Category Archives: Meg Wolitzer

Belzhar – Meg Wolitzer

Impresiile mele dupa aceasta lectura sunt atat de neasteptate si surprinzatoare incat m-am grabit sa mi le notez pana nu zboara cu totul din mintea mea. Nu pot sa cred ca tocmai i-am dat cinci stele unei carti considerata ca facand parte din categoria Young Adult. De fapt, ce prostie ca aceasta carte a fost inclusa in categoria asta! Si ce prosite ca trebuie sa includem cartile in categorii!

plath

Desi am declarat The Interestings a lui Meg Wolitzer drept cea mai buna carte citita de mine in 2014, nu ma asteptam deloc la Belzhar sa ma ia asa pe sus, sa o citesc pe nerasuflate intr-o zi (in care am fost si la servici), sa nu ma gandesc deloc la cate stelute va primi pe Goodreads atunci cand o citeam (cum fac uneori, la cartile care se urnesc mai greu), sa imi notez cu frenezie tot felul de idei si ganduri despre ea si iata, acum, sa ii si scriu articol pe blog. Un lucru mi-e clar insa – Meg Wolitzer este extraordinara. Face din cele mai banale subiecte, niste povesti imposibil de ignorat. Personajele ei sunt atat de reale incat e imposibil sa nu descoperi macar unul cu care sa relationezi, in care sa te regasesti.

De cand am vazut-o in colectia editurii Trei, m-am tot intrebat ce-o fi fost in capul lor de au tradus taman aceasta carte, acest Belzhar pentru adolescenti. De ce, cand aveau la dispozitie prea minunata The Interestings? (Intre timp, am aflat ca urmeaza sa apara si ea anul acesta.) Si iata ca nu trebuia decat sa pun mana sa o citesc pentru a afla raspunsul. Pentru ca Belzhar este minunata! Pentru ca Belzhar si-a pus coroana de diamante si domneste fara drept de apel asupra regatului Young Adult. Pentru ca toate cartile Young Adult pe care sau despre care am citit eu nu ii ajung nici macar la degetul mic…de la picior.

Incerc sa va spun cate ceva despre carte dar de fapt imi doresc sa nu o fac, imi doresc sa o las nedescoperita pentru voi, daca veti dori sa o cititi. Si totusi, in acelasi timp, mi-as dori atat de mult sa am cu cine sa o discut. Imi amintesc ca am patit la fel si cu sora ei mai mare acum cateva luni. Intr-un fel, Belzhar pare un ecou al romanului The Interestings, un fel de sora lui mai mica si mai pe intelesul si rabdarea tuturor (are numai 300 de pagini si se citeste mult mai usor). Gasim in ea aceiasi adolescenti, departe de a fi adulti dar departe si de copilarie. Parca si tiparul este similar – un grup de tineri se trezesc la un loc, formeaza un grup strans si ii leaga o prietenie aparte. Sunt, ca toti adolescentii, neintelesi, neadaptati, fragili. Gasesc consolare numai in ei insisi si, cu greu, in prietenia care ii tine impreuna. Desigur, sunt personaje simple, fara artificii, personaje in care sa te regasesti, care sa te “inteleaga”, mai ales daca esti aproximativ de varsta lor.

Jam iubeste cu disperare un baiat mort. Traieste in trecutul celor 41 de zile pe care le-au trait impreuna. Reeve este centrul universului ei si nu se poate altfel. Tot ce se intampla in afara povestii ei de dragoste este insignifiant. Amintirile despre el o urmaresc in permanenta. Suferinta o izoleaza de lume si ii sperie pe cei din jurul ei. Astfel ajunge intr-un liceu mai deosebit, care primeste numai adolescenti cu probleme, care nu se pot adapta, sunt deprimati sau au avut caderi de tot felul. Regimul este strict – copiii sunt izolati de parinti, de tehnologie, de prieteni. Sunt doar ei cu durerea lor si cu scoala, intr-un internat plin de adolescenti “delicati”. Aici, Jam este aleasa pentru a face parte dintr-o clasa mai deosebita, unde cei cinci copii vor studia opera Sylviei Plath sub indrumarea unei profesoare mai excentrice. Insasi alegerea acestei autoare pentru cei cinci este semnificativa. Doamna profesoara Quenell isi alege in fiecare ani un grup de copii si un autor care considera ea ca ii poate ajuta. Si in fiecare an, cursul ei de literatura este cel mai misterios dar si cel care ii ajuta cel mai mult pe cei care au norocul sa participe la el. Ce treaba are Sylvia Plath in toata afacerea asta, ramane sa aflati cand o cititi. 🙂

Pe masura ce timpul trece, cei cinci incep sa se cunoasca si sa se acomodeze cu profesoara si cursul ei, viata lor se schimba. Se uita in urma si incearca sa-si rezolve singuri problemele – unele grave, altele triste, altele inchipuite. Evolutia tinerilor este evidenta. Realitatea castiga, fantomele trecutului raman acolo, in trecut, unde nu mai suscita acelasi interes pentru cei vii. Puteti lua cartea aceasta ca pe o metafora pentru trecerea spre maturitate. Totul se potriveste in acest context. Gandurile si reactiile copiilor sunt tipice pentru varsta lor. Realitatea nu e ceea ce pare a fi in ochii unui adolescent. Poate ca nu suntem putini cei care ne uitam in urma si ne intrebam cum am putut sa credem un lucru sau altul, cum am putut sa iubim atat de pasional, cum am putut fi atat de ravasiti de ceea ce acum ni se par drame inutile. Intr-un fel, depasirea adolescentei e ca si cum s-ar aprinde lumina. Si exact acest lucru se intampla in roman. Si intre timp, in fundal ruleaza un alt film – insinuarea la inceput subtila si mai apoi evidenta ca literatura conteaza.

“Eu cred ca e foarte important sa gasesti cuvintele perfecte.”  zice doamna Quenell si se refera in egala masura la cuvintele citite si la cele scrise. “Cartile aprind focul – fie ca e vorba de o carte deja scrisa sau de un jurnal gol care trebuie completat.”

“Atat de multi oameni habar n-au ce i-a lovit atunci cand ajung maturi. Se simt terminati din prima clipa in care merge ceva prost si isi petrec restul vietii incercand sa evite cu orice pret durerea.”

Elevii scolii acesteia sunt insa cei curajosi, cei care isi transforma slabiciunea in avantaj. Din acest motiv si din altele, romanul nu se poate termina altfel decat cu bine. Pentru ca toti adolescentii sunt exact la limita aceea intre copilarie si maturitate cand inca mai cred ca totul trebuie sa se termine mereu cu bine.

“Cand ajungi la maturitate, nu-ti mai da nimeni stingerea.”

In ciuda catorva clisee si idei deloc noi, romanul are o doza perfecta de prospetime, cateva detalii aproape de domeniul fantasticului, personaje variate cu povesti interesante care m-au facut sa-i acord cele cinci stele pe Goodreads. Daca as avea un adolescent la indemana, i-as da cu siguranta sa citeasca aceasta carte desi sunt convinsa ca ar vedea in ea cu totul altceva decat ce am vazut eu. Dar asta nu ar fi neaparat un lucru rau. Sa citesti despre durere si cum sa o abordezi sau despre literatura si felul cum se impleteste ea cu realitatea nu poate fi un lucru rau pentru nimeni.

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.