Category Archives: Kazuo Ishiguro

Sa nu ma parasesti – Kazuo Ishiguro

Titlu original: Never Let Me Go

Tradusa in limba romana: la editura Polirom de Vali Florescu

De cumparat in limba romana: aici la 29.95 lei dar exista si editia Top 10+ care costa doar 16.95 lei.

De cumparat in limba engleza:  aici la 7.90 euro

De cumparat pentru Kindle: aici la 11.99 dolari

Parerea mea: 5 stelute din 5(minunata)

Citita pe: Kindle

Am inceput sa citesc acest roman putin sceptica, fara sa pot spune exact de ce. Mi-a placut Ishiguro cand eram in liceu dar citind despre Sa nu ma parasesti am avut senzatia ca voi da peste un sf trist. Si mie nu-mi plac sf-urile fie ele triste sau mai rasarite. In orice caz, aveam un presentiment ca trebuie sa o citesc, prea statea de mult timp pe lista, prea o mutam de colo colo prin Kindle si ma impiedicam de ea.

Asadar, am intrat intr-o poveste cu niste copii ce par sa isi petreaca zilele destul de frumos intr-un internat in Anglia. Asta daca nu ar fi unele povesti ciudate despre ororile intamplate celor care au depasit granitele internatului si cateva indicii bizare cum ca lumea lor nu-i tocmai una normala – educatia le este in mare parte directionata catre arta, sanatatea le este controlata indeaproape in mod frecvent, simtul identitatii aproape ca le lipseste. Daca nu as fi citit cuvantul “clona” inainte de a incepe romanul, poate ca nici nu mi-ar fi trecut prin minte decat atunci cand apare pe la mijlocul acestuia, stingher parca si fara prea mare importanta. Totusi, copii nu sunt altceva decat piese de schimb, donatori cu o viata prestabilita pentru ei de catre cei ale caror vieti le vor salva. Profesorii sau paznicii (dupa cum preferati) le insufla de la inceput ideea aceasta de donator astfel incat putini dintre ei indraznesc sa spere la altceva decat ceea ce li se spune ca ar fi predestinati sa faca. Sistemul de indoctrinare este infricosator de eficient – elevii sunt supusi, isi asuma rolul si il inteleg ca fiind normal.

Kathy, Ruth si Tommy sunt cei care incearca in mod inconstient (si natural as spune eu) sa se desprinda de acest sistem, sa fie diferiti. Ceea ce m-a atras insa in poveste a fost faptul ca cei trei realizeaza ca prin vis ca isi doresc lucruri care nu sunt inscrise in tiparul vietii lor. Ar vrea sa faca ceva in privinta asta dar parca nu indraznesc, parca ceva ii tine in loc. Atmosfera de nerealitate m-a urmarit din fiecare pagina a acestui roman si chiar mi se pare uimitor cat de bine a reusit autorul sa creeze aceasta lume fictiva, fara exagerari, o lume pe care cititorul o accepta in mod natural, fara contestatiile pe care mintea ni le ridica in mod normal atunci cand citim un sf. E amuzant si emotionant felul in care se comporta acesti copii si mai apoi tineri adulti dar trist in acelasi timp. Ei sunt intr-o permanenta stare de suspendare, asteptand sa devina donatori, explorand dar neintelegand mai nimic din lumea care-i inconjoara. Povestea nu-i nicicum centrata pe partea stiintifica din aceasta poveste dintr-o lume alternativa (anii ’90 – Anglia) – o gramada de lucruri raman ne-explicate cum ar fi, de exemplu, faptul ca fiecare persoana poate dona de 3 chiar 4 ori desi noi stim ca de fapt nu se poate supravietui fara organele vitale. Povestea este mai degraba retorica, nu ne ofera si raspunsuri la intrebarile pe care le starneste. E credibila dar parca nu-ti vine a crede totusi… Donatorii plutesc intr-o realitate in care nu se pot acomoda si pe care e mai bine sa nu o inteleaga.

Narata prin ochii unei astfel de donatoare, cartea este fascinanta. Desigur, o putem privi si ca pe o metafora…pentru toate posibilitatile pe care le-am ratat, pentru sentimentele noastre atunci cand realizam ca viata ar fi putut sa fie in atat de multe alte feluri. Trista revelatie, poate prima care ne face sa ne simtim adulti, prima care ne desparte de copilarie, care ne face sa intelegem de ce atatia adulti deplang tineretea pierduta. Pentru mine, cartea a venit poate exact intr-unul din aceste momente… mi s-a potrivit.

Dupa carte am fost tentata sa vad si filmul. A fost nesfarsit de plictisitor. Poate pentru ca stiam deja despre ce-i vorba. Dar l-am vazut pana la sfarsit totusi…si, in spite of it all, am cam bocit.

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.