Category Archives: Historical Fiction

Vanessa and Her Sister – Priya Parmar

vanessaAm de multicel aceasta carte in wishlist, cred ca dinainte de a fi aparut in librarii. Nu mai stiu cand am dat peste ea dar mi-a atras atentia faptul ca este despre Vanessa Bell, sora Virginiei Woolf. Si am tot plimbat-o in gand de colo-colo pana a aparut in sfarsit in varianta paperback pe Bookdepository (cumpar rar hardback la cartile de fictiune pentru ca sunt prea scumpe si incomode la citit). Am comandat-o in avans prin noiembrie si in ianuarie m-am trezit cu ea la posta. A fost ca un fel cadou intarziat si semi-surpriza asa ca m-am bucurat de ea tare mult.

Deoarece timpul meu de citit si mai ales cel pentru citit fictiune s-a redus drastic, mi-a luat destul de mult sa termin acest roman. E drept ca nici nu m-am chinuit prea tare, m-am bucurat de fiecare pagina ca de o pauza bine-meritata. Poate in alte conditii nu l-as fi considerat atat de placut dar pentru ca era o gura de aer intre zile tare obositoare, a primit de la mine si nota mare pe Goodreads. La fel ca celalalt roman al Priyei Parmar citit de mine, si acesta este intr-o forma destul de neconventionala pentru o fictiune istorica – este, adica, format din fragmente de jurnal. Desi Vanessa Bell este relativ cunoscuta acum pentru tablourile ei, un eventual jurnal al acesteia nu s-a pastrat, s-au pastrat insa scrisori catre diversi membrii ai familiei si prieteni. Autoarea cunoaste foarte bine atat perioada in care au trait cele doua – Vanessa si Virginia – cat si multe detalii despre grupul format in casa lor – Bloomsbury – un grup de intelectuali, artisti si scriitori care se intalneau cu regularitate la inceputul secolului 20.

Romanul reda atmosfera acelei vremi si a acelei case din perspectiva Vanessei – sora mai responsabila si elementul stabil in acest grup de artisti si filozofi. Pe parcursul cartii Vanessa este cea care tine in balanta pe toata lumea si, in general, se sacrifica pentru binele surorii ei, prezentata aici ca fiind mai mereu pe muchia nebuniei si intotdeauna egoista, posesiva si aproape rautacioasa. Personajul Virginiei, asa cum este ea in aceasta carte, este reprezentat de o “copila” enervanta si rasfatata care nu este cababila sa accepte ca nu este ea centrul universului. E o perspectiva care m-a uimit si intrigat pentru ca eu nu am perceput-o deloc asa pe Virginia acum niste ani cand i-am cititi un jurnal (editia publicata de Rao). L-am si scos din biblioteca sa-l mai rasfoiesc, curioasa fiind ce oi fi uitat din el.

vanessa si virginia

In ceea ce priveste scriitura, ea este mult mai buna decat in primul roman al autoarei. Povestea prezinta interes si iti capteaza atentia cu multe detalii fascinante dar si cu un talent pentru infatisarea personajelor – destul de greu de redat, avand in vedere ca nu sunt fictive. Parmar a facut o treaba foarte buna, punand la un loc file de jurnal si corespondenta, vederi si telegrame (fictive) ale Vanessei dar ale celorlalti membrii ai grupului. Se vede ca cercetarile ei au fost foarte meticuloase si rezultatul este o carte fascinanta care mie mi-a placut foarte mult.

Print Friendly

Update de lectura – octombrie 2015

Nici nu stiu cat timp a trecut de la ultimul update de lectura si cum computerul acesta se misca ingrozitor, mi-e foarte lene sa caut in urma si sa va spun exact. Cert este ca am citit multicel in ultimele luni, chiar daca nu la fel de mult ca in anii trecuti. Am avut multe saptamani de inactivitate pe acest plan, zile intregi in care pur si simplu nu ma deranjam nici sa rasfoiesc vreo carte, daramite sa mai si citesc. Dau vina pe Facebook pentru asta, pe crosetat, dar si pe faptul ca am avut de studiat online anumite subiecte care mi-au acaparat complet atentia si interesul.

Asadar, sa ne traiasca Goodreads, ca altfel nu puteam sa tin nicio evidenta! 🙂

Toni Morrison – Iubire (2 )  Dupa ce Preaiubita a primit patru stelute cu felicitari, o recenzie lunga cat o zi de post si mi-a lasat in minte imaginea vie a unei societati despre care nu stiam mare lucru, mi-am zis ca e musai sa mai citesc Toni Morrison si eram nerabdatoare sa ajung si la Iubire. Din pacate, m-am concentrat cu greu, romanul este scris in doua planuri si cateva voci diferite care se confunda. Este posbil sa fie vorba de o traducere grea, care nu a reusit sa redea toate fineturile limbajului pe care-l foloseste Toni Morrison (Am citit Preaiubita in engleza). M-am motivat greu sa o duc pana la capat, am sarit cateva pagini, nu am rezonat deloc cu povestea sau personajele. Imi pare rau si ma simt vinovata pentru cele doua stelute pe care i le-am dat cu plictiseala dar asta a fost. Nu ne-am potrivit. Mergem mai departe. Am si Jazz la rand tot pentru anul acesta.

Cazul Eduard Einstein – Laurent Seksik (3 ☆) a fost o poveste foarte interesanta, reala dar romantata, despre boala fiului lui Einstein. Talentul, inteligenta sau educatia lui Eduard nu l-au ajutat la nimic atunci cand i s-a declansat schizofrenia si cum nici tratamentele din vremea aceea nu erau prea eficiente, tanarul isi petrece mare parte din viata internat intr-un sanatoriu. Povestea oscileaza intre punctele de vedere ale protagonistilor – Eduard si parintii sai  ceea ce este destul de interesant, avand in vedere ca fiecare are o imagine complet diferita asupra situatiei. Nu de putine ori pe parcursul romanului am avut o senzatie destul de neplacuta referitor la marele om de stiinta Albert Einstein care nu a fost la fel de “mare” in ceea ce priveste relatiile cu familia sa. Autoarea lasa sa se inteleaga ca intentiile au fost bune dar comportamentul acestuia fata de prima sotie si cei doi fii ai sai nu este chiar de admirat. Per total, romanul mi-a placut destul de mult si l-am citit cu mare interes.

Oona & Salinger – Frédéric Beigbeder (3 ☆) face parte din aceeasi categorie cu romanul de mai sus, si anume carti pentru curiosi. Citesc mai mereu cu interes atfel de romane/ povesti romantate care se refera la vietile unor personalitati celebre asa ca orice titlu nou imi starneste curiozitatea. Oona & Salinger nu a fost atat de captivanta ca si cartea despre care va scriam mai sus dar mi-a placut la fel de mult. Salinger nu se numara printre scriitorii mei preferati si despre Oona nu stiam absolut nimic (este fiica lui Eugene O’Neill) si pana la urma povestea scrisa de Beigbeder este imaginara, dar cel mai mare atu al ei este ca include cateva portrete interesante ale unor figuri precum Hemingway sau Chaplin. Recunosc ca am citit cu plictiseala anumite fragmente si cu mare interes altele asa ca mediocritatea celor 3 stelute i se potriveste perfect.

Craiasa zapezii – Michael Cunningham (2 ☆) Nu mai tin minte cum am ajuns la concluzia ca o sa-mi placa enorm de mult acest roman si am fost extrem de dezamagita citindu-l. Ca sa va spun drept, nu mai tin minte mare lucru din el (l-am citit acum cateva luni). Mi s-a parut haotic, n-am inteles mesajul, nici personajele. Poate ca n-am fost eu intr-o stare prea filozofica atunci cand l-am citit sau poate ca pur si simplu nu am inteles care-a fost scopul acestui roman.

Alice Walker – Culoarea purpurie (5 ) Una dintre putinele carti din aceasta perioada care nu mi-a inselat asteptarile. O poveste superba, tulburatoare, demna de toate laudele care i se aduc. Mi se pare ca am vazut si filmul la un moment dat dar asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de roman ci parca a completat cumva imaginea personajelor. Este o poveste despre feminitate, despre dragoste si dureri, despre viata grea pana la absurd a unor oameni care se nasc si traiesc in discriminare. Din aceeasi categorie cu Preaiubita, mai buna decat Culoarea sentimentelor sau Viata secreta a albinelor si la fel de memorabila.

Onoare – Elif Shafak (4 ) Desi am mai citit Elif Shafak, cred ca nici una dintre cartile ei nu mi-a placut chiar asa de mult ca aceasta. Mi se pare desavarsita in ceea ce priveste portretul unei civilizatii islamice care se lupta intre pastrarea traditiilor si integrarea lor intr-o lume diferita. Personajele sunt aproape prizoniere ale acestor cutume sociale cu care au crescut si de multe ori par a se stradui din greu pentru a renunta la ele sau a le transforma in obiceiuri acceptate de societatea actuala. Amintirile unui trecut traditionalist si actiunile necesare pentru a trai in modernitatea prezentului se intrepatrund, oferind o imagine tulburatoare dar clara aspura greutatilor unei familii de emigranti musulmani in Londra. Elif Shafak mi se dezvaluie in sfarsit ca o scriitoare deosebit de iscusita dar si foarte versatila. Diferentele majore intre cele patru carti scrise de ea pe care le-am citit m-au dus la concluzia ca este o autoare imposibil de judecat dupa doar o carte. De fapt, ma intereseaza mai putin acum sa o pun intr-o anume categorie cat, mai degraba, sunt curioasa cum sunt restul volumelor ei.

Aici despre: Bastarda Istanbulului, Lapte negru, Cele patruzeci de legi ale iubirii

Alte lecturi din timpul verii despre care nu am apucat sa va scriu:

Generalul armatei moarte – Ismail Kadare (3 )

Melancolica moarte a Baiatului-stridie – Tim Burton (4 )

Laur – Evgheni Vodolazkin (4 ) – desi cu indulgenta pentru ca nu mi-a placut nici pe departe atat de mult pe cat a fost laudata.

Calatoria unei femei care nu se mai temea de imbatranire – Gabriel Osmonde (4 )

Simon Sebag Montefiore – Intr-o noapte de iarna (3 )  – Noroc ca am citit de curand Stalin. La curtea tarului rosu ca altfel nu stiu in ce context as fi plasat romanul asta. Nu m-a impresionat cine stie ce, nu a fost atat de captivanta pe cat ma asteptam dar a fost o lectura usoara, simpatica.

Robert Galbraith – Viermele de matase (3 ) – Citita doar de dragul autoarei (Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling), mi s-a parut destul de slaba.

Sotia Tacuta – A.S.A Harrison (4 ) – Un thriller atat de captivant incat l-am citit in mai putin de 12 ore, cu tot cu cateva ore de somn in noaptea respectiva. Mi-a placut abordarea mai mult decat subiectul destul de banal dar si ritmul alert si fara lălăieli inutile.

Gradina ceturilor din amurg – Tan Twan Eng (3 )

Se zice ca “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul” si cam aceasta ar fi concluzia mea dupa ultimele luni de lectura. Pe viitor as vrea sa-mi bazez mai mult alegerile de lectura pe propria inspiratie sau recomandarile catorva persoane de incredere si mai putin pe online si “moda” zilei.

P.s. Tineti cont de faptul ca notarea cu stelute este preluata de pe Goodreads. E greu sa apreciezi in acelasi sistem atat fictiunea cat si nonfictiunea sau carti din genuri diferite. Notez intotdeauna cartile in functie de experienta mea trecuta cu respectiva categorie fara sa compar intre ele genuri diferite.

Print Friendly

Uriasul ingropat – Kazuo Ishiguro

Iata o carte indelung asteptata de multi, inca de cand a fost anuntata anul trecut. Kazuo Ishiguro este una dintre mandriile literare ale Marii Britanii desi cartile sale sunt din ce in ce mai indepartate unele de celelalte, ca timp mai ales dar si ca stil. Ishiguro pare sa-si incerce norocul in diverse stiluri si se descurca binisor. Din cele patru romane pe care i le-am citit de-a lungul timpului, doar doua mi-au ramas in minte – clasicele Ramasitele zilei si Sa nu ma parasesti. Daca ultimul lui roman (publicat acum exact 10 ani) era o incercare extrem de reusita de SF sau roman distopic cum li se spune acum, in Uriasul ingropat, Ishiguro incearca un soi de fantasy istoric, mai mult sau mai putin original dar cu siguranta interesant si, pe alocuri, captivant.

Untitled-1

Daca pana acum au mai existat cititori ai lui Ishiguro care sa nu stie exact in ce nationalitate sa-l plaseze (autorul este de origine japoneza dar for all other intents and purposes englez), citind Uriasul ingropat, nu vor mai avea astfel de nelamuriri. Romanul este foarte bine documentat si presarat cu elemente, teme, personaje, motive din istoria, mitologia si literatura engleza.

Legenda Regelui Artur si a lui Sir Gawain este o poveste clasica ce a inspirat nenumarate scrieri si care, impletita cu fascinatia lui Ishiguro pentru teme precum memoria si trecerea timpului produc in povestea lui Ishiguro un personaj mai aproape de Don Quijote decat de Sir Gawain pe care-l stim din alte parti. De fapt, adevarul este ca Uriasul ingropat iti aminteste mereu de cate ceva (cu precadere daca ai studiat in scoala literatura engleza) dar intotdeauna exista ceva diferit, ceva ce Ishiguro a transformat sau modificat pentru a se potrivi mai bine in povestea sa. Pe fundalul luptelor medievale dintre britoni si saxoni, un cuplu adorabil de batrani, pleaca la plimbare (cu scop destul de neclar) printr-o lume cufundata in ceata. Toti sunt afectati de o boala ciudata care ii face sa-si piarda memoria. Axl si Beatrice sunt, insa, foarte perseverenti si ajung, intr-un final sa descopere misterul acestei boli dar sa o si vindece. Asta numai dupa ce au trecut prin tot felul de peripetii mai mult sau mai putin realiste dar cu siguranta haioase si palpitante.

Ceea ce m-a facut sa ezit in fata acestei povesti si sa-i dau intr-un final doar trei stelute Goodreads, a fost exact acest fapt, ca mult prea des povestea nu mi s-a parut originala desi mi-as fi dorit tare mult. In acelasi timp, desi cunosteam tendinta lui Ishiguro de a se lungi la vorba, inceputul acestui roman a fost aproape plictisitor si poate doar nevoia mea de povesti m-a motivat sa continui lectura. Nu mi-a parut rau ca am citit-o dar mi-au lipsit prospetimea si ineditul unei carti noi.

Proaspat publicata si la Polirom, Uriasul ingropat se poate achiziona cu 30 de lei. In original, e vreo 60 lei.

Print Friendly

Pavilionul femeilor – Pearl S. Buck

Exista carti pe care le descoperi exact in momentul potrivit si care-ti vorbesc, printre randuri, cu o claritate uimitoare exact despre problemele pe care le infrunti si-n viata in momentele respective. Sunt convinsa ca inchipuirile astea se datoreaza in totalitate capacitatii noastre de a adapta si de a ne adapta dar tot sunt uimita de fiecare data cand o poveste mi se pare asa de relevanta pentru gandurile mele in perioada in care am citit-o. Toate starile umane sunt armonioase – nasterea, moartea – si numai privite astfel, fara frica si fara supraevaluari, pot fi si traite in liniste si pace.

209279Pearl S. Buck este o povestitoare deosebit de talentata iar Pavilionul femeilor o dovedeste din plin. Istoria familiei Wu curge lin, paginile se dau pe nesimtite si povestea te invaluie si acapareaza de la prima pagina. Pana la urma, carui cititor nu-i place o astfel de poveste, pe care nu o poti lasa din mana pana la capat. Desi are peste 380 de pagini, cartea se citeste extrem de usor. E drept ca eu am o afinitate pentru cartile de fictiune istorica si, mai specific, pentru povestile a caror actiune se desfasoara in China. Este desigur o lume fascinanta, tocmai prin faptul ca imi e straina si pe asta mizeaza si Pearl S. Buck in acest roman, publicat in 1946.

Povestea se invarte in jurul doamnei Wu care, la varsta de 40 de ani, dupa 25 de ani de casnicie, se hotaraste sa nu mai imparta patul cu sotul si sa-i cumpere acestuia o concubina. Desi este vorba despre o practica destul de intalnita in China acelor vremuri (inainte de instaurarea comunismului), hotararea ei ii socheaza pe membrii familiei si le tulbura viata, altfel destul de linistita, familia Wu fiind cea mai instarita din regiune. Daca in general, barbatii erau cei care isi doreau concubine, in cazul acesta, cea care simte nevoia de o schimbare este doamna Wu. Cu 4 baieti mari, fiecare cu familia sau planurile lui si o gospodarie de 60 de persoane cu tot cu servitori, ea considera ca a venit timpul sa renunte la aceste indatoriri intime pe care le are fata de sot si sa se dedice siesi. Acest lucru nu este chiar atat de neobisnuit avand in vedere ca sarcinile dupa 40 de ani sunt considerate injositoare pentru femeile acelor vremuri dar si foarte periculoase. Lucrurile nu sunt insa atat de usoare pentru ca doamna Wu  se simte in continuare responsabila de fericirea familiei ei. Continua astfel sa dea tot felul de directive, sa se ocupe de gospodarie si de vietile celorlalti.

Ceea ce este interesant la doamna Wu este dialogul interior pe care il are in permanenta cu ea insasi, felul in care judeca viata si oamenii care ii sunt dragi. Filozofia ei de viata se schimba pe masura ce descopera anumite lucruri despre ea si despre ceilalti dar este intotdeauna clar ca avem de-a face cu o femeie intelgienta si inteleapta. Familia doamnei Wu, este un mic univers din care ea invata tot ce stie, atat de multe incat il uimeste pe Fratele Andre (un calugar italian) cand se dovedeste a-i fi un partener de discutii pe masura sa.

Per total, povestea doamnei Wu este una relativ simpla si sentimentala dar care mi-a placut foarte mult pentru ca imi face intotdeauna placere sa descopar femei care tin frâiele propriilor vieţi în ciuda circumstantelor nefavorabile. Descoperirile care o ajuta pe doamna Wu sa duca o viata mai fericita, ar suna, poate, destul de banal daca le-as insira aici. Dar, puse in contextul vietii ei si intre celelalte ganduri si introspectii, toate se potrivesc perfect. Am admirat-o foarte mult de-a lungul romanului, in toate ipostazele ei.

Am salvat mai multe citate din aceasta carte dar mi-am dat seama ca nu are rost sa vi le scriu aici. Oricum, ea a aparut deja si in limba romana la editura Polirom. O gasiti la Libris cu 37 de lei (pretul oscileaza in functie de oferte) si transport gratuit.

“I believe in the equality of man and woman.” Rulan insisted. “Ah” Madame Wu said, “two equals are nevertheless not the same two things. They are equal in importance, equally necessary to life, but not the same.

When you have lived with a man for twenty-five years as his wife”, she said gently, “you have lived with him to the end of all knowledge”.

Oh, she is pleasant, he said grudgingly. “But you – you are so far away from me these days. Are we to spend the rest of our lives as separately as this? You who have always lived in the core of my life – ” His full underlip trembled.

She knew that Fengmo’s soul was at that moment of awakening when, if a woman did not witch it, a god might. She did not want him to be a priest, and this for many reasons; but most of all because a priest’s body is barren, and Heaven is against barrenness. When a god steals the soul out of a body, the body takes revenge and twists the soul and wrecks it and mars it. Body and soul are partners, and neither must desert the other.

[…] for I promise you he will not love you unless you let him first go free. Love only lives in freedom.

But she had none of her usual shrinking from human beings. She now realized that for the first time in her life she disliked no one. All her life she had struggled against her dislike of human beings.

Before she could frame the thought, another came to answer. You see how wise is death! It removes the body of a man and lets free his spirit.

Print Friendly

Portretul unei familii turcesti – Irfan Orga

Continui cu bucurie lista cartilor minunate cu care m-a intampinat 2015. Portretul unei familii turcesti ma astepta de mult timp si am stiut de la inceput ca o sa-mi placa dar nu ma asteptam sa ma captiveze intratat incat sa imi doresc sa-mi transcriu pasaje intregi din ea. Primele doua treimi ale romanului sunt perfecte – povestea, tensiunea, detaliile, totul te tine legat de aceasta carte si nu vrei sa te opresti din citit. Sunt complet indragostita de Irfan Orga si nu-mi vine sa cred ca nu l-am descoperit pana acum. E drept ca a fost publicata in limba romana de-abia anul trecut dar cartea exista din 1950 cu numeroase reeditari.

Titlu original: Portrait of a Turkish Family (1950)

Tradusa in limba romana la ediutra Polirom: Marius Adrian Hazaparu

De cumparat: librarie online – 26 lei

Irfan Orga este un personaj fascinant si in afara romanului sau, el scriind mai multe carti inclusiv carti de calatorie si de bucate. Portretul unei familii turcesti este povestea propriei sale familii, incepand cu anul nasterii sale – 1908. Nascut intr-o familie instarita, in Istanbul, Irfan este talentatul povestitor al propriei vieti si martorul atent al schimbarilor care se petrec in familia si tara sa pe parcursul a zeci de ani. Pe masura ce povestea avanseaza, ne dam seama cat de diferita va fi de orice asteptari pe care le-am fi putut avea. Familia lui Irfan este greu incercata pe perioada primului razboi mondial si fiecare membru al familiei se schimba in mod irevocabil. Dintr-o papusa de portelan “o podoaba in casa sotului ei”, mama lui Irfan devine o femeie in stare sa-si sustina famila pe parcursul a multi ani grei, trecandu-i cu bine pe cei trei copii si pe bunica prin saracie, boala si disperare. Societatea in care este crescuta aceasta femeie contrasteaza puternic cu ceea ce o asteapta in viitor. In Turcia anilor de la inceput de secol, femeile nu aveau voie sa iasa singure pe strada, neacoperite, nici nu sa participe prea mult la hotararile importante privind familia. Acestea stateau acasa, aratau frumos si dadeau ordine servitoarelor si bonelor. Rportretulazboiul schimba insa rapid aceasta ordine sociala si mama lui Irfan este exemplul perfect pentru emanciparea fortata a femeilor din acea vreme. Ramasa singura, se lupta din rasputeri sa-si tina familia pe linia de plutire, cu demnitate si bun-simt. Daca soacra ei accepta cu greu aceasta noua conditie a femeii, mama lui Irfan, frumoasa Sevkyie este obligata sa se adapteze rapid.

“Chiar si in preajma mea si a lui Mehmet, rareori il mentiona pe tata. Pomenea de el cand si cand, asa ca, dupa o vreme, pentru noi, chipul sau devenise chipul unui strain sau chipul cuiva candva foarte drag noua, pe care acum il vedeam sau recunosteam doar vag. Pentru lungi perioade de timp uitam de el cu totul si nu mi-l mai puteam inchipui prezent in casa vreodata.”

Adaptarea implica si uitare. Sevkyie renunta complet la trecutul ei, pare sa devina o alta persoana si desi nenorocirile si durerea o tot urmaresc, ea incuie totul intr-un sertaras al mintii si nu le elibereaza decat la sfarsit, cand cedeaza de tot.

Scenele de poveste de la inceputul romanului sunt atat de frumoase si induiosatoare (si reusesc asta fara sa devina lacrimogene) incat imi vine sa vi le insir aici pe toate. M-am intors sa recitesc o parte din ele si mai ca nu-mi vine sa renunt la cartea aceasta minunata. Am citit pe nerasuflate despre frumusetea diafana a mamei, moartea bunicului, calatoria copilului de 5 ani cu bunica sa la baia publica, bucatareasa cea grasa de care este fascinat, dramatismul scenelor mai triste: cand mama isi lasa copii la scoala pentru doi ani sau cand casa lor este cuprinsa de flacari in mijlocul noptii. Descrierile sunt atat de vii incat e imposibil sa citesti si sa nu vezi totul inaintea ochilor. Pana si etapele prin care trece Irfan, crescand, sunt evidente si povestea familiei sale arata altfel prin ochii lui la diferite varste. Iubirea lui pentru familie si simtul datoriei fata de acestia este o constanta in povestea lui chiar daca se observa ades frustrarile provocate de o mama absenta si rece si o bunica putin rupta de realitate si excentrica. Naratorul este un fin observator al schimbarilor prin care trec relatiile dintre personaje (propria sa familie) si povesteste cu fidelitate tot ce isi aminteste.

“Cand era deosebit de binedispusa [bucatareasa Hacer], imi dansa si imi canta niste cantece turcesti vechi, care faceau sa-ti planga inima de tristete. Felul in care dansa era o incantare pentru mine. Burta ei uriasa se ondula lasciv, sanii lasati liberi ii saltau cu voiosie, iar fundul parca-i dansa de unul singur. Atrasa de chiotele mele de ras, aparea si Inci  [bona] si ma tragea iute de urechi afara din bucatarie. Sau, si mai rau, ma auzea bunica si se strecura inauntru ca un vant tacut, cu o fata impietrita si amenintatoare, iar sanii nebunatici ai bietei Hacer mai faceau un ultim salt in aer, ingroziti si spectacolul ei se termina brusc.”

” Un munte de orez, un pui gras, un unt mai galben decat ar putea fi vreodata untul de la pravalie, oua maro mari cu picatele si paine de casa. Am rupt o bucata de coaja maronie de paine si am inceput s-o mananc cu pofta. O fi fost suferinta in lume si in familia mea, dar lumea speciala a copilariei se invarte in jurul unei coji de paine proaspata.”

Destul de des mancarea este subiectul amintirilor lui Irfan. Initial mancarea este motiv de bucurie si petrecere. Descrierile mancarurilor preparate de bucatareasa casei sunt atat de apetisante incat iti vine sa incerci numaidecat respectivele retete. Ulterior insa, pe masura ce familia este din ce in ce mai saraca si mancarea mai greu de procurat, subiectul nu mai apare in carte decat cu amaraciune si amintiri triste.

Dupa jumatatea romanului am observat insa o schimbare de cadenta si chiar ma intrebam ce se intampla. Am aflat la sfarsit ca aceasta bucata din carte a fost mai lunga, incluzand detalii despre viata de cadet si tanar ofiter a lui Irfan. Povestea este insa scurtata la sfatul unui agent literar si astfel se explica ritmul pe care l-am simtit rupt catre sfarsit.

Sfarsitul romanului coincide cu moartea lui Sevkyie. Scena de la sfarsit in care Irfan, acum adult, isi viziteaza mama la un azil de boli mintale si isi ia ramas bun de la ea este o incheiere demna si trista a vietii acestei femei minunate. Irfan isi descopera mama in momentul in care deja a pierdut-o si aceasta durere il urmareste mereu (dupa cum vom afla in urmatoarele pagini ale cartii). Scriind despre carte i-am tot zis roman dar de fapt, este o carte de memorii. Post-fata si post scriptum-ul scrise de fiul lui Irfan Orga duc mai departe povestea acestuia, urmarindu-l in Europa unde o cunoaste pe cea care-i va fi sotie si incepe sa scrie. Irfan Orga lasa in urma noua carti de dragoste pentru tara sa pe care nu o mai viziteaza niciodata; povesti fascinante de spre Turcia si Istanbul, despre mancare, oameni, obiceiuri si orase orientale.

Print Friendly

Palatul de iarna – Eva Stachniak

Deja nu mai este o surpriza pentru nimeni ca am o slabiciune pentru romanele istorice si, in general, pentru regalitate si povesti (reale sau fictive) despre ea. Asa am ajuns sa ma uit cu jind dupa romanul acesta, publicat de editura ALLFA in colectia Roman istoric. Palatul de iarna este povestea primilor ani petrecuti in Rusia de cea care va deveni Ecaterina cea Mare.

palatul de iarna

Titlu original: The Winter Palace. A Novel of Catherine the Great (2012)

De cumparat: 20 lei pe site-ul editurii All

Prima jumatate a romanului seamana mult cu cartile Philippei Gregory si ca sa fiu sincera nu spun asta in sensul pozitiv. Am fost tentata sa abandonez cartea si sa o consider o copie nereusita a romanelor Philippei dar la un moment dat ritmul m-a prins si nu am mai putut sa o las din mana. Nu imi dau seama daca am inceput sa ignor asemanarile sau cartea a devenit mai buna. Cert este ca personajele Evei Stachniak devin din ce in ce mai realiste si povestea prinde contur pe masura ce devine din ce in ce mai clar ca nu numai Ecaterina este eroina acestei povesti.

Romanul incepe cu Varvara, o tanara fata de origini poloneze care ramane orfana. O serie de intamplari si coincidente o aduc in palatul tarinei Elisabeta I unde viata ei se schimba complet si o ia pe un drum neobisnuit pentru o tanara – devine un soi de spion de curte pentru cancelarul Bestujev care o invata sa auda si sa observe tot. Lucrurile se schimba din nou cand la curte soseste printesa Sofia pentru a se casatori cu nepotul Elisabetei (Petru al III lea). Povestea de la curte continua, cu suisuri si coborasuri, cu dureri, personaje ciudate, petreceri fastuoase. Eva Stachniak se descurca bine si toate micile detalii care fac deliciul unui astfel de roman istoric sunt la locul lor.

Pe fondul intamplarilor de la curte, Varvara se schimba in permanenta, ii lipseste mereu simtul autenticitatii si nu este nicaieri acasa. Pe masura ce imbatraneste, unele lucruri ii devin mai clare dar pe altele le ignora complet. Nu ii lipseste sotul, decat atunci cand il pierde in razboi, isi doreste atat de mult o prietena adevarata incat ii scapa din vedere ca diferentele de clasa nu pot fi depasite atat de usor. In timp ce Ecaterina creste si devine puternica pe spatele altora, se hraneste cu prietenia ei dar nu-i da in schimb mare lucru. Vietile lor sunt atat de diferite si totusi sunt influentate in permanenta una de cealalta. Sunt multe insinuari in roman, mici picanterii despre personajele istorice care-l populeaza care m-au facut sa caut alte surse si sa citesc despre curtea reginei Elisabeta si despre Ecaterina.

Daca s-ar traduce si volumul urmator, care continua povestea Ecaterinei, l-as citi cu siguranta. M-a intristat insa ca volumul este presarat cu greseli. Nu stiu cine a corectat pe acolo dar conjugarea verbului a trebui i-a dat mari batai de cap. Si pe langa asta, erau multe litere si cuvinte mancate. In general nu bag in seama lucrurile astea dar acum m-a cam enervat.

Click pe poza pentru sursa si alte fotografii

Revenind, Palatul de iarna, cel care a dat numele acestui roman si care este mentionat in poveste alaturi de Rastrelli (arhitectul care l-a construit), este o cladire impresionanta. Ecaterina cea mare a fost prima ţarină care a locuit in acest palat dar si cea care incepe sa-l umple de opere de arta. El face acum parte din complexul Ermitaj, unul dintre cele mai vechi muzee din lume cu mai bine de 60.000 de piese expuse si alte cateva milioane pastrate in rezerva.

Print Friendly

Sânge şi splendoare – Sarah Dunant

Pentru că nu mai savurasem demult un roman istoric, tentaţia acestuia, care vine de la Iulia, a fost mare chiar dacă povestea o ştiu deja, am mai citit şi volumul de Sarah Bower, am vazut şi serialul. În ciuda acestor lucruri, volumul m-a prins şi l-am citit cu interes. Sarah Dunant construieşte o poveste antrenantă, plină de detalii savuroase şi scene emoţionante. Italia secolului al XV-lea este înfăţişată în toată splendoarea, cu razboaie, căsătorii aranjate, bogăţii şi personalităţi. După alegerea lui Rodrigo Borgia ca Papa Alexandru VI, familia Borgia devine centrul atenţiei şi familia “regală” a Italiei. Sânge şi splendoare povesteşte zece ani din viaţa acestei familii infame, începnd cu alegerea noului Papă şi terminând (temporar, căci autoarea promite o continuare) cu a treia căsătorie a Lucreziei Borgia, fiica sa nelegitimă. În acest timp, Italia este împărţită între familii de renume care îşi dispută teritoriile prin lupte şi intrigi, Papa Alexandru se dovedeşte a fi un politician iscusit şi un diplomat desăvârşit mişcându-şi cei patru pioni (copiii săi) pe tabla de luptă a isoriei. Fiind dintotdeauna descris ca un om corupt, mândru şi complet nepotrivit pentru a fi Papă, Rodrigo Borgia este însă şi în acest roman (la fel ca în film şi în celălalt de care vă ziceam mai devreme) un tip carismatic şi uşor de admirat în ciuda unei oarecare viclenii şi ipocrizii pe care le afişează fără jenă.sange si splendoare

Mi-a fost foarte, foarte greu să mă detaşez de personajele serialului pe care îl ştiţi de pe HBO. Deşi descrierile lui Rodrigo Borgia nu au nimic în comun cu Jeremz Irons, pentru mine a fost imposibil să mi-l imaginez pe Papa Alexandru VI altfel. Acelaşi lucru se întâmplă cu Lucrezia, Cesare, Michelotto, personaje care mi-au placut enorm în film şi de a căror imagine nu am putut să scap. Nu pot să nu regret că nu am citit cartea înainte de serial, poate că aş fi făcut-o dacă ştiam de ea. Simt că am pierdut lucruri importante ignorând descrierile autoarei, care altfel sunt impecabile. Despre toate aceste personaje se ştiu numai cele mai rele lucruri – incest, crime, otrăviri – dar Sarah Dunnat le luminează puţin imaginea, fără să acopere totuşi părţile neplăcute ale istoriei.

Autoarea reuşeşte să se folosească de faptele istorice dar şi de bârfe şi insinuări care acum nu mai pot fi dovedite, împletindu-le într-o poveste veridică şi palpitantă. Este unul dintre acele romane istorice care te ţin cu sufletul la gură, chiar dacă tu ştii deja deznodământul şi este un sentiment pe care eu nu l-am mai avut de când am citit prima oară Philippa Gregory. M-am împotmolit pe ici pe colo, mai des decât ar fi frumos, de mici greşeli de editare, ceea ce mi-a cam ştirbit plăcerea lecturii. Sper ca la următorul volum, editura să fie mai atentă.

Cartea este 47 de lei la libraria online Libris. În limba engleză, pe Bookdepository este 10 euro.

 

 

Print Friendly

Zaraza – Andrei Ruse

Titlu original: Zaraza (2014)

De cumparat: libraria online Libris – 28 lei

Fiind interesata de Bucurestiul interbelic ca perioada istorica despre care mi-e greu sa cred ca a existat vreodata, nu mi-a fost insa greu sa ma opresc la aceasta carte despre care mi-am inchipuit ca e fictiune pana la ultimele pagini cand am aflat ca este de fapt o varianta autohtona de fictiune istorica. Asa ca, dupa ce mi-am notat tot felul de idei mai simpatice sau mai putin simpatice despre carte si mai ales despre personajul principal – un cantaret de muzica usoara din aceasta perioada – aflu ca el a existat in realitate si ma simt oarecum jenata de parerea pe care mi-am facut-o despre el. Voi stiti ca eu nu prea ma chinui sa fiu obiectiva si nici sa fac recenzii in adevaratul sens al cuvantului asa ca imi veti intelege poate ezitarea. Cum sa scrii despre un om real, ceea ce ai fi scris despre un personaj fictiv?

E adevarat ca personalitatea lui Cristian Vasile, eroul acestui roman, se datoreaza in mare parte autorului pentru ca, asa cum am aflat, pe cat a fost de faimos in perioada tineretii sale de dizeur, pe atat de putin cunoscut este acum. Dupa cum declara la sfarsitul cartii, Andrei Ruse i-a cautat povestea si a incercat sa-l readuca in atentia publicului care l-a uitat. Evident ca o mare parte din personaj este asadar fictiva dar se bazeaza totusi pe cercetarile indelungate ale autorului. Iata-ma asadar in a pickle pentru ca mie tipul nu prea mi-a placut.

Dar sa nu mai bat campii. Zaraza este un roman complex care il urmareste pe Cristian Vasile de la inceputul stralucitei sale cariere si pana la sfarsitul trist al vietii. Descris in detaliu de autor, portretul lui Cristian Vasile este destul de clar, atat din punct de vedere fizic cat si al caracterului. Este un tip ambitios dar naiv si idealist, un cantaret talentat si charismatic, cu un fler deosebit in ceea ce priveste muzica si alegerile referitoare la cariera sa. In primii zece ani ai carierei este cel mai bun si cel mai cautat cantaret, spre sfarsitul carierei ramane dizeurul cu cele mai multe si mai de succes spectacole si piese inregistrate (ceva cu adevarat deosebit la vremea aceea). Nu la fel se poate spune despre viata lui personala, Cristi nu se ataseaza cu adevarat decat de cateva persoane (mama si doi prieteni foarte apropiati), atunci cand se indragosteste, devine complet incapabil sa ia o decizie corecta si ramane astfel singur toata tineretea. Nu simte insa aceasta singuratate decat tarziu, cand soarta se intoarce impotriva lui. Continua insa cu capul sus, pastrandu-si integritatea si pasiunea pentru muzica, incercand chiar sa-si pastreze neutralitatea la inceputul si pe parcursul razboiului, alegere care se dovedeste a fi dezastruoasa pentru cariera sa.

zarazaCe m-a zapacit pe mine insa la acest roman a fost ritmul sau ciudat. In marea sa majoritate, povestea este lenta, introspectiile lui Cristian incurca foarte mult. Si dialogurile sunt intrerupte mereu de astfel de lungi comentarii filosofice despre viata si dragoste si orice altceva. Mi s-a parut deosebit de neverosimila scena interogatoriului lui Cristian, care dupa ce este batut cu bestialitate, se loveste cu capul de coltul mesei dar este totusi in stare sa-si sustina punctul de vedere atat de elocvent. Si ca tot veni vorba despre interogatoriu, mai am o nemultumire legata de cele cateva pagini din jurul acestuia. Inainte de el, dupa 290 de pagini de poveste lina si previzibila, autorul ne “loveste” cu o scena de sex explicita care mi s-a parut complet nepotrivita cu restul romanului. Desi este “iubaret” de la inceput si se stie despre el ca merge acasa cu alta fata in fiecare seara, scena aceasta este parca din alt roman, nu se leaga de nimic, nu mi-a spus absolut nimic. Peste doar cateva pagini, Cristian este arestat si aruncat in inchisoare, o noua scena neasteptata – violenta si revoltatoare. Adevarul e ca te cam trezeste din motaiala, daca asta faceai pana acum. 🙂 Ritmul romanului se schimba deci aici, un pic cam brusc si melodramatic. Acum ca ma gandesc, la fel mi s-au parut si cele cateva pagini care descriu doliul lui Cristian dupa prietenul sau cel mai bun, pagini care impreuna cu cele care descriu atmosfera orasului la moartea reginei Maria, mi s-au parut totusi cele mai bune din toata cartea si ceva mai bine integrate in restul povestii.

Un alt aspect despre care vroiam sa scriu este mica mea dezamagire referitor la detaliile care descriu epoca. Mi-as fi dorit ceva mai interactiv, mai putin descriptiv sau o altfel de descriere. Am simtit de multe ori ca citesc pur si simplu o insiruire de nume, melodii sau locatii inserate fortat in text. Am si sarit peste cateva randuri de genul asta si m-a enervat conversatia cu Eliade.

Am asadar, tot felul de sentimente referitoare la romanul acesta care a fost, in principiu un roman interesant si usor de citit. Mi-a facut placere sa incerc sa vizualizez mai bine perioada respectiva, sa o vad prin ochii autorului care pare sa o fi studiat pe indelete, sa il cunosc pe Cristian Vasile, cel mai vestit cantaret roman despre care nu am auzit pana acum. In acelasi timp insa, cartea nu a avut acel ceva care te face sa nu te poti dezlipi de o poveste, nu se citeste tocmai pe nerasuflate si are in unele locuri mai mult aspectul unei cercetari decat al unui roman.

Cartea s-a lansat luna trecuta asa ca o gasiti cu siguranta in librarii online sau prin oras. Sunt curioasa sa citesc si alte pareri despre ea si, ca intotdeauna, astept sa dati cu rosii dupa mine. 🙂

Print Friendly

Poarta coliviei – Katie Hickman

Imi place atat de mult sa descopar autori noi de fictiune istorica incat primesc fiecare astfel de carte ca pe un cadou. Aceasta a venit cu recomandari speciale de la Iulia asa ca asteptam cu nerabdare sa ajung sa o citesc.

Titlu original: The Aviary Gate (2008)

De cumparat: in limba romana este tradusa la Polirom dar nu am mai gasit-o disponibila in nici una dintre librariile online pe care le folosesc de obicei

In limba engleza: 8 euro pe Bookdepository sau 35 lei la Okian.

Si a fost intradevar o poveste tare frumoasa de care m-am bucurat mult. In ciuda acestui lucru insa, mi-a fost destul de greu sa ignor cliseele folosite atat de abundent de autoare. Actiunea se desfasoara partial in haremul unui sultan, harem asemanat pe buna dreptate cu o colivie de aur in care amantele sultanului sunt prizoniere mai mult sau mai putin fericite. Personajul central al povestii noastre este o tanara deosebit de frumoasa, rapita de pirati si vanduta intr-un final sultanului. Cel care trebuia sa-i fie sot inainte de aceasta intamplare nefericita o jeleste si o iubeste chiar si dupa doi ani de la presupusa ei moarte intr-o furtuna pe mare. Descoperind-o din intamplare in haremul sultanului pe care el incearca sa-l linguseasca in numele reginei Angliei, Paul Pindar are cateva momente (destul de scurte) in care incearca sa o elibereze. Intre timp, ea reuseste sa-i trimita un mesaj cum ca e acolo si-l asteapta. El insa se lasa intimidat de mama sultanului care-l ameninta subtil si renunta la iubita lui. Dupa atata timp de iubit o moarta, nici nu ma mir ca ii vine greu sa se motiveze pentru a o salva. Si iata, imi dau seama acum ca povestea mi s-a parut putin prea cusuta cu ata alba. Norocul ei ca se petrece in asemenea imprejurimi fascinante – palatul si haremul unui sultan in Istanbulul mirobolant de la sfarsitul secolului 14.

Revenind insa la sentimente mai bune, cartea este interesanta, palpitanta si usor de citit si mai ales te introduce intr-o lume a secretelor si a frumusetii, o lume care n-are cum sa nu-ti placa. Autoarea nici nu scrie rau, desi niste semne de punctuatie puse aiurea m-au suparat pe ici pe colo, dar asta nu e vina scriitoarei ci a editorilor si/sau traducatorului.

Print Friendly

Reading update – aprilie 2013

Pana-mi vine inspiratia sa va scriu despre niste carti foarte, dar foarte faine pe care le-am citit la inceputul acestei luni, umplu pagina cu alte cateva mai usurele si despre care nu am decat cateva cuvinte de spus.

Am parcurs Ultima imparateasa de Anchee Min in format audio si a mers foarte, foarte greu. In primul rand datorita faptului ca nu mi-a placut ritmul persoanei care citea (si asta conteaza foarte mult la o carte audio) dar si pentru ca este un roman lent, cu multe detalii istorice uneori neinteresante. Si spun asta in conditiile in care mie chiar imi place istoria.

Cartea este tradusa la editura Polirom si are 450 de pagini. Cartea audio a avut peste 14 ore dar am impresia ca o ascult de multa, multa vreme. Am inceput-o pe la mijlocul lui martie dar nu prea m-am tinut de ea din cauza vocii si ritmului in care este citita. Nu am apucat sa va mai povestesc despre cartile audio, dar poate o voi face intr-o zi. Am avut parte de unele cu adevarat fascinante, citite impecabil. Din nefericire insa, cu aceasta nu m-am inteles prea bine, parea citita mecanic, ca de un robotel. Ma tot gandesc daca impresia mea despre carte nu a fost prea afectata de acest lucru dar acum nu mai am ce sa fac.

Cartea povesteste despre viata ultimei imparatese a Chinei, continuand istoria din primul roman al autoarei – Imparateasa Orhidee. Imparateasa este vocea din spatele acestei povesti, intamplarile fiind scrise din punctul ei de vedere, ilustrand-o astfel intr-o lumina favorabila, diferita de ceea ce se stie in general despre ea din istorie. Romanul ne poarta prin toti anii de asa-zisa domnie a imparatesei (ea parand a fi de fapt, figura calauzitoare din spatele domniilor celor doi fii ai sai). Ca intotdeauna, m-au fascinat detaliile despre viata sociala a imparatesei si despre lucrurile din viata ei personala. Totusi, trebuie sa o apreciez pe Anchee Min si pentru felul in care repovesteste istoria Chinei, lucru deloc usor avand in vedere multitudinea de personaje care s-au perindat pe la curte si de intamplari din cei cativa zeci de ani descrisi in roman. Nu pot insa sa va recomand romanul decat daca aveti un minim de interes si pasiune pentru istorie. Pentru oricine altcineva, cartea va fi o corvoada. Fiind deja fascinata de acest popor si de obiceiurile si felul lor diferit de a fi, cartea mi-a starnit interesul pentru istoria Chinei (despre care nu stiam mai nimic inainte sa o descopar pe Anchee Min) si chiar vreau sa citesc si urmatoarea carte – Cum am devenit doamna Mao – cat mai curand.

Minciunile adultilor de Paul Ekman este o carte din colectia editurii Trei, o editura care m-a surprins in ultima jumatate de an cu mai multe titluri despre care nu stiam ca sunt traduse in limba romana. Paul Ekman este un autor pe care l-am descoperit datorita serialului Lie to me. Nu stiu cat de multe stiti voi despre acest serial dar mie mi-a placut foarte mult si cand am descoperit ca la baza lui stau unele dintre cartile acestui profesor de psihologie, am fost nerabdatoare sa le rasfoiesc. Editura Trei are publicate trei dintre cartile lui, toate foarte interesante: Minciunile adultilor, Emotii date pe fata si De ce mint copiii?  Toate au aproximativ aceeasi tema si ne ajuta sa invatam cate ceva despre interpretarea gesturilor subtile care arata ce gandeste cu adevarat un om. Mimica faciala, intonatia vocii, limbajul trupului sunt cateva dintre indiciile pe care le oferim involuntar interlocutorilor nostrii. Profesorul Ekman le explica pe toate in detaliu si face ca aceasta stiinta a interpretarii lor sa para foarte simpla. Este o carte pe care trebuie sa o cititi cu mintea deschisa si cu disponibilitatea de a invata lucruri noi pe care veti vrea cu siguranta sa le aplicati (cui ii place sa fie mintit?!). Eu am citit primele doua dintre cartile pe care le-am insirat mai sus si vi le recomand cu incredere. Si cea despre minciunile copiiilor imi suna foarte interesant si daca imi pica in mana, o voi citi cu siguranta.

 Urmatoarea carte despre care vreau sa va scriu este una din colectia Strada Fictiunii – Insomnia de Charlie Huston. Nu am foarte multe de spus despre ea pentru ca m-a dezamagit. Descrierea cartii era atat de interesanta incat am fost nerabdatoare sa o citesc si am tot asteptat sa ajung in posesia ei. Si totusi, lectura nu m-a satisfacut deloc. Subiectul este cu siguranta atragator (o boala ciudata care ii face pe oameni insomniaci) dar repeta prea multe din obsesiile americane despre care am citit deja prea mult si am vazut deja prea multe emisiuni: conspiratii mondiale de decimare a populatie, puterea naucitoare a marilor companii, povestile despre sfarsitul lumii, coruptia politiei, atacuri biologice si boli raspandite intentionat. Cartea pare scrisa pentru a fi ecranizata, coincidentele sunt putin fortate si sfarsitul a fost prea previzibil pentru a nu ma plictisi pe parcursul celor 390 de pagini. Too much drama, cum s-ar zice…

Ultimele doua carti pe care le mentionez aici sunt doua romane foarte usurele. Presupun ca as putea sa le incadrez in categoria young adult adica sunt scrise pentru adolescenti si sunt asadar usurele si sentimentale. Nici macar de ce le-am citit nu va pot spune…efectiv mi-au rasarit in cale (in momente diferite) si le-am citit din inertie. Prima este Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere de Jennifer Smith care are un titlu interesant si mi-a amintit de Singuratatea numerelor prime care este una dintre cartile mele preferate. Cealalta este The Lover’s Dictionary de David Levithan care nu cred ca este tradusa in limba romana. Ambele sunt despre dragoste si usurele tare – carti care-ti racoresc creierul si nu solicita prea multa atentie.

Cam atat am avut de povestit deocamdata. Revin curand cu recenziile promise.

Daca vreti, va rog mergeti sa-mi lasati un comentariu la postarea despre citit pe care am scris-o pentru concursul Libris pentru ca e musai, musai sa imi mai iau niste carti. 🙂

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.