Category Archives: Fictiune

Lecturi de vara

Desi nu ma mai simteam chiar atat de atrasa de memorii si jurnale ca in trecut, mi-am amintit ca am citit cu9789735050832-2991285 placere si mare interes, acum cativa ani, cartea lui Oliver Sacks, Barbatul care isi confunda sotia cu o palarie, asa ca am indraznit sa ma apuc si de acest volum pe care l-a publicat de curand, cu putin timp inainte de a muri. Desigur ca mi s-a parut foarte interesant felul in care Sacks si-a luat ramas bun de la lume atunci cand a aflat ca va muri. Scrisoarea sa catre NY Times a impresionat o lume intreaga.
In miscare este cartea pe care Oliver Sacks a vrut sa o lase lumii, cea in care scrie despre el si tot ce a facut, un volum plin de candoare si sinceritate dar si o doza sanatoasa de egocentrism. Mi-a placut mult de OS asa cum s-a infatisat pe el insusi la diferite varste. Cumva, a reusit sa isi “romanteze” viata asa cum a facut si cu povestile medicale pe care le-a strans in diverse alte carti. Cartea se citeste cu usurinta si placere, fara momente de plictiseala. E remarcabil felul in care Sacks a imbinat, de-a lungul vietii, cele doua pasiuni ale sale: neurologia si scrisul si a ajuns la o armonie atat de benefica cititorilor sai. Eram oricum curioasa sa ii citesc si celelalte carti, acum dupa In miscare, sunt convinsa ca o voi face. De fapt, am si profitat de ofertele de la Libris si am mai luat doua titluri pe care le-am gasit la reducere.

3

Sora lui Freud – Goce Smilevski a fost o poveste interesanta dar probabil doar o poveste. Nu am studiat in ce masura este fictiune si cat din acest roman este realitate. In perioada nazista, faimosul dr. Freud fuge din Germania cu intreaga sa familie, inclusiv catel si doctorul personal dar fara surorile sale. Acestea raman in urma, sunt trimise in lagare de concentrare si sufera de pe urma teribilului regim. Povestea este scrisa din perspectiva uneia dintre surori, Adolfine, care are o viata destul de trista si este profund afectata de raceala mamei ei si de relatia confuza cu fratele. Mi-a placut cartea, chiar daca mi-a lasat o impresie negativa despre personajul Freud si acum trebuie sa-mi fac timp sa scormonesc internetul si sa aflu daca intradevar a fost un tip atat de nesuferit.

Su Tong – Sotii si concubine a fost luata la intamplare pentru ca am vrut sa ma asigur ca am ceva de citit pe telefon in concediu. M-a atras fapul ca se refera la societatea chineza si am zis ca o sa fie o lectura placuta. Placuta a fost, dar nu stralucita. Este de fapt o carte compusa din cateva povestiri. Prima mi s-a parut cea mai buna, cea care da si titlul romanului – un colectionar de neveste, 4 sotii, rautati si intrigi intre ele, nebunie, obiceiuri si secrete. Celelalte, desi nu plictisitoare, parca nu au avut acel ceva care te tine lipit de pagini, nu le-am citit cu acelasi interes.

The Love Song of Miss Queenie Hennessy de Rachel Joyce, cea care a scris Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry. Cartile se completeaza, de fapt, ele fiind scrise in acelasi timp. Daca Pelerinajul m-a fascinat, cartea aceasta nu prea. M-am plictisit de cateva ori si am cam lalait-o, citind si alte chestii intre timp. Nu prea as putea sa spun de ce, sunt putin ofticata pe mine pe tema asta, cartea mi-a fost recomandata cu mare caldura,dar ce sa-i faci…nu m-a prins.

Cam atat am reusit vara aceasta. Urmeaza alte cateva titluri interesante: Lydia Davis, cele doua de Oliver Sacks, ceva cu povestile de dragoste ale scriitorilor si om vedea ce mai rasare intre timp.

Va imbratisez, o toamna plina de lecturi grozave va doresc!

Print Friendly

Romanesti – pe scurt

Daca tot s-a declarat luna literaturii mioritice pe blogul Emei am vrut sa particip si eu cumva, cat de putin. Nu ma mai plang de ritmul meu de lectura din ultima vreme, numai zic ca atunci cand nu ai timp de citit, alegi cu mult mai mare grija titlurile. Astfel, m-am orientat catre un titlu mai vechi pe care am tot vrut sa-l recitesc si un volum nou care a venit cu recomandare gasita pe Goodreads la Lavinia. Postez cam tarziu acest articolas, august a cam trecut, iata ce au mai citit ceilalti pe pagina de Fb a proiectului.

Despre Patul lui Procust ce as putea sa va zic? Sunt sigura ca sunteti cam satui de comentarii pe acest subiect, este un roman care se studiaza si discuta in liceu (de fapt era, acum habar n-am ce mai e in manualul de literatura). Eu am tot vrut sa il recitesc deoarece prea multa lume mi-l ridica in slavi in ultimii ani iar eu nu prea mai tineam minte ce si cum. L-am citit destul de repede, nu e un roman pe care sa-l rumegi si mi-am amintit de el pe parcurs cu destul de putin interes. Nu mi-au placut personajele (nici atunci, nici acum) si nici nu m-a dat pe spate amestecatura de spatii temporale in care e scris. Citindu-l m-am simtit la fel de ametito-plictisita ca-n liceu cu mentiunea ca acum mi s-a parut si cam teatral. Asadar, nu a fost chiar un succes dar m-am bucurat totusi sa-l recitesc pentru ca mi-a amintit de perioada liceului.

Untitled-1

Mai departe, aproape fara sa vreau, am citit un volumas de povestiri pe care l-am gasit intr-o aplicatie de citit downloadata de curand. Povestiri de pe Calea Mosilor de Adina Popescu mi s-a parut o mica bijuterie, plina de candoare si veselie. Nu m-as fi asteptat sa imi placa si am inceput-o cu oarecare cinism dar iata ca m-a surprins. Volumul de proza scurta este aparut din 2014 si mi se pare ca e inca disponibil gratuit in format ebook pe Elefant. Mai degraba un roman facut din povestiri, cartea este frumoasa, inspirata, comica si aducatoare de nostalgii. Adina Popescu se citeste lin si fara hop-uri, povestirile ei sunt familiare si usor de apreciat.

Si cam asta au fost lecturile mele mioritice. Nu ocolesc in mod voit literatura romana dar cea internationala este mult mai tentanta asa ca trebuie sa fiu foarte motivata pentru a citi ceva romanesc. Cine stie, poate pe viitor, imi vor iesi in cale mai multe titluri bune romanesti.

Print Friendly

Durere – Zeruya Shalev

Poti sa contezi pe Zeruya Shalev sa redea perfect emotiile si trairile interioare ale unei persoane. Nu stiu cum face, de unde are asemenea resurse si ce spiridus ii sufla in ureche, dar se pricepe! Specialitatea ei par sa fie relatiile familiale care nu functioneaza perfect (exista insa aceasta perfectiune?): sot – sotie, parinti-copii. Durere este inca un roman care confirma si intareste aceasta parere a mea despre scrierile ei. Tipa e geniala! Pune in scena o familie nefericita care se dovedeste, pana la urma, a fi proiectia unei singure persoane – mama. Ea este cea a carei nemultumire si nefericire macina, pe parscursul mai multor ani, familia ca intreg. Incapabila sa se desparta de trecut, aceasta isi proiecteaza tristetea asupra celor doi copii dar si a sotului, invinuindu-i pentru toata viata ei de pana acum. Aparitia neasteptata a unui fost iubit este cutremurul de care are nevoie aceasta femeie pentru a realiza ce ii este cu adevarat necesar in viata. Ca personaj, Iris mi-a displacut destul de mult – o femeie slaba, cu multe caderi, care nu se poate bucura de nimic. Nu-i vorba, tumultul ei interior este adesea justificabil, dar prea des pare incapabila sa mearga mai departe, sa invete, sa accepte. Intreg procesul de gandire prin care trece Iris este redat cu mare acuratete, mie mi-ar fi imposibil sa descriu atat de bine ceea ce gandesc, cu atat mai putin sa pun toate gandurile in mintea unui personaj literar.

image

Zeruya Shalev este specialista insa. Nici un gand nu ramane ne-exprimat, nici o valenta, ne-pusa pe hartie. In ciuda firii sale care o indeamna catre victimizare, Iris reuseste totusi sa analizeze relatiile pe care le are cu membrii familiei si ceea ce gaseste este destul de corect. Astfel, este capabila in final sa faca alegeri corecte si sa accepte ca unele lucruri nu depind de ea, ca trecutul trebuie sa ramana in trecut. Recunosc ca m-a surprins finalul acestei povesti dar nu o sa va spun care este. Iris se gaseste din intamplare intr-un punct de cotitura al vietii ei: trebuie sa aleaga intre marea ei iubire si pasiunea de necontrolat pe care o simte pentru iubitul ei din tinerete si devotamentul pentru viata ei de familie: un sot dezinteresat care s-a refugiat un jocul de sah si doi copii deja mari care isi au propriile drumuri inainte. Si pe langa aceasta alegere care se impune a fi facuta cat mai repede, se confrunta si cu o situatie extrem de dificila cu fiica ei care, in naivitatea ei, cade in mainile unui (ceea ce cred eu a fi) proxenet mai inteligent decat media.

 Este fascinant de urmarit procesul de gandire al acestei femei, felul in care evolueaza, toate etapele prin care trece pana ia o hotarare dar si determinarea cu care incearca sa-si salveze fiica dintr-o situatie atat de complicata. Si, in acelasi timp, Durere este un roman in care sunt evidente urmarile pe care le au actiunile parintilor asupra profilului psihologic al copiilor.

Asadar, uraaa pentru acest roman grozav! Il puteti cumpara de pe Libris, sectiunea de beletristica. Este in jur de 32 de lei, merita fiecare banut!

Print Friendly

Vanessa and Her Sister – Priya Parmar

vanessaAm de multicel aceasta carte in wishlist, cred ca dinainte de a fi aparut in librarii. Nu mai stiu cand am dat peste ea dar mi-a atras atentia faptul ca este despre Vanessa Bell, sora Virginiei Woolf. Si am tot plimbat-o in gand de colo-colo pana a aparut in sfarsit in varianta paperback pe Bookdepository (cumpar rar hardback la cartile de fictiune pentru ca sunt prea scumpe si incomode la citit). Am comandat-o in avans prin noiembrie si in ianuarie m-am trezit cu ea la posta. A fost ca un fel cadou intarziat si semi-surpriza asa ca m-am bucurat de ea tare mult.

Deoarece timpul meu de citit si mai ales cel pentru citit fictiune s-a redus drastic, mi-a luat destul de mult sa termin acest roman. E drept ca nici nu m-am chinuit prea tare, m-am bucurat de fiecare pagina ca de o pauza bine-meritata. Poate in alte conditii nu l-as fi considerat atat de placut dar pentru ca era o gura de aer intre zile tare obositoare, a primit de la mine si nota mare pe Goodreads. La fel ca celalalt roman al Priyei Parmar citit de mine, si acesta este intr-o forma destul de neconventionala pentru o fictiune istorica – este, adica, format din fragmente de jurnal. Desi Vanessa Bell este relativ cunoscuta acum pentru tablourile ei, un eventual jurnal al acesteia nu s-a pastrat, s-au pastrat insa scrisori catre diversi membrii ai familiei si prieteni. Autoarea cunoaste foarte bine atat perioada in care au trait cele doua – Vanessa si Virginia – cat si multe detalii despre grupul format in casa lor – Bloomsbury – un grup de intelectuali, artisti si scriitori care se intalneau cu regularitate la inceputul secolului 20.

Romanul reda atmosfera acelei vremi si a acelei case din perspectiva Vanessei – sora mai responsabila si elementul stabil in acest grup de artisti si filozofi. Pe parcursul cartii Vanessa este cea care tine in balanta pe toata lumea si, in general, se sacrifica pentru binele surorii ei, prezentata aici ca fiind mai mereu pe muchia nebuniei si intotdeauna egoista, posesiva si aproape rautacioasa. Personajul Virginiei, asa cum este ea in aceasta carte, este reprezentat de o “copila” enervanta si rasfatata care nu este cababila sa accepte ca nu este ea centrul universului. E o perspectiva care m-a uimit si intrigat pentru ca eu nu am perceput-o deloc asa pe Virginia acum niste ani cand i-am cititi un jurnal (editia publicata de Rao). L-am si scos din biblioteca sa-l mai rasfoiesc, curioasa fiind ce oi fi uitat din el.

vanessa si virginia

In ceea ce priveste scriitura, ea este mult mai buna decat in primul roman al autoarei. Povestea prezinta interes si iti capteaza atentia cu multe detalii fascinante dar si cu un talent pentru infatisarea personajelor – destul de greu de redat, avand in vedere ca nu sunt fictive. Parmar a facut o treaba foarte buna, punand la un loc file de jurnal si corespondenta, vederi si telegrame (fictive) ale Vanessei dar ale celorlalti membrii ai grupului. Se vede ca cercetarile ei au fost foarte meticuloase si rezultatul este o carte fascinanta care mie mi-a placut foarte mult.

Print Friendly

Jazz – Toni Morrison

Iata ca am reusit sa-mi duc la indeplinire ambitia si am citit si aceasta a treia carte de Toni Morrison inainte de sfarsitul anului. Va spuneam intr-un articol mai de demult ca am strania impresie ca traducerea in romana nu ii face nici un serviciu acestei autoare. Fara sa spun despre ea ca este slaba (pentru ca nu este), am simtit in permanenta ca ceva nu e in regula, nu am putut sa ma “conectez” la poveste, avand mereu in minte posibilele feluri in care o fraza sau o sintagma ar suna in engleza, o activitate involuntara dar care mi-a atras atentia in mod repetat de la povestea in sine. Stilul vizual si extrem de sonor al lui Toni Morrison este cu siguranta complex, plin de imagini si sunete care razbat printre randuri dar sunt greu de reprodus intr-o alta limba decat cea originala.jazz

Desi mai coerenta decat Iubire, Jazz mi-a lasat acelasi sentiment de haos, vocile naratoare schimbandu-se des dar fiind foarte asemanatoare si relativ greu de deosebit. Inca de la inceput este evident ca “jazz-ul” din titlu nu este subiectul romanului dar, in acelasi timp, este o prezenta subtila in tonul naratiunii. Este un titlu simbolic, inteles poate mai bine de catre cei care asculta sau sunt pasionati de acest gen muzical, care impune un ritm anume si parca si imprumuta personajelor o anume stare de spirit greu pentru mine de exprimat in cuvinte. Poate ca si faptul ca naratiunea este profund metaforica a contribuit la perceptia mea asupra acestei traduceri. Desigur, metaforele se traduc dar parca isi pierd din farmec si suna putin fortat.

Folosind o diversitate de tehnici, Toni Morrison imprima volumului o  atomsfera unica. Schimbarea permanenta a punctului de vedere, repovestirea aceleiasi scene din prisma mai multor personaje, toate firele de poveste lasate dezlegate, trecerea frecventa de la naratiunea la persoana intai la cea la persoana a treia si multe alte subtilitati care probabil mie mi-au scapat, fac din Jazz un volum mult mai valoros decat pare la prima citire. Povestea in sine nu este complexa – vorbim de un trio amoros, foarte pasional – dar felul in care este scrisa o face mult mai interesanta. De altfel, toate detaliile naratiuni sunt disponibile in primele pagini. Nimic din ceea ce urmeaza nu este nou, cartea devenind astfel experimentul literar in care Toni Morrison transforma un gen muzical intr-o carte. Si, desi e greu de crezut, romanul nu plictiseste deloc, fiecare “capitol” este o noua descoperire in ceea ce priveste structura si stilul in ciuda faptului ca uneori, “experimentul” stilistic al autoarei pare sa mearga un pic prea departe, caz in care cititorul isi cam pierde concentrarea.  Sau, pentru ca nu-mi place sa generalizez, eu mi-am cam pierdut concentrarea si din cand in cand rabdarea cu repetarea si reinterpretarea scenelor.

Asadar, ideile si sentimentele mele au fost destul de contradictorii in ceea ce priveste acest volum. E interesant insa de citit, ca experiment si desi cred ca am incheiat, pentru o perioada, lectura cartilor lui Toni Morrison, ma bucur de cele citite pana acum.

Cartea este publicata la editura Grupul Editorial Art in traducerea Oanei Zamfirache.

O gasiti de cumparat la libraria online Libris, costa in jur de 23 lei in functie de reducerea aplicata.

Print Friendly

Tristetile unui american – Siri Hustvedt

Iata-ma la al treilea volum al lui Siri Hustvedt in ultimii doi ani, o scriitoare care imi place din ce in ce mai mult chiar daca romanele ei ma solicita si in acelasi timp ma obliga sa intru intr-o anume stare de concentrare si atentie. Siri Hustvedt nu scrie pentru relaxarea cititorului si cu siguranta cartile ei nu sunt usor de digerat dar odata intrat in atmosfera romanului, cu greu iti vine sa te mai dezlipesti. Personajele ei au intotdeauna complexitatea si veridicitatea pe care eu le caut in personajele fictive, acea balanta perfect reala intre trasaturile negative si cele pozitive. In cazul romanului de fata in care psihiatrul newyorkez Erik Davidsen este actorul principal, putem observa totusi pe langa el cat de multa atentie este acordata si personajelor secundare, cat de bine conturate sunt, in acelasi echilibru perfect intre misterul natural al mintii umane si exprimarile emotiilor de tot felul. In ciuda faptului ca Erik este naratorul principal al vietii sale, nu este greu nici sa intram in pielea celorlalte personaje, fiecare cu propriile trairi si opinii.

Fata de celelalte doua carti ale scriitoarei pe care le-am citit eu, parca in Tristetile unui american iese la iveala talentul ei deosebit de a dezvalui complexitatea mintii umane. Mai mult decat atat, personajele lui Hustvedt par sa fie scrise fara nici un efort, personalitatile lor se contureaza in mod natural, e ca si cum am face cunostinta cu un om adevarat care ni se dezvaluie tristetiletreptat. Spun asta destul de rar dar aceasta chiar este una dintre cartile care merita recitite. Asadar, in ciuda faptului ca v-am scris pe scurt despre ea, va recomand cu incredere cartea aceasta cu personajele ei provocatoare si discutiile si introspectiile lor extrem de interesante.

Am mai citit de Siri Hustvedt: What I loved (care nu s-a tradus inca la noi) si O vara fara barbati ( tot la Polirom).

Titul original: The Sorrows of an American (2008)

Traducere: Veronica D. Niculescu

De cumparat: Libris – 26 lei.

Print Friendly

Update de lectura – octombrie 2015

Nici nu stiu cat timp a trecut de la ultimul update de lectura si cum computerul acesta se misca ingrozitor, mi-e foarte lene sa caut in urma si sa va spun exact. Cert este ca am citit multicel in ultimele luni, chiar daca nu la fel de mult ca in anii trecuti. Am avut multe saptamani de inactivitate pe acest plan, zile intregi in care pur si simplu nu ma deranjam nici sa rasfoiesc vreo carte, daramite sa mai si citesc. Dau vina pe Facebook pentru asta, pe crosetat, dar si pe faptul ca am avut de studiat online anumite subiecte care mi-au acaparat complet atentia si interesul.

Asadar, sa ne traiasca Goodreads, ca altfel nu puteam sa tin nicio evidenta! 🙂

Toni Morrison – Iubire (2 )  Dupa ce Preaiubita a primit patru stelute cu felicitari, o recenzie lunga cat o zi de post si mi-a lasat in minte imaginea vie a unei societati despre care nu stiam mare lucru, mi-am zis ca e musai sa mai citesc Toni Morrison si eram nerabdatoare sa ajung si la Iubire. Din pacate, m-am concentrat cu greu, romanul este scris in doua planuri si cateva voci diferite care se confunda. Este posbil sa fie vorba de o traducere grea, care nu a reusit sa redea toate fineturile limbajului pe care-l foloseste Toni Morrison (Am citit Preaiubita in engleza). M-am motivat greu sa o duc pana la capat, am sarit cateva pagini, nu am rezonat deloc cu povestea sau personajele. Imi pare rau si ma simt vinovata pentru cele doua stelute pe care i le-am dat cu plictiseala dar asta a fost. Nu ne-am potrivit. Mergem mai departe. Am si Jazz la rand tot pentru anul acesta.

Cazul Eduard Einstein – Laurent Seksik (3 ☆) a fost o poveste foarte interesanta, reala dar romantata, despre boala fiului lui Einstein. Talentul, inteligenta sau educatia lui Eduard nu l-au ajutat la nimic atunci cand i s-a declansat schizofrenia si cum nici tratamentele din vremea aceea nu erau prea eficiente, tanarul isi petrece mare parte din viata internat intr-un sanatoriu. Povestea oscileaza intre punctele de vedere ale protagonistilor – Eduard si parintii sai  ceea ce este destul de interesant, avand in vedere ca fiecare are o imagine complet diferita asupra situatiei. Nu de putine ori pe parcursul romanului am avut o senzatie destul de neplacuta referitor la marele om de stiinta Albert Einstein care nu a fost la fel de “mare” in ceea ce priveste relatiile cu familia sa. Autoarea lasa sa se inteleaga ca intentiile au fost bune dar comportamentul acestuia fata de prima sotie si cei doi fii ai sai nu este chiar de admirat. Per total, romanul mi-a placut destul de mult si l-am citit cu mare interes.

Oona & Salinger – Frédéric Beigbeder (3 ☆) face parte din aceeasi categorie cu romanul de mai sus, si anume carti pentru curiosi. Citesc mai mereu cu interes atfel de romane/ povesti romantate care se refera la vietile unor personalitati celebre asa ca orice titlu nou imi starneste curiozitatea. Oona & Salinger nu a fost atat de captivanta ca si cartea despre care va scriam mai sus dar mi-a placut la fel de mult. Salinger nu se numara printre scriitorii mei preferati si despre Oona nu stiam absolut nimic (este fiica lui Eugene O’Neill) si pana la urma povestea scrisa de Beigbeder este imaginara, dar cel mai mare atu al ei este ca include cateva portrete interesante ale unor figuri precum Hemingway sau Chaplin. Recunosc ca am citit cu plictiseala anumite fragmente si cu mare interes altele asa ca mediocritatea celor 3 stelute i se potriveste perfect.

Craiasa zapezii – Michael Cunningham (2 ☆) Nu mai tin minte cum am ajuns la concluzia ca o sa-mi placa enorm de mult acest roman si am fost extrem de dezamagita citindu-l. Ca sa va spun drept, nu mai tin minte mare lucru din el (l-am citit acum cateva luni). Mi s-a parut haotic, n-am inteles mesajul, nici personajele. Poate ca n-am fost eu intr-o stare prea filozofica atunci cand l-am citit sau poate ca pur si simplu nu am inteles care-a fost scopul acestui roman.

Alice Walker – Culoarea purpurie (5 ) Una dintre putinele carti din aceasta perioada care nu mi-a inselat asteptarile. O poveste superba, tulburatoare, demna de toate laudele care i se aduc. Mi se pare ca am vazut si filmul la un moment dat dar asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de roman ci parca a completat cumva imaginea personajelor. Este o poveste despre feminitate, despre dragoste si dureri, despre viata grea pana la absurd a unor oameni care se nasc si traiesc in discriminare. Din aceeasi categorie cu Preaiubita, mai buna decat Culoarea sentimentelor sau Viata secreta a albinelor si la fel de memorabila.

Onoare – Elif Shafak (4 ) Desi am mai citit Elif Shafak, cred ca nici una dintre cartile ei nu mi-a placut chiar asa de mult ca aceasta. Mi se pare desavarsita in ceea ce priveste portretul unei civilizatii islamice care se lupta intre pastrarea traditiilor si integrarea lor intr-o lume diferita. Personajele sunt aproape prizoniere ale acestor cutume sociale cu care au crescut si de multe ori par a se stradui din greu pentru a renunta la ele sau a le transforma in obiceiuri acceptate de societatea actuala. Amintirile unui trecut traditionalist si actiunile necesare pentru a trai in modernitatea prezentului se intrepatrund, oferind o imagine tulburatoare dar clara aspura greutatilor unei familii de emigranti musulmani in Londra. Elif Shafak mi se dezvaluie in sfarsit ca o scriitoare deosebit de iscusita dar si foarte versatila. Diferentele majore intre cele patru carti scrise de ea pe care le-am citit m-au dus la concluzia ca este o autoare imposibil de judecat dupa doar o carte. De fapt, ma intereseaza mai putin acum sa o pun intr-o anume categorie cat, mai degraba, sunt curioasa cum sunt restul volumelor ei.

Aici despre: Bastarda Istanbulului, Lapte negru, Cele patruzeci de legi ale iubirii

Alte lecturi din timpul verii despre care nu am apucat sa va scriu:

Generalul armatei moarte – Ismail Kadare (3 )

Melancolica moarte a Baiatului-stridie – Tim Burton (4 )

Laur – Evgheni Vodolazkin (4 ) – desi cu indulgenta pentru ca nu mi-a placut nici pe departe atat de mult pe cat a fost laudata.

Calatoria unei femei care nu se mai temea de imbatranire – Gabriel Osmonde (4 )

Simon Sebag Montefiore – Intr-o noapte de iarna (3 )  – Noroc ca am citit de curand Stalin. La curtea tarului rosu ca altfel nu stiu in ce context as fi plasat romanul asta. Nu m-a impresionat cine stie ce, nu a fost atat de captivanta pe cat ma asteptam dar a fost o lectura usoara, simpatica.

Robert Galbraith – Viermele de matase (3 ) – Citita doar de dragul autoarei (Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling), mi s-a parut destul de slaba.

Sotia Tacuta – A.S.A Harrison (4 ) – Un thriller atat de captivant incat l-am citit in mai putin de 12 ore, cu tot cu cateva ore de somn in noaptea respectiva. Mi-a placut abordarea mai mult decat subiectul destul de banal dar si ritmul alert si fara lălăieli inutile.

Gradina ceturilor din amurg – Tan Twan Eng (3 )

Se zice ca “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul” si cam aceasta ar fi concluzia mea dupa ultimele luni de lectura. Pe viitor as vrea sa-mi bazez mai mult alegerile de lectura pe propria inspiratie sau recomandarile catorva persoane de incredere si mai putin pe online si “moda” zilei.

P.s. Tineti cont de faptul ca notarea cu stelute este preluata de pe Goodreads. E greu sa apreciezi in acelasi sistem atat fictiunea cat si nonfictiunea sau carti din genuri diferite. Notez intotdeauna cartile in functie de experienta mea trecuta cu respectiva categorie fara sa compar intre ele genuri diferite.

Print Friendly

Femeia de pe scari – Bernhard Schlink

Au trecut multi ani de cand am citit Cititorul (articolul meu despre carte este din 2009!) dar imi amintesc ca mi-a placut foarte mult asa ca nu am avut ezitari in a alege acest nou roman de Bernhard Schlink, proaspat publicat la editura Polirom. Mi-as fi dorit tare mult ca si impresiile sa fie pe masura asteptarilor dar, asa cum se intampla des cand avem asteptari mari, nu a fost cazul. Si totusi, s-ar gasi multe de spus despre acest roman mititel care se citeste foarte repede si lasa impresia ca a fost chiar mai scurt decat cele 230 de pagini ale sale. Schlink scrie din nou despre relatii neobisnuite desi nu neaparat despre dragoste. Avem un grup de personaje, trei barbati si femeia in jurul careia graviteaza acestia, care desi sunt foarte implicati in relatiile lor stranii, nu par totusi sa iubeasca prea mult.

Irene este o tipa care nu stie prea bine ce vrea, dar stie ca vrea, drept pentru care nu are nici o problema sa insele si sa paraseasca barbatii cu care traieste. Desi pe la mijlocul romanului ni se dezvaluie ca ea se priveste pe sine ca victima – pe rand nevasta trofeu, muza si printesa pentru barbatii din viata ei – pe mine nu prea m-a convins. E drept ca nici barbatii pe care-i alege sau care-i ies in cale nu-s prea rasariti dar chiar si asa, rolul de victima este in mare masura in mintea ei si troneaza acolo ca scuza perfecta pentru lipsa ei de consideratie fata de ceilalti. Astfel ajunge sa-i fraiereasca pe cei trei si sa traiasca in singuratate cu amintirile sale. Si nici macar atunci cand, dupa zeci de ani in care fiecare merge pe drumul lui, ii este evident ca a ajuns la sfarsitul vietii, nu se poate multumii sa moara fara un ultim spectacol asa ca arufemeia-de-pe-scarinca momeala pentru ca cei trei sa se intoarca la ea. Acestia o inghit fara ezitari si se regasesc cu totii in fata ei unde par ca repun in scena o veche piesa cu Irene in centru. Nu mi-a placut deloc Irene, cum de altfel nu mi-a placut nici unul dintre personaje si asta, recunosc, imi influenteaza foarte mult parerea despre roman. Poate totusi ca nu sunt chiar atat de subiectiva atunci cand cam banal, cu idei incomplet dezvoltate si dramatisme inutile. Cel putin prima parte a cartii mi s-a parut chiar insuportabila nereusind sa gasesc macar un punct fix de care sa ma prind si in jurul caruia sa-mi construiesc o impresie mai obiectiva. Iar apoi, dupa ce am reusit sa intrevad ca nimic interesant nu se va intampla in povestea asta lacrimogena, cu atat mai mare mi-a fost dezamagirea.

O ultima incercare de a ridica intr-un fel Femeia de pe scari la nivelul unui roman bun este prezenta unui tablou care o infatiseaza pe Irene, obiect in jurul caruia se construieste intriga acestei povesti. Tabloul este reprezentarea clara a eroinei in tinerete si nici unul dintre cei patru protagonisti ai povestii nu se poate detasa sau lipsi de acesta. Daca Irene reuseste sa fuga cu el departe de ochii celorlati si sa-l pastreze ca pe o amintire pretioasa si de neinlocuit, cei trei barbati pastreaza la randul lor obsesia acestui tablou cautandu-l in permanenta de-a lungul anilor. Pe mine nu m-a impresionat insa nici acest efort al autorului. Nu stiu daca a fost plictiseala (pentru ca este totusi o carte care se citeste usor) sau revolta fata de timpul pierdut dar fac ce fac si nu-mi ies vorbele bune despre ea. I-am dat totusi trei stelute pe Goodreads chiar daca in ultima vreme, pentru mine, tot ce are sub patru stelute ar face mai bine sa ramana necitit.

Daca vreti sa o incercati totusi, poate doar de dragul romanului Cititorul pe care-l mentionam la inceput, Femeia de pe scari este disponibila in libraria online Libris la vreo 26 de lei. Poate ar fi o idee mai buna sa incercat cealalta carte a lui Schlink care a aparut si in colectia Top 10 si este doar 13 lei.

Print Friendly

Zeruya Shalev – Thera

Prima oara cand am citit Zeruya Shalev, la inceputul anului, am stiut ca ma voi arunca pofticioasa si pe alte romane de-ale ei. Desi Sot si sotie mi-a starnit o multime de emotii si trairi intense, am ramas si cu niste ezitari in ceea ce o priveste pe autoare, in special din cauza stilului foarte “plin”. Romanele ei sunt siruri neintrerupte de ganduri exprimate abundent in cuvinte, pagini dupa pagini (romanul acesta are peste 550) de monolog interior viu si atat de real. Am ezitat in permanenta intre fascinatia pentru talentul incredibil de a pune gandurile in cuvinte si oboseala psihica care mi-o provoaca acest stil. Paginile sunt pline pana la refuz de scris marunt si dens, e genul de carte de care, daca o rasfoiesti din intamplare, ai tentatia sa te tii departe pe viitor. Si totusi, odata inceputa lectura, nu o mai poti lasa din mana pana la sfarsit.

Si de aceasta data, subiectul este o relatie deficitara, o dragoste sfarsita, povestea unei familii care se destrama, vartejul emotional al unui divort. Scriitoarea plaseaza pe fundalul acestei povesti dureroase, o catastrofa naturala intamplata acum mii de ani. Eruptia unui vulcan pe insula greceasca Santorini (denumita atunci Thera) distruge o civilizatie (minoica) iar despre efectele secundare ale acestei calamitati se spune ca ar fi influentat negativ o multime de culturi. Paralela intre aceasta tragedie la nivel mondial si cea din familia personajului principal este evidenta. Moartea unei iubiri este asemanata cu moartea unei civilizatii.

Ella Miller decide ca este momentul sa se rupa de o relatie care nu o mai face fericita  in ciuda dificultatilor pe care le intalneste pe parcurs (in principal durerea copilului de sase ani, nevoit sa se rupa intre tata si mama). De-a lungul romanului insa, Ella a inceput sa ma enerveze din ce in ce mai tare, intrucat se dovedeste ca nimic nu o face fericita, ea fiind vesnic nemultumita si plangandu-se in permanenta de cei din jur. De fapt, la sfarsitul romanului nu am fost in stare sa simt pentru ea nici un fel de empatie, mi s-a parut ca firea ei, nemultumirile ei constante au fost singurele vinovate de distrugerea relatiilor despre care ne povesteste (cu sotul, fiul si ulterior noul barbat din viata ei si copiii acestuia). De unde la inceput am privit-o cu mila, am descoperit apoi o femeie incapabila sa ii inteleaga pe ceilalti, concetherantrata atat de mult pe sine incat nici macar atunci cand cel de langa ea trece printr-o situatie similara cu a ei (la numai cateva luni diferenta), situatie care pe ea o aruncase intr-o depresie serioasa, ea nu reuseste sa-l ajute sau macar sa-l inteleaga si sa accepte. Egoismul si interesul ei exclusiv pentru ea insasi o dezvaluie ca fiind nu numai o sotie si o iubita pretentioasa si egocentrica dar si o mama insensibila si neatenta.

“S-au dus zilele cand fiecare cearta sapa in mine un abis, cand nu-mi puteam linisti sufletul de atata tristete, cand nu puteam suporta resentimentele si dusmania ta, cand ma simteam obligata sa te impac, chiar daca supararea mea era inca departe de-a fi disparut, n-am sa duc niciodata dorul acelor zile, prefer sa traiesc singura decat asa, atat de vulnerabila in fata ta, mereu in fata ta, niciodata alaturi de tine.”

”Esti poate capabila sa te indragostesti, dar nu sa iubesti, in clipa in care te simti dezamagita dragostea ta se raceste, dezaprobarea ta permanenta emana o raceala inghetata.”

Cu finetea unui psiholog, autoarea construieste si explica relatii si sentimente intre personajele complexe si atat de fidele realitatii. Mi-e greu sa exprim cat de uimita m-a lasat si acest nou roman al ei in care am regasit talentul pentru exprimarea detaliata a fiecarui gand in asa fel incat sa simti ca faci parte din poveste si precizia incredibila cu care este descrisa aceasta femeie dificila. E imposibil sa nu o intelegi pentru ca totul este atat de clar si evident. Va spun sincer ca nu stiu daca as vrea ca propriile mele ganduri sa fie atat de bine asternute in cuvinte si cu siguranta nu mi-ar place ca cineva sa auda tot ce gandesc si simt, sa fiu expusa, asa cum este Ella, oricui citeste romanul. E chiar fascinanta Zeruya Shalev, nu am mai intalnit scriitura ca a ei.

Thera este disponibila pe Libris la pret de anticariat (10 lei) cum am luat-o si eu de pe plaja din Vama Veche. 🙂

Print Friendly

Alice Munro – Fugara

fugaraAm revenit cu drag la Alice Munro, povestirile ei imi plac atat de mult incat sunt cred la al patrulea volum citit anul acesta. Daca nu ma insel, este si ultimul publicat la noi, la editura Litera, intr-o colectie despre care v-am mai spus ca o urmaresc si in place. Volumul pe care l-am avut acum pare separat de acea colectie, fiind in format hardback si tare frumusel daca tineti la lucrurile de genul acesta. Imi plac si mie, recunosc, dar adevarul este ca inclin mereu spre celelalte, cele paperback, pentru ca sunt mai usoare si nu imi ingreuneaza prea mult geanta (in care oricum car toate prostiile). Pe de alta parte, se pastreaza mult mai bine cele copertate.

In fine, revenind la lectura, Fugara este o colectie de povestiri din 2004, scrisa asadar inaintea celorlalte despre care v-am mai vorbit (Draga viata, Prea multa fericire, Ura, prietenie, dragoste, casatorie). Sentimentul pe care mi l-a lasat a fost oarecum diferit de celelalte carti ale ei pe care le-am citit, parca un ritm mai putin alert, un pic de prevzibilitate, lipsa unor scantei de inspiratie care mi-au atras atentia la celelalte volume. M-a dezamagit in mod deosebit trio-ul Ocazie – Curand – Tacere, trei povestiri oarecum legate in care multiplele nivele temporale m-au cam incurcat, plictisit si debusolat pe alocuri. E ciudat cum functioneaza mintea omului – poate daca nu m-as fi asteptat atat de mult la povestiri distincte, as fi perceput altfel aceste 3 bucati dintr-o singura poveste. Totusi, mi s-a parut interesant felul in care cele doua personaje atat de legate raman despartite pe parcursul intregii lor istorii – o mama si o fiica cu vieti destul de comune. Mi-a lasat o puternica impresie de veridicitate, de trista realitate. Asemenea despartiri fara sens se intampla atat de des in viata reala. Pe de alta parte, cand povestea despartirii absurde se repeta intr-o alta povestire – Trucuri – situatia este prea previzibila, usor cliseica.

Ce este interesant insa la personajele lui Munro din acest volum este ca memoria lor sufera fluctuatiile naturale omenesti desi intreaga lor viata se desfasoara pe parcursul a doar cateva zeci de pagini. Personajele isi amintesc trecutul distorsionat sau cu lacune, asa cum ne amintim cu totii. De fapt, desi vorbim despre short stories/nuvele, in general scrierile lui Alice Munro dau impresia de romane. In cincizeci de pagini gasim lumi intregi, personaje complexe, situatii multiple iar sfarsitul este intotdeauna satisfacator, nu ramai niciodata cu impresia ca lipseste ceva sau ca povestea a fost prea scurta. Istoriile sunt memorabile, personajele si relatiile dintre acestea sunt fascinante prin naturaletea dar si particularitatile lor exprimate perfect.

Intotdeauna cand citesc Alice Munro am un sentiment ciudat de familiaritate dar si un soi de ennui iar apoi cand revin la carte pentru a va scrie despre ea descopar noi si noi valente, imi trec prin cap tot felul de idei, imi amintesc detalii care mi se par geniale si ajung la concluzia ca volumul este mult mai valoros decat l-am crezut initial. Poate din cauza aceasta ma intorc mereu. Recomand asadar si acest volum. Gasiti Fugara pe site-ul editurii cu doar 15 lei (chiar editia aceasta cartonata pe care o am si eu).

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.