Category Archives: Fictiune

Femeia de hartie – Rabih Alameddine

Titlu original: An Unnecessary Woman (2012)

Traducere: Mihaela Negrila la Polirom

De cumparat: 30 lei la libraria online Libris.femeia de hartie

Mi-am dorit tare mult sa citesc carticica aceasta, inca de cand am vazut pe undeva ca este despre o tanti iubitoare de carti. Mi se pare ca este una dintre cartile favorite ale blogosferei si acum am inteles de ce. Orice iubitor de lectura se regaseste intr-o masura mai mica sau mai mare in Aaliya, o batranica ce si-a croit viata in jurul lecturilor dar si al scrisului. Povestea ei m-a emotionat tare mult si mi s-a parut deosebit de bine scrisa. Ma mir intotdeauna de cat de captivante pot fi unele povesti in care, de fapt, nu se intampla mare lucru din punct de vedere al actiunii. Cititoare si traducatoare de zeci de ani, Aaliya traieste intr-un univers inchis pe care nimeni nu trebuie sa il deranjeze. An de an traduce cate o carte pe care le depoziteaza ca pe niste comori, an de an biblioteca ei devine din ce in ce mai vasta. Este fascinant sa ii urmaresti discutiile interioare, monologul aproape permanent care formeaza acest volum. Spre sfarsit este din ce in ce mai clar ca microuniversul pe care si l-a creat este un inlocuitor perfect pentru o viata conforma cu normele societatii in care traieste. Desi ajunge in aceasta situatie in mod intamplator (sotul care ii este ales o paraseste), ea se descurca extraordinar, isi gaseste de munca (ceea ce in societatea libaneza din perioada respectiva este o curiozitate), isi pastreaza apartamentul si traieste asa cum isi doreste.

Printre citate din cartile pe care le-a citit, aprecieri literare si introspectii de tot felul, romanul ne plimba si prin anii razvoiului civil pe care Aaliya ii povesteste cu aceeasi naturalete si ironie subtila pe care le foloseste in restul istoriei ei personale. Ai zice ca romanul este despre carti dar de fapt este aproape un elogiu pentru aceasta femeie extraordinara, care nu numai ca supravietuieste singura intr-o societate profund patriarhala, intr-o perioada violenta si nesigura, dar reuseste sa se si bucure de viata ei, de cartile si muzicUWfinalcompa pe care le descopera si de putinii oameni carora le permite accesul in viata ei. In ceea ce-i priveste pe ceilalti, Aaliya este o observatoare atenta a celor din jur pe care ii “evalueaza” si ii judeca dupa propriul calapod si in ciuda sensibilitatii si a fragilitatii aparente, este o femeie puternica si ambitioasa. Singura ei slabiciune sunt cartile pe care le traduce si atunci cand acestea sunt in pericol sa fie distruse apare si singurul moment in care Aaliya cedeaza si se lasa ajutata. Astfel, cartile care i-au sustinut singuratatea atatia ani devin si motivatie pentru un minim de socializare.

Femeia de hartie este unul din acele romane pe care vrei sa le pastrezi in biblioteca si poate sa il recitesti peste ceva timp, o carte pe care s-o umpli de post-ituri si sublinieri (fiecare dupa obicei), s-o rumegi sau sa o citesti pe nerasuflate. Ma bucur tare mult ca a ajuns si pe la mine si ca m-am luat dupa Ema si dupa Laura care au citit-o acum cateva luni.

Mi-a placut foarte mult coperta englezeasca a cartii precum si titlul original. Ar fi fost grozav ca macar coperta sa se pastreze si pentru editia in limba romana. Este chiar deosebita si parca mai potrivita cu romanul si povestea.

Citatele pe care le-am pastrat nu sunt relevante pentru descrierea cartii dar le-am notat aici, sa-mi ramana scrise. 🙂

“Alegerea primei carti, cea care-ti deschide ochii si-ti emotioneaza sufletul, este la fel de involuntara ca prima iubire.”

“Joseph Roth a scris candva: Dureaza mult timp pana cand barbatii isi dobandesc chipul. E ca si cum s-au nascut fara fete, frunti, nasuri sau ochi. Le capata pe toate cu trecerea timpului si trebuie sa ai rabdare; dureaza pana ce totul se imbina.”

” In stilul lui contradictoriu caracteristic, Benjamin spune ca, daca traduci o opera de arta ramanand cat mai aproape de original, poti sa redai continutul originalului si sa explici informatiile continute in el, dar iti scapa esenta inefabila a operei. Cu alte cuvinte, te ocupi de lucrurile neesentiale.”

“Oricat de mult iubeam scoala si ma simteam in largul meu in custile ei, ea este mai mult Hades decat Paradis – in scoala se indeplineste un ritual care ucide copilaria, copiii sunt omorati.”

“Credintele sunt ucigase.”

Am ramas si cu o lista de carti de citit pe care le scriu aici si le adaug si la lista mare de lecturi viitoare:

W.G. Sebald – Austerlitz

Javier Marais – Maine in batalie sa te gandesti la mine

Bruno Schulz – Pravaliile de scortisoara (Manechinele – Polirom)

Imre Kertesz – Kadis pentru copilul nenascut

Pessoa – Cartea nelinistirii

Antonio Munoz Molina – Sefarad

P.s. Ce bine e sa ma pierd din nou intr-un roman! Ce viata frumoasa avem noi cititorii… sau ce de vieti mai degraba! 🙂

Print Friendly

Un om in intuneric – Paul Auster

Titlu original: Man in The Dark (2008)

Traducere: Daniela Rogobete la editura Polirom

Pret: in oferta la Elefant – 9 lei.

Am mai gasit un Paul Auster care mi-a placut, o carte culeasa aproape la intamplare dintr-un cos de carti la reducere. Desi mi-a placut Invizibil, experienta cu The Invention of  Solitude nu m-a convins si apoi Trilogia New York-ului, desi interesanta, a fost destul de neclara si m-a lasat putin cu ochii-n soare, cum se zice. Nici Un om in intuneric nu-i mai breaza din punctul asta de vedere, dar parca totusi lucrurile se leaga mai bine. Auster mi-a lasat impresia aceasta de neclar de fiecare data cand l-am citit. Misterul, felul aleatorun om in intunericiu in care se leaga lucrurile, faptul ca nu stii niciodata care e realitatea si care este fictiunea, aceste elemente sunt prezente in toate cele trei carti pe care le-am amintit. Fiecare dintre ele implica si prezenta unui scriitor care oscileaza in permanenta intre realitate si fictiunea sau imaginatia sa. Ceea ce este interesant insa, este ca, desi aceste elemente se repeta, povestile in sine nu au nimic in comun una cu cealalta. Nu simti in nici un moment ca repetitia ar fi plictisitoare sau rezultatul unei lipse de inspiratie din partea autorului (cum se intampla uneori la Murakami, de exemplu, mai ales in ultimele sale scrieri) ci din contra, iti este foarte clar ca autorul exploreaza aceste teme care-l intereseaza, le intoarce pe mai multe fete si le da de fiecare data o noua semnificatie.

Multe dintre personajele lui Auster au o viata interioara complexa, sunt profund nefericite si soarta nu prea le e favorabila. Uneori ai impresia ca Auster se razbuna pe ele intr-un fel sau altul. In Un om in intuneric, personajul principal este olog in urma unui accident, sotia sa a murit de cancer, fiica si nepoata sa sunt extrem de nefericite si din cate se pare, sora sa s-a sinucis. O soarta cam nemiloasa pana si pentru un personaj fictiv. Povestea de pe langa el este insa destul de interesanta incat sa te tina lipit de paginile cartii pana la sfarsit in incercarea de a descurca itele lui Auster. Asta nu se va intampla, desigur, caci se pare ca autorului asa-i place, sa lase lucrurile in aer, deschise interpretarii si sa te provoace sa “legi” povestea asa cum iti place. Numai ca pe mine genul acesta de scrieri misterioase nu prea ma satisface.

Deci, avand in vedere ca din patru carti, mi-a placut in mod deosebit doar una, cred ca e timpul sa-l las pe Paul Auster pe raft de-acum incolo. M-am bucurat de cunostinta dar nu vreau sa continuam relatia momentan. Poate cu alta ocazie. 🙂

Print Friendly

Usa – Magda Szabo

Nu am scris despre aceasta carte “la cald” si evident ca acum imi pare rau, ideile s-au mai disipat, impresiile s-au mai estompat. Asta nu o face insa o carte mai putin buna si o lectura mai putin surprinzatoare. Am primit cele doua carti (Usa si Roman pentru doamne) de la editura Allfa, nu auzisem nimic despre nici una dintre ele dar un comentariu din partea Emei mi-a starnit interesul pentru cartea Magdei Szabusao asa ca am inceput-o imediat. Si iata ca s-a dovedit a fi poate cea mai buna carte citita de mine in ultimele luni – niste luni grele, in care m-am concentrat cu greu si putine lecturi mi-au starnit cu adevarat interesul.

Intr-o Ungarie comunista, doua femei foarte diferite ajung sa intretina o relatie de prietenie foarte ciudata si adesea frustranta. Magda este o scriitoare care isi reia cariera in urma unei perioade in care nu a putut sa scrie din motive politice. Locuind insa singura cu sotul bolnav si neinteresat de aspectele casnice, Magdei ii este greu sa faca fata atat cerintelor unei gospodarii cat si scrisului. In cautarea unei menajere, o intalneste pe Emerenc, o femeie foarte misterioasa care isi alege clientii cu mare grija. Magda este de la inceput intimidata de curiozitatile lui Emerenc dar si de fizicul ei, o femeie inalta si musculoasa. Emerenc le face pe toate, este perfect capabila sa tina in ordine mai multe gospodarii, sa spele rufele in cazane in curtea casei si sa mature zilnic zapada din fata caselor de care se ocupa. Desi din punct de vedere emotional este mai degraba rece si retrasa, atat oamenii dar si animalele se ataseaza de ea in ceea ce devine aproape o dependenta. Magda si Emerenc au o relatie foarte ciudata pe parcursul celor douazeci de ani in care sunt impreuna: se cearta si se impaca in mod repetat, Magda nu intelege putinele manifestari de prietenie ale lui Emerenc dar si cea din urma o tolereaza cu greu pe Magda, a carei meserie nu o intelege. In ciuda acestor lucruri insa, Emerenc i se dezvaluie Magdei treptat, primind-o chiar in casa ei (pe care o tine secreta de tot restul lumii) iar Magda accepta influenta calauzitoare a lui Emerenc desi de cele mai multe ori nu ii intelege motivatia si atitudinea ei fata de aceasta relatie este mai degraba una de resemnare.

Desi nu este un roman in care nu se intampla foarte multe lucruri, insasi relatia celor doua femei este perceputa ca un element activ al naratiunii, ele fiind mai mereu in conflict, cu incapatanarile specifice fiecareia si dreptatea undeva la mijloc. Din acest motiv, cartea este una dintre acelea care se citesc cu sufletul la gura, desi sfarsitul e evident inca de la inceput. Usa este un roman fascinant tocmai datorita acestei relatii dintre cele doua femei dar si a ciudatenilor lui Emerenc. Ma bucur mult ca am citit-o, asa cum ma bucur de fiecare data cand un autor complet necunoscut pentru mine se dovedeste a fi atat de bun.

Va invit sa cititi o recenzie foarte buna si cu mai multe detalii la Ema. Usa este 21 de lei pe Libris si doar vreo 17 pe site-ul editurii All.

Print Friendly

Legenda unei sinucideri – David Vann

Avand in vedere mofturile mele literare din ultimele luni, nu am avut mari asteptari de la aceasta carte, chiar daca mi-am ales-o singura dintr-o colectie care-mi place foarte mult. Si iata ca m-a surprins din nou cu acest volum de povestiri care nu-s doar povestiri ci mult mai mult.

Amintirile sunt infinit mai bogate decat originile lor, am descoperit; a calatori inapoi te poate instraina pana si de memoria insasi. Si, pentru ca memoria este adeseori toata fundatia unei vieti sau a unui sine, e posibil ca intoarcerea acasa sa-ti fure exact acest lucru.

Aceste randuri le-am gasit ratacite pe la sfarsitul cartii, sunt cele care iti si deschid ochii asupra semnificatiei acestui volum, daca nu te-ai luminat si singur pana atunci. Legenda unei sinucideri este prezentata ca o colectie de povestiri dar iti dai seama destul de repede ca lucrurile sunt mult mai complexe de atat. Nuvela centrala este precedata si apoi urmata de scurte povestiri, formand mai degraba un roman fragmentar usor bizar prin faptul ca povestirile se contrazic intre ele. Naratorul isi traieste copilaria in umbra unui tata depresiv, fiecare povestire din carte este o rearanjare a amintirilor despre tatal sau, un amalgam de adevaruri si fantezii scrise intr-un ritm atat de viu si realist incat mi-a luat ceva timp pana sa descurc itele acestei carti si sa-mi dau seama cine moare si cine ramane in viata. Nu auzisem pana acum de acest David Vann dar ma declar mai mult decat incantata si nu pot decat sa bag sub pres reticenta pe care o am fata de autori necunoscuti si prudenta in alegerea romanelor.

Ulterior lecturii am citit pe net despre partea autobiografica a acestei carti, de fapt, nucleul si punctul de referinta pentru tot ce s-a tesut in jurul unei amintiri dureroase. In momentul de fata insa, acest lucru conteaza mai putin pentru ca, autbiografice sau nu, povestile lui Vann vorbesc despre dureri universale, despre despartire, revolta, ranchiuna si resemnare. Autorului, scrisul i-a devenit terapie si din durerea realitatilor pe care le-a trait, a iesit acest volum superb si fascinant. Cu cat ma gandesc mai mult la el, cu atat ma entuziasmeaza mai tare. Felul in care autorul incorporeaza in text scene din viata lui reala (despre care eu am citit ulterior), fara a le lega insa de un spatiu temporal dar evitand in acelasi timp haosul care ar putea impiedica cititorul sa se bucure de text per ansamblu, mi se pare genial. Teme universale precum traumele copilariei, influenta majora a actiunilor si vorbelor parintilor asupra copiilor lor, reptarea inevitabila a istoriei se impletesc cu idei care ar putea cu usurinta sa devina clisee dar nu o fac aici, pentru ca David Vann este that good!

Asadar, pe langa temele evidente – sinuciderea si fluctuatiile interesante ale memoriei in ceea ce priveste evenimentele traumatizante, Vann mai aduce cititorul si in fata unui subiect mai subtil – cat de mult poti sa te increzi intr-o opera de fictiune? Ai voie sa o judeci atunci cand stii ca este izvorata din durere calegendat se poate de adevarata? Are voie autorul sa se joace cu amintirile proprii si sa le asocieze cu elemente de fictiune pentru a obtine un efect inedit? Desigur ca da! In fictiune este voie orice, atat din partea autorului cat si a cititorului.

Titlu original: Legend of a Suicide

Traducere in limba romana: Justina Bandol

Publicata la editura Litera (2013), colectia Premium

De cumparat in limba romana: in prezent la reducere 15 lei.

Print Friendly

Ce-am mai citit

S-au strans atat de multe carti despre care as fi vrut sa va scriu si n-am facut-o incat numai gandul la ele ma copleseste si ma inhiba. Cu parere de rau imi dau seama ca nici nu voi putea sa ma intorc la ele si sa le fac articole separate asa ca am ales din nou aceasta varianta a update-ului de lectura. Citesc putin si greu in ultimele saptamani. Lucrurile s-au schimbat in coltisorul asta de lume si dintr-o data realitatea are prioritate asupra acestei ţări inventate care a cam ramas pe dinafara.  E posibil sa ma astepte o pauza, lunga, scurta, cine stie cum va fi si daca va fi. Poate ca maine ma plezneste din nou inspiratia si golul acesta imens din mintea mea va fi o amintire dar…cine stie?

Pana una alta, sa va zic ce si cum am mai citit sau am lasat prin draft-uri din februarie incoace. E un articol tare lung, luati-va cafeluta aproape. 🙂

Elantris – Brandon Sanderson m-a acaparat complet de la primele capitole. Am inceput-o de curiozitate pentru ca nu-mi aminteam cand si de unde am luat-o si a ajuns sa fie cea mai captivanta din cele cateva carti pe care le aveam incepute. Este genul acela de poveste pe care o citesti noaptea desi ai ochii carpiti de somn sau, daca sunteti ca mine si umblati cu cartile sau Kindle-ul prin geanta, nu te poti abtine sa nu mai citesti macar o pagina prin statiile de troleu sau pe strada. Un fantasy delicios, cu elemente interesante si noi (pentru mine). Elantris este un oras al semi-zeilor, o lume fabuloasa care decade in urma unui eveniment misterios pe care nimeni nu reuseste sa-l identifice. Locuitorii ei se transforma in salbatici, lumina si frumosul din jurul lor se transforma in orori si haos si orasul este privit cu teama si ocolit de toti. Partea ciudata este ca in continuare sunt alesi oameni normali pentru a fi trimisi in Elantris, acest lucru echivaland acum pentru ei cu moartea (de unde pana atunci era o onoare si o mandrie sa fii trimis in Elantris). Cum se fac aceste alegeri, cine sunt cei care locuiesc in Elantris si pe langa, ce este magia lor, cum a decazut si ce se poate face pentru a rezolva situatia sunt intrebari care te tin cu sufletul la gura pana la sfarsit. Mi-a placut enorm aceasta carte si pot spune ca demult nu am fost atat de absorbita de un fantasy, din care nu citesc prea multe din cauza ca de la un punct incolo toate par la fel, dar nu este cazul aici. Daca sunteti in cautarea unei carti de vacanta, originala si plina de mistere, Elantris e the one!

Cartea a fost tradusa la editura Tritonic prin 2008 dar nu gasesc sa va las link pentru a o cumpara, pare sa nu se gaseasca acum. Poate aveti noroc pe la anticariate sau puteti sa incercati in limba engleza de la Books Express (45 lei).

Semne bune nu este tocmai preferata mea dintre cartile lui Neil Gaiman. Aceasta este de fapt scrisa in colaborare cu Therry Pratchett. La prima vedere, povestea pare destul de amuzanta – un inger si un demon nu prea sunt de acord cu sfarsitul iminent al lumii si s-ar cam pune de-a curmezisul daca ar putea caci s-au obisnuit cu toate comoditatile acestei lumi moderne. Asa ca, atunci cand li se da in grija tocmai Anticristul, ei il cam scapa din vedere si lucrurile se incurca. In ciuda subiectului si a faptului ca am avut cartea in format audiobook, nu mi s-a parut prea antrenanta si adesea m-am plictisit de ea. Cu siguranta imi plac mai mult Neil Gaiman si Therry Pratchett individual, fiecare in lumea lui.

Cartea este 40 lei in limba engleza si doar vreo 8 in limba romana.

Tot de Neil Gaiman am citit si Cartea cimitirului, o poveste grozava, captivanta, plina de imaginatie care mi-a placut foarte mult.

The Real Jane Austen – Paula Byrne este o carte pe care am primit-o cadou de ziua mea dar mi-a luat ceva timp sa o parcurg si sa o savurez. Paula Byrne scrie o biografie atipica, centrata in jurul a cateva mici detalii prezente in viata faimoasei autoare, infatisand-o pe Jane Austen altfel decat am gasit-o in alte biografii sau articole. Pentru cei care o iubesc pe Jane, cartea este un deliciu si o placere de care m-am bucurat pe indelete. Nu sunt de lepadat nici fotografiile din carte, mici ferestre intr-o lume veche si in viata aceste femei deosebit de inteligenta si talentata.

maylePeter Mayle – Un an in Provence este o carticica ce mi-a fost destul de laudata dar poate ca nu m-a prins in cele mai bune toane. Desi este despre calatoria intr-o zona idilica, despre mancare, oameni, veselie, am citit-o cu incetinitorul si nu ma tenteaza sa mai incep si altceva de acest autor. Desigur am gasit-o amuzanta, dar cam atat. Mayle pare un autor foarte prolific, are multe carti publicate si la noi.

Intoarcerea acasa – Slavomir Rawicz o urmaream demult si am avut noroc sa o imprumut de la o prietena. Este o poveste aparent adevarata despre un drum enorm al unor fugari din lagarele siberiene. Acestia strabat 6500 de km intr-un an, trecand prin Siberia, Mongolia, desertul Gobi,  Tibet, muntii Himalaya si in final India. Nu toti cei care pleaca ajung la destinatie si povestea este cu adevarat incredibila. Scrisa intr-un stil simplu, usor de urmarit istoria acestei calatorii m-a impresionat desi sunt oarecum in dubii referitor la veridicitatea ei.

Cartea este 18 lei in limba romana. Exista si film, cica bun.

Desi citisem recent Pavilionul femeilor, m-am apucat si de Mama, un alt roman de Pearl S. Buck. Imi place foarte mult aceasta scriitoare si de-abia astept sa mai gasesc si alte carti de-ale ei. Subiectul societatii chineze mi se pare deosebit de interesant, personajele ei sunt atat de realiste si usor de iubit sau urât. Personajul principal al acestei povesti este o femeie care gaseste implinire si fericire numai in rolul de mama si mai precis in cel de mama de bebelus. Astfel, cand sotul dispare din viata ei si se vede in situatia de a nu mai avea cu cine sa faca si alti copii, devine o cu totul alta persoana. Traieste si munceste ca un barbat (ne aflam in China pre-comunista, deci rolul este unul neobisnuit) dar se obisnuieste cu greu cu viata de mama de copii mari, viitori adulti cu pareri si dorinte proprii. Este o femeie impulsiva si rece ale carei alegeri sunt nu de putine ori gresite si chiar daunatoare pentru copiii ei. Cu toate acestea, nu te poti abtine sa nu o compatimesti sau sa te atasezi de ea datorita faptului ca scriitoarea descrie (si aici) perfect starile si emotiile prin care trece aceasta femeie, din tinerete si pana la batranete. Mama este un roman de o frumusete simpla si tulburatoare pe care il recomand fara ezitare.

 Desi am cumparat mariavolumele acum mult timp, am reusit abia luna trecuta sa citesc primul volum din Povestea vietii mele scrisa de Maria, regina Romaniei. Am fost dezamagita si plictisita, cum nu mi s-a intamplat atunci cand am citit Amintiri de Zoe Camarasescu si nici macar cand am citit un alt volum din memoriile ei anul trecut. Nu stiu…poate nu mai sunt in starea potrivita pentru astfel de lecturi asa ca am amanat pentru cine stie cand celelalte 2 parti ale cartii.

Si ultima carte despre care va scriu astazi este Tatal celuilalt copil de Parinoush Saniee. Am citit-o pentru un club de lectura dar mi-am dat seama abia la sfarsit ca luasem din neatentie alt roman al acestei autoare decat cel care trebuia. (Asta ca sa va faceti o idee despre cat de căscată sunt in ultima vreme). In orice caz, nu mi-a parut rau, este o poveste emotionanta despre un copil cu nevoi speciale care este crescut de niste parinti care nu reusesc sa il inteleaga sau macar sa empatizeze cu el. Situatia acestui copil imperfect pe care il au ii indeparteaza pe cei doi parinti atat unul de celalalt cat si pe ei toti de restul familiei. Este o situatie usor de asemanat cu povesti adevarate despre intoleranta, lipsa de afectiune sau respect in cadrul unei familii. Astfel, desi mi s-a parut destul de slabuta din punct de vedere al scriiturii si chiar a constructiei personajelor, este o carte care merita citita pentru ideea pe care o transmite – aceea ca orice copil infloreste atunci cand este iubit pentru tot ceea ce este, chiar si cand acest lucru este incomod pentru restul familiei.

Asadar, un articol lung…va rog sa ma iertati. Nici nu vreau sa ma gandesc cat ar fi fost de lung daca v-as fi scris si despre toate cartile incepute si abandonate in aceste cateva luni. De fapt, mi-e si rusine sa scriu asa ceva. Am abandonat luna trecuta mai multe carti decat intreg anul trecut. Nu stiu ce se intampla cu mine…cu interesul meu pentru lecturi, sau poate cu abilitatile mele de a alege carti care mi se potrivesc. Cert e ca drumul care ma asteapta e …altfel si schimbarile sunt multe si mari. Vom vedea cum ma adaptez pe parcurs.

Va imbratisez cu drag,

 Diana

Print Friendly

Pavilionul femeilor – Pearl S. Buck

Exista carti pe care le descoperi exact in momentul potrivit si care-ti vorbesc, printre randuri, cu o claritate uimitoare exact despre problemele pe care le infrunti si-n viata in momentele respective. Sunt convinsa ca inchipuirile astea se datoreaza in totalitate capacitatii noastre de a adapta si de a ne adapta dar tot sunt uimita de fiecare data cand o poveste mi se pare asa de relevanta pentru gandurile mele in perioada in care am citit-o. Toate starile umane sunt armonioase – nasterea, moartea – si numai privite astfel, fara frica si fara supraevaluari, pot fi si traite in liniste si pace.

209279Pearl S. Buck este o povestitoare deosebit de talentata iar Pavilionul femeilor o dovedeste din plin. Istoria familiei Wu curge lin, paginile se dau pe nesimtite si povestea te invaluie si acapareaza de la prima pagina. Pana la urma, carui cititor nu-i place o astfel de poveste, pe care nu o poti lasa din mana pana la capat. Desi are peste 380 de pagini, cartea se citeste extrem de usor. E drept ca eu am o afinitate pentru cartile de fictiune istorica si, mai specific, pentru povestile a caror actiune se desfasoara in China. Este desigur o lume fascinanta, tocmai prin faptul ca imi e straina si pe asta mizeaza si Pearl S. Buck in acest roman, publicat in 1946.

Povestea se invarte in jurul doamnei Wu care, la varsta de 40 de ani, dupa 25 de ani de casnicie, se hotaraste sa nu mai imparta patul cu sotul si sa-i cumpere acestuia o concubina. Desi este vorba despre o practica destul de intalnita in China acelor vremuri (inainte de instaurarea comunismului), hotararea ei ii socheaza pe membrii familiei si le tulbura viata, altfel destul de linistita, familia Wu fiind cea mai instarita din regiune. Daca in general, barbatii erau cei care isi doreau concubine, in cazul acesta, cea care simte nevoia de o schimbare este doamna Wu. Cu 4 baieti mari, fiecare cu familia sau planurile lui si o gospodarie de 60 de persoane cu tot cu servitori, ea considera ca a venit timpul sa renunte la aceste indatoriri intime pe care le are fata de sot si sa se dedice siesi. Acest lucru nu este chiar atat de neobisnuit avand in vedere ca sarcinile dupa 40 de ani sunt considerate injositoare pentru femeile acelor vremuri dar si foarte periculoase. Lucrurile nu sunt insa atat de usoare pentru ca doamna Wu  se simte in continuare responsabila de fericirea familiei ei. Continua astfel sa dea tot felul de directive, sa se ocupe de gospodarie si de vietile celorlalti.

Ceea ce este interesant la doamna Wu este dialogul interior pe care il are in permanenta cu ea insasi, felul in care judeca viata si oamenii care ii sunt dragi. Filozofia ei de viata se schimba pe masura ce descopera anumite lucruri despre ea si despre ceilalti dar este intotdeauna clar ca avem de-a face cu o femeie intelgienta si inteleapta. Familia doamnei Wu, este un mic univers din care ea invata tot ce stie, atat de multe incat il uimeste pe Fratele Andre (un calugar italian) cand se dovedeste a-i fi un partener de discutii pe masura sa.

Per total, povestea doamnei Wu este una relativ simpla si sentimentala dar care mi-a placut foarte mult pentru ca imi face intotdeauna placere sa descopar femei care tin frâiele propriilor vieţi în ciuda circumstantelor nefavorabile. Descoperirile care o ajuta pe doamna Wu sa duca o viata mai fericita, ar suna, poate, destul de banal daca le-as insira aici. Dar, puse in contextul vietii ei si intre celelalte ganduri si introspectii, toate se potrivesc perfect. Am admirat-o foarte mult de-a lungul romanului, in toate ipostazele ei.

Am salvat mai multe citate din aceasta carte dar mi-am dat seama ca nu are rost sa vi le scriu aici. Oricum, ea a aparut deja si in limba romana la editura Polirom. O gasiti la Libris cu 37 de lei (pretul oscileaza in functie de oferte) si transport gratuit.

“I believe in the equality of man and woman.” Rulan insisted. “Ah” Madame Wu said, “two equals are nevertheless not the same two things. They are equal in importance, equally necessary to life, but not the same.

When you have lived with a man for twenty-five years as his wife”, she said gently, “you have lived with him to the end of all knowledge”.

Oh, she is pleasant, he said grudgingly. “But you – you are so far away from me these days. Are we to spend the rest of our lives as separately as this? You who have always lived in the core of my life – ” His full underlip trembled.

She knew that Fengmo’s soul was at that moment of awakening when, if a woman did not witch it, a god might. She did not want him to be a priest, and this for many reasons; but most of all because a priest’s body is barren, and Heaven is against barrenness. When a god steals the soul out of a body, the body takes revenge and twists the soul and wrecks it and mars it. Body and soul are partners, and neither must desert the other.

[…] for I promise you he will not love you unless you let him first go free. Love only lives in freedom.

But she had none of her usual shrinking from human beings. She now realized that for the first time in her life she disliked no one. All her life she had struggled against her dislike of human beings.

Before she could frame the thought, another came to answer. You see how wise is death! It removes the body of a man and lets free his spirit.

Print Friendly

Jurnalul ascuns – Sebastian Barry

“Banuiesc ca ne masuram insemnatatea zilelor dupa cei cativa ingeri pe care ii intrezarim printre noi, si totusi sunt altminteri.”

Acest roman face parte din categoria aceea de carti care ma chinuie. L-am mai inceput o data acum vreun an si l-am abandonat. Apoi m-am trezit din intamplare cu el in biblioteca si mi-a trecut prin cap ca poate asta este un semn ca trebuie sa-l citesc. L-am mai amanat cateva luni din cauza ca nu ma inspira coperta (nu-mi plac in mod deosebit copertile de la editura Univers, mi se pare ca majoritatea aduc deservicii cartilor pe care le reprezinta) si intr-un final l-am citit cu greu saptamana trecuta. Si se pare ca intuitia sau presimtirea mea (cum vreti sa-i ziceti) a fost corecta pentru ca l-am terminat aproape in lacrimi, atat de apasator si deprimant mi s-a parut.

photoDar nu atat povestea cat scriitura m-au rascolit atat de tare. Sebastian Barry are un stil interesant, reuseste sa creeze niste imagini si scene care atarna foarte greu in sufletul unui cititor emotiv ca mine. Roseanne McNulty este o foarte batrana locuitoare a unui azil de boli mintale. Din cauza timpul indelungat petrecut aici (peste 50 de ani) nimeni nu mai stie exact pentru ce se afla ea in acest spital si adevarul este ca nici nu prea pare a avea dereglari caracteristice pacientilor de acolo, asa ca, atunci cand conducerea spitalului este nevoita sa mute pacientii intr-o cladire noua si chiar sa renunte la unii dintre ei, doctorul Green se trezeste investigand trecutul acestei doamne misterioase. In acelasi timp, Roseanne tine un jurnal in care se straduieste sa-si aminteasca evenimentele tineretii care au adus-o in acest loc. Povestea ei este atat de plina de frustrari si nedreptati incat cu greu poti sa nu o compatimesti. Victima constrangerilor sociale dintr-un mic sat irlandez, a unei familii cu probleme (mama alienata mintal, tatal omorat pe cand fata are doar 15 ani), a unui preot habotnic, misogin extrem, Roseanne pare sa ispaseasca pacatele inchipuite de altii pentru ea. Toate durerile vietii ei mi s-au strans in suflet si cu greu am reusit sa termin acest roman si sa ma detasez de el dupa ce l-am terminat.

In ceea ce priveste scriitura, romanul se misca foarte greu la inceput. Pe langa povestea neclara a lui Roseanne, implicarea doctorului Greene si propriile lui probleme de familie, mai trebuie sa asimilezi si informatiile greoaie despre o perioada sumbra din istoria Irlandei. Dezvaluirile de la sfarsit (cumva, nu am reusit sa fac legaturile necesare suficient de repede incat sa-mi dau seama de deznodamant mai devreme) sunt insa suficient de satisfacatoare incat sa justifice tot chinul acestei lecturi. Fiecare personaj, cat de mic, trece printr-o tragedie si toate durerile lumii par a se fi concentrat in acest sat irlandez in care Roseanne a avut ghinionul sa se nasca. In aceste conditii, sfarsitul vietii ei intr-un azil de nebuni, pare a fi o binecuvantare si parca Roseanne de la sfarsit este mai luminoasa decat in orice alta parte a vietii ei si a romanului. In lumea aceasta gri, nefericirea este ereditara, greselile mamei sunt greselile fiului intr-un fel de predestinare magica. O sa intelegeti mai bine asta daca cititi romanul, nu pot sa dau prea multe detalii fara sa va stric lectura.

“Uneori fata ii sclipea si stralucea de propria-i frumuseste. A fost momentul in care am stat alaturi in biserica si mi-am coborat privirile pe chipul ei chiar in clipa de dinainte de a spune da, iar apoi am auzit-o rostind da, si atunci de pe chipul ei si-a luat zborul acea lumina extraordinara care a navalit inspre mine.”

Daca ati citit fragmentul de mai sus, poate veti intelege de ce as mai citi si alte carti de Sebastian Barry. I-am dat acestui roman numai 3 stelute pentru ca s-a miscat greu, mai ales la inceput, nu am putut sa ma concentrez si odata ce m-a prins totusi, nu am putut sta prea mult langa el din cauza atmosferei apasatoare dar si din cauza dezvaluirii de la final care este putin prea hollywoodiana. Este insa un roman foarte bine scris, care merita laude si recomandari. Imi inchipui ca este totusi un talent sa inspiri ceva, orice, cititorului.

Disponibilitate: in limba romana 20 lei la Libris

                                      in limba engleza 10 euro Bookdepository

Titlu original: The Secret Scripture (2008)

Tradus: editura Univers – Liliana Pop

Print Friendly

Negustorul de inceputuri de roman – Matei Visniec

Avand in vedere cat de putini autori romani contemporani citesc dar si ca pe masura ce avansez in varsta par sa fiu din ce in ce mai putin toleranta cu literatura aflata in afara zonei mele de confort, poate ca nu sunt cea mai in masura sa imi dau cu parerea despre acest roman. Si totusi, l-am citit cu curiozitate si oarecare interes asa ca vreau sa il mentionez si aici pe blog.

Negustorul de inceputuri de roman a fost o curiozitate pentru mine. A castigat premiul literar Augustin Fratila pentru 2013 si mi-a starnit astfel interesul, in ciuda controverselor izbucnite in jurul acestui premiu. Daca in 2012 castigator a fost L.D. Teodorovici cu Matei Brunul, un roman care mi-a placut extraordinar de mult, mi-am zis ca nu ar fi rau sa incerc si Negustorul. Povestea a ramas o curiozitate si dupa ce m-am apucat de citit, ba chiar mi-am pastrat nedumeririle mult dupa jumatatea romanului.11069612_1046478955367315_4460276421929911883_n

Ceea ce m-a descumpanit a fost in primul rand stilul fragmentar care ma solicita mai mult decat o poveste simpla astfel incat nu pot sa citesc chiar oriunde si oricand. Romanul este unul care te provoaca sa iti pastrezi atentia si concentrarea, sa descoperi legaturi si sa intelegi ansamblul. In ceea ce ma priveste, cea mai interesanta parte la un roman fragmentar este descoperirea aceasta treptata a conexiunilor si, din pacate, eu nu am reusit sa refac toate aceste legaturi. Multe lucruri raman nelamurite si asta mi s-a parut foarte frustrant. Teoretic, am inteles ideea de roman “caleidoscop” asa cum il defineste scriitorul dar practic, nu vad rostul. De ce sa scrii mai multe  inceputuri de roman, sa le pui la un loc si sa nu presari intre ele conexiuni suficiente? Sunt anumite elemente care se repeta si asta mi-a creat senzatia ca autorul si-ar fi dorit totusi sa lege cele cateva povesti intre ele dar pana la urma, nu mi-e clar exact ce si cum se intampla aici. Am “rumegat” romanul vreo cateva zile inainte sa va scriu si imi fac in continuare procese de constiinta ca nu am reusit sa il percep asa cum (poate) si-ar fi dorit autorul dar pana la urma, impresia mea finala ramane asemanatoare cu cea initiala – este o istorisire provocatoare dar neclara, cu elemente interesante care merita poate un cititor ceva mai putin aerian decat mine. 🙂

Un aspect care mi-a placut foarte mult insa a fost chiar ideea de baza a romanului – existenta unui negustor de inceputuri de roman, a unei organizatii secrete care pune aceste inceputuri la dispozitia scriitorilor iar acestia brodeaza in jurul lor numai romane de succes. Plimbarea prin cateva inceputuri de romane cunoscute a fost de asemenea o placere.

 Disponibilitate: librarie online 15 lei (a aparut si in colectia Top10 de la Polirom)

Print Friendly

Sot si sotie – Zeruya Shalev

Sot si sotie este o poveste complexa care incearca sa exploreze toate nuantele unei relatii care nu functioneaza.Zeruya Shalev si-a dorit sa devina psiholog si acest interes al ei se simte in text. Toate senzatiile si emotiile par accentuate si analizate in exces. Nu pot sa-mi inchipui ca cineva, barbat sau femeie, isi analizeaza intradevar cu atata atentie toate trairile si tot ce i se intampla. Concluziile si reactiile pe care le au personajele Zeuyei Shalev imi pareau uneori nenaturale si oarecum prea ca la carte. Fiecare isi evalua corect starea de spirit si o exprima la perfectie. Acest lucru este, cu siguranta, si meritul talentului scriitoricesc al autoarei care creeaza un text ca un manual de psihologie. Nu mai ramane nimic de interpretat de catre cititor pentru ca totul este deja asternut in paginile romanului.

Este insa un roman pe care l-am apreciat si cu siguranta voi reveni la Z. Shalev. Complexitatea personajelor si emotiile descrise atat de amanuntit au fost fascinante. Este una dintre acele carti despre care nu ma simt in stare sa spun prea multe dar la care m-am gandit iar si iar dupa ce am terminat lectura asa ca vroiam sa v-o mentionez aici. Cred ca romanul poate fi luat cu usurinta de model pentru interpretarea anumitor sentimente si reactii la ce se intampla intr-un cuplu. Chiar si intr-o relatie fericita, exista intotdeauna loc de mai bine. E dificil sa traiesti in doi, cu atat mai mult cu cat se stie ca reactiile chimice care ne atrag initial se estompeaza in timp. Emotiile se schimba dar daca stii sa gestionezi situatia sunt inlocuite cu altele uneori mai frumoase si mai trainice. Cele doua personaje ale acestui roman se sufoca si se anuleaza ca indivizi, nereusind sa-si gestioneze relatia pe termen lung, ceea ce ii duce pana la urma la despartire. Din fericire romanul se termina intr-un ton pozitiv. Mi se pare important ca acest mesaj sa fie transmis astfel – ca o relatie poate sa nu dureze pentru totdeauna si eu ok, nu e sfarsitul lumii. Exista fericire si dupa ce ti se pare ca ai consumat-o pe toata. Cei doi protagonisti ai romanului, Udi si Naama, evolueaza in directii diferite si desi acest lucru este evident pentru cei din jurul lor, cei doi sunt inexplicabil legati si le este greu sa accepte despartirea. Felul in care acest lucru se intampla pana la urma este doar un aspect al complexitatii unei astfel de relatii. Fiecare poveste de iubire este diferita, fiecare relatie se dezvolta altfel, aspect care mie mi se pare fascinant si care este si ceea ce m-a atras cel mai mult la roman.sot si sotie

Mi-a placut mult si constructia romanului. Stim de la inceput ca ceva este in neregula cu aceasta relatie. Naama recunoaste din primele pagini ca ceva se intampla, simte instinctiv (si transmite acest sentiment cititorului) ca urmeaza sa se intample ceva.

“daca a venit momentul de care stiusem dintotdeauna ca nu il voi putea feri, momentul in care viata se va rupe in doua, in care nimic din ce va urma nu va mai semana cu ceea ce a fost inainte, o imagine distorsionata, sarcastica, daca acesta este momentul, daca acesta este mirosul sau, daca acestea sunt culorile sale, viata noastra va redeveni asa cum a fost demult si ma temeam ca voi exploda de fericire asemenea portocalei de pe trotuar, infruntand singuratatea aceasta, invaliditatea, rusinea, la marginea patului, pentru totdeauna.”

Si acest ceva creste in intensitate si se dezvolta pe parcursul romanului, dezvaluind treptat din ce in ce mai multe detalii din povestea celor doi.

“Intrebarea care se pune nu este daca exista sau nu iubire, intrebarea este cum se manifesta aceasta iubire.”

Imaginile fericirii in cuplu sunt foarte emotionante. Pasajul pe care vi-l las mai jos l-am citit iar si iar pentru ca este ceva cu care am rezonat profund. M-a facut sa ma gandesc la diferenta dintre iubirea ideala si iubirea reala, la felul in care imaginatia ne pune uneori bete in roate chiar si retrospectiv. Naama pastreaza in suflet aceasta imagine idilica a familiei pe care ea o considera perfecta si datorita sau din cauza acestei imagini, ii este imposibil sa recunoasca tristele schimbari care apar in viata lor.

“In prima iarna, statea cu totii intr-o camera, dormeam in acelasi pat, focul ardea in soba, iar daca ieseam numai o clipa, frigul din restul casei parea neverosimil, eram parca intr-o alta tara, asa ca ma grabeam sa ma intorc si sa sar la loc in pat. Noga statea intinsa pe burta lui goala, cu un zambet larg de fericire pe toata fata, iar eu imi puneam capul pe bratul lui si mana pe funduletul ei de bebelus, invelit in scutece, cautand adapost la umbra dragostei lui pentru ea, si adormeam un somn fara vise de atata caldura si dragoste ce plutea in jur. Eram asemenea unor oglinzi care isi reflectau una alteia dragostea pentru ea,dubland-o si tripland-o, sclipeam si noi de scanteile acestei iubiri, iar eu eram atat de coplesita, atat de recunoscatoare pentru tandretea lui de tata incat devenisem cu totul dependenta de el.”

Frumusetea acestui roman sta insa in faptul ca, printre randuri, gasesti si solutii sau directive de comportament pentru situatiile de genul acesta. Daca esti atent inveti ca e important sa fii individ inainte de a fi un cuplu, ca fericirea vine din interior (o expresie atat de uzata incat nimeni nu mai da doi bani pe ea, desi este atat de simpla si la obiect). E greu sa scrii despre astfel de lucruri care pentru multi sunt subiect de dat ochii peste cap dar Zeruya Shalev se achita de aceasta datorie cu naturalete.

“Dar ce sunt circumstantele, Naama, spune ea emotionata, ca si cand ar fi asteptat exact aceasta intrebare, cat de mult ne permitem sa depindem de circumstante, asemenea unui sclav ce depinde de stapanul sau, astazi esti fericita pentru ca deocamdata totul este bine, dar maine vei fi nefericita pentru ca ceva nu mai functioneaza, iar fericirea va deveni doar o amintire indepartata, atunci, care este caracterul nostru de baza, natura noastra adevarata, cum poti trai cand totul se schimba, asemenea luminii, de la o clipa la alta. Si ce propui, o intreb eu, iar ea raspunde repede, iti propun sa cauti inauntrul tau lucrurile care nu s-au schimbat, care nu depind de circumstante, iar de acolo iti vei trage puterea.”

Ne este interzis sa ne identificam cu toata durerea aceasta din jurul nostru, cu ea este cel mai usor sa te identifici, trebuie sa ne inaltam deasupra ei.

Trebuie sa traim fara a ne lega de nimic si fara furie, spune ea, trebuie sa atingem echilibrul perfect, sa nu ne agatam de experientele fericite si sa nu ne lasam doborati de intamplarile nefericite.

Am avut, asadar, multe de invatat din acest roman. L-am luat personal si desi l-am citit pe nerasuflate, l-am analizat apoi cu emotie, in minte. Mi-a fost greu sa scriu despre el pentru ca am inteles si interpretat totul in diverse feluri dar totul s-a intamplat cumva la nivel de subconstient asa ca atunci cand a venit vremea sa va scriu si voua, nu prea am avut cuvintele la mine. Va indemn sa il cititi, mai ales daca sunteti intr-o relatie (nu conteaza daca e fericita sau nu), daca aveti nelamuriri referitor la sentimentele celuilalt. Shalev reuseste sa exprime destul de in detaliu chiar si sentimentele barbatului. Nu stiu in ce masura este o analiza precisa, pentru ca majoritatea barbatilor nu au placerea asta bolnava de a-si supra-analiza sentimentele asa cum o facem noi. Dar este un fel de a privi lucrurile si daca ai rabdare si citesti cu atentie, imposibil sa nu ramai cu ceva util din acest roman.

Sot si sotie a fost publicata in colectia Top 10+ de la Polirom asa ca o gasiti la 15 lei.

Ebook -ul este doar 9 lei dar, atentie, nu este compatibil cu Kindle.

Print Friendly

Corpul uman – Paolo Giordano

Cand am citit Singuratatea numerelor prime am fost atat de impresionata incat si acum, dupa patru ani, o consider cartea mea preferata (sau una dintre ele). Mai bine ma invredniceam sa o recitesc decat sa ma arunc in acest volum nou al lui Paolo Giordano. Nu am inteles mai nimic din cartea asta. De fapt, am inteles cuvintele, am inteles substratul dar cu cat mai multe pagini citeam, cu atat imi dadeam seama ca nu va egala in sufletul meu Singuratatea si asta m-a facut sa o privesc cu oarecare ranchiuna. Pana la urma, am notat-o cu trei stele pe Goodreads pentru ca mi-au placut cateva fragmente din ea. In unele locuri l-am reintalnit pe Paolo Giordano cel din Singuratatea. Am regasit emotiile simple si naturale in durerile si frustrarile catorva dintre personajele acestui roman: soldatul Cederna, un tip arogant si preocupat in principal de propria persoana, strangand in saci bucatele din camarazii lui morti intr-o explozie printre nisipurile Afganistanului sau locotenentul Egitto, un tanar frustrat si singuratic care se ascunde de viata in aceleasi nisipuri straine si periculoase, contempland cu o tandrete stranie moartea tatalui si relatiile dificile dintre membrii familiei sale.

Romanul lui Paolo Giordano are un anume fel de tristete pe care am simtit-o si in Singuratatea, un ton amar de renuntare si o oarecare lipsa de reactie a personajelor in fata intamplarilor. Personajele lui sunt foarte realiste dar viata se intampla in jurul lor fara ca acestea sa poata schimba mare lucru. Cateva chiar resimt aceste lucruri – inainte de a muri, un tanar soldat isi da seama ca nu isi poate controla nici macar ultimul gand – o amintire; maresalul Rene nu poate sa-si depaseasca sentimentele de vinovatie si nu-si gaseste locul in viata. Cred ca romanul ar vrea sa fie o ilustratie a vietii interioare a acestor barbati care pleaca sa lupte in Afganistan la varste destul de fragede si fara sa stie mare lucru, de fapt, despre razboi. Invata ce pot in scoli si de la superiori dar nu inteleg brutalitatea si inutilitatea conflictelor catre care se indreapta cu atata mandrie decat dupa ce trec printr-o intamplare tragica. Romanul devine, astfel, mai interesant in a doua jumatate cand incepi sa iti dai seama de directia in care se indreapta gandurile scriitorului. Prima parte, inceputul povestii ca sa-i zic asa, epaolo giordanoste destul de inceata si adesea plictisitoare. De aici provine si dezamagirea mea privind acest roman. Am citit cu interes numai unele secvente, trecand peste celelalte fara prea mult entuziasm. Numai unele dintre personaje sunt de urmarit, celelalte doar iti ocupa memoria degeaba si te incurca. M-am trezit, de exemplu, ca moare unul dintre personaje si eu nu eram foarte sigura cine este de fapt acesta si daca am mai citit ceva despre el pana in momentul acela. Cred ca romanul ar fi fost mai intens si mai fascinant daca s-ar fi concentrat doar pe trairile catorva dintre personaje. Cu alte cuvinte, daca ar fi avut unul sau doua personaje principale. Asa, toti isi au propriul cuvant de spus la un moment dat ceea ce, e adevarat, poate fi interpretat. Soldatii sunt adesea priviti ca un tot si nu individual, sunt antrenati sa gandeasca si sa functioneze in echipa. Totusi, elementul uman si individualitatea nu pot fi eliminate complet din ecuatie. Nu am inteles titlul, poate prea subtil pentru mine, nu inteleg decat vag legatura cu textul.

In cazul in care, asa ca mine, il cautati aici pe Paolo Giordano cel din Singuratatea, nu-l veti gasi. Veti gasi un roman simplut (in ciuda subiectului), care se citeste rapid si e usor de interpretat, poate niţel incomplet.

Romanul este 28 lei la o librarie online.

Tot aici gasiti si Singuratatea numerelor prime cu doar 18 lei.

Editia pentru Kindle este intre 11 si 14 dolari, in functie de oferta.

Follow my blog with Bloglovin

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.