Category Archives: Prin Biblioteca

Vegetariana – Han Kang

Parca imi vine si mie greu sa cred ca am citit aceasta carte in doar doua zile. Se vede treaba ca trece timpul si mi se limpezeste mintea, reusesc sa mai citesc si eu cu verva dinainte.

Vegetariana este o carte tulburatoare, care m-a facut sa ma gandesc la ea iar si iar. A trecut foarte mult timp de cand n-am mai citit ceva atat de incitant, nou si interesant. Este exact genul de fictiune pe care il caut mereu si il gasesc atat de rar – putin sumbru si usor deprimant, care starneste ganduri si discutii interioare, care apeleaza la cunostinte mai noi sau mai vechi, care te face sa vrei sa rasucesti fiecare fraza pe toate fetele.

Romanul este scris din trei perspective, fiecare dramatica in felul ei. O tanara coreeana devine dintr-o data vegetariana, ceea ce starneste reactii diverse si destul de neplacute printre membrii familiei. Sotul, cumnatul si sora ei povestesc despre interactiunile cu ea, formand o imagine de ansamblu destul de sumbra. Simplul fapt ca aceasta femeie doreste ceva diferit de ceea ce se asteapta de la ea este complet inacceptabil – reactia sotului ei este revoltatoare, parintii sunt si ei socant de neintelegatori, cumnatul ei dezvolta o obsesie sexuala pentru ea. Singura, sora ei ii ramane alaturi intr-o trista solidaritate desi propria ei viata este destul de trista. Ambele fete sufera de pe urma felului in care au fost crescute, minimalizate (fiind fete intr-o societate patriarhala), abuzate (desi numai una dintre ele sufera abuzurile fizice ale tatalui si cealalta este afecatata), invatate sa-si indeplineasca rolul prestabilit in familie si atat.

In cazul acestei fete, decizia de a deveni vegetariana este rezultatul declansarii unei boli psihice care fusese latenta mult timp (schizofrenie cu manifestari de anorexie). Sau poate, este vorba de singurul mecanism de aparare pe care aceasta tanara il gaseste pentru a se detasa de traumele prin care a trecut, pentru a depasi depresia si a se uita pe ea insasi. In orice caz, in urma acestei decizii, familia o respinge total.

Han Kang reuseste un roman senzual si provocator, cu imagini puternice si personaje atragatoare care starnesc tot felul de intrebari si reactii. New York Times spune despre roman ca este de o serenitate teribila si inspaimantator de glacial (terrible serenity and glacial horror) si intradevar asta socheaza – naturaletea povestirii, fluxul perfect, redarea impecabila a fiecarui gand si a fiecarei emotii. Inca o data mi se dovedeste ca nu este nevoie de sute de pagini pentru a “aduce pe lume” o opera literara perfecta in every way. Romanul de numai 200 de pagini este atat de intens si tulburator incat cu greu resusesc acum sa ma indrept catre lecturile urmatoare.

Am vrut ca acest articol sa fie ultimul pe 2016 dar nu am reusit asa ca iata-l, prima recomandare din 2017, una facuta din tot sufletul si cu toata increderea ca aceasta carte nu va va dezamagi. La multi ani dragilor! Sa avem un an plin de lecturi ca aceasta, adica excelent!

Print Friendly

Planuri de lectura pentru 2017

Buna ziua prieteni! 🙂

Iulia mi-a facut pofta sa-mi fac un plan de lectura pentru 2017 si, desi nu stiu daca voi fi in stare sa-l respect, nu strica sa-l am notat pentru inspiratie. Daca anul ce-a trecut a fost haotic in ceea ce priveste lecturile, a fost si oarecum revelator in sensul ca nu-mi mai permit sa pierd timpul cu carti care nu-mi plac. Astfel, privind in urma, observ ca, desi am citit putine carti, nu a fost niciuna proasta. Si asta e bine.

In ceea ce priveste saptamanile care au mai ramas din acest an, sunt optimista si sper ca voi termina de citit cele 3 carti incepute. Am tot inceput una-alta dar acestea trei imi plac si vreau sa le duc la bun sfarsit. Am luat la recitit Magicianul de Fowles si observ ca amintirile mele despre el sunt atat de vagi incat ma bucur pe deplin de lectura. Si am inceput Lydia Davis – ale carei povestiri sunt mult mai bune decat romanul si Donna Tartt – o deja veche favorita.

20161208_122528_hdr

Pe langa disciplina pe care sper sa o implementez in anul ce vine, planul meu este relativ simplu: sa citesc restantele de anul acesta. Aici includ mai ales cartile primite in dar si achizitionate de mine, plus cateva dorinte mai vechi (Empire Falls – un titlu vechi din colectia Cotidianul).

20161208_122403_hdr

De asemenea, vreau sa recitesc Virginia Woolf ale carei carti le-am primit cadou la inceputul anului dar nu am reusit sa intru in ele.

20161208_122503_hdr

Dintre cartile pe care nu le am in casa, poftesc la Elif Shafak (Palatul puricilor mi-a ramas necitita) si Zeruya Shalev (Farame de viata) si la o noutate de la Litera – O scurta istorie a sapte crime  20161208_122427_hdr . Pe aceasta o am in forma electronic si in limba engleza. Sa vedem daca reusesc, pare cam greoaie.

Si mai am doua carti de parenting care sunt prioritare anul acesta. Nu sunt insa prea convinsa…vom vedea daca am timp de ele si daca merita (Anii magici si Inteligenta emotionala a copiilor).

Ar mai fi cateva titluri care mi-au trecut razant prin feed-ul de Fb dar am hotarat sa nu ma uit dupa ele acum. Am sa vad ce reusesc sa termin pana la ziua mea (martie) si atunci o sa mai adaug la aceasta lista.

Asadar, e musai sa fiu mai atenta, mai disciplinata, mai putin lenesa anul viitor. Sa-mi tineti pumnii!

Va imbratisez cu drag!

Diana

Print Friendly

Ce-am mai citit

S-au strans atat de multe carti despre care as fi vrut sa va scriu si n-am facut-o incat numai gandul la ele ma copleseste si ma inhiba. Cu parere de rau imi dau seama ca nici nu voi putea sa ma intorc la ele si sa le fac articole separate asa ca am ales din nou aceasta varianta a update-ului de lectura. Citesc putin si greu in ultimele saptamani. Lucrurile s-au schimbat in coltisorul asta de lume si dintr-o data realitatea are prioritate asupra acestei ţări inventate care a cam ramas pe dinafara.  E posibil sa ma astepte o pauza, lunga, scurta, cine stie cum va fi si daca va fi. Poate ca maine ma plezneste din nou inspiratia si golul acesta imens din mintea mea va fi o amintire dar…cine stie?

Pana una alta, sa va zic ce si cum am mai citit sau am lasat prin draft-uri din februarie incoace. E un articol tare lung, luati-va cafeluta aproape. 🙂

Elantris – Brandon Sanderson m-a acaparat complet de la primele capitole. Am inceput-o de curiozitate pentru ca nu-mi aminteam cand si de unde am luat-o si a ajuns sa fie cea mai captivanta din cele cateva carti pe care le aveam incepute. Este genul acela de poveste pe care o citesti noaptea desi ai ochii carpiti de somn sau, daca sunteti ca mine si umblati cu cartile sau Kindle-ul prin geanta, nu te poti abtine sa nu mai citesti macar o pagina prin statiile de troleu sau pe strada. Un fantasy delicios, cu elemente interesante si noi (pentru mine). Elantris este un oras al semi-zeilor, o lume fabuloasa care decade in urma unui eveniment misterios pe care nimeni nu reuseste sa-l identifice. Locuitorii ei se transforma in salbatici, lumina si frumosul din jurul lor se transforma in orori si haos si orasul este privit cu teama si ocolit de toti. Partea ciudata este ca in continuare sunt alesi oameni normali pentru a fi trimisi in Elantris, acest lucru echivaland acum pentru ei cu moartea (de unde pana atunci era o onoare si o mandrie sa fii trimis in Elantris). Cum se fac aceste alegeri, cine sunt cei care locuiesc in Elantris si pe langa, ce este magia lor, cum a decazut si ce se poate face pentru a rezolva situatia sunt intrebari care te tin cu sufletul la gura pana la sfarsit. Mi-a placut enorm aceasta carte si pot spune ca demult nu am fost atat de absorbita de un fantasy, din care nu citesc prea multe din cauza ca de la un punct incolo toate par la fel, dar nu este cazul aici. Daca sunteti in cautarea unei carti de vacanta, originala si plina de mistere, Elantris e the one!

Cartea a fost tradusa la editura Tritonic prin 2008 dar nu gasesc sa va las link pentru a o cumpara, pare sa nu se gaseasca acum. Poate aveti noroc pe la anticariate sau puteti sa incercati in limba engleza de la Books Express (45 lei).

Semne bune nu este tocmai preferata mea dintre cartile lui Neil Gaiman. Aceasta este de fapt scrisa in colaborare cu Therry Pratchett. La prima vedere, povestea pare destul de amuzanta – un inger si un demon nu prea sunt de acord cu sfarsitul iminent al lumii si s-ar cam pune de-a curmezisul daca ar putea caci s-au obisnuit cu toate comoditatile acestei lumi moderne. Asa ca, atunci cand li se da in grija tocmai Anticristul, ei il cam scapa din vedere si lucrurile se incurca. In ciuda subiectului si a faptului ca am avut cartea in format audiobook, nu mi s-a parut prea antrenanta si adesea m-am plictisit de ea. Cu siguranta imi plac mai mult Neil Gaiman si Therry Pratchett individual, fiecare in lumea lui.

Cartea este 40 lei in limba engleza si doar vreo 8 in limba romana.

Tot de Neil Gaiman am citit si Cartea cimitirului, o poveste grozava, captivanta, plina de imaginatie care mi-a placut foarte mult.

The Real Jane Austen – Paula Byrne este o carte pe care am primit-o cadou de ziua mea dar mi-a luat ceva timp sa o parcurg si sa o savurez. Paula Byrne scrie o biografie atipica, centrata in jurul a cateva mici detalii prezente in viata faimoasei autoare, infatisand-o pe Jane Austen altfel decat am gasit-o in alte biografii sau articole. Pentru cei care o iubesc pe Jane, cartea este un deliciu si o placere de care m-am bucurat pe indelete. Nu sunt de lepadat nici fotografiile din carte, mici ferestre intr-o lume veche si in viata aceste femei deosebit de inteligenta si talentata.

maylePeter Mayle – Un an in Provence este o carticica ce mi-a fost destul de laudata dar poate ca nu m-a prins in cele mai bune toane. Desi este despre calatoria intr-o zona idilica, despre mancare, oameni, veselie, am citit-o cu incetinitorul si nu ma tenteaza sa mai incep si altceva de acest autor. Desigur am gasit-o amuzanta, dar cam atat. Mayle pare un autor foarte prolific, are multe carti publicate si la noi.

Intoarcerea acasa – Slavomir Rawicz o urmaream demult si am avut noroc sa o imprumut de la o prietena. Este o poveste aparent adevarata despre un drum enorm al unor fugari din lagarele siberiene. Acestia strabat 6500 de km intr-un an, trecand prin Siberia, Mongolia, desertul Gobi,  Tibet, muntii Himalaya si in final India. Nu toti cei care pleaca ajung la destinatie si povestea este cu adevarat incredibila. Scrisa intr-un stil simplu, usor de urmarit istoria acestei calatorii m-a impresionat desi sunt oarecum in dubii referitor la veridicitatea ei.

Cartea este 18 lei in limba romana. Exista si film, cica bun.

Desi citisem recent Pavilionul femeilor, m-am apucat si de Mama, un alt roman de Pearl S. Buck. Imi place foarte mult aceasta scriitoare si de-abia astept sa mai gasesc si alte carti de-ale ei. Subiectul societatii chineze mi se pare deosebit de interesant, personajele ei sunt atat de realiste si usor de iubit sau urât. Personajul principal al acestei povesti este o femeie care gaseste implinire si fericire numai in rolul de mama si mai precis in cel de mama de bebelus. Astfel, cand sotul dispare din viata ei si se vede in situatia de a nu mai avea cu cine sa faca si alti copii, devine o cu totul alta persoana. Traieste si munceste ca un barbat (ne aflam in China pre-comunista, deci rolul este unul neobisnuit) dar se obisnuieste cu greu cu viata de mama de copii mari, viitori adulti cu pareri si dorinte proprii. Este o femeie impulsiva si rece ale carei alegeri sunt nu de putine ori gresite si chiar daunatoare pentru copiii ei. Cu toate acestea, nu te poti abtine sa nu o compatimesti sau sa te atasezi de ea datorita faptului ca scriitoarea descrie (si aici) perfect starile si emotiile prin care trece aceasta femeie, din tinerete si pana la batranete. Mama este un roman de o frumusete simpla si tulburatoare pe care il recomand fara ezitare.

 Desi am cumparat mariavolumele acum mult timp, am reusit abia luna trecuta sa citesc primul volum din Povestea vietii mele scrisa de Maria, regina Romaniei. Am fost dezamagita si plictisita, cum nu mi s-a intamplat atunci cand am citit Amintiri de Zoe Camarasescu si nici macar cand am citit un alt volum din memoriile ei anul trecut. Nu stiu…poate nu mai sunt in starea potrivita pentru astfel de lecturi asa ca am amanat pentru cine stie cand celelalte 2 parti ale cartii.

Si ultima carte despre care va scriu astazi este Tatal celuilalt copil de Parinoush Saniee. Am citit-o pentru un club de lectura dar mi-am dat seama abia la sfarsit ca luasem din neatentie alt roman al acestei autoare decat cel care trebuia. (Asta ca sa va faceti o idee despre cat de căscată sunt in ultima vreme). In orice caz, nu mi-a parut rau, este o poveste emotionanta despre un copil cu nevoi speciale care este crescut de niste parinti care nu reusesc sa il inteleaga sau macar sa empatizeze cu el. Situatia acestui copil imperfect pe care il au ii indeparteaza pe cei doi parinti atat unul de celalalt cat si pe ei toti de restul familiei. Este o situatie usor de asemanat cu povesti adevarate despre intoleranta, lipsa de afectiune sau respect in cadrul unei familii. Astfel, desi mi s-a parut destul de slabuta din punct de vedere al scriiturii si chiar a constructiei personajelor, este o carte care merita citita pentru ideea pe care o transmite – aceea ca orice copil infloreste atunci cand este iubit pentru tot ceea ce este, chiar si cand acest lucru este incomod pentru restul familiei.

Asadar, un articol lung…va rog sa ma iertati. Nici nu vreau sa ma gandesc cat ar fi fost de lung daca v-as fi scris si despre toate cartile incepute si abandonate in aceste cateva luni. De fapt, mi-e si rusine sa scriu asa ceva. Am abandonat luna trecuta mai multe carti decat intreg anul trecut. Nu stiu ce se intampla cu mine…cu interesul meu pentru lecturi, sau poate cu abilitatile mele de a alege carti care mi se potrivesc. Cert e ca drumul care ma asteapta e …altfel si schimbarile sunt multe si mari. Vom vedea cum ma adaptez pe parcurs.

Va imbratisez cu drag,

 Diana

Print Friendly

Biblioteca bloggerului roman – editia II – ce-am citit in 2014

Desi v-am vorbit deja despre lecturile mele din 2014, am tinut sa particip totusi la proiectul acesta pe care l-am “bifat” cu placere si anul trecut. De data asta suntem ceva mai organizati asa ca iata un top 10 cu note (intre 11 si 2) pentru cartile de fictiune. Am exclus cele despre paine si bucatarie care au fost doar cateva dar foarte bune toate. Mentionez ca pe Goodreads am notat toate aceste carti cu 4 sau 5 stele, deci notele de mai jos sunt doar de dragul clasificarii.

1. The Interestings – Meg Wolitzer (nota 11)

2. Lebedele salbatice – Jung Chang (nota 10)

3. Draga viata – Alice Munro (nota 9)

4. Semnatura tuturor lucrurilor – Elizabeth Gilbert (nota 8)

5. Al cincilea copil – Doris Lessing (nota 7)

6. Sa ucizi o pasare cantatoare – Harper Lee (nota 6)

7. Amintiri – Zoe Camarasescu (nota 5)

8. Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry – Rachel Joyce (nota 4)

9. Invizibil – Paul Auster (nota 3)

10. Pamant neimblanzit – Jhumpa Lahiri (nota 2)

 

Alte carti pe care vreau sa le mentionez (din totalul de 99):

Ogorul – Pearl S. Buck

Revolta lui Atlas – Ayn Rand

Intre femei – Adrian Sangeorzan

Donna Tartt – The Goldfinch

Siri Hustvedt – What I loved

Chinua Achebe – O lume se destrama

The Invention of Wings – Sue Monk Kidd

20 de ani in Siberia – Anita Nandris Cudla

The First Fifteen Lives of Harry August – Claire North

Pentru 2015, vreau neaparat sa fac si topul pe edituri pentru care anul asta n-am avut timp. De asemenea, imi propun sa scriu despre toate cartile de cinci stele pe care le voi citi anul acesta. Nu stiu voua, dar mie imi plac jocurile si listele de genul acesta. Va invit si pe voi. 🙂

(Lavinia, Iulia, Kadia, Simona, Ioana, Mihaela, Raluca)

 

 

 

Print Friendly

Planuri de lectura pentru 2015

Planurile de lectura pentru 2015 sunt destul de vagi. Nu prea mai vad rostul sa fac planuri, mereu ma abat de la ele pentru ca apar tot timpul alte carti pe care nu pot sa le aman. Ideile din articolul de azi sunt asadar, mai mult organizatorice. Am un teanc mare de carti primite si imprumutate pe care vreau sa le termin pana la sfarsitul lunii februarie. Pe unele dintre ele le-ati vazut deja pentru ca sunt cumparate de la targ.

carti

Tin tare mult sa mai citesc Paul Auster anul acesta. Nu stiu de ce am asa o atractie ciudata pentru el desi nu i-am citit decat o carte. Mai am cate ceva si in lista de pe Bookdepository: Kith, The Luminaries, McEwan, Nora Webster – Colm Toibin, Siri Hustvedt (descoperita tot anul acesta), Artisan Drinks (nu pot fara culinare).

Vreau sa recitesc macar una dintre cartile Isabelei Allende. Mi s-a facut dor de ea. Si sper sa imi mai iasa in cale si niste Philippa Gregory si vreuna dintre scriitoarele chinezo-americane (Amy Tan, Lisa See, Anchee Min).

Si nu in ultimul rand, vreau sa ma bucur de cartile cadou de la Mos Craciun. Se vede treaba ca am fost tare ascultatoare pentru ca am primit cate ceva pentru fiecare pasiune a mea: literatura, fotografia, painea, bucataria. Sunt complet acaparata de ele si cred ca nu ma apuc de nimic altceva inainte sa le termin pe acestea.

carti2

Un alt lucru pe care vreau sa-l fac anul acesta este sa-mi contabilizez cumparaturile in ceea ce priveste cartile. Sunt curioasa cat cumpar, cat citesc imprumutate, cat citesc ilegalitati. Mi se pare un aspect interesant despre care sper sa va pot vorbi la sfarsitul lui 2015. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta am supravietuit fara sa mai cumpar un corp de bibilioteca dar asta pentru ca am dat o cutie mare de carti si am tot facut cadou ce nu-mi placea si nu vroiam sa pastrez. Acum, cu “incurajarile” primite de la Mos Craciun…cred ca nu mai scap si in 2015 fara o reorganizare totala a bibliotecii pentru ca deja nu prea mai vreau sa dau nimic, in schimb imi doresc o gramada de titluri noi si (din fericire) am prieteni care imi daruiesc carti din cand in cand.

Astept cu interes si planurile voastre pentru anul ce vine, si daca vreti sa cititi o mica statistica pentru 2014, o gasiti la sfarsitul articolului anterior.

Print Friendly

Biblioteca Bloggerului Roman

Daca tot am participat cu lista de lecturi din 2013 la proiectul Biblioteca Bloggerului Roman am vrut sa va arat si ce a iesit din asta. Niste oameni harnici au numarat toti bloggerii care au participat si toate cartile de acolo (multumiiiim) si a rezultat infograficul de mai jos din care rezulta ca bloggerii citesc carti faine si autori interesanti, ca le plac si titlurile clasice dar si unele mai noi si mai deosebite. In orice caz, de citit, lumea citeste, dar nici nu era de mirare…ca aia care nu citesc, nici chestii de scris pe blog nu prea au. Pam pam! 🙂

bloggerii

P.s Sunt foarte incantata de faptul ca lumea-l  iubeste pe Murakami. Si eu il iubesc pe Murakami! Si pe Isabel Allende! Si pe E.E. Schmitt! Uraaa! 🙂

Print Friendly

In biblioteca Iulianei

Saptamana aceasta ne plimbam printr-o noua biblioteca, una pastrata cu drag aproape de suflet – biblioteca Iulianei.

O invitaţie în biblioteca mea, echivalează de fapt cu o invitaţie în fiecare cameră din casă, pentru că bliblioteca mea peste tot, din dormitor până în balcon.

 M-am mutat de multe ori în ultimii ani şi la fiecare mutare din casă-n casă şi din oraş în oraş, am tot selectat cărţile în ideea să am cât mai puţine de cărat şi să păstrez doar ceea ce am la suflet şi ştiu că-mi voi dori să recitesc la un moment dat.

Chiar şi aşa, cu cărţile selectate şi mutate în repetate rânduri, au rămas destul de multe, iar spaţiul apartamentului nostru nefiind foarte generos, am preferat să am mai multe mini-bliblioteci decât una foarte mare într-o singură cameră.

În sufragerie am două corpuri care găzduiesc cărţi. Unul dintre ele, orientat spre răsărit, deşi nu conţine numai cărţi de religie, poate fi totuşi considerat un mic altar ortodox.

Acolo ţin sticluţa cu mir, vasul cu tămâie şi pe cel cu anafură, o icoană primită de la mama şi un set de mătănii de la o prietenă de suflet. Şi mai ales, cele 8 volume ale Bibliei diortosite de Părintele meu de suflet, Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Cărţile mele sunt destul de eterogene, eu fiind o persoană mereu în căutări şi dornică să aflu cât mai multe din cât mai multe domenii. Pe rafturile mele veţi găsi beletristică amestecată cu dezvoltare personală, cu spiritualitate, limbi străine, şi ortodoxism.

Tot în sufragerie, sub televizorul la care am renunţat demult să mă mai uit, am 2 rafturi cu câteva CD-uri şi DVD-uri cu filme şi muzică. Şi da, am şi câteva cărţi tehnice, aşa cum îi stă bine totuşi, unui inginer.

Din cauza vieţii dinamice pe care am avut-o în ultimii ani, nu am luat din biblioteca părinţilor decat 2-3 cărţi de suflet. Cea mai dragă dintre ele este “Am plecat din sat”, cartea de memorii a sculptorului Ion Vlasiu, atât de nederept uitat şi mult prea puţin cunoscut. Cartea a apărut în 1979, pe când eu aveam 10 ani. Nu-mi amintesc foarte exact cât aveam când am citit-o prima dată, dar din adolescenţă şi până acum, am trecut prin ea de cel puţin patru ori. Este o carte care-mi mângâie sufletul de câte ori o recitesc şi mi-e drag să trec cu privirea şi să o văd acolo, pe raft.

O altă selecţie importantă a cărţilor, am făcut-o în momentul în care am reuşit să accept că mi-a zburat puiul din cuib şi atunci am donat, desigur cu acordul lui, toate cărţile copilăriei sale unui băieţel mai puţin norocos. Am păstrat pe rafturile din dormitor doar ceea ce a dorit el să oprească: colecţia Harry Potter, Toate Pânzele sus şi Cireşarii. Rafturile copilului devenit între timp aproape-bărbat, au început să se reumple treptat cu cărţi de IT şi de dezvoltare personală. După ce le-a umplut, a început să le care încet, încet, “la el acasă”. Au mai rămas doar câteva ne-mutate încă. S-ar putea spune aşadar că biblioteca noastră nu e statică, ci e într-o continuă mişcare.

Tot în dormitor avem raftul cu cărţile de limbi străine. Eu încă mă lupt cu engleza, iar fiul meu s-a luptat o perioadă de unul singur cu germana şi greaca, pe care a avut apoi norocul să le poată învăţa la facultate.

Tot în dormitor am două rafturi cu colecţii de suflet. Spun “de suflet” pentru că au fost primele de după revoluţie, pentru care mă sculam cu noaptea-n cap şi mituiam vânzătoarea de la chioşcul de ziare ca să fiu sigură că mai prind cărţile din colecţia Cotidianul şi colecţia de pictori.

 Pe o altă policioară stau cuminţi, lângă goblenul cu îngeraşi dăruit de o altă prietenă dragă, cele câteva cărţi care îşi aşteaptă rândul la citit. 

Iar lângă pat, un alt raft, cu cărţile citite de curând, precum şi cartea momentului, care acum este: “Trăiesc din nou”, o carte de memorii, scrisă de Principesa Ileana a României. 

Cartea momentului beneficiază întotdeauna de un semn de carte de suflet, primit cadou de Craciun de la fiul meu.

Ultima mini-bibliotecă este cea din balcon. Acolo am o serie de cărţi mai vechi, majoritatea cumpărate de la anticariat pe vremea când multe dintre ele nu se reeditaseră încă şi nu se găseau în librării. Sunt cărţi dragi, de care mă leagă amintiri. Nu sunt marginalizate acolo, în balcon, pentru că de fapt acolo este colţul meu personal de scris şi de citit, printre cărţi si printre flori. 

De curând am descoperit cărţile online. Multe dintre ele le-am printat pentru a le putea citi cu uşurinţă. Apoi a apărut problema spinoasă a depozitării lor, iar de aici mi-a încolţit ideea achiziţionării unui e-book reader, deşi m-am opus multă vreme progresului tehnic în acest domeniu. Se pare însă că trebuie să cedez şi să accept că dacă vreau mai multe cărţi, asta e varianta ideală.

 Visez totuşi, la o cameră-bibliotecă, care să aibă doar această destinaţie, cu cărţi pe toți pereţii şi un fotoliu pentru citit aşezat lângă geam şi sper că într-o zi o voi avea.

 Dragă Diana, îţi mulţumesc că m-ai primit pe blogul tău. Faptul că fac şi eu parte din acest minunat proiect al bibliotecilor, este pentru mine, o onoare. 

Multumesc draga Iuliana! Onoarea a fost de partea mea pentru ca am avut ocazia sa te vizitez virtual! Este pentru mine o mare bucurie sa gasesc inca oameni care pretuiesc cartile si le considera mai mult decat simple bibelouri, care-si regasesc linistea si seninatatea in biblioteca.

Print Friendly

In biblioteca de poveste a Claudiei

De mult timp nu v-am mai aratat o biblioteca dar iata ca am primit zilele trecute pe mail povestea Claudiei si pozele cu biblioteca ei. Claudia mi-a scris atat de frumos incat nu mai adaug nimic si va las sa va bucurati de cartile ei.

biblio1

A vorbi despre propria biblioteca poate sa para un lucru usor. Si poate ca asa si este pentru unele persoane. Mie insa nu imi e usor sa scriu despre biblioteca mea. Nu prea stiu de unde sa incep. Poate de la dragostea bunicii paterne pentru gatit si medicina alternativa, sau de la dragostea bunicului matern pentru cartile politiste? Sa continui apoi cu dragostea fata de carti a parintilor mei si in final a mea? Toate si-au lasat amprenta asupra bibliotecii… noastre. Spun a noastra pentru ca nu o simt ca fiind doar a mea, ci a intregii familii pentru ca fiecare si-a lasat, mai  mult sau mai putin, amprenta asupra ei.

De la bunica mi-au ramas cartile vechi de bucate si de medicina naturista, de la bunicul unele carti vechi politiste iar ai mei parinti au imbogatit-o cu carti atat pe gustul lor cat si cu carti pentru copiii lor. Astfel ca acum ea adaposteste volume de carti politiste, literatura clasica,  diferite carti vechi de povesti, colectiile cartilor lui Jules Verne, dictionare si carti de gramatica limbi engleze sau franceze etc.

Parintii ne-au invatat de mici sa iubim cartile si ele pentru mine au devenit cel mai bun prieten. Imi aduc aminte ca vacanta mare din clasa a 9-a mi-am petrecut-o acasa, in biblioteca, citind cartile lui Alexandre Dumas, “Cei trei muschetari”, “Vicontele de Bragelone sau “Contesa de Charny”, ale lui Honore de Balzac, “Femeia la 30 de ani” sau “Winetou” al lui Karl May si “Pe aripile vantului” a lui Margeret Mitchel.

Era greu sa cumperi o carte buna pe vremurile comuniste si atunci cand aparea ceva bun trebuia sa ai “pile” la vanzatorul de la librarie. Imi aduc aminte ca “pe sub mana” au cumparat ai mei pe vremuri cartile lui James Clavel, “Shogun” si “Nobila casa”, “Magicianul” de J. Fowell si multe altele.

A venit apoi perioada de libertate editoriala si au inceput sa apara carti chiar si la chioscurile de ziare. Si in timpul studentiei mi-am mai cumparat cate o carte scrisa de autori la moda in acele vremuri: Danielle Stelle, Sandra Brown, Sidney Sheldon ….

Dragostea pentru carti nu a disparut oriunde am fost. Cat am stat in Italia pentru o perioada de cinci ani a trebuit sa ma despart de cartile din biblioteca mea si mi-a fost greu o perioada sa nu pot citi mai nimic, nestiind limba locurilor. Dar dragostea pentru carti a facut ca si acolo sa imi organizez o mica biblioteca astfel ca acum in biblioteca mea se afla si carti in limba italiana cum sunt seriile: “Enciclopedia dele erbe e delle piante”, “Dizionario della felicita” si “Dizionario medico” , “Decameron” a lui Boccacio, “I promesi sposi” a lui Manzoni etc.

Si pasiunea sotului meu pentru stiinta si sah este oglindita in biblioteca, reprezentata fiind de cartile de specialitate din aceste domenii (matematica, fizica, chimie, biologie, psihologie) si carti despre teoria deschiderilor, a jocului de mijloc si a finalurilor in sah.

In ultimul timp am cumparat mai putine carti. Deja nu mai avem unde sa le punem, motiv pentru care sunt un pic amestecate intre ele. Nu mai tinem cont de genul cartii, ci de cum pot sa incapa in spatiu care a mai ramas. Am descoperit insa o multime de carti in format electronic si, desi o carte pe hartie e mai usor de citit, am optat pentru varianta electronica a bibliotecii rezolvand problema spatiului si a stocarii prin achizitionarea unui hard disk extern si a unui e-reader J. Sotul meu are si el o colectie de cateva mii de carti stiintifice in format electronic, marea majoritate in limba engleza.

Ma bucur mult cand sunt printre cartile mele si langa ele imi gasesc o oaza de liniste. Cea mai mare durere a mea este insa faptul ca timpul trece tacut si peste ele si lasa urme, iar cele foarte vechi incep sa se deterioreze. Ma consolez insa la gandul ca ii voi lasa copilului meu o mostenire pretioasa, biblioteca familiei noastre cu mii de carti devenite deja istorie.

Multumesc Claudia pentru participare! M-am regasit in povestea ta desi eu nu am luat cu mine cartile parintilor cand am plecat de la ei. Le stiu acolo insa si-mi amintesc cu mare drag cum le rasfoiam si citeam cand eram mai mica si cum le identificam imediat (dupa subiect) ca fiind ale mamei, ale tatalui sau de la bunici.

Daca doriti sa participati si voi la acest proiect, va invit sa-mi trimiteti pe mail poze si un text despre biblioteca personala. Gasiti in partea din dreapta a blogului, o lista cu toate bibliotecile prin care ne-am plimbat pana acum.

Print Friendly

Prin biblioteca Mihaelei

N-am mai primit demult o poveste din biblioteca asa ca m-am bucurat mult sa o primesc pe a Mihaelei pe care v-o prezint mai jos. Proiectul Prin biblioteca a cam lipsit la apel in ultimul timp dar el imi este foarte drag si m-as bucura sa-l continui. Va invit cu drag sa participati! Iata si o lista cu bibliotecile de pana acum:

Si acum sa revenim la Mihaela. Textul si pozele ii apartin. Click pe ele pentru a le vedea mai mari.

Ideea unei biblioteci personale mi-a venit candva in timpul anului trecut, cand in timpul unei discutii cu niste prieteni am ajuns la concluzia ca am niste carente la capitolul lectura care ar trebui rezolvate(ce-i drept citeam si inainte dar nu la modul foarte serios). Si cum pofta vine mancand am ajuns dintr-un cititor ocazional un fel de „book-freak” si acum incerc sa imi limitez bugetul pentru cumparat carti.

Una din primele carti pe care mi le-am cumparat, si de la care a inceput sa creasca biblioteca mea, a fost Madame Bovary a lui Flaubert.  Apoi mi-am mai luat cateva carti de la Editura Pro pentru ca aveau o oferta buna,  au urmat cartile de la Adevarul pentru ca aveau titluri clasice si un pret bun, Biblioteca pentru toti , iar apoi am facut cunostinta cu Elefantul si am inceput sa cumpar carti iresponsabil. Nu am toate cartile din anumite colectii pentru ca le cumpar in functie de ce vreau sa citesc, nu ca sa fie colectia completa. De asemenea pe masura ce citesc carti care nu imi plac le duc la anticariat ca sa imi fac loc pentru alte carti.

Imi aranjez cartile aproape ca un maniac. Le impart pe domenii, pe care le impart dupa colectii. Colectiile le impart dupa autori in ordine alfabetica si unde am mai multe carti de acelasi autor le aranjez in ordine alfabetica dupa titlu.


Cartile rosii de la adevarul stau pe birou pentru ca nu le-am mai gasit loc pe rafturi. Langa birou am o biblioteca in care am asezat toate cartile care nu sunt de beletristica.

Pe primul raft am Colectia Mari compozitori si cartile random (diferite domenii aranjate aproape random).

Urmatorul raft este work in progress si contine cartile de arta, fotografie, publicitate si design.

Pe al treilea raft am cartile de psihologie, filozofie, si religie. Pe ultimul raft sunt cartile de bucate si mini-colectia de Good Food. Lipseste din peisaj Vegetariana, una din cartile mele preferate, pe care o folosesc ca suport de laptop cand stau in pat, si Tehnici si ustensile in bucatarie pe care o tin in bucatarie pentru momentele cand am nevoie de un extra-sfat.

Pe noptiera imi tin cartea pe care o citesc (acum Doamna din Avalon) si books to read pe care le aranjez in ordinea in care vreau sa le citesc.

Vis-a-vis de pat mai am doua biblioteci mai mici in care imi tin cartile de beletristica. Pe raftul de sus al primei bibilioteci imi tin colectia de carti verzi de la Adevarul, iar pe urmatoarele doua rafturi Biblioteca pentru toti, cateva carti de povesti si seria In cautarea timpului pierdut a lui Proust.

In cea de-a doua biblioteca imi tin celelalte carti de beletristica ce nu fac parte dintr-o colectie anume si Dex-ul.

Imi place in general sa citesc beletristica iar printre autorii mei preferati se numara Dostoievski, Fowles, Zafon, Rebreanu, Eliade, Tolstoi, Ian McEwan si Rushdie.

Ii multumesc Mihaelei pentru ca a participat la proiect si va astept si pe voi! 🙂

Print Friendly

Invitatie in biblioteca lui Alice

Pe Alice o stiu din blogosfera culinara si mi-e draga pentru ca scrie frumos si cu pasiune. Despre minunile care-i ies din bucatarie nu va spun, mergeti de le vedeti aici. Dar astazi Alice a venit in vizita prin tara mea cu biblioteca ei minunata pe care ma bucur sa o pot vedea (in sfarsit!) in toata splendoarea ei. Trebuie sa spun ca sunt foarte impresionata de faptul ca majoritatea bibliotecilor pe care le-ati vazut au venit din partea fetelor care ma cunosc datorita blogului cu retete si care sunt la randul lor bucatarese pasionate. Mi-e drag sa-mi regasesc pasiunea in acea comunitate. Revenind la Alice, sa o lasam sa ne prezinte colectia ei de carti pentru ca o face in cuvinte tare frumoase si pline de drag pentru carti.

[click pe poze pentru a le vedea mari]

Am cateva carti ce formeaza mica mea biblioteca. Niste rafturi vechi din lemn adapostesc cartile mele. Nu am carti de o valoare incomensurabila, carti cu autograf, am doar carti.

Sunt carti dragi, unele mostenite de Remi de la ai sai parinti, unele cumparate de noi de pe vremea cand eram studenti si ne placea a bantui prin anticariate – activitate pierduta in timp in defavoarea vietii cotidiene “urbane”. Nu avem o biblioteca mare si nci foarte moderna. Visam la rafturi noi si ample, moderne cu linie fina si care sa scoata in evidenta insemnatatea unei carti. Pana atunci…. raman doar rafturile simple, din lemn.

Pe cateva rafturi am pastrat cartile scolare, cele care ne-au fost necesare, spre deprindere si instruire cand, odata, demult, fuseram si noi niste scolari, insa din aia care luara Bac-ul din prima si apoi si o admitere la facultate (fara dosar :P).

O mica colectie SF. Un Jules Verne (mai lipsesc citeva numere) pe care Remi l-a citit din scoarta in scoarta, umplandu-si inima si sufletul de miraculosul balon cu aer cu care candva cineva increase un ocol in 80 de zile, sau nu dormise cateva nopti citind cu infrigurare despre misterul castelului din Carpati. Apoi cartile despre robotii inteligenti care candva vor stapani lumea, despre fantasmul din Dune….


Cateva carti ce abordeaza un subiect mai de neactualitate: istoria.

Apoi mai sunt cateva rafuri, raftulete razlete prin camera care cuprind carticele primite in dar cu mare drag de la prieteni.


Si sa nu uitam de mica si umila biblioteca culinara a albinutzei. Carti care-mi sunt tare utile si din care mai atat de multe de invatat.


Apoi o mica incropeala de biblioteca in care trebuie facuta serios ordine, dar cand oare? Aici sunt cateva carti de specialitate si ingramadite cateva carti de-ale Mirunei pe care le tot foieste si fosneste zilnic.


Si  sa nu uit de my love Stephen King, ale carui carti ma fascineaza de fiecare data, pana la ultima fila. Ce nopti petrecute cu King si o cutie de bomboane!


Mi-i draga biblioteca mea, chiar daca nu are prea multe carti noi cu coperti noi si lucioase. Mi-I draga pentru ca oricand ma uit la ea imi provoaca o stare de bine ce nu o pot descrie si nici asemui cu ceva. E speciala. Cred ca o biblioteca e ceva care te decosnpira, care te arata asa cum esti, oarcat ai incerca sa disimulezi asta.


Multumesc Diana pentru ca mi-ai primit biblioteca in proiectul tau frumos. Pupici draga mea.

Eu iti multumesc, draga Alice, pentru ca m-am simtit minunat plimbandu-ma prin biblioteca ta si am regasit in ea multe dintre preferatele mele! 🙂

Daca v-a placut biblioteca de saptamana aceasta, va invit sa le vedeti si pe celelalte din colectie ( Kadia , Mihaela, Raluca , Laura, RamonaMaria, Brandusa, Bianca, Margot). Astept cu drag si curiozitate sa primesc si povestile voastre pe adresa diana [@] tarameainventata.net.

Print Friendly
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.