Category Archives: Haruki Murakami

Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj

Atunci cand l-am citit pentru prima oara pe Murakami mi s-a parut cu adevarat deosebit. Nu mai citisem nimic de felul acesta, nu mai intrasem in astfel de lumi ciudate, am fost luata pe nepregatite si vrajita instant. Stilul japonezului este atat de deosebit incat mi se pare ca l-as recunoaste oricand (desi, avand in vedere memoria mea proasta, nu bag mana in foc pentru nimic), mi se pare ca oricine nu l-a citit pierde foarte mult. Cred ca sunt mai bine de cinci ani de cand ii tot citesc cartile si perspectiva unui nou volum este mai mult decat imbucuratoare pentru mine. Am lasat insa sa treaca timpul peste acest volum (aparut la inceputul lui 2013) pentru ca mi-am dorit sa-l ascult ca audiobook, la fel ca pe 1Q84. Experienta unei lecturi audio din Murakami, citita cu accent si intonatii japoneze este o mare placere si bucurie pentru mine.

Am inceput asadar cu entuziasm acest roman si cu bucuria regasirii unui autor care imi place dar cu toate insistentele mele, cartea nu a reusit sa se ridice la nivelul asteptarilor. Murakami insereaza cu stangacie in text catecollageva scene erotice care nu se potrivesc deloc si asta m-a trezit brusc din reveria mea Murakami-easca. E drept, ca scenele de genul acesta nu sunt punctul forte al lui Murakami, am observat asta demult, dar aici parca prea da cu bata-n balta. Apoi, sfarsitul in pom m-a enervat ingrozitor. Rar suport finalurile de genul acesta si acesta nu a fost unul dintre cele suportabile. Deja personajul imi era relativ antipatic, faptul ca nici nu am primit o incheiere pentru povestea lui m-a facut sa imi doresc sa ma razbun cu doar 2 stelute pe Goodreads. Mi-am amintit astfel de In cautarea oii fantastice care a fost mai mult decat dezamagitoare si parca totusi asta ii este superioara asa ca am incercat sa-mi depasesc emotiile si iata, ma chinui acum sa va scriu doua vorbe despre ea. Daca incerc sa gasesc personaje interesante in roman, nu prea reusesc. Singura care este cat de cat atragatoare este Shiro, o prietena din copilarie a lui Tsukuru, cea care este si cauza introspectiilor si “pelerinajului” lui. Shiro sufera probabil de schizofrenie sau vreo alta afectiune psihica probabil declansata de un abuz. Problema ei afecteaza grupul de prieteni in care este si Tsukuru intr-atat, incat fiecare o ia pe drumul propriu, uitand aparent de ceilalti. Tsukuru insasi este un personaj banal si cliseic. Autorul nu se hotaraste daca sa-l faca un tip fara culoare, fara initiativa (toata viata lui de pana atunci pare sa sugereze acest lucru) sau sa-l impinga spre un pic de curaj (calatoria lui neverosimila in Finlanda). Ceilalti se amesteca in peisaj, nu ii poti distinge cu nimic si sunt exact asa cum se vede si Tzukuru pe el insusi – fara culoare.

Altfel, ritmul povestii este acelasi pe care-l stim din alte carti ale lui Murakami. Romanul se parcurge mai usor decat In cautarea oii fantastice dar ai senzatia in permanenta ca lipseste ceva si sfarsitul deschis nu o ajuta cu nimic. Ceea ce te tine insa interesat este talentul lui Murakami de a descrie cele mai banale lucruri – detalii de imbracaminte sau de gatit, mici particularitati fizice ale personajelor, dar si introspectiile lor cele mai obisnuite (sa dea sau nu bacsis unui taximetrist dintr-o tara straina) – dar si micile ciudatenii inserate pe ici pe colo (in cazul acesta o scurta poveste despre polidactilie).

Asadar, sa cititi sau nu cartea asta? Eu zic ca da…merge. Nu e cea mai mare realizare a lui Murakami dar are cateva dintre vechile lui teme, in caz ca va era dor.

Titlu original: Shikisai o motoanai Tazaki Tsukuru to, kare no junrei no toshi 2013 (imi place cum arata limba japoneza)

Este tradusa la editura Polirom de Florin Oprina. O gasiti la 26 de lei in libraria online Libris.

Print Friendly

Update de lectura – aprilie/mai 2014

Dupa cum ati observat, recurg la acest update cand nu mai reusesc sa scriu toate recenziile pe care as vrea sa le scriu sau atunci cand citesc carti care nu-mi plac in mod deosebit. Si de data aceasta mi s-au strans cateva despre care am vrut sa va zic macar doua vorbe dar nu ma simt in stare sa le dedic un articol integral. De multe ori, daca nu scriu imediat ce am terminat o carte, mai tarziu nu mai am inspiratie sau nu imi mai gasesc ideile, apoi trec mai departe, citesc ceva nou, ma entuziasmez si cartea dinainte e istorie. Sunt astfel de perioade cand citesc non stop, parca obsesiv, fara sa ma pot opri sa resipri sau sa scriu doua randuri. In fine, sa va zic ce am mai citit in ultima vreme si cum mi s-a parut.

IMG_20140326_183529

Casa de la Riverton de Kate Morton – am terminat-o acum vreo saptamana si oricat m-as fi straduit, nu mi-a placut. A fost prea simpla, prea previzibila, nu mi-a spus nimic, nu am simtit nici un fel de emotie citind-o. Stiu ca este foarte apreciata, multa lume a citit-o cu placere si ar fi o minciuna sa spun ca nu a fost o lectura placuta dar nu m-a impresionat. A fost ca un film usurel pe care-l uit imediat.

The Signature of All Things de Elizabeth Gilbert mi-a placut enorm. Am avut un audiobook pe care l-am ascultat aproape fara incetare. Este o carte destul de lunga asa ca mi-a luat ceva timp sa o termin. Nu m-as fi gandit ca o sa-mi placa, mai ales pentru ca nu o cunosteam pe Elizabeth Gilbert decat dupa Mananca,roaga-te, iubeste care m-a plictisit ingrozitor. The Signature of All Things este insa fictiune, o poveste complexa despre viata unei femei care iese din tiparele obisnuite. Alma Whittaker isi povesteste viata cu lux de amanunte, dezvaluind o personalitate neasteptata pentru secolul 19. Alma este botanist, domeniul ei de studiu fiind algele. Pe cat de plictisitor suna acest domeniu, pe atat de fascinant pare, privit prin ochii Almei. Cartea este plina de detalii stiintifice, referiri la personalitati cunoscute ale vremii (Alma formuleaza teoria evolutionismului in acelasi timp cu Darwin) si mai ales surprize neasteptate din partea personajelor. Dintr-o fata si mai apoi femeie retrasa, dedicata studiului, Alma ajunge sa calatoreasca prin lume in cautarea unei iubiri ciudate si nu numai. Dar nu doar Alma este interesanta in acest roman care colcaie de personaje de tot felul, fiecare avand ceva deosebit – Ritta prietena Almei, care inebuneste, o batrana dadaca – Hanneke de Groot – care ascunde o multime de secrete, mama Almei – un personaj de neinteles. Cartea are o energie surprinzatoare si m-a acaparat ore intregi, am ajuns chiar sa si visez din ea. Are acel aer de saga de familie care mie imi place foarte mult si despre care se poate discuta la nesfarsit. Este cu siguranta una dintre cele mai bune carti citite de mine anul acesta.

Baiatul cu pijamale in dungi de John Boyne este o carte pe care toata lumea a citit-o, are si film, este foarte laudata, etc. Mie nu mi-a placut. Nu am reusit sa ma atasez de ea. In primul rand, traducerea are anumite scapari care m-au deranjat si care mi-au stricat de la inceput placerea lecturii. In al doilea rand, cartea este scrisa din perspectiva naiva a unui baietel de noua ani, care baietel mi s-a parut insa prea nestiutor, gandurile si introspectiile lui mi s-au parut fortat naive, false. Cred ca tema cartii (lagarele naziste) este una atat de delicata incat cititorii au preferat sa treaca oarecum cu vederea faptul ca nu este o carte stralucita. Pana si sfarsitul este unul de-a dreptul Hollywoodian, previzibil, menit sa-ti stoarca lacrimi. Poate sunt eu de vina si am vazut mult prea multe filme (unele extraordinare) despre drama lagarelor naziste, asa ca acum nu reusesc sa ma sensibilizez la lecturarea aceastei carti. Oricum, nu sunt de parere ca orice carte trista e neaparat buna.

Drumul egal al fiecarei zile de Gabriela Adamesteanu este o carte care m-a impresionat destul de mult, una dintre acelea pe care mi-as fi dorit sa le studiez in liceu. Cred ca am mai zis asta si cand vorbeam despre Matei Brunul – sunt carti care ar sta bine in programa scolara pentru ca e important sa ne cunoastem trecutul, si uneori e mai simplu sa-l intelegem prin genul acesta de romane. Povestea Letitiei, o fata cu dosarul patat care ajunge insa la facultate in Bucuresti, este una trista dar probabil destul de obisnuita pentru cineva care a fost tanar in acei ani ai comunismului romanesc. In acelasi timp, este o imagine foarte clara a procesului dificil de maturizare prin care trecem toti la un moment dat. Prin Letitia, autoarea reuseste sa redea trairile, sentimentele, durerile si revoltele adolescentei. Romanul mi-a placut si mai mult decat Dimineata pierduta, mai clar si mai transparent.

“El imi daruise durerea si mergeam cu ea prin aerul primaverii care imi tremura langa obraz ca o rasuflare moale.”

Wyrd Sisters de Terry Pratchet este inca una din cartile audio ascultate luna aceasta. Terry Pratchet este binecunoscut pentru povestile sale inedite asa ca nu voi scrie prea mult despre el. Din cand in cand mai ma relaxez cu una dintre cartile sale, de preferat in format audio pentru ca e foarte amuzant sa le asculti, sunt citite extraordinar cu intonatie, accente diferite si voci schimbatoare. Mie imi amintesc de casetele cu povesti pe care le ascultam in copilarie, inainte de culcare.

Tot audiobook a fost si Joyland a lui Stephen King, un roman publicat anul trecut. Imi pare rau sa o spun dar Stephen King nu mi se pare atat de grozav pe cat zice toata lumea. Poate ca varsta potrivita pentru a-l citi a trecut, mi-e greu sa mai fiu impresionata de fantome, morti suspecte si personaje cu puteri paranormale. Imi dau seama ca nici nu am ce povesti despre cartea aceasta – a fost entertaining si atat.

Oceanul de la capatul aleii de Neil Gaiman a fost o poveste minunata. Desi ne aflam tot in domeniul paranormalului si cu aceste personaje, cumva, Neil Gaiman reuseste sa evite tot ridicolul pe care il pot aduce astfel de povesti. Teme “adulte” cum ar fi nostalgia copilariei si neadaptarea la viata matura se impletesc iscusit cu personaje fantastice si istorii de pe alta lume.

In cautarea oii fantastice de Murakami este poate prima dintre cartile lui care m-a plictisit ingrozitor. Mi s-a parut fara sens, fara sfarsit, fara inceput. Povestea e stupida, n-as fi crezut ca e scrisa de el daca nu …stiam.

Sotia din Paris de Paula Mclain am citit-o la sfarsitul lunii trecute. Mi s-a parut un roman foarte atragator inca de cand am aflat ca este despre prima casnicie a lui Hemingway. Cand am inceput-o insa, se misca destul de greu, am intrat tarziu in atmosfera cartii, de-abia cand cei doi tineri casatoriti se muta la Paris. Dupa cum se pare, Hemingway joaca rolul de personaj negativ in multe dintre cartile despre viata lui (fie ele si povesti romantate). Mie mi-a placut de el, mi-a placut implicarea lui deosebita in opera sa. Si-a dorit foarte mult sa scrie si toate eforturile sale au fost canalizate in aceasta directie. Nici nu-i de mirare ca multi in jurul lui au avut de suferit de pe urma acestui lucru – inclusiv Hadley Richardson (cu care se insoara inainte de a deveni un scriitor cunoscut) care sustine ca il intelege dar de fapt sufera tot timpul pentru ca nu este ea pe primul loc. In orice caz, in acest roman Hemingway traieste doar in fundal caci cartea este despre Hadley, despre greutatile ei pe parcursul timpului – inainte si dupa ce s-a casatorit cu Hemingway. Mi-a displacut total acest personaj, o tipa smiorcaita si slaba, fara ambitie si neatenta care se victimizeaza in permanenta. Nu am putut sa o simpatizez nici macar in momentele in care Ernest se comporta egoist si rece. Daca este vreun pic de adevar in povestile din aceasta carte, nici nu ma mir ca au divortat.

Cam atat din ultimele doua luni. Daca or mai fi fost, pesemne ca am scris deja despre ele sau le-am abandonat (Aleph de exemplu…nu pot sa citesc Borges). Va las mai jos si preturi si linkuri catre librarii online de unde puteti lua cartile insirate de mine mai sus.

Sotia din Paris – The Paris Wife – Paula Mclain (2011): in limba romana – 28 lei(link aici)

In cautarea oii fantastice – Hitsuji o meguru bōken – Haruki Murakami (1982): in limba romana – 16 lei (link aici)

Oceanul de la capatul aleii – The Ocean at the End of the Lane – Neil Gaiman (2013): in limba romana – 30 lei (link aici)

Joyland – Stephen King(2013): nu cred ca este tradus in limba romana, in limba engleza 40 lei (link aici)

Wyrd Sisters – Terry Pratchett (1988): nici pe aceasta n-am gasit-o in limba romana, in limba engleza,45 lei (link aici)

Drumul egal al fiecarei zile – Gabriela Adamesteanu (1978): in limba romana 37 lei (link aici)

Baiatul cu pijamale in dungi – The Boy in the Striped Pyjamas – John Boyne (2006): in limba romana 23lei (link aici)

The Signature of All Things – Elizabeth Gilbert (2013), tradusa la editura Humanitas, 50 lei (link aici)

Casa de la Riverton – The House at Riverton – Kate Morton (2006): in limba romana 31 lei (link aici)

Print Friendly

Padurea norvegiana – Haruki Murakami

Titlu original: Noruwei no Mori

Traducere in limba romana: la Polirom

De cumparat in limba romana: 20 lei

De cumparat in limba engleza: 6.34 euro

Unele romane pur si simplu ma uimesc. They take my breath away, cum s-ar zice! Padurea norvegiana este exact genul acesta de roman, pe sufletul meu si de fapt, acest lucru nu m-a mirat deloc. Murakami este extraordinar. Nimic din ce as putea spune eu sau oricine altcineva despre romanele lui nu va poate exprima in totalitate atmosfera pe care reuseste sa o creeze in fiecare dintre ele.

Padurea norvegiana nu este atat de mult o poveste de iubire cat mai degraba povestea unui tanar care invata sa iubeasca, invata sa traiasca avand mereu acest sentiment de apartenenta pe care ti-l da iubirea. Toru Watanabe traieste intr-o lume a amintirilor pe mai tot parcursul relatiei sale cu Naoko. Iubirea lor se cramponeaza de diverse obstacole, cel mai mare dintre ele fiind insasi fata care se lupta sa depaseasca o depresie suicidala. Toru este cel care reuseste din cand in cand sa o ridice la suprafata chiar daca pentru Naoko, lumea inchisa a depresiei este greu de depasit. Romanul este plin de simboluri reprezentative pentru situatiile in care se afla personajele. Naoko traieste o perioada intr-o institutie care trateaza pacienti cu tulburari psihice, un soi de tabara la capatul pamantului, rupta de civilizatie. Pacientii de aici sunt complet izolati si desi nu sunt tinuti aici cu forta, odata ce au plecat, nu mai au voie sa se intoarca. Locul este in mod evident o reprezentare fizica a insasi depresiei, aceasta boala cu care se traieste atat de greu si care ii face pe cei care sufera de ea sa se simta izolati intr-o alta lume decat cea care-i inconjoara. Naoko este un personaj trist dar frumos, o tanara care incearca sa tina piept tuturor intamplarilor in care o arunca viata dar nu prea reuseste si nici macar atunci cand Toru devine solutia ei salvatoare, Naoko nu reuseste sa se ridice si sa mearga mai departe.

Un alt simbol frumos al povestii este iarna – iarna ultimei plimbari a lui Toru cu Naoko, o iarna care semnifica sfarsitul. Moartea este un subiect atat de greu si totusi Murakami are un fel de a scrie care o face sa para ceea ce si este de fapt – o parte integranta a vietii. Toru invata sa traiasca si cu acest sentiment al sfarsitului si ca cititor, reusesti sa privesti moartea ca pe o intamplare naturala, inevitabila. Amintirea ramane insa si de mai multe ori pe parcursul romanului Toru trebuie sa invete sa mearga mai departe, sa aleaga intre a ramane in trecut si a privi catre viitor.

Watanabe pastreaza in suflet amintirea lui Naoko pe care continua sa o iubeasca si probabil ca ii ramane lui asa cum ne ramane noua ca cititori – ca o iluzie romantica, o dragoste neimplinita, o poveste care ar fi putut sa fie. Melodia preferata a lui Naoko, cea care i-a dat si numele romanului, Norwegian Wood este cea care mi-a cantat pe fundal pe parcursul intregului roman. Este o melodie frumoasa si trista exact ca si romanul pe care nu o stiam dar mi-a ramas in suflet, la fel ca si aceasta minunata poveste.

Cele cateva cuvinte pe care le-am scris mai sus despre roman sunt doar o infima parte din el. Frumusestea povestii si a scrierii nu poate fi exprimata asa ca va invit sa-l cititi, este printre cele mai frumoase romane citite de mine.

Print Friendly

Haruki Murakami – La capatul lumii si in tara aspra a minunilor

Titlu original: Sekai no owari to hādoboirudo wandārando (1985) Hard-Boiled Wonderland and the End of the World (1991)

Tradusa in limba romana: la editura Polirom in 2 editii

De cumparat in limba romana: aici la 19.95 lei

De cumparat in limba engleza:  aici la 60.99 lei

De cumparat pentru Kindle: aici la 11.99 dolari

Parerea mea: 3 stelute din 5

Am citi un sfert din acest roman intr-o stare continua de nedumerire, haos, neintelegere. Nu pricepeam ce se intampla, nimic nu se lega, vroiam sa o arunc cat colo dar stiindu-l pe Murakami asteptam totusi acel “wow” cu care m-a obisnuit. Si pana la urma, nu m-a dezamagit chiar daca am reusit sa ma implic in poveste mai tarziu decat as fi vrut. Cand am reusit sa leg firele, poveste a inceput sa curga si nedumerirea mi-a fost inlocuita de o mirare placuta si de fascinatia cu care m-am obisnuit in cazul acestui autor.

Nu stiu ce as putea sa va scriu despre aceasta poveste suprarealista dar as vrea sa va incurajez sa o cititi totusi pana la capat pentru ca merita fie doar si pentru intrebarile si introspectiile pe care le starneste. Desi nu este preferata mea dintre cartile lui Murakami (ba chiar as zice ca-i pe ultimul loc), cu siguranta ca nu este o carte rea, mi-e chiar greu sa-mi imaginez ca Murakami ar putea scrie ceva sas nu-mi placa. Poate ca e una dintre acele carti care trebuie citite de doua ori pentru a-i deslusi mesajul. E greu pana si sa o aloci unei categorii – SF, fantasy, politista, film noir, mister, realism magic – nu pot spune cu siguranta pentru ca nu este nici una sau sunt toate la un loc.

Naratiunea se desfasoara pe doua planuri. Unul este povestea ultimului supravietuitor al unui experiment de implantare a unor electrozi in creier, o persoana ravnita de Sistem pentru capacitatile sale de descifrare a unor coduri dar care isi petrece ultimele clipe din viata in compania unui om de stiinta genial (cel care inventase respectivii electrozi) care ii dezvaluie realitatea vietii care-l asteapta si scopul pentru care a fost ”utilizat”. Pe partea cealalta, ne aflam intr-o lume bizara, intr-un oras imprejmuit de un zid perfect, un oras in care totul ramane mereu la fel in care pacea inseamna renuntarea la umbra proprie si astfel la suflet -un fel de indobitocire voluntara si aparent benefica.

Pe masura ce avansam cu cititul ne este din ce in ce mai clar ca cele doua lumi sunt legate – si nu doar datorita prezentei unor motive comune (capetele de unicorn) ci si printr-o varietate de indicii expuse de narator. Personajul/narator este cel care se afla la intersectia celor doua lumi – una fiind realitatea in care traieste iar cealalta reprezentand viitorul sau – lumea in care ii este sortit sa se retraga atunci cand nu mai este. Interesant este faptul ca lumea fictiva, cea care se afla numai in mintea sa este totusi atat de reala si atat de frustranta incat chiar si el refuza sa ramana acolo si se straduieste sa gaseasca o iesire catre realitate.

Romanul are cu adevarat tesatura unui vis din care va veti trezi la sfarsit, nestiind exact ce, care, cum si unde.

There are things that cannot and should not be explained.

Titlu original:  What I Talk About When I Talk About Running (2008)

Tradusa in limba romana: nu

De cumparat in limba engleza:  aici la 6.55 euro

De cumparat pentru Kindle: aici la 5.22 lire

Parerea mea: 4 stelute din 5

Intre timp, de cand e-n pregatire acest post, am apucat sa mai citesc si What i talk about when I talk about running, un volum autobiografic foarte interesant al acestui autor. E drept, nu se compara cu romanele dar pentru cei pasionati de autobiografii si jurnale este chiar o lectura placuta.

Putina lume stia inainte de acest roman (si cred chiar si acum) ca Murakami este pasionat de alergat si participa la diverse maratoane si triatloane. Pasiunea lui pentru acest sport este intradevar impresionanta, scrie despre alergat cu verva si mandrie si uneori umilinta. Citindu-l pe el parca mi s-a facut si mie pofta sa ies la alergat desi eu sunt complet pe langa subiect in ceea ce priveste sportul de orice fel ar fi el. Murakami este disciplinat si motivat atat in scris cat si in alergat si cam asta este primul lucru pe care-l observam citind aceasta carticica careia el ii spune ”a kind of memoir”. A fost o placere sa-l citesc pe Murakami si altfel decat in lumile lui fantastice si desi cartea nu are acel element surprinzator pe care-l gasim in romanele sale, este totusi amuzanta, interesanta si educativa atat in ceea ce il priveste pe Murakami ca autor cat si ca om. Si povestea lui este, de ce nu, una extrem de motivanta dar va las pe voi sa o descoperiti.

Va las niste citate insa, ca de cand cu Kindle-ul, mi-am redescoperit pasiunea de a colectiona citate.

Sometimes when I think of life, I feel like a piece of driftwood washed up on shore. (pag 5)

For me, running is both exercise and a metaphor. (pag 8 )

The most important thing we ever learn at school is the fact that the most important things can’t be learned at school. (pag 32)

As you age you learn even to be happy with what you have. That’s one of the few good points of growing older. (pag 58)

First there came the action of running, and accompanying it there was this entity known as me. I run; therefore I am. (pag 76)

Sixteen is an intensely troublesome age. You worry about little things, can’t pinpoint where you are in any objective way, become really proficient at strange, pointless skills, and are held in thrall by inexplicable complexes. As you get older, though, through trial and error you learn to get what you need, and throw out what should be discarded. And you start to recognize (or be resigned to the fact) that since your faults and deficiencies are well nigh infinite, you’d best figure out your good points and learn to get by with what you have. (pag 101)

Print Friendly

Kafka pe malul marii – Haruki Murakami

Titlu original: Umibe no Kafuka

Tradusa in limba romana: la editura Polirom

De cumparat in limba romana: aici la 39.95 lei

De cumparat in limba engleza:  aici la 60.99 lei

De cumparat pentru Kindle: aici la 11.99 euro

Parerea mea: 5 stelute din 5

Mi-am propus sa citesc Murakami in acest an si iata ca dupa 1Q84 am reusit sa-i fac loc si acestui roman. Kafka pe malul marii este un roman din 2002 in stilul caracteristic lui Murakami – plin de mister si simboluri. Trebuie sa spun ca sunt din ce in ce mai fascinata de imaginatia acestui scriitor. Citindu-l, ma mir mereu de ce a putut sa-i treaca prin cap…asa prosteste, cum te miri la cine stie ce fenomen supranatural. Fiecare dintre cartile lui pe care le-am citit (Cronica pasarii-arc, 1Q84 si acum aceasta) mi-a lasat impresia ca am patruns intr-o cu totul alta lume, poate chiar intr-o cu totul alta minte, plina de idei, legaturi si semnificatii incredibile.

Daca la inceput povestea pare sa se urneasca putin cam greu (parca asa e in toate romanele mentionate mai sus, pe parcurs iti dai seama ca traiesti o experienta cu adevarat deosebita, ca randurile care-ti trec prin fata ochilor te fac sa te gandesti la mai mult decat o poveste. In cazul acesta, romanul porneste de pe doua planuri care vor alterna pe parcursul intregii carti, impletindu-se insa intr-o singura istorisire complexa si plina de simboluri. Nu obisnuiesc sa caut simboluri in romanele pe care le citesc dar parca acesta este scris exact pentru asa ceva – pentru a te provoca sa reflectezi.

Pe de o parte a naratiunii, un adolescent fuge de acasa pentru a scapa de un blestem Oedipian cu care il ameninta tocmai tatal sau iar  pe cealalta parte, un batran care pare sa fie usor retardat se arunca intr-o cautare ciudata despre care nici el nu stie prea multe. Cei doi se vor intalni intr-un uimitor punct comun, catre sfarsitul cartii. De fapt, atunci cand realizezi care este legatura dintre cei doi (o legatura deloc simpla, metafizica aproape) nu poti sa nu ramai macar usor uimit. Mie imi place exact starea aceasta de uimire permanenta cu care am citit romanul acesta si pe celelalte ale lui Murakami. Firele nu se descurca nici macar la sfarsitul romanului – totul ramanand mai ïn aer” decat ne-am dori dar finalul este totusi satisfacator intr-un sens ciudat. Totul pare sa se desfasoare intr-un vis alambicat si fara de sfarsit. Ca intotdeauna, Murakami nu ne scuteste nici de scurtele scene cu tenta erotica care par atat de la locul lor incat nu poti comenta nimic dar nici de ideea portalului catre o alta lume.

Lumea lui Murakami este una senzuala si atragatoare pe care o savurezi cu emotie si la care simti mereu nevoia sa te intorci. In aceeasi zi in care am terminat romanul, mi-am cumparat altul…dintr-o compulsie greu de explicat.

Print Friendly

Haruki Murakami – 1Q84

Titlu original: 1Q84

Tradusa in limba romana: la editura Polirom de Iuliana Oprina si Florin Oprina

De cumparat in limba romana: aici la 29.95 lei, sunt 3 volume in total deci pretul ar fi 90 lei.

De cumparat in limba engleza:  aici la 18.01 euro toate cele 3 volume

De cumparat in format audio: aici la 19.63 euro

De cumparat pentru Kindle: aici la 14.99 dolari

Parerea mea: 5 stelute din 5(minunata)

Varianta mea: audiobook

Romanul acesta m-a fascinat de la primele cuvinte. Dupa o experienta neplacuta cu un roman foarte slab, trecerea la acesta a fost ca o gura de aer proaspat. M-am trezit ca nu ma pot dezlipi de carte si am citit-o pe nerasuflate desi are peste 900 de pagini sau mai precis am ascultat-o fara incetare zile intregi. Nu ma puteam desparti de ea – am gatit, am spalat, am facut curatenie, am mers la si de la servici mereu cu castile in urechi ascultand cartea aceasta. Mi-a luat 2 luni sa o termina dar parca nu a fost de ajuns, as fi vrut sa se continue la nesfarsit. 946 de pagini, cea mai lunga carte pe care am citit-o de la Shantaram incoace si nici macar nu s-a simtit.

Alegerea persoanelor care au citit cartea pentru audiobook a fost foarte inspirata. Cei 3 citesc cu o intonatie impecabila care te fac sa uiti ca asculti o carte si pur si simplu te transpun in poveste de parca ai fi tu singur cu textul, fara alti mijlocitori. Murakami ne ofera inca o data o lectura senzoriala parca, o poveste pe care am absorbit-o cu toate simturile si care nu am dubii ca va fi cea mai buna carte a anului pentru mine (desi anul este de-abea la inceput). Imi doresc foarte mult sa o am si in biblioteca asa ca e foarte probabil ca o voi cumpara si pe hartie la un moment dat.

Nici nu stiu cu ce sa incep cand va povestesc despre acest roman atat de complex. De fapt, cine a mai citit Murakami nici nu are nevoie de prea multe explicatii. Foarte pe scurt, in Tokio al anului 1984 se intampla niste lucruri bizare legate de o secta. Lucrurile par sa se schimbe iar o parte dintre personaje se trezesc intr-o lume paralela usor dar indubitabil diferita. 1Q84 este denumirea pe care o primeste acesta lume din partea unui personaj. In limba romana sau engleza 1Q84 nu poate fi inteles pe deplin intrucat in japoneza 9 si Q sunt homofone formand astfel un joc de cuvinte intraductibil cu referire la 1984 a lui Orwell.

Personajele romanului sunt la fel de neobisnuite ca si titlul fie prin natura faptelor lor (Aomame este o criminala angajata), prin aspectul fizic (Ushikawa este grotesc), prin comportament (Fuka Eri pare complet rupta de tot ce se intampla in jurul ei) sau pur si simplu prin banalitatea unei vieti fara prea multe realizari (Tengo). Ceea ce este insa ciudat la roman este ca de fapt, in final iti dai seama ca nu a spus nimic. Este o poveste fantastica dar reala cu personaje ciudate dar nu imposibile, condusa de niste omuleti ciudati care sunt in mod evident rodul fanteziei unei secte bizare. In prima faza povestea se desfasoara prin ochii a doua personaje – Aomame si Tengo care spre sfarsit se dovedesc a fi legati inexplicabil unul de celalalt. Fiecare isi are rolul bine stabilit in aceasta fantasmagorie fara sfarsit a lui Murakami. Ceea ce e culmea insa este ca povestea te prinde si pe parcursul celor aproape 1000 de pagini nu simti niciodata plictiseala sau prezenta unor detalii inutile. Povestea a fost pentru mine pur si simplu fascinanta si am luat-o asa cum mi s-a dat, fara sa-i studiez prea indeaproape motivele, temele sau personajele. Fiecare detaliu (si sunt multe) mi s-a parut indispensabil si la locul lui – de la fascinatia cu care sunt descrisi sanii diverselor personaje feminine pana la informatiile despre alimentatia si obiceiurile casnice ale acelorasi personaje. Este pentru prima oara cand asemenea detalii (nerelevante totusi pentru povestea in sine) nu ma enerveaza ba chiar din contra, le astept cu nerabdare, le citesc cu nesat si le mai si memorez involuntar. E greu de reprodus felul natural si detasat in care sunt descrise atat unele scene usor erotice dar si cele in care personajele isi gatesc sau fac exercitii fizice. Totul emana senzualitate si mister. Datorita lor cele cateva personaje ale romanului mi-au fost foarte apropiate pe parcursul lecturii si atentia nu mi-a fost nici un moment abatuta de la poveste.

Acum ca ma gandesc, tema labirintului sau a lumilor paralele este una care pare sa-l urmareasca pe Murakami dar de fiecare data gaseste o noua metoda de a o infatisa. Pe tot parcursul celor 1000 de pagini, cele doua personaje principale – Tango si Aomame – se cauta in aceasta lume ciudata cu 2 luni si incearca individual si apoi impreuna sa o paraseasca si sa se intoarca la vechiul 1084. Ironia este insa ca daca nu ar fi pasit in acesta lume paralela, nu s-ar fi regasit iar povestea lor de dragoste ar fi fost imposibila in realitate, ar fi ramas doar o fantasma nesigura din trecut.
Ma intreb daca am putea spune ca romanul lui Murakami face parte din genul realismului magic – e cu siguranta diferit de ceea ce am citit pana acum din acest gen dar nici nu pot spune ca ar fi SF sau fantasy. Tind sa cred totusi ca proza lui Murakami e aproape imposibil de catalogat, lumea lui fiind cu totul altfel decat orice altceva. Citind diverse recenzii ale acestei carti am observat ca multi au considerat-o inutil de lunga si fara substanta. Cred insa ca povestea trebuie citita pentru ea insasi, fara prea multe asteptari, pentru sentimentul pe care il inspira. Nu este o opera filozofica dar citita receptiv ea poate starni nu neaparat intrebari existentiale cat o fascinatie neobisnuita pentru lucrurile simple, banale ale existentei noastre. Asta face personajele lui Murakami atat de deosebite – faptul ca se minuneaza de fiecare mic detaliu al vietii si contempla lumea in care traiesc cu atentie si interes, sunt mai mult decat executorii unei rutini.

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.