Author Archives: Diana Borca

Oferte Bookdepository

In seara asta mi-am propus sa va fac o lista cu cateva oferte foarte bune de pe libraria online Bookdepository. Acestea vor fi disponibile pana duminica seara. V-am povestit si cu alte ocazii despre Bookdepository dar, in cazul in care nu stiti, aceasta librarie este preferata mea in ceea ce priveste tilturile in limba engleza. Preturile sunt foarte bune, transportul este gratuit in toata lumea, nu am avut niciodata, niciun fel de probleme cu ei. Toate comenzile mele au ajuns la timp si impecabil. In general dureaza cam 10 zile pana primiti o comanda.

Stiu ca multa lume este destul de reticenta la plata cu cardul, dar este o procedura foarte simpla pe acest site. Atunci cand va faceti cont, inregistrati numarul cardului, care ramane in baza lor de date si in momentul comenzii nu trebuie sa faceti nimic altceva. Exista si optiunea de a plati prin paypal, pentru cine nu doreste sa-si inregistreze cardul la ei. Oricum ar fi, site-ul este sigur, nu am avut nici un fel de probleme cu ei.

Am ales cateva tiluri interesante din oferta lor de Black Friday pe care mi le-as fi dorit si eu, daca bugetul meu nu era indreptat in alte directii acum:

Pe site se poate face si o lista de dorinte. Iata cateva titluri din wishlist-ul meu (care contine numarul ridicol de 200 de carti), acestea sunt cele pe care mi le doresc cel mai mult acum:

Multe dintre comenzile lor au ajuns la mine cu semne de carte, ceea ce ma incanta mereu pentru ca modelele sunt mereu altele si foarte deosebite. E un detaliu care imi face bucuria si mai mare. 🙂

semne-de-carte

Fiind deja foarte aproape de sarbatori, Bookdepository a pus la dispozitie o lista de recomandari pentru comenzile pe care vreti sa le primiti inainte de Craciun. Pentru Europa, comenzile ar trebui facute inainte de 10 decembrie pentru produse la care se specifica disponibilitatea de livrare in maxim 3 zile.

 Va incurajez sa va inscrieti la newsletter-ul lor. Eu primesc frecvent pe mail cupoane de reducere de 10, 15, 20%.

Asadar, spor la cumparaturi! 🙂

Jazz – Toni Morrison

Iata ca am reusit sa-mi duc la indeplinire ambitia si am citit si aceasta a treia carte de Toni Morrison inainte de sfarsitul anului. Va spuneam intr-un articol mai de demult ca am strania impresie ca traducerea in romana nu ii face nici un serviciu acestei autoare. Fara sa spun despre ea ca este slaba (pentru ca nu este), am simtit in permanenta ca ceva nu e in regula, nu am putut sa ma “conectez” la poveste, avand mereu in minte posibilele feluri in care o fraza sau o sintagma ar suna in engleza, o activitate involuntara dar care mi-a atras atentia in mod repetat de la povestea in sine. Stilul vizual si extrem de sonor al lui Toni Morrison este cu siguranta complex, plin de imagini si sunete care razbat printre randuri dar sunt greu de reprodus intr-o alta limba decat cea originala.jazz

Desi mai coerenta decat Iubire, Jazz mi-a lasat acelasi sentiment de haos, vocile naratoare schimbandu-se des dar fiind foarte asemanatoare si relativ greu de deosebit. Inca de la inceput este evident ca “jazz-ul” din titlu nu este subiectul romanului dar, in acelasi timp, este o prezenta subtila in tonul naratiunii. Este un titlu simbolic, inteles poate mai bine de catre cei care asculta sau sunt pasionati de acest gen muzical, care impune un ritm anume si parca si imprumuta personajelor o anume stare de spirit greu pentru mine de exprimat in cuvinte. Poate ca si faptul ca naratiunea este profund metaforica a contribuit la perceptia mea asupra acestei traduceri. Desigur, metaforele se traduc dar parca isi pierd din farmec si suna putin fortat.

Folosind o diversitate de tehnici, Toni Morrison imprima volumului o  atomsfera unica. Schimbarea permanenta a punctului de vedere, repovestirea aceleiasi scene din prisma mai multor personaje, toate firele de poveste lasate dezlegate, trecerea frecventa de la naratiunea la persoana intai la cea la persoana a treia si multe alte subtilitati care probabil mie mi-au scapat, fac din Jazz un volum mult mai valoros decat pare la prima citire. Povestea in sine nu este complexa – vorbim de un trio amoros, foarte pasional – dar felul in care este scrisa o face mult mai interesanta. De altfel, toate detaliile naratiuni sunt disponibile in primele pagini. Nimic din ceea ce urmeaza nu este nou, cartea devenind astfel experimentul literar in care Toni Morrison transforma un gen muzical intr-o carte. Si, desi e greu de crezut, romanul nu plictiseste deloc, fiecare “capitol” este o noua descoperire in ceea ce priveste structura si stilul in ciuda faptului ca uneori, “experimentul” stilistic al autoarei pare sa mearga un pic prea departe, caz in care cititorul isi cam pierde concentrarea.  Sau, pentru ca nu-mi place sa generalizez, eu mi-am cam pierdut concentrarea si din cand in cand rabdarea cu repetarea si reinterpretarea scenelor.

Asadar, ideile si sentimentele mele au fost destul de contradictorii in ceea ce priveste acest volum. E interesant insa de citit, ca experiment si desi cred ca am incheiat, pentru o perioada, lectura cartilor lui Toni Morrison, ma bucur de cele citite pana acum.

Cartea este publicata la editura Grupul Editorial Art in traducerea Oanei Zamfirache.

O gasiti de cumparat la libraria online Libris, costa in jur de 23 lei in functie de reducerea aplicata.

Karl Ove Knausgard – Lupta mea. Cartea intai: Moartea unui tata

lupta_mea_1_poza_1_1M-am hotarat greu sa ma apuc de cartea aceasta, nu m-a atras deloc. Si totusi, tot citind despre ea pe la unii si altii am zis sa-i dau o sansa. Si, in mod surprinzator, am citit-o mult mai repede decat ma asteptam. Nu sunt deloc intr-o dispozitie potrivita pentru a citi carti atat de lungi (440 de pagini) si recunosc ca ma asteptam la un stil mai greoi, dar lectura a mers struna. Mai greu a fost insa la final cand m-am straduit (din nou) sa incadrez cartea in standardele Goodreads. Ma supara din ce in ce mai tare sistemul lor, v-am mai spus despre asta, mi se pare prea simplist. Cartea nu mi-a displacut si nu o consider banala dar nici stralucitoare nu a fost asa ca e greu sa o evaluez in “stelute”.

Cu ceva timp in urma ma declaram pasionata de orice inseamna jurnal sau autobiografie. In ultima vreme insa, imi vine din ce in ce mai greu sa apreciez astfel de scrieri. Posibil sa fie vorba de o schimbare la mine, in felul meu de a citi si interpreta dar nu pot sa nu observ si ca foarte putine carti din acest gen sunt cu adevarat stralucitoare sau relevante, daca vreti un termen mai putin bombastic. Din ultimii ani, singurele care mi-au ramas in minte au fost Amintirile lui Zoe Camarasescu si 20 de ani in Siberia a Anitei Nandris Cudla. Astfel, in comparatie cu una dintre acestea, Lupta mea mi s-a parut destul de slaba in anumite sensuri. Desi am apreciat talentul scriitoricesc evident al lui Karl Ove Knausgard, nu am vazut relevanta povestii lui. Nu simt ca am invatat nimic de la el, nu cred ca voi retine mare lucru din povestea vietii lui. Desigur, e destul de aiurea sa spui despre viata cuiva ca nu prea te intereseaza dar…pana la urma, nu asta este adevarul? Cati dintre noi sunt cu adevarat dispusi sa-si dedice ore intregi din viata citind despre activitatile cotidiene, listele de cumparaturi sau beţiile unui scriitor norvegian necunoscut? Nu neg ca aceasta carte ar avea si partile ei bune, sunt fragmente care m-au impresionat mai ales in contextul in care sunt chiar interesanta de diferitele metode prin care oamenii isi traiesc durerea si inteleg sau nu moartea celor apropiati. Si desigur, moartea unui tata este un eveniment mai mult decat important in viata majoritatii oamenilor. Autorul introduce insa in text o multitudine de banalitati care atrag atentia de la ceea ce ar fi putut fi un volum de introspectii si filozofii pesonale despre durere si moarte. Poate ca daca s-ar fi limitat la acestea, lectura ar fi mers mult mai greu dar cred ca ar fi fost o achizitie mai valoaroasa pentru cititor. The New Yorker scrie despre volum ca tocmai aceasta combinatie intre elemente de cotidian si intamplari semnificative este ceea ce da valoare cartii formand astfel legatura aceea atat de necesara intre cititor si text. Mi se pare o observatie relevanta si poate ca, daca felul meu de a citi si interesele mele nu ar fi evoluat catre alte directii (ceva mai egoiste as zice), as fi putut spune si eu acelasi lucru.

In ceea ce priveste bucatile din carte care mi-au placut, partea a doua a fost cu siguranta mult mai interesanta. La aflarea vestii ca tatal lor a murit, Karl Ove si fratele acestuia se intorc in orasul in care acesta traise pentru a-l inmormanta. Aici se confrunta cu mizeria extrema in care a trait acesta, impreuna cu mama lui. Cei doi frati se straduiesc sa aduca un pic de normalitate in viata bunicii lor apucandu-se de curatenie dar aceasta nu pare sa constientizeze nimic din ceea ce i se intampla. Initial cei doi considera ca bunica este in stare de soc (ea fiind cea care descoperise cadavrul fiului ei) dar se dovedeste ca si aceasta, ca si tatal lor, sufera de alcoolism. Astfel, ea nu poate sa functioneze decat in conditiile in care consuma alcool. Descoperirea este tulburatoare pentru Karl Ove, fratele sau parand sa ia lucrurile mai putin dramatic. Totul este insa o drama pentru Karl Ove care, desi cunoaste circumstantele in care tatal sau a trait in ultimii ani (alcoolism grav dar si conditiile mizerabile din casa in care locuia cu mama sa), este foarte afectat de moartea acestuia. Fratele sau, care nu reuseste sa-si ierte tatal, este rece si oarecum neutru la toate evenimentele pe cand Karl Ove face eforturi imense sa nu planga si traieste cu greu cele cateva zile in casa in care murise tatal sau. Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost acuratetea cu care scriitorul descrie aceasta situatie. Viata unui alcoolic este greu de inteles, mai ales atunci cand nu ai avut tangente cu aceasta boala. Este evident insa ca partea aceasta a cartii este, daca nu reala, macar inspirata din realitate.  Descoperirea lor cum ca si bunica, mama tatalui lor, este alcoolica mi s-a parut foarte tulburatoare: felul in care aceasta traieste ca o stafie, ignorand totul in jurul ei, inclusiv propria igiena si chiar nevoile fiziologice, pana in momentul in care primeste de baut. Atunci abia, cei doi frati regasesc in ea omul de alta data, amintirile pe care le au impreuna si reusesc sa schimbe cateva cuvinte coerente cu ea.  Probabil ca cine nu crede ca alcoolismul este o boala reala care schimba compozitia chimica a creierului, modificand comportamentul si personalitatea celui afectat, s-ar razgandi dupa ce citeste aceste pagini. Scenele acestea precum si cea in care Karl Ove ramane singur in casa cu bunica sa dupa ce mai devreme vizionase trupul tatalui sau mort, mi-au parut foarte vii si m-au rascolit. Am inteles perfect durerea dar si repulsia lui Karl Ove de a se afla in acea casa, precum si nevoia lui obsesiva de a readuce lucrurile pe fagasul normal facand curatenie. E greu sa ierti un om care ti-a facut rau, chiar si involuntar (autorul povesteste pe parcursul cartii felul in care tatal sau se comporta cu el iar mai apoi isi aminteste si de raceala bunicilor fata de el) dar si mai greu este sa constientizezi si sa accepti ca moartea lui te doare, sa simti nevoia sa pui lucrurile la locul lor, chiar daca este prea tarziu. Aceste scene finale sunt cele care m-au convins ca nu am pierdut timpul citind aceasta carte, chiar daca as fi preferat sa nu o fac.

Pe final as vrea sa va spun sa nu va fie frica de aceasta carte (recunosc ca mie mi-a fost). In ciuda elementelor negative despre care v-am vorbit, este un volum care merita citit. Pe mine insa nu prea ma indeamna la a citi si restul volumelor acestei autobiografii, fie si numai din cauza trairilor pe care mi le-a starnit. Va incurajez sa treceti si pe la Ema care a scris un articol extrem de complex despre carte in care vorbeste si despre unele inconsecvente in relatarile autorului pe care le-am observat si eu si care mi-au influentat negativ parerea despre intregul volum.

Cartea a fost publicata de curand de editura Litera. Este in prezent la reducere pe site-ul lor – 30 lei.

Traducere din limba norvegiana: Ioana- Andreea Muresan

Titlu original: Min Kamp (2009)

Wishlist la sfarsit de toamna

Anul trecut am scris cu entuziasm despre Targul de Carte Gaudeamus si despre lista de carti pe care mi le doream. Mi-amintesc si de o oarecare dezamagire la sfarsitul zilei mele de plimbat printre carti. Targul nu a venit cu cine stie ce oferte, poate pentru ca mare parte din cartile dupa care tanjeam erau lansari noi. Mi-a facut placere insa sa ma plimb printre carti, sa le vad asa frumos asezate la un loc. Anul acesta sar peste excursia la Bucuresti dar poate voi face o ultima tura de cumparaturi vineri, cand se anunta reduceri pe Libris. Planul este sa nu cheltuiesc mai mult de 100 de lei dar lista de dorinte e mai lunga de atat. Iata asadar ce-mi face cu ochiul din noutatile (multe) de anul acesta.

Du-te si pune un strajer – Harper Lee (editura Polirom)

Salman Rushdie – Doi ani, opt luni si douazeci si opt de nopti (editura Polirom)

Sei Shonagon – Cartea pernei (editura Polirom)

Yeonmi Park – Drumul catre libertate (editura Polirom)

Philippa Gregory – Blestemul regelui (editura Polirom)

Jim Crace – Recolta (editura All)

Jeanette Winterson – De ce sa fii fericita cand poti fi normala? (editura Hecate)

S.J. Watson – Second life (editura Trei)

Elena Ferrante – Prietena mea geniala (editura Trei)

Milorad Pavic – Unicat (editura Trei)

Voua va mai recomand si:

K.J. Mecklenfeld, Hendrik de Mol şi Planeta de Aur (editura Univers)

Margaret Atwood- Povestea slujitoarei (editura Art)

Gradina secreta si Padurea fermecata – Carti de colorat pentru adulti de la editura Litera

Yoko Ogawa – Profesorul si menajera

Ar mai fi desigur si alte carti, care stau la mine pe lista de mult timp dar am zis sa ma limitez doar la ce am vazut ca se lanseaza acum. Voi cum stati cu bugetul si listele? Aveti ceva planuri pentru acest sfarsit de saptamana? 😀

Tristetile unui american – Siri Hustvedt

Iata-ma la al treilea volum al lui Siri Hustvedt in ultimii doi ani, o scriitoare care imi place din ce in ce mai mult chiar daca romanele ei ma solicita si in acelasi timp ma obliga sa intru intr-o anume stare de concentrare si atentie. Siri Hustvedt nu scrie pentru relaxarea cititorului si cu siguranta cartile ei nu sunt usor de digerat dar odata intrat in atmosfera romanului, cu greu iti vine sa te mai dezlipesti. Personajele ei au intotdeauna complexitatea si veridicitatea pe care eu le caut in personajele fictive, acea balanta perfect reala intre trasaturile negative si cele pozitive. In cazul romanului de fata in care psihiatrul newyorkez Erik Davidsen este actorul principal, putem observa totusi pe langa el cat de multa atentie este acordata si personajelor secundare, cat de bine conturate sunt, in acelasi echilibru perfect intre misterul natural al mintii umane si exprimarile emotiilor de tot felul. In ciuda faptului ca Erik este naratorul principal al vietii sale, nu este greu nici sa intram in pielea celorlalte personaje, fiecare cu propriile trairi si opinii.

Fata de celelalte doua carti ale scriitoarei pe care le-am citit eu, parca in Tristetile unui american iese la iveala talentul ei deosebit de a dezvalui complexitatea mintii umane. Mai mult decat atat, personajele lui Hustvedt par sa fie scrise fara nici un efort, personalitatile lor se contureaza in mod natural, e ca si cum am face cunostinta cu un om adevarat care ni se dezvaluie tristetiletreptat. Spun asta destul de rar dar aceasta chiar este una dintre cartile care merita recitite. Asadar, in ciuda faptului ca v-am scris pe scurt despre ea, va recomand cu incredere cartea aceasta cu personajele ei provocatoare si discutiile si introspectiile lor extrem de interesante.

Am mai citit de Siri Hustvedt: What I loved (care nu s-a tradus inca la noi) si O vara fara barbati ( tot la Polirom).

Titul original: The Sorrows of an American (2008)

Traducere: Veronica D. Niculescu

De cumparat: Libris – 26 lei.

Gradina secreta sau despre liniste intr-o lume galagioasa

Am urmarit mult timp aceasta carte pe site-uri si bloguri straine si m-am tot invartit in jurul ei pe Bookdepository dar pentru ca acolo costa vreo 13 euro am tot amanat-o. Imi ziceam mereu ca mai bine-mi iau o carte de acei bani mai ales pentru ca aveam deja o carte de colorat cumparata cu mult timp in urma si neterminata. Dar atunci cand a aparut si la o editura din Romania si am putut sa o si rasfoiesc, mi-am dat seama ca nu-i voi mai rezista prea mult.

Desi cartile de colorat pentru adulti exista de ceva timp, de-abia anul acesta au inceput sa atraga atentia publicului datorita catorva articole in presa care le-au promovat ca fiind excelente pentru detensionare si reducerea nivelului de stres. E drept ca nu sunt potrivite pentru oricine, ele necesitand totusi un grad destul de ridicat de rabdare si atentie dar sunt foarte eficiente in ceea ce priveste relaxarea mintii si eliberarea de ganduri si ingrijorari, cel putin temporar. Johanna Basford este cea care a scos pe piata aceasta carte de colorat – Gradina secreta – care a facut furori printre pasionati dar si cei care nu fusesera interesati de colorat pana acum. O artista extrem de talentata, Johanna Basford deseneaza aceste planse minunate pe care le pune apoi la dispozitia celor care vor sa le coloreze.

Am avut apoi marele noroc sa o primesc in dar de la editura Litera, cea care a si publicat-o anul acesta. La aparitie cartea a avut o reducere substantiala, pretul intreg fiind acum de 50 lei. Ma gandesc ca in preajma sarbatorilor o sa mai apara reduceri asa ca o puteti urmari atunci. In librarii am vazut-o la 40 lei si uneori este redusa si prin librariile online.

Pe langa Gradina secreta, a fost publicata si Padurea fermecata, o carte de colorat creata tot de  Johanna Basford. Aceasta a scos de curand o noua carte din aceasta serie – Lost Ocean – care arata extraordinar. Cand am rasfoit prima oara una din cartile ei primul meu gand a fost ca sunt atat de frumoase incat parca mi-ar fi si mila sa le stric cu culoare. Totusi, m-am apucat de carte cu entuziasm si desi merge incet (e o activitate care consuma timp si pentru care trebuie sa-ti faci timp daca vrei sa si simti efectele benefice), coloratul imi aduce multe momente de bucurie simpla, copilareasca dar mai ales ma imi ofera acea linistire a mintii de care am nevoie din cand in cand. Atunci cand ma concentrez pe culori si linii, mi se pare ca toate gandurile mele sunt la un loc, stau cuminti si ordonate intr-un sertar al mintii si e liniste.

gradina-secreta

Am simtit de cand ma stiu aceasta nevoie acuta de liniste, atat din exterior cat si in interior si parca pe masura ce imbatranesc, lumea devine din ce in ce mai galagioasa si starea permanenta de forfota din mintea mea este din ce in ce mai greu de ignorat. Cartile de colorat au fost o solutie buna pentru mine, chiar daca initial am rupt cu regret din timpul (si-asa putin) alocat lecturii.

Asadar, nu stiu daca v-am starnit interesul cu aceasta carticica sau din contra, poate vi se pare ca am cam luat-o pe aratura 😛 dar sper ca, cel putin, v-am dat o idee buna de cadou de Craciun pentru cineva drag. Alaturi de niste creioane colorate si un ceai bun, sunt sigura ca va fi un cadou foarte apreciat si inedit.

 

 

Castelul de sticla – Jeannette Walls

Titlu original: The Glass Castle

Tradusa in limba romana: la editura Art, Lorena Lupu, Colectia Young Art

De cumparat: Libris – 31 lei si in limba engleza: Books Express – 50 lei

castelulNu m-as fi asteptat sa-mi placa atat de mult aceasta carte si totusi iata ca am citit-o pe nerasuflate intr-un weekend si am ramas cu ea in suflet. Am abordat-o ca pe un roman de fictiune dar se pare ca este mai mult de atat, povestea adevarata a copilariei scriitoarei, asa cum a vazut-o si interpretat-o ea. Si privita astfel, cartea devine cu adevarat tulburatoare pentru ca familia Walls este cu totul altfel, parintii sunt niste nonconformisti, iar copiii cresc ca buruienile, in orice directie isi doresc si indiferent de vreme. Pe parcursul intregii carti am incercat sa-mi dau seama daca acesta este un lucru pozitiv sau nu. De cele mai multe ori am fost tulburata si chiar scandalizata de metodele pe care cei doi soti Walls le folosesc pentru a-si creste copiii. De fapt, nu e vorba ca ar avea vreo metoda, ei pur si simplu ii fac si le dau drumul in lume de la varste foarte fragede. Una dintre imaginile de inceput ale cartii este Jeannette cea de trei ani care-si pregateste niste hotdog dar are un accident si ajunge la spital unde va sta internata sase saptamani pentru arsuri destul de grave. Mai tarziu, la nasterea mezinei, aceasta este inmanata surorii mai mari (tot Jeannette de sapte ani acum) si vor calatori impreuna cu ceilalti doi frati inchisi in intuneric, pentru 14 ore, in spatele unei dubite (nu fara peripetii si pericole). Mi-a fost foarte, foarte greu sa nu-i judec pe cei doi parinti. De fapt, am renuntat sa mai incerc si pana spre sfarsitul cartii am ajuns aproape sa-i urasc. Atitudinea lor nu a fost doar una de nonconformism si revolta fata de societate ci de-a dreptul iresponsabila si periculoasa, atat pentru ei insisi cat si pentru cei patru copii. Cu un tata alcoolic si o mama narcisista, ma mir sincer ca cei patru au reusit sa supravietuiasca. Sunt scene precum cea in care Jeannette cade din masina si parintii nu observa, sau cand doi dintre copii sunt victimele unor tentative de abuz sexual pe care parintii il ignora sau minimalizeaza, luni si ani de foame si mizerie in timp ce mama are totusi niste surse de venit pe care ar putea sa le foloseasca pentru aceste nevoi imediate si fundamentale ale copiilor. Si multe altele care m-au revoltat si m-au facut sa-mi pierd orice simpatie as putea avea pentru parinti (nu ca ar fi fost prea multa oricum). Spre sfarsit am inceput sa cred ca mama copiilor are probleme psihice avand in vedere ca, dupa cei patru copii pleaca de acasa si-si gasesc un rost in New York, parintii locuiesc pe strazi, ca vagabonzi in conditiile in care mama detine un teren foarte valoros si o casa in alt oras dar si bijuterii pe care le pastreaza cu sfintenie. Se ajunge la un anumit punct in care copiii devin parinti si parintii devin copii, o situatie in care acestia din urma par sa se complaca. Cred ca exista totusi o oarecare dragoste fata de copii din partea parintilor chiar daca acestia sunt incapabili sa-i ingrijeasca dar cel mai mult m-a mirat atasamentul copiilor fata de parinti. Desi, la un moment dat, ruptura devine evidenta, exista revolte si ranchiuna bine justificate, cei patru renunta cu greu la parintii lor, vor in permanenta sa-i ajute, sa-i schimbe, sa-i aduca pe calea normalitatii. Fiecare are alta abordare si se intelege clar ca nu numai sentimentele de obligatie si/sau vinovatiei ii tin legati de parinti ci si o oarecare iubire si admiratie, uneori, pentru felul in care acestia si-au trait viata si i-au crescut pe ei.

Chiar tonul intregii relatari nu este unul depresiv sau negativ ci din contra, o oarecare veselie si usurinta razbat printre randuri. Jeannette priveste in urma cu drag si zambete la unele momente ale copilariei si cu indulgenta la altele care din afara par atat de ingrozitoare. Este o atitudine cu adevarat induiosatoare si una care face din aceasta rememorare a copilariei o carte excelenta, o fabuloasa poveste de viata din care oricine poate desprinde oarece invataminte. Toleranta fata de greselile parintilor (care atunci cand le constientizezi, dor atat de tare) si iertarea sunt teme pe care le gasesc intotdeauna relevante pentru mine si poate din acest motiv cartea aceasta m-a rascolit intr-atat. Imi doresc sa fiu capabila de o asemenea atitudine plina de veselie si lejeritate fata de trecut, oricum ar fi fost el, asa ca Jeannette mi-a devenit foarte usor un personaj favorit, pe care nu-l voi uita cu usurinta.

Update de lectura – octombrie 2015

Nici nu stiu cat timp a trecut de la ultimul update de lectura si cum computerul acesta se misca ingrozitor, mi-e foarte lene sa caut in urma si sa va spun exact. Cert este ca am citit multicel in ultimele luni, chiar daca nu la fel de mult ca in anii trecuti. Am avut multe saptamani de inactivitate pe acest plan, zile intregi in care pur si simplu nu ma deranjam nici sa rasfoiesc vreo carte, daramite sa mai si citesc. Dau vina pe Facebook pentru asta, pe crosetat, dar si pe faptul ca am avut de studiat online anumite subiecte care mi-au acaparat complet atentia si interesul.

Asadar, sa ne traiasca Goodreads, ca altfel nu puteam sa tin nicio evidenta! 🙂

Toni Morrison – Iubire (2 )  Dupa ce Preaiubita a primit patru stelute cu felicitari, o recenzie lunga cat o zi de post si mi-a lasat in minte imaginea vie a unei societati despre care nu stiam mare lucru, mi-am zis ca e musai sa mai citesc Toni Morrison si eram nerabdatoare sa ajung si la Iubire. Din pacate, m-am concentrat cu greu, romanul este scris in doua planuri si cateva voci diferite care se confunda. Este posbil sa fie vorba de o traducere grea, care nu a reusit sa redea toate fineturile limbajului pe care-l foloseste Toni Morrison (Am citit Preaiubita in engleza). M-am motivat greu sa o duc pana la capat, am sarit cateva pagini, nu am rezonat deloc cu povestea sau personajele. Imi pare rau si ma simt vinovata pentru cele doua stelute pe care i le-am dat cu plictiseala dar asta a fost. Nu ne-am potrivit. Mergem mai departe. Am si Jazz la rand tot pentru anul acesta.

Cazul Eduard Einstein – Laurent Seksik (3 ☆) a fost o poveste foarte interesanta, reala dar romantata, despre boala fiului lui Einstein. Talentul, inteligenta sau educatia lui Eduard nu l-au ajutat la nimic atunci cand i s-a declansat schizofrenia si cum nici tratamentele din vremea aceea nu erau prea eficiente, tanarul isi petrece mare parte din viata internat intr-un sanatoriu. Povestea oscileaza intre punctele de vedere ale protagonistilor – Eduard si parintii sai  ceea ce este destul de interesant, avand in vedere ca fiecare are o imagine complet diferita asupra situatiei. Nu de putine ori pe parcursul romanului am avut o senzatie destul de neplacuta referitor la marele om de stiinta Albert Einstein care nu a fost la fel de “mare” in ceea ce priveste relatiile cu familia sa. Autoarea lasa sa se inteleaga ca intentiile au fost bune dar comportamentul acestuia fata de prima sotie si cei doi fii ai sai nu este chiar de admirat. Per total, romanul mi-a placut destul de mult si l-am citit cu mare interes.

Oona & Salinger – Frédéric Beigbeder (3 ☆) face parte din aceeasi categorie cu romanul de mai sus, si anume carti pentru curiosi. Citesc mai mereu cu interes atfel de romane/ povesti romantate care se refera la vietile unor personalitati celebre asa ca orice titlu nou imi starneste curiozitatea. Oona & Salinger nu a fost atat de captivanta ca si cartea despre care va scriam mai sus dar mi-a placut la fel de mult. Salinger nu se numara printre scriitorii mei preferati si despre Oona nu stiam absolut nimic (este fiica lui Eugene O’Neill) si pana la urma povestea scrisa de Beigbeder este imaginara, dar cel mai mare atu al ei este ca include cateva portrete interesante ale unor figuri precum Hemingway sau Chaplin. Recunosc ca am citit cu plictiseala anumite fragmente si cu mare interes altele asa ca mediocritatea celor 3 stelute i se potriveste perfect.

Craiasa zapezii – Michael Cunningham (2 ☆) Nu mai tin minte cum am ajuns la concluzia ca o sa-mi placa enorm de mult acest roman si am fost extrem de dezamagita citindu-l. Ca sa va spun drept, nu mai tin minte mare lucru din el (l-am citit acum cateva luni). Mi s-a parut haotic, n-am inteles mesajul, nici personajele. Poate ca n-am fost eu intr-o stare prea filozofica atunci cand l-am citit sau poate ca pur si simplu nu am inteles care-a fost scopul acestui roman.

Alice Walker – Culoarea purpurie (5 ) Una dintre putinele carti din aceasta perioada care nu mi-a inselat asteptarile. O poveste superba, tulburatoare, demna de toate laudele care i se aduc. Mi se pare ca am vazut si filmul la un moment dat dar asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de roman ci parca a completat cumva imaginea personajelor. Este o poveste despre feminitate, despre dragoste si dureri, despre viata grea pana la absurd a unor oameni care se nasc si traiesc in discriminare. Din aceeasi categorie cu Preaiubita, mai buna decat Culoarea sentimentelor sau Viata secreta a albinelor si la fel de memorabila.

Onoare – Elif Shafak (4 ) Desi am mai citit Elif Shafak, cred ca nici una dintre cartile ei nu mi-a placut chiar asa de mult ca aceasta. Mi se pare desavarsita in ceea ce priveste portretul unei civilizatii islamice care se lupta intre pastrarea traditiilor si integrarea lor intr-o lume diferita. Personajele sunt aproape prizoniere ale acestor cutume sociale cu care au crescut si de multe ori par a se stradui din greu pentru a renunta la ele sau a le transforma in obiceiuri acceptate de societatea actuala. Amintirile unui trecut traditionalist si actiunile necesare pentru a trai in modernitatea prezentului se intrepatrund, oferind o imagine tulburatoare dar clara aspura greutatilor unei familii de emigranti musulmani in Londra. Elif Shafak mi se dezvaluie in sfarsit ca o scriitoare deosebit de iscusita dar si foarte versatila. Diferentele majore intre cele patru carti scrise de ea pe care le-am citit m-au dus la concluzia ca este o autoare imposibil de judecat dupa doar o carte. De fapt, ma intereseaza mai putin acum sa o pun intr-o anume categorie cat, mai degraba, sunt curioasa cum sunt restul volumelor ei.

Aici despre: Bastarda Istanbulului, Lapte negru, Cele patruzeci de legi ale iubirii

Alte lecturi din timpul verii despre care nu am apucat sa va scriu:

Generalul armatei moarte – Ismail Kadare (3 )

Melancolica moarte a Baiatului-stridie – Tim Burton (4 )

Laur – Evgheni Vodolazkin (4 ) – desi cu indulgenta pentru ca nu mi-a placut nici pe departe atat de mult pe cat a fost laudata.

Calatoria unei femei care nu se mai temea de imbatranire – Gabriel Osmonde (4 )

Simon Sebag Montefiore – Intr-o noapte de iarna (3 )  – Noroc ca am citit de curand Stalin. La curtea tarului rosu ca altfel nu stiu in ce context as fi plasat romanul asta. Nu m-a impresionat cine stie ce, nu a fost atat de captivanta pe cat ma asteptam dar a fost o lectura usoara, simpatica.

Robert Galbraith – Viermele de matase (3 ) – Citita doar de dragul autoarei (Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling), mi s-a parut destul de slaba.

Sotia Tacuta – A.S.A Harrison (4 ) – Un thriller atat de captivant incat l-am citit in mai putin de 12 ore, cu tot cu cateva ore de somn in noaptea respectiva. Mi-a placut abordarea mai mult decat subiectul destul de banal dar si ritmul alert si fara lălăieli inutile.

Gradina ceturilor din amurg – Tan Twan Eng (3 )

Se zice ca “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul” si cam aceasta ar fi concluzia mea dupa ultimele luni de lectura. Pe viitor as vrea sa-mi bazez mai mult alegerile de lectura pe propria inspiratie sau recomandarile catorva persoane de incredere si mai putin pe online si “moda” zilei.

P.s. Tineti cont de faptul ca notarea cu stelute este preluata de pe Goodreads. E greu sa apreciezi in acelasi sistem atat fictiunea cat si nonfictiunea sau carti din genuri diferite. Notez intotdeauna cartile in functie de experienta mea trecuta cu respectiva categorie fara sa compar intre ele genuri diferite.

Femeia de pe scari – Bernhard Schlink

Au trecut multi ani de cand am citit Cititorul (articolul meu despre carte este din 2009!) dar imi amintesc ca mi-a placut foarte mult asa ca nu am avut ezitari in a alege acest nou roman de Bernhard Schlink, proaspat publicat la editura Polirom. Mi-as fi dorit tare mult ca si impresiile sa fie pe masura asteptarilor dar, asa cum se intampla des cand avem asteptari mari, nu a fost cazul. Si totusi, s-ar gasi multe de spus despre acest roman mititel care se citeste foarte repede si lasa impresia ca a fost chiar mai scurt decat cele 230 de pagini ale sale. Schlink scrie din nou despre relatii neobisnuite desi nu neaparat despre dragoste. Avem un grup de personaje, trei barbati si femeia in jurul careia graviteaza acestia, care desi sunt foarte implicati in relatiile lor stranii, nu par totusi sa iubeasca prea mult.

Irene este o tipa care nu stie prea bine ce vrea, dar stie ca vrea, drept pentru care nu are nici o problema sa insele si sa paraseasca barbatii cu care traieste. Desi pe la mijlocul romanului ni se dezvaluie ca ea se priveste pe sine ca victima – pe rand nevasta trofeu, muza si printesa pentru barbatii din viata ei – pe mine nu prea m-a convins. E drept ca nici barbatii pe care-i alege sau care-i ies in cale nu-s prea rasariti dar chiar si asa, rolul de victima este in mare masura in mintea ei si troneaza acolo ca scuza perfecta pentru lipsa ei de consideratie fata de ceilalti. Astfel ajunge sa-i fraiereasca pe cei trei si sa traiasca in singuratate cu amintirile sale. Si nici macar atunci cand, dupa zeci de ani in care fiecare merge pe drumul lui, ii este evident ca a ajuns la sfarsitul vietii, nu se poate multumii sa moara fara un ultim spectacol asa ca arufemeia-de-pe-scarinca momeala pentru ca cei trei sa se intoarca la ea. Acestia o inghit fara ezitari si se regasesc cu totii in fata ei unde par ca repun in scena o veche piesa cu Irene in centru. Nu mi-a placut deloc Irene, cum de altfel nu mi-a placut nici unul dintre personaje si asta, recunosc, imi influenteaza foarte mult parerea despre roman. Poate totusi ca nu sunt chiar atat de subiectiva atunci cand cam banal, cu idei incomplet dezvoltate si dramatisme inutile. Cel putin prima parte a cartii mi s-a parut chiar insuportabila nereusind sa gasesc macar un punct fix de care sa ma prind si in jurul caruia sa-mi construiesc o impresie mai obiectiva. Iar apoi, dupa ce am reusit sa intrevad ca nimic interesant nu se va intampla in povestea asta lacrimogena, cu atat mai mare mi-a fost dezamagirea.

O ultima incercare de a ridica intr-un fel Femeia de pe scari la nivelul unui roman bun este prezenta unui tablou care o infatiseaza pe Irene, obiect in jurul caruia se construieste intriga acestei povesti. Tabloul este reprezentarea clara a eroinei in tinerete si nici unul dintre cei patru protagonisti ai povestii nu se poate detasa sau lipsi de acesta. Daca Irene reuseste sa fuga cu el departe de ochii celorlati si sa-l pastreze ca pe o amintire pretioasa si de neinlocuit, cei trei barbati pastreaza la randul lor obsesia acestui tablou cautandu-l in permanenta de-a lungul anilor. Pe mine nu m-a impresionat insa nici acest efort al autorului. Nu stiu daca a fost plictiseala (pentru ca este totusi o carte care se citeste usor) sau revolta fata de timpul pierdut dar fac ce fac si nu-mi ies vorbele bune despre ea. I-am dat totusi trei stelute pe Goodreads chiar daca in ultima vreme, pentru mine, tot ce are sub patru stelute ar face mai bine sa ramana necitit.

Daca vreti sa o incercati totusi, poate doar de dragul romanului Cititorul pe care-l mentionam la inceput, Femeia de pe scari este disponibila in libraria online Libris la vreo 26 de lei. Poate ar fi o idee mai buna sa incercat cealalta carte a lui Schlink care a aparut si in colectia Top 10 si este doar 13 lei.

Zeruya Shalev – Thera

Prima oara cand am citit Zeruya Shalev, la inceputul anului, am stiut ca ma voi arunca pofticioasa si pe alte romane de-ale ei. Desi Sot si sotie mi-a starnit o multime de emotii si trairi intense, am ramas si cu niste ezitari in ceea ce o priveste pe autoare, in special din cauza stilului foarte “plin”. Romanele ei sunt siruri neintrerupte de ganduri exprimate abundent in cuvinte, pagini dupa pagini (romanul acesta are peste 550) de monolog interior viu si atat de real. Am ezitat in permanenta intre fascinatia pentru talentul incredibil de a pune gandurile in cuvinte si oboseala psihica care mi-o provoaca acest stil. Paginile sunt pline pana la refuz de scris marunt si dens, e genul de carte de care, daca o rasfoiesti din intamplare, ai tentatia sa te tii departe pe viitor. Si totusi, odata inceputa lectura, nu o mai poti lasa din mana pana la sfarsit.

Si de aceasta data, subiectul este o relatie deficitara, o dragoste sfarsita, povestea unei familii care se destrama, vartejul emotional al unui divort. Scriitoarea plaseaza pe fundalul acestei povesti dureroase, o catastrofa naturala intamplata acum mii de ani. Eruptia unui vulcan pe insula greceasca Santorini (denumita atunci Thera) distruge o civilizatie (minoica) iar despre efectele secundare ale acestei calamitati se spune ca ar fi influentat negativ o multime de culturi. Paralela intre aceasta tragedie la nivel mondial si cea din familia personajului principal este evidenta. Moartea unei iubiri este asemanata cu moartea unei civilizatii.

Ella Miller decide ca este momentul sa se rupa de o relatie care nu o mai face fericita  in ciuda dificultatilor pe care le intalneste pe parcurs (in principal durerea copilului de sase ani, nevoit sa se rupa intre tata si mama). De-a lungul romanului insa, Ella a inceput sa ma enerveze din ce in ce mai tare, intrucat se dovedeste ca nimic nu o face fericita, ea fiind vesnic nemultumita si plangandu-se in permanenta de cei din jur. De fapt, la sfarsitul romanului nu am fost in stare sa simt pentru ea nici un fel de empatie, mi s-a parut ca firea ei, nemultumirile ei constante au fost singurele vinovate de distrugerea relatiilor despre care ne povesteste (cu sotul, fiul si ulterior noul barbat din viata ei si copiii acestuia). De unde la inceput am privit-o cu mila, am descoperit apoi o femeie incapabila sa ii inteleaga pe ceilalti, concetherantrata atat de mult pe sine incat nici macar atunci cand cel de langa ea trece printr-o situatie similara cu a ei (la numai cateva luni diferenta), situatie care pe ea o aruncase intr-o depresie serioasa, ea nu reuseste sa-l ajute sau macar sa-l inteleaga si sa accepte. Egoismul si interesul ei exclusiv pentru ea insasi o dezvaluie ca fiind nu numai o sotie si o iubita pretentioasa si egocentrica dar si o mama insensibila si neatenta.

“S-au dus zilele cand fiecare cearta sapa in mine un abis, cand nu-mi puteam linisti sufletul de atata tristete, cand nu puteam suporta resentimentele si dusmania ta, cand ma simteam obligata sa te impac, chiar daca supararea mea era inca departe de-a fi disparut, n-am sa duc niciodata dorul acelor zile, prefer sa traiesc singura decat asa, atat de vulnerabila in fata ta, mereu in fata ta, niciodata alaturi de tine.”

”Esti poate capabila sa te indragostesti, dar nu sa iubesti, in clipa in care te simti dezamagita dragostea ta se raceste, dezaprobarea ta permanenta emana o raceala inghetata.”

Cu finetea unui psiholog, autoarea construieste si explica relatii si sentimente intre personajele complexe si atat de fidele realitatii. Mi-e greu sa exprim cat de uimita m-a lasat si acest nou roman al ei in care am regasit talentul pentru exprimarea detaliata a fiecarui gand in asa fel incat sa simti ca faci parte din poveste si precizia incredibila cu care este descrisa aceasta femeie dificila. E imposibil sa nu o intelegi pentru ca totul este atat de clar si evident. Va spun sincer ca nu stiu daca as vrea ca propriile mele ganduri sa fie atat de bine asternute in cuvinte si cu siguranta nu mi-ar place ca cineva sa auda tot ce gandesc si simt, sa fiu expusa, asa cum este Ella, oricui citeste romanul. E chiar fascinanta Zeruya Shalev, nu am mai intalnit scriitura ca a ei.

Thera este disponibila pe Libris la pret de anticariat (10 lei) cum am luat-o si eu de pe plaja din Vama Veche. 🙂

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.