Category Archives: Amy Tan

Amy Tan – The Valley of Amazement

Saptamana care a trecut m-am “chinuit” cu inca un roman minunat de Amy Tan. Cred ca este ultimul pe care l-a scris si este preferatul meu de pana acum. De fapt, nu cred ca vreunul dintre romanele ei m-a dezamagit pana acum si ma entuziasmez mereu cand citesc ceva nou de la ea. Este o scriitoare care are un talent pe care nu l-am vazut prea des – acela de a spune o poveste lunga in cuvinte putine dar relevante. The Valley of Amazement are doar 600 de pagini dar cartea include povestea completa a doua generatii de femei (mama si fiica) si cate putin din vietile generatiilor anterioare si urmatoare. Si partea buna este ca aceste povesti sunt scrise cu naturalete, nu ai nici un moment impresia ca scriitoarea s-ar grabi sa termine sau s-ar chinui sa includa cat mai multe informatii. Povestea curge pur si simplu, in cel mai natural mod posibil, uneori nici nu-i dai seama cat de multi ani au trecut din viata personajelor de cand ai inceput cartea.
Si acesta nu este singurul talent al autoarei. Predilectia ei pentru povestile mama-fiica este bine cunoscuta si cred ca a ajuns intr-un punct in care nu mai poate face greseli in ceea ce priveste stilul si variatile pe subiect. Personajele mi se par impecabile – le urasti si le indragesti pentru ca nu exista alb sau negru, exact ca in viata. Mai ales in acest roman, la un moment dat perspectiva se schimba si putem vedea povestea si prin ochii mamei, care pana atunci fusese doar personaj in istoria fiicei. The-Valley-of-Amazement

Asadar, o tanara americanca este madama unei case de curtezane in Shanghai-ul de la inceputul secolului 20 si mama unei fete pe jumate chinezoaica. Fata se va zbate toata viata in aceasta dubla identitate a sa, va apartine cand Chinei, cand Americii, in functie de preferinte si circumstante. Lucrurile se aseaza in asa fel incat mama si fiica sunt despartite si fiica ajunge intr-o alta casa de curtezane unde este invatata si ulterior practica cea mai veche meserie din lume. La un moment dat, trebuie sa recunosc ca am ezitat putin (nu o sa va spun exact cand…dar daca cititi cartea sunt sigura ca veti ezita si voi tot acolo). Dupa cum stiti, linia intre erotism si pornografie este fina si adesea romanele care fac atata caz de sex, par destul de ieftine si deloc inspirate. La un moment dat in carte, Violet (fiica) este invata pe indelete arata iubirii de catre o curtezana mai in varsta iar experienta aceasta este povestita cu multe detalii. Violet isi cultiva oricum, de mica, un voyeurism inevitabil probabil atunci cand locuiesti pritre “frumuseti” (prostituate pana la urma…fie ele si de lux). Si totusi, in ciuda unei multitudini de detalii mai mult sau mai putin explicite, cartea nu este pornografica, nici erotica, nici macar sexy. Nu stiu cum reuseste Amy Tan, dar parca nici nu iti dai seama ca se discuta de fapt despre sex, ca fata aceea are doar paisprezece ani, ca se virginitatea-i de vanzare si in pana si in afacerile cu corpuri omenesti exista “produse” mai de calitate si clienti mai buni sau mai rai. Povestea curge de parca ar fi cel mai natural lucru din lume ca acest copil sa invete despre Entering the Pavillion, Threading the Needle si alte metafore din astea incantatoare.

Bun, depasim momentul si mergem mai departe. Violet are parte numai de nenorociri…nu isi revine niciodata din drama despartirii de mama, nu reuseste sa iubeasca pe nimeni decat cu greu sau se increde in oameni complet nepotriviti. Si la un moment dat, cand se intrevede parca luminita de la capatul tunelului, autoarea schimba macazul si auzim povestea mamei. Lucia Minturn este o rasfatata; un copil nefericit care devine o adolescenta nesuferita, ramane insarcinata la 16 ani si pleaca in China dupa iubirea vietii ei care…la randul lui, se dovedeste a fi un barbat slab si nu chiar fidel iubirii pe care o declama pentru tanara Lucia. Aceasta continua sa fie o prostanaca si…oh well, trezirea din visare este violenta si dureroasa.

Dupa cum vedeti, romanul mi-a starnit reactii contradictorii. L-am terminat cu sentimentul ca a fost o experienta grozava, o lectura de care nu ma mai saturam. Uitandu-ma insa in urma, i-am gasit tot felul de cusururi. Ma deranjeaza in mod deosebit ideea ca Amy Tan a scris un roman Hollywoodian, cu intorsaturi de situatie si personaje de tot felul, cu sex, dezamagiri, rapiri – aproape ca o telenovela. A facut-o insa intr-un stil irezistibil, care nu te lasa sa renunti la carte pana nu ai ajuns la sfarsit. Nu va mai povestesc ca sunt inevitabil fascinata de toate detaliile despre viata in China, despre prejudecatile si traditiile atat de la oras cat si de la sat.Din acest motiv v-o recomand si chiar sunt curioasa sa o cititi si sa-mi spuneti in care parte a balantei o situati – buna sau rea?

Cartea este inca destul de scumpa (publicata in noiembrie 2013) si nu s-a tradus in romana.

Print Friendly

Amy Tan – The Opposite of Fate

The Opposite of Fate: Memories of a Writing Life

Nici nu mai stiu pe unde am gasit aceasta carte (in format audiobook am avut-o eu) dar uitasem complet de ea si cand am ascultat-o in sfarsit, mi-a placut la nebunie. Nici nu era de mirare de fapt, pentru ca-mi place mult Amy Tan dar atunci cand am luat-o nu mi-am dat seama ca este vorba de o carte de memorii. Si fiind audiobook, nu am avut ce coperta sa studiez, doar am pus-o pe ipod si m-am apucat de spalat vase. 😛 Am realizat imediat ca e vorba de memorii si m-am bucurat foarte mult, cu atat mai mult cu cat erau citite chiar de autoare.

De-a lungul intregii carti m-am simtit ca si cum as fi iesit la cafea cu scriitoarea care s-a gandit sa-mi si povesteasca una alta despre viata ei dar mai ales despre cartile ei. Fiindca am si citit o buna parte din ele, mi s-a parut extraordinar sa aflu cum s-au nascut, de unde au venit ideile si cum a transformat Amy Tan realitatea in fictiune. Sunt fascinata de ea, mi se pare exceptional de talentata si sper sa aiba un izvor nesfarsit de povesti pe care sa le scrie mult timp de acum incolo. Cartea m-a facut chiar sa-mi doresc sa recitesc toate cartile ei, sa gasesc detaliile care mi-au scapat data trecuta. Pe langa asta, Amy Tan are un stil foarte placut, printre randuri gasesti o persoana vesela si relaxata in ciuda diverselor greutati prin care a trecut. Eseurile din carte sunt scrise pe parcursul a 10 ani deci tonul difera usor de la unul la altul, unele subiecte sunt mai usurele, altele sunt povesti greu de spus dar impresionante(moartea violenta a unui prieten, ceea ce pare a fi blestemul tumorilor pe creier in familia ei). Cea mai frumoasa parte este cea in care povesteste cat de grea este integrarea in societatea a unei persoane cu origini chinezesti(mama ei), care vorbeste limba engleza cu accent ciudat si nu foarte bine ceea ce o afecteaza permanent. Mama scriitoarei este tratata mereu rau, ca un copil, sau ca si cum ar fi o prostanaca – ceea ce nu e cazul.

Cartea ii da ocazia autoarei sa-si exprime unele nemultumiri referitoare la felul in care este perceputa – o face cu amuzament dar subiectul este pentru ea de o mare importanta. Isi doreste sa fie citita si numita scriitoare americana fara eternele categorisiri in scriitoare de culoare sau alte denumiri inventate cu entuziasm de critica literara americana si asta mi-a placut mult la ea – faptul ca nu profita de statutul ei aparte in literatura asa cum o fac altii.

Cartea nu este tradusa in limba romana dar o gasiti pe Bookdepository cu 10 euro.

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.