pana sa descurc itele acestei carti si sa-mi dau seama cine moare si cine ramane in viata. Nu auzisem pana acum de acest David Vann dar ma declar mai mult decat incantata si nu pot decat sa bag sub pres reticenta pe care o am fata de autori necunoscuti si prudenta in alegerea romanelor.

Ulterior lecturii am citit pe net despre partea autobiografica a acestei carti, de fapt, nucleul si punctul de referinta pentru tot ce s-a tesut in jurul unei amintiri dureroase. In momentul de fata insa, acest lucru conteaza mai putin pentru ca, autbiografice sau nu, povestile lui Vann vorbesc despre dureri universale, despre despartire, revolta, ranchiuna si resemnare. Autorului, scrisul i-a devenit terapie si din durerea realitatilor pe care le-a trait, a iesit acest volum superb si fascinant. Cu cat ma gandesc mai mult la el, cu atat ma entuziasmeaza mai tare. Felul in care autorul incorporeaza in text scene din viata lui reala (despre care eu am citit ulterior), fara a le lega insa de un spatiu temporal dar evitand in acelasi timp haosul care ar putea impiedica cititorul sa se bucure de text per ansamblu, mi se pare genial. Teme universale precum traumele copilariei, influenta majora a actiunilor si vorbelor parintilor asupra copiilor lor, reptarea inevitabila a istoriei se impletesc cu idei care ar putea cu usurinta sa devina clisee dar nu o fac aici, pentru ca David Vann este that good!

Asadar, pe langa temele evidente – sinuciderea si fluctuatiile interesante ale memoriei in ceea ce priveste evenimentele traumatizante, Vann mai aduce cititorul si in fata unui subiect mai subtil – cat de mult poti sa te increzi intr-o opera de fictiune? Ai voie sa o judeci atunci cand stii ca este izvorata din durere calegendat se poate de adevarata? Are voie autorul sa se joace cu amintirile proprii si sa le asocieze cu elemente de fictiune pentru a obtine un efect inedit? Desigur ca da! In fictiune este voie orice, atat din partea autorului cat si a cititorului.

Titlu original: Legend of a Suicide

Traducere in limba romana: Justina Bandol

Publicata la editura Litera (2013), colectia Premium

De cumparat in limba romana: in prezent la reducere 15 lei.

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.