Category Archives: Biografii

Update de lectura – octombrie 2015

Nici nu stiu cat timp a trecut de la ultimul update de lectura si cum computerul acesta se misca ingrozitor, mi-e foarte lene sa caut in urma si sa va spun exact. Cert este ca am citit multicel in ultimele luni, chiar daca nu la fel de mult ca in anii trecuti. Am avut multe saptamani de inactivitate pe acest plan, zile intregi in care pur si simplu nu ma deranjam nici sa rasfoiesc vreo carte, daramite sa mai si citesc. Dau vina pe Facebook pentru asta, pe crosetat, dar si pe faptul ca am avut de studiat online anumite subiecte care mi-au acaparat complet atentia si interesul.

Asadar, sa ne traiasca Goodreads, ca altfel nu puteam sa tin nicio evidenta! 🙂

Toni Morrison – Iubire (2 )  Dupa ce Preaiubita a primit patru stelute cu felicitari, o recenzie lunga cat o zi de post si mi-a lasat in minte imaginea vie a unei societati despre care nu stiam mare lucru, mi-am zis ca e musai sa mai citesc Toni Morrison si eram nerabdatoare sa ajung si la Iubire. Din pacate, m-am concentrat cu greu, romanul este scris in doua planuri si cateva voci diferite care se confunda. Este posbil sa fie vorba de o traducere grea, care nu a reusit sa redea toate fineturile limbajului pe care-l foloseste Toni Morrison (Am citit Preaiubita in engleza). M-am motivat greu sa o duc pana la capat, am sarit cateva pagini, nu am rezonat deloc cu povestea sau personajele. Imi pare rau si ma simt vinovata pentru cele doua stelute pe care i le-am dat cu plictiseala dar asta a fost. Nu ne-am potrivit. Mergem mai departe. Am si Jazz la rand tot pentru anul acesta.

Cazul Eduard Einstein – Laurent Seksik (3 ☆) a fost o poveste foarte interesanta, reala dar romantata, despre boala fiului lui Einstein. Talentul, inteligenta sau educatia lui Eduard nu l-au ajutat la nimic atunci cand i s-a declansat schizofrenia si cum nici tratamentele din vremea aceea nu erau prea eficiente, tanarul isi petrece mare parte din viata internat intr-un sanatoriu. Povestea oscileaza intre punctele de vedere ale protagonistilor – Eduard si parintii sai  ceea ce este destul de interesant, avand in vedere ca fiecare are o imagine complet diferita asupra situatiei. Nu de putine ori pe parcursul romanului am avut o senzatie destul de neplacuta referitor la marele om de stiinta Albert Einstein care nu a fost la fel de “mare” in ceea ce priveste relatiile cu familia sa. Autoarea lasa sa se inteleaga ca intentiile au fost bune dar comportamentul acestuia fata de prima sotie si cei doi fii ai sai nu este chiar de admirat. Per total, romanul mi-a placut destul de mult si l-am citit cu mare interes.

Oona & Salinger – Frédéric Beigbeder (3 ☆) face parte din aceeasi categorie cu romanul de mai sus, si anume carti pentru curiosi. Citesc mai mereu cu interes atfel de romane/ povesti romantate care se refera la vietile unor personalitati celebre asa ca orice titlu nou imi starneste curiozitatea. Oona & Salinger nu a fost atat de captivanta ca si cartea despre care va scriam mai sus dar mi-a placut la fel de mult. Salinger nu se numara printre scriitorii mei preferati si despre Oona nu stiam absolut nimic (este fiica lui Eugene O’Neill) si pana la urma povestea scrisa de Beigbeder este imaginara, dar cel mai mare atu al ei este ca include cateva portrete interesante ale unor figuri precum Hemingway sau Chaplin. Recunosc ca am citit cu plictiseala anumite fragmente si cu mare interes altele asa ca mediocritatea celor 3 stelute i se potriveste perfect.

Craiasa zapezii – Michael Cunningham (2 ☆) Nu mai tin minte cum am ajuns la concluzia ca o sa-mi placa enorm de mult acest roman si am fost extrem de dezamagita citindu-l. Ca sa va spun drept, nu mai tin minte mare lucru din el (l-am citit acum cateva luni). Mi s-a parut haotic, n-am inteles mesajul, nici personajele. Poate ca n-am fost eu intr-o stare prea filozofica atunci cand l-am citit sau poate ca pur si simplu nu am inteles care-a fost scopul acestui roman.

Alice Walker – Culoarea purpurie (5 ) Una dintre putinele carti din aceasta perioada care nu mi-a inselat asteptarile. O poveste superba, tulburatoare, demna de toate laudele care i se aduc. Mi se pare ca am vazut si filmul la un moment dat dar asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de roman ci parca a completat cumva imaginea personajelor. Este o poveste despre feminitate, despre dragoste si dureri, despre viata grea pana la absurd a unor oameni care se nasc si traiesc in discriminare. Din aceeasi categorie cu Preaiubita, mai buna decat Culoarea sentimentelor sau Viata secreta a albinelor si la fel de memorabila.

Onoare – Elif Shafak (4 ) Desi am mai citit Elif Shafak, cred ca nici una dintre cartile ei nu mi-a placut chiar asa de mult ca aceasta. Mi se pare desavarsita in ceea ce priveste portretul unei civilizatii islamice care se lupta intre pastrarea traditiilor si integrarea lor intr-o lume diferita. Personajele sunt aproape prizoniere ale acestor cutume sociale cu care au crescut si de multe ori par a se stradui din greu pentru a renunta la ele sau a le transforma in obiceiuri acceptate de societatea actuala. Amintirile unui trecut traditionalist si actiunile necesare pentru a trai in modernitatea prezentului se intrepatrund, oferind o imagine tulburatoare dar clara aspura greutatilor unei familii de emigranti musulmani in Londra. Elif Shafak mi se dezvaluie in sfarsit ca o scriitoare deosebit de iscusita dar si foarte versatila. Diferentele majore intre cele patru carti scrise de ea pe care le-am citit m-au dus la concluzia ca este o autoare imposibil de judecat dupa doar o carte. De fapt, ma intereseaza mai putin acum sa o pun intr-o anume categorie cat, mai degraba, sunt curioasa cum sunt restul volumelor ei.

Aici despre: Bastarda Istanbulului, Lapte negru, Cele patruzeci de legi ale iubirii

Alte lecturi din timpul verii despre care nu am apucat sa va scriu:

Generalul armatei moarte – Ismail Kadare (3 )

Melancolica moarte a Baiatului-stridie – Tim Burton (4 )

Laur – Evgheni Vodolazkin (4 ) – desi cu indulgenta pentru ca nu mi-a placut nici pe departe atat de mult pe cat a fost laudata.

Calatoria unei femei care nu se mai temea de imbatranire – Gabriel Osmonde (4 )

Simon Sebag Montefiore – Intr-o noapte de iarna (3 )  – Noroc ca am citit de curand Stalin. La curtea tarului rosu ca altfel nu stiu in ce context as fi plasat romanul asta. Nu m-a impresionat cine stie ce, nu a fost atat de captivanta pe cat ma asteptam dar a fost o lectura usoara, simpatica.

Robert Galbraith – Viermele de matase (3 ) – Citita doar de dragul autoarei (Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling), mi s-a parut destul de slaba.

Sotia Tacuta – A.S.A Harrison (4 ) – Un thriller atat de captivant incat l-am citit in mai putin de 12 ore, cu tot cu cateva ore de somn in noaptea respectiva. Mi-a placut abordarea mai mult decat subiectul destul de banal dar si ritmul alert si fara lălăieli inutile.

Gradina ceturilor din amurg – Tan Twan Eng (3 )

Se zice ca “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul” si cam aceasta ar fi concluzia mea dupa ultimele luni de lectura. Pe viitor as vrea sa-mi bazez mai mult alegerile de lectura pe propria inspiratie sau recomandarile catorva persoane de incredere si mai putin pe online si “moda” zilei.

P.s. Tineti cont de faptul ca notarea cu stelute este preluata de pe Goodreads. E greu sa apreciezi in acelasi sistem atat fictiunea cat si nonfictiunea sau carti din genuri diferite. Notez intotdeauna cartile in functie de experienta mea trecuta cu respectiva categorie fara sa compar intre ele genuri diferite.

Print Friendly

Ce-am mai citit

S-au strans atat de multe carti despre care as fi vrut sa va scriu si n-am facut-o incat numai gandul la ele ma copleseste si ma inhiba. Cu parere de rau imi dau seama ca nici nu voi putea sa ma intorc la ele si sa le fac articole separate asa ca am ales din nou aceasta varianta a update-ului de lectura. Citesc putin si greu in ultimele saptamani. Lucrurile s-au schimbat in coltisorul asta de lume si dintr-o data realitatea are prioritate asupra acestei ţări inventate care a cam ramas pe dinafara.  E posibil sa ma astepte o pauza, lunga, scurta, cine stie cum va fi si daca va fi. Poate ca maine ma plezneste din nou inspiratia si golul acesta imens din mintea mea va fi o amintire dar…cine stie?

Pana una alta, sa va zic ce si cum am mai citit sau am lasat prin draft-uri din februarie incoace. E un articol tare lung, luati-va cafeluta aproape. 🙂

Elantris – Brandon Sanderson m-a acaparat complet de la primele capitole. Am inceput-o de curiozitate pentru ca nu-mi aminteam cand si de unde am luat-o si a ajuns sa fie cea mai captivanta din cele cateva carti pe care le aveam incepute. Este genul acela de poveste pe care o citesti noaptea desi ai ochii carpiti de somn sau, daca sunteti ca mine si umblati cu cartile sau Kindle-ul prin geanta, nu te poti abtine sa nu mai citesti macar o pagina prin statiile de troleu sau pe strada. Un fantasy delicios, cu elemente interesante si noi (pentru mine). Elantris este un oras al semi-zeilor, o lume fabuloasa care decade in urma unui eveniment misterios pe care nimeni nu reuseste sa-l identifice. Locuitorii ei se transforma in salbatici, lumina si frumosul din jurul lor se transforma in orori si haos si orasul este privit cu teama si ocolit de toti. Partea ciudata este ca in continuare sunt alesi oameni normali pentru a fi trimisi in Elantris, acest lucru echivaland acum pentru ei cu moartea (de unde pana atunci era o onoare si o mandrie sa fii trimis in Elantris). Cum se fac aceste alegeri, cine sunt cei care locuiesc in Elantris si pe langa, ce este magia lor, cum a decazut si ce se poate face pentru a rezolva situatia sunt intrebari care te tin cu sufletul la gura pana la sfarsit. Mi-a placut enorm aceasta carte si pot spune ca demult nu am fost atat de absorbita de un fantasy, din care nu citesc prea multe din cauza ca de la un punct incolo toate par la fel, dar nu este cazul aici. Daca sunteti in cautarea unei carti de vacanta, originala si plina de mistere, Elantris e the one!

Cartea a fost tradusa la editura Tritonic prin 2008 dar nu gasesc sa va las link pentru a o cumpara, pare sa nu se gaseasca acum. Poate aveti noroc pe la anticariate sau puteti sa incercati in limba engleza de la Books Express (45 lei).

Semne bune nu este tocmai preferata mea dintre cartile lui Neil Gaiman. Aceasta este de fapt scrisa in colaborare cu Therry Pratchett. La prima vedere, povestea pare destul de amuzanta – un inger si un demon nu prea sunt de acord cu sfarsitul iminent al lumii si s-ar cam pune de-a curmezisul daca ar putea caci s-au obisnuit cu toate comoditatile acestei lumi moderne. Asa ca, atunci cand li se da in grija tocmai Anticristul, ei il cam scapa din vedere si lucrurile se incurca. In ciuda subiectului si a faptului ca am avut cartea in format audiobook, nu mi s-a parut prea antrenanta si adesea m-am plictisit de ea. Cu siguranta imi plac mai mult Neil Gaiman si Therry Pratchett individual, fiecare in lumea lui.

Cartea este 40 lei in limba engleza si doar vreo 8 in limba romana.

Tot de Neil Gaiman am citit si Cartea cimitirului, o poveste grozava, captivanta, plina de imaginatie care mi-a placut foarte mult.

The Real Jane Austen – Paula Byrne este o carte pe care am primit-o cadou de ziua mea dar mi-a luat ceva timp sa o parcurg si sa o savurez. Paula Byrne scrie o biografie atipica, centrata in jurul a cateva mici detalii prezente in viata faimoasei autoare, infatisand-o pe Jane Austen altfel decat am gasit-o in alte biografii sau articole. Pentru cei care o iubesc pe Jane, cartea este un deliciu si o placere de care m-am bucurat pe indelete. Nu sunt de lepadat nici fotografiile din carte, mici ferestre intr-o lume veche si in viata aceste femei deosebit de inteligenta si talentata.

maylePeter Mayle – Un an in Provence este o carticica ce mi-a fost destul de laudata dar poate ca nu m-a prins in cele mai bune toane. Desi este despre calatoria intr-o zona idilica, despre mancare, oameni, veselie, am citit-o cu incetinitorul si nu ma tenteaza sa mai incep si altceva de acest autor. Desigur am gasit-o amuzanta, dar cam atat. Mayle pare un autor foarte prolific, are multe carti publicate si la noi.

Intoarcerea acasa – Slavomir Rawicz o urmaream demult si am avut noroc sa o imprumut de la o prietena. Este o poveste aparent adevarata despre un drum enorm al unor fugari din lagarele siberiene. Acestia strabat 6500 de km intr-un an, trecand prin Siberia, Mongolia, desertul Gobi,  Tibet, muntii Himalaya si in final India. Nu toti cei care pleaca ajung la destinatie si povestea este cu adevarat incredibila. Scrisa intr-un stil simplu, usor de urmarit istoria acestei calatorii m-a impresionat desi sunt oarecum in dubii referitor la veridicitatea ei.

Cartea este 18 lei in limba romana. Exista si film, cica bun.

Desi citisem recent Pavilionul femeilor, m-am apucat si de Mama, un alt roman de Pearl S. Buck. Imi place foarte mult aceasta scriitoare si de-abia astept sa mai gasesc si alte carti de-ale ei. Subiectul societatii chineze mi se pare deosebit de interesant, personajele ei sunt atat de realiste si usor de iubit sau urât. Personajul principal al acestei povesti este o femeie care gaseste implinire si fericire numai in rolul de mama si mai precis in cel de mama de bebelus. Astfel, cand sotul dispare din viata ei si se vede in situatia de a nu mai avea cu cine sa faca si alti copii, devine o cu totul alta persoana. Traieste si munceste ca un barbat (ne aflam in China pre-comunista, deci rolul este unul neobisnuit) dar se obisnuieste cu greu cu viata de mama de copii mari, viitori adulti cu pareri si dorinte proprii. Este o femeie impulsiva si rece ale carei alegeri sunt nu de putine ori gresite si chiar daunatoare pentru copiii ei. Cu toate acestea, nu te poti abtine sa nu o compatimesti sau sa te atasezi de ea datorita faptului ca scriitoarea descrie (si aici) perfect starile si emotiile prin care trece aceasta femeie, din tinerete si pana la batranete. Mama este un roman de o frumusete simpla si tulburatoare pe care il recomand fara ezitare.

 Desi am cumparat mariavolumele acum mult timp, am reusit abia luna trecuta sa citesc primul volum din Povestea vietii mele scrisa de Maria, regina Romaniei. Am fost dezamagita si plictisita, cum nu mi s-a intamplat atunci cand am citit Amintiri de Zoe Camarasescu si nici macar cand am citit un alt volum din memoriile ei anul trecut. Nu stiu…poate nu mai sunt in starea potrivita pentru astfel de lecturi asa ca am amanat pentru cine stie cand celelalte 2 parti ale cartii.

Si ultima carte despre care va scriu astazi este Tatal celuilalt copil de Parinoush Saniee. Am citit-o pentru un club de lectura dar mi-am dat seama abia la sfarsit ca luasem din neatentie alt roman al acestei autoare decat cel care trebuia. (Asta ca sa va faceti o idee despre cat de căscată sunt in ultima vreme). In orice caz, nu mi-a parut rau, este o poveste emotionanta despre un copil cu nevoi speciale care este crescut de niste parinti care nu reusesc sa il inteleaga sau macar sa empatizeze cu el. Situatia acestui copil imperfect pe care il au ii indeparteaza pe cei doi parinti atat unul de celalalt cat si pe ei toti de restul familiei. Este o situatie usor de asemanat cu povesti adevarate despre intoleranta, lipsa de afectiune sau respect in cadrul unei familii. Astfel, desi mi s-a parut destul de slabuta din punct de vedere al scriiturii si chiar a constructiei personajelor, este o carte care merita citita pentru ideea pe care o transmite – aceea ca orice copil infloreste atunci cand este iubit pentru tot ceea ce este, chiar si cand acest lucru este incomod pentru restul familiei.

Asadar, un articol lung…va rog sa ma iertati. Nici nu vreau sa ma gandesc cat ar fi fost de lung daca v-as fi scris si despre toate cartile incepute si abandonate in aceste cateva luni. De fapt, mi-e si rusine sa scriu asa ceva. Am abandonat luna trecuta mai multe carti decat intreg anul trecut. Nu stiu ce se intampla cu mine…cu interesul meu pentru lecturi, sau poate cu abilitatile mele de a alege carti care mi se potrivesc. Cert e ca drumul care ma asteapta e …altfel si schimbarile sunt multe si mari. Vom vedea cum ma adaptez pe parcurs.

Va imbratisez cu drag,

 Diana

Print Friendly

Open. O autobiografie – Andre Agassi

Nu stiu cum sa incep si in ce fel sa ma justific pentru ca mi-a placut atat de mult cartea aceasta. Eu nu ma uit la sport (doar la patinaj artistic uneori), nu urmaresc campionate, tenisul e o mare nebuloasa pentru mine si desi am recunoscut mai bine de jumate din numele mentionate in carte, adevarul e ca habar n-am. Cu toate astea, intr-o seara la ora 12 citeam cu sufletul la gura un meci de tenis! Agassi-Medvedev French Open 1999. Si am mai si retinut chestia asta! :)) Am zis chiar ca-l caut pe youtube sa vad daca si in realitate e la fel de palpitant. Toate acestea in conditiile in care habar n-am ce e ala forehand, slem sau tiebreak si nici nu-mi inchipui ca o sa inteleg vreodata regulile alea.

agassiCeea ce stiu insa, este ca aceasta autobiografie este grozav de bine scrisa. Agassi are o memorie exceptionala, este in stare sa retraiasca in detaliu toate meciurile pe care le-a jucat, toate experientele prin care a trecut, toate relatiile pe care le-a avut cu diverse persoane. Cartea este scrisa in colaborare cu J.R. Moehringer. Agassi povesteste despre acest lucru intr-un capitol final, capitol pe care l-am citit cu mare placere intrucat am o mare problema cu “autobiografiile” care nu-s de fapt scrise de posesorul lor, ca sa zic asa. Agassi recunoaste inca de la inceput ca are numai opt clase si nu i-a placut deloc la scoala iar in acest capitol final spune ca a descoperit lectura tarziu si ajutorul lui Moehringer a fost pretios in ceea ce priveste aparitia acestei carti. De altfel, Agassi este acum fondatorul unei scoli pe care o sponsorizeaza si de care este foarte mandru. Asta dovedeste inca o data (daca mai era nevoie) ca nu trebuie sa te incadrezi in tiparele rigide ale sistemului educational pentru a evolua ca individ.

J.R.Moehringer a scris Tender Bar si Sutton. Cea dintai este tot o autobiografie, foarte laudata, tradusa si la noi ca Dulcele bar. Personal, vreau sa o citesc in engleza. Traducerea cartii de mai sus m-a cam deranjat, are scapari care sar in ochi si cartea lui Moehringer are acelasi traducator.

 Am inceput aceasta carte pentru ca imi plac autobiografiile, jurnalele, biografiile dar si pentru ca am incredere in recomandarile Laviniei. Am avut insa dubii pentru ca Andre Agassi a fost un tip care juca tenis si mie nu-mi place tenisul. Apoi am citit primele pagini, m-au prins, si m-am mai oprit peste doua zile, fascinata. Povestea lui Agassi este de o sinceritate induiosatoare. Sportivul isi recunoaste greselile si gafele si le pune in ceea ce pare a fi o poveste fara ascunzisuri. Isi recunoaste pana si minciunile pe care le-a spus ani de-a rand ziaristilor si colegilor sau cunostintelor. Pe langa toate informatiile si detaliile personale sau care au legatura cu sportul, descoperim si un om singur, care si-a petrecut mare parte din viata fiind nefericit si nestiind ce isi doreste si unde vrea sa ajunga. Istoria lui e ca o poveste. Linistea lui vine numai atunci cand iubeste. Ba chiar, cartea lasa impresia unei foarte lungi sedinte de psihoterapie (care se termina cu bine).

Ce pot sa va spun mai mult, cartea merita citita, este  probabil una dintre cele mai bune autobiografii citite de mine si nu am ezitat sa o recomand oricui m-a intrebat despre ea. Se citeste lejer, te captiveaza ca un roman bun si, daca esti atent, mai si inveti cate ceva pe parcurs.

Gasiti cartea la Libris: 42 de lei binemeritati. Editura Publica are  multime de aparitii interesante, chiar si cartea lui Moehringer (v-am lasat link mai sus).

 

Print Friendly

Prea mandra, prea fragila. Romanul Mariei Callas – Alfonso Signorini

Prea mandra, prea fragila. Romanul Mariei Callas este una dintre cartile acelea pe care le-am ales fara sa ma gandesc prea mult, pur si simplu pentru ca ma interesa subiectul, era ceva nou, mi-a placut coperta. Si s-a dovedit a fi o alegere bunicica, am citit-o pe nerasuflate intr-o dupa-amiaza si-o seara desi are peste 200 de pagini. Este o poveste foarte antrenanta si atragatoare pe care e imposibil sa o lasi din mana. Realizez ca este o biografie romantata mult si ca nu te poti baza pe ea daca vrei sa stii adevarul dar e greu sa nu te lasi totusi impresionat de viata zbuciumata a acestei dive. Despre multe dintre lucrurile din carte se stie ca sunt adevarate, altele mi se par in continuare niste mituri urbane, sustinute din placerea publicului pentru spectaculos. Spre exemplu, am crezut intotdeauna ca vestita dieta cu oua de tenie este un mit. Nu-mi vine sa cred ca aceasta este intradevar metoda prin care Maria Callas a reusit sa slabeasca. Si mai sunt si alte detalii “picante” in carte care m-au facut sa o privesc cu un oarecare scepticism. Afland ulterior ca autorul este patronul unui ziar de scandal, mi-am explicat inclinatia pentru dezvaluiri socante si stilul in care este scris cartea.callas

In ciuda acestui fapt, nu am de ce sa nu recunosc ca mi-a placut. A fost una din acele carti care iti starneste emotii de tot felul pentru personaje. Am urat-o pe mama cantaretei si pe sora acesteia care au profitatat de pe urma ei fara sa-i ofere nici o farama de iubire sau bunatate, l-am dispretuit pe tatal ei care a lasat-o pe mana mamei fara sa lupte in vreun fel pentru ea, mi-a fost pur si simplu sila de scenele in care mama o trimite sa se prostitueze pentru bani, scene penibile din care tanara Maria Callas scapa numai datorita vocii sale deosebite care uimeste pe toti cei care o asculta. Traumele copilariei o urmaresc toata viata, ea nefiind in stare sa construiasca relatii sanatoase cu nici unul dintre barbatii din viata ei, neavand prietene, nereusind sa depaseasca vreodata moartea propriului fiu. Maria Callas din acest roman este o femeie trista si abuzata, o femeie care nu pare sa aiba prea multe motive pentru a fi fericita. Singura sursa de bucurie din viata ei este muzica, pasiunea ei nemarginita si dedicatia fata de acest dar pe care il are. Atata timp cat se lupta pentru a fi cea mai buna in domeniul ei, Maria supravietuieste. Cand renunta la muzica, desi o face pentru marea ei dragoste (Aristotel Onasis – care la randul lui o trateaza destul de urat), isi pierde stralucirea si pofta de viata. Acesta este personajul Maria Callas din acest roman. Indiferent cat de mare este asemanarea cu povestea reala a divei, o viata atat de trista nu prea te lasa rece. Observ mereu ca talentele deosebite sau ideile marete se nasc sau traiesc in mijlocul durerii si al suferintei. Asa o fi ordinea lucrurilor, cine stie. Eu gasesc mereu multe lucruri de invatat in astfel de carti, poate tocmai pentru ca povestile sunt usor exagerate fata de realitate. Ma inspira foarte mult sa citesc despre succesul acestor oameni, impotriva tuturor greutatilor si mai ales admir pe oricine face totul pentru pasiunea sa, oameni care isi traiesc viata ascultandu-si inima si instinctele. Poate pentru ca ma regasesc putin in acestia si reusitele lor imi valideaza cumva si mie stilul de viata si alegerile (chiar daca nu-s asa de spectaculoase ca ale lor).

In orice caz, cartea este usurica si o lectura interesanta, un bun punct de pornire pentru cine nu stie nimic despre Maria Callas. Eu, dupa ce am terminat cartea, am tinut-o vreo saptamana numai in articole despre ea. O gasiti la 25 lei la libraria online Libris.

Print Friendly

Discursul regelui – cartea

Zic ca e cazul sa va mai povestesc si despre o carte ceva mai serioasa, dupa atatea usurele. 🙂 Discursul regelui este desigur cartea dupa care ati vazut si film, un film extraordinar de altfel, care mie mi-a placut foarte mult. De fapt, nu sunt prea sigura care-a fost prima – filmul sau cartea.

Desi inceputul mi s-a parut cam greoi, odata intrata in ritmul cartii, am citit-o aproape pe nerasuflate. E adevarat ca am o mica mare pasiune pentru istoria Angliei si mai ales pentru ceea ce priveste regalitatea. Mi-au placut nespus detaliile pe care le-am aflat despre regele George VI, tatal reginei Elizabeta. Deoarece vazusem filmul inainte (si a corespuns cu informatiile din carte), stiam despre problemele de vorbire ale regelui dar am aflat acum ca regele a beneficiat de ajutorul logopedului mult mai mult timp decat se spune in film. Altfel, si cartea vorbeste despre aceeasi apropiere intre rege si logoped, ei devenind prieteni pe parcursul vietii (atat cat se poate spune despre un rege si un om de rand).

Cartea este scrisa de un nepot al logopedului, care a cercetat arhivele familiei, jurnalele logopedului, scrisorile primite din partea regelui. Astfel se poate spune ca informatiile sunt destul de precise, povestea din carte fiind mult mai putin romantata decat filmul. Detaliile sunt multe insa si variate, atat despre viata logopedului cat si a regelui, din tinerete si pana la moartea amandurora si incoronarea tinerei regine Elizabeta. Nu sunt foarte multe noutati in ceea ce-l priveste pe rege, nimic spectaculos sau inedit dar interesante pentru cine nu a mai citit prea mult despre acest rege. Mi-a placut ca povestea are o nota destul de intima, ca sunt multe informatii despre comportamentul regelui din timpul celui de-al doilea razboi mondial si despre felul in care isi aborda propria problema – balbaiala si vobitul in public de care se temea.

Cartea, publicata la editura ALLFA este 25 lei.

De cumparat pentru Kindle: The King’s Speech: Based on the Recently Discovered Diaries of Lionel Logue – 8.13 $

Print Friendly

Despre iubire si iluzii si multe intrebari

Citesc despre iubire intr-o carte scrisa din dragoste pentru Francoise Sagan – scriitoare de care eu nu am citit nimic (stau foarte prost la capitolul literatura franceza) dar al carei farmec m-a prins usor.

Povestea unei iubiri m-a tinut, in saptamana ce-a trecut, legata de lumea care pe mine ma echilibreaza si ma ajuta sa depasesc diverse situatii – lumea lecturii. Nu stiu cum s-a potrivit sa o citesc exact atunci cand aveam nevoie de ea si cum toate gandurile scriitoarei, asternute pe hartie dintr-o iubire enorma, mi-au temperat si mie anumite stari si m-au invatat lucruri pe care le stiam deja dar cine stie pe unde se pierdusera.

Dragostea pentru o scriitoare renumita, excentrica, bogata, dependenta de droguri si inconjurata de admiratori nu e usoara dar…pana la urma dragostea nu-i prea usoara oricum iar carticica aceasta transmite o liniste si o impacare cu iubirea care m-a uns pe suflet.

“Cine poate fi mai imbecil decat un indragostit?  …   Pentru ca cel pe care-l iubim nu exista.”

Am contemplat toata saptamana aceasta iluzie a iubitului si am ajuns intr-un sfarsit la aceeasi concluzie cu autoarea. Fara nici un pic de ironie pot spune ca merita sa iubesti o iluzie dar e important sa o constientizezi ca atare si sa ii accepti si realitatea ca fiind diferita. Se zice la noi ca niciodata nu iese fum fara foc si intradevar asa este caci orice iluzie cat de mare ar fi, undeva un sambure de adevar tot are si dragostea respectiva nu s-a nascut din nimic. Si pana la urma, ‘Tis better to have loved and lost. Than never to have loved at all” – adaptabila la – e mai bine sa iubesti o iluzie decat sa nu iubesti deloc!

Cu acestea-n gand si suflet va doresc o saptamana linistita, plina de iubire, fie ea si pentru o iluzie!

P.S. Voi ati citit ceva de Sagan? Cum v-a placut? Ce parere aveti despre citatul de mai sus despre iubitul care nu exista? Vi se intampla sa cititi uneori exact cartea de care aveati nevoie?

P.S. 2 – cartea-i doar 10 lei la Nemira.

Print Friendly

Durerea naste lucruri extraordinare

Cand am inchis sambata noaptea memoriile lui Simone de Beauvoir am cugetat eu ce-am cugetat si pentru ca imi zburau gandurile in toate partile posibile mai putin catre somn am deschis televizorul sa mai omor niste neuroni ca poate-mi venea inapoi sus-numitul somn. Si am nimerit direct in Frida – the movie, un film pe care l-am mai vazut de cel putin doua ori si care mi se lipeste de suflet de fiecare data. Voi stiti deja ca eu nu prea vizionez filme caci le gasesc destul de plicisitoare in general dar sunt vreo cateva (unele mai rasarite altele de-a dreptul stupide) care ma tin cu beculetul aprins de-a lungul celor 120 de minute (or so) de magie cinematografica. Si Frida este unul din acele filme. Prima oara cand l-am vazut si am descoperit-o pe Frida Khalo am ramas intru totul si definitiv fascinata de ea ca personaj, de filozofia vietii ei si per total de gandul ca durerea naste lucruri extraordinare. De fiecare data cand am vazut filmul, m-au rascolit aceleasi sentimente si aceeasi inspiratie fericita, over and over again.

Dar parca niciodata pana acum nu am reusit sa ii apreciez si opera. Nu stiu daca o fi ca acum sunt ceva mai rasarita si consider ca nu tot Frumosul rasare musai din frumusete sau daca am privit reproduceri dupa tablourile ei intratat incat mi s-au lipit de retina si-s ca si ale mele si doar despre lucrurile tale (ca despre copii) nu poti spune ca-s urate. Cert este ca duminica dis de dimineata, dupa o noapte scurta cu vise bizare m-am infiintat la prima ora la targul de carti de pe Faleza, m-am asezat pe-o bancuta cu ochii la mare si consortul alaturi si am asteptat sa se deschida cortul in care salasluieste temporar o librarie estivala unde vazusem cu o saptamana in urma un album ieftin cu reproduceri dupa tablourile Fridei.

Si am devorat micile povesti de sub poze toata ziua de duminica si un pic din cea de luni si m-am scaldat in culorile calde ale Fridei in fiecare zi din aceasta saptamana grea a carei fiecare zi a fost punctata de ganduri la obsesia ei pentru moarte si durere si la cum durerea naste lucruri extraordinare!

Dar albumul meu este minuscul si acum imi doresc unul mai mare, ca sa ma holbez in pace la durerile Fridei si sa ma simt mica, mica si neinsemnata dar norocoasa ca simt.

Print Friendly

Reading update – sfarsit de aprilie

Am avut o saptamana lunga si uracioasa. Nu stiu daca as numi-o astenie, cert este ca trecerea de la frig la soare nu mi-a fost prea lina anul acesta. Drept urmare, m-am incuiat in carti mai mult decat ar fi trebuit si intr-un final am depasit momentul. Si saptamana s-a facut doua si s-ar face mult mai multe daca ar fi dupa al meu plac. Trebuie totusi sa ma urnesc cumva asa ca am sa incep insirandu-mi ispravile lecturistice pentru perioada ce-a trecut.

Am reusit sa termin saptamana aceasta 2 dintre cartile incepute in luna aprilie ceea ce este mare lucru. Trebuie sa recunosc ca am fost destul de prolifica la citit luna aceasta…cred ca din cauza lenei maxime in celelalte domenii. 🙂

Asadar, vorbeam despre 100 Questions & Answers about Schizophrenia: Painful Minds, o carte pe care am citit-o cu destul interes pana pe la jumatate cand a devenit din ce in ce mai neinteresanta pentru non-americani. Urasc genul acesta de carti…scrise anume pentru un popor…care nu se pot aplica altora doar pentru ca sunt “outsideri”. Si totusi cartea mi-a fost utila pentru o prima intalnire cu informatiile care ma interesau despre aceasta boala. Este desigur, axata in principal pe informatii pentru incepatori. Limbajul este simplificat si fiecare notiune considerata noua este explicata si ras-explicata in text, pe margini, in note si la subsol. 🙂 Asa…ca pentru americani. (Da, da..stiu ca sunt plina de prejudecati!) Acest lucru a fost insa in favoarea mea pentru ca nu ma intereseau chiar toate detaliile ci am avut anumite intrebari la care doream un raspuns si in mare parte curiozitatea mi-a fost satisfacuta. Imi doresc sa mai citesc despre subiect astfel incat sper sa mai imi fac timp si de volume mai “serioase” pe aceasta tema.

Asadar, volumul primeste cateva stelute dar cu siguranta nu nota maxima. A fost totusi o lectura usoara si la indemana cu atat mai mult cu cat nu obisnuiesc sa citesc acest gen de carti astfel incat nu stiam cat de bine ma voi acomoda cu altceva decat fictiune. 🙂 Nu a fost greu deloc, deja mai am pe lista cateva lecturi de acest gen. Trebuie sa recunosc ca si Kindle-ul ajuta mult…e atat de simplu…am la dispozitie, in doar cateva minute, orice carte imi doresc(atata timp cat mi-o doresc de pe Amazon:). It’s pretty cool.

Pe frontul audiobooks – am terminat Cleopatra – A Life de Stacy Schiff. Nu am foarte multe de spus despre carte. Audiobook-ul este impecabil. Dupa cum am mai zis, pentru mine e destul de greu sa ascult carti din cauza ca nu am o atentie distributiva prea buna dar atunci cand lectorul este excelent, nu am ce comenta.

Cartea in sine nu m-a dat pe spate. Este clar ca e bine documentata si inteleg de ce autoarea a primit premiul Pulitzer dar pe masura ce avansam cu ea, parca plictiseala devenea insuportabila. La un moment dat se pierde in detalii care nu ma interesau in mod deosebit in special unele referitoare la Caesar si Marc Anthony. Este insa interesant de urmarit detaliile cu care descrie societatea romana si egipteana din perioada respectiva. Multe dintre aceste mici artificii mi-au luat ochii si m-au facut sa nu renunt la a asculta cartea pana la capat. In NYT gasiti o recenzie completa a acestei carti, cea care, de altfel, mi-a atras si mie atentia asupra volumului.

Urmatorul audiobook este Amsterdam de Ian McEwan(care mi-a placut in facultate, sper sa-l agreez si acum). Pe Kindle invart mai multe dar citesc intens The Eyre Affair de Jasper Frode si Complete without Kids, un fel de self help book cred… inca nu-mi dau seama. 🙂 Am abandonat temporar hartia (daca nu puneti la socoteala cele doua carti din sertar de la sevici de care oricum nu prea am timp). No worries though, stau si acelea frumos la rand pentru cand mi se va face dor. 🙂

 

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.