Author Archives: Diana Borca

Cu ultima suflare – Paul Kalanithi

Spre sfarsitul acestei carti m-am emotionat foarte tare si mi-am amintit de o sumedenie de lucruri pe care nu ar trebui sa la uit niciodata. Asa m-am hotarat sa scriu despre ea aici. Mi se pare ca timpul meu este atat de limitat dar, de fapt, am tot timpul din lume. Read More →

Vegetariana – Han Kang

Parca imi vine si mie greu sa cred ca am citit aceasta carte in doar doua zile. Se vede treaba ca trece timpul si mi se limpezeste mintea, reusesc sa mai citesc si eu cu verva dinainte.

Vegetariana este o carte tulburatoare, care m-a facut sa ma gandesc la ea iar si iar. A trecut foarte mult timp de cand n-am mai citit ceva atat de incitant, nou si interesant. Este exact genul de fictiune pe care il caut mereu si il gasesc atat de rar – putin sumbru si usor deprimant, care starneste ganduri si discutii interioare, care apeleaza la cunostinte mai noi sau mai vechi, care te face sa vrei sa rasucesti fiecare fraza pe toate fetele.

Romanul este scris din trei perspective, fiecare dramatica in felul ei. O tanara coreeana devine dintr-o data vegetariana, ceea ce starneste reactii diverse si destul de neplacute printre membrii familiei. Sotul, cumnatul si sora ei povestesc despre interactiunile cu ea, formand o imagine de ansamblu destul de sumbra. Simplul fapt ca aceasta femeie doreste ceva diferit de ceea ce se asteapta de la ea este complet inacceptabil – reactia sotului ei este revoltatoare, parintii sunt si ei socant de neintelegatori, cumnatul ei dezvolta o obsesie sexuala pentru ea. Singura, sora ei ii ramane alaturi intr-o trista solidaritate desi propria ei viata este destul de trista. Ambele fete sufera de pe urma felului in care au fost crescute, minimalizate (fiind fete intr-o societate patriarhala), abuzate (desi numai una dintre ele sufera abuzurile fizice ale tatalui si cealalta este afecatata), invatate sa-si indeplineasca rolul prestabilit in familie si atat.

In cazul acestei fete, decizia de a deveni vegetariana este rezultatul declansarii unei boli psihice care fusese latenta mult timp (schizofrenie cu manifestari de anorexie). Sau poate, este vorba de singurul mecanism de aparare pe care aceasta tanara il gaseste pentru a se detasa de traumele prin care a trecut, pentru a depasi depresia si a se uita pe ea insasi. In orice caz, in urma acestei decizii, familia o respinge total.

Han Kang reuseste un roman senzual si provocator, cu imagini puternice si personaje atragatoare care starnesc tot felul de intrebari si reactii. New York Times spune despre roman ca este de o serenitate teribila si inspaimantator de glacial (terrible serenity and glacial horror) si intradevar asta socheaza – naturaletea povestirii, fluxul perfect, redarea impecabila a fiecarui gand si a fiecarei emotii. Inca o data mi se dovedeste ca nu este nevoie de sute de pagini pentru a “aduce pe lume” o opera literara perfecta in every way. Romanul de numai 200 de pagini este atat de intens si tulburator incat cu greu resusesc acum sa ma indrept catre lecturile urmatoare.

Am vrut ca acest articol sa fie ultimul pe 2016 dar nu am reusit asa ca iata-l, prima recomandare din 2017, una facuta din tot sufletul si cu toata increderea ca aceasta carte nu va va dezamagi. La multi ani dragilor! Sa avem un an plin de lecturi ca aceasta, adica excelent!

Planuri de lectura pentru 2017

Buna ziua prieteni! 🙂

Iulia mi-a facut pofta sa-mi fac un plan de lectura pentru 2017 si, desi nu stiu daca voi fi in stare sa-l respect, nu strica sa-l am notat pentru inspiratie. Daca anul ce-a trecut a fost haotic in ceea ce priveste lecturile, a fost si oarecum revelator in sensul ca nu-mi mai permit sa pierd timpul cu carti care nu-mi plac. Astfel, privind in urma, observ ca, desi am citit putine carti, nu a fost niciuna proasta. Si asta e bine.

In ceea ce priveste saptamanile care au mai ramas din acest an, sunt optimista si sper ca voi termina de citit cele 3 carti incepute. Am tot inceput una-alta dar acestea trei imi plac si vreau sa le duc la bun sfarsit. Am luat la recitit Magicianul de Fowles si observ ca amintirile mele despre el sunt atat de vagi incat ma bucur pe deplin de lectura. Si am inceput Lydia Davis – ale carei povestiri sunt mult mai bune decat romanul si Donna Tartt – o deja veche favorita.

20161208_122528_hdr

Pe langa disciplina pe care sper sa o implementez in anul ce vine, planul meu este relativ simplu: sa citesc restantele de anul acesta. Aici includ mai ales cartile primite in dar si achizitionate de mine, plus cateva dorinte mai vechi (Empire Falls – un titlu vechi din colectia Cotidianul).

20161208_122403_hdr

De asemenea, vreau sa recitesc Virginia Woolf ale carei carti le-am primit cadou la inceputul anului dar nu am reusit sa intru in ele.

20161208_122503_hdr

Dintre cartile pe care nu le am in casa, poftesc la Elif Shafak (Palatul puricilor mi-a ramas necitita) si Zeruya Shalev (Farame de viata) si la o noutate de la Litera – O scurta istorie a sapte crime  20161208_122427_hdr . Pe aceasta o am in forma electronic si in limba engleza. Sa vedem daca reusesc, pare cam greoaie.

Si mai am doua carti de parenting care sunt prioritare anul acesta. Nu sunt insa prea convinsa…vom vedea daca am timp de ele si daca merita (Anii magici si Inteligenta emotionala a copiilor).

Ar mai fi cateva titluri care mi-au trecut razant prin feed-ul de Fb dar am hotarat sa nu ma uit dupa ele acum. Am sa vad ce reusesc sa termin pana la ziua mea (martie) si atunci o sa mai adaug la aceasta lista.

Asadar, e musai sa fiu mai atenta, mai disciplinata, mai putin lenesa anul viitor. Sa-mi tineti pumnii!

Va imbratisez cu drag!

Diana

Biblioteca de bebelus

La venerabila varsta de 9 luni, Vlad (cel mai simpatic bebelus de pe planeta) detine cateva carticele pe care m-am gandit sa vi le arat si voua. Desigur, el fiind si incredibil de inteligent si precoce, acest lucru nu are nici o treaba cu boala maica-sii de a cumpara carti. 😛 🙂

Asadar, behold mini colectia mamei lui Vlad:

Prima mea biblioteca ilustrata am inteles ca e de baza, toata lumea o molfaie citeste si o băleşte admira. Observati interesul major pentru aceasta colectie care este deja intr-o stare destul de precara.

In vara aceasta am putut sa ma bucur pe deplin de targul de carti pentru copii de pe faleza si am tot cumparat cate ceva de fiecare data cand treceam pe acolo. Din fericire, s-au bucurat de cartile respective si alti copii din anturajul nostru ca altfel nu stiu unde le mai depozitam. Noua ne-au ramas doar cateva – cele cu animalele in relief, foarte apreciate pentru ca pacane plasticul acela cand il apesi. :))

2

Si preferatele de pana acum – Crawl este luata de pe Bookdepository si e foarte faina pentru ca e politically correct adica printre personaje gasim si omuleti cu dizabilitati sau de alta rasa. De fapt cred ca e apreciata pentru ca sunt desene simple, colorate, pe pagina alba, usor de urmarit si de admirat.

Paianjenul jucaus este o carte cu care sa te joci “cucu-bau”. Copilului ii place foarte mult, sotul deja s-a cam saturat de poveste. 🙂 Acestea doua sunt primele carti pe care le-a si tratat ca pe carti de altfel. Le urmareste cu atentie si rade cand ii citesc.

1

3

Si sa nu le uitam pe cele dupa care a tanjit maicasa dar bebelusul le cam ignora. Sunt foarte frumoase, colorate, fosnaie dar bebe V le priveste condescendent si trece mai departe la alte ocupatii.

4

Mai sunt si unele de luat in baie pe care le-a molfait o vreme. Mereu uit sa le iau in baie asa ca stau prin casa si le citim cand imi amintesc de ele. Ii place verdele asa ca se uita la poze si da si el vesel cu mana.

5

Intre timp am mai luat cateva dar vi le arat cu alta ocazie. Cele in limba romana sunt toate de gasit la libraria online preferata de mine la categoria carti pentru copii. Ba chiar au reduceri la editura Girasol, preferata mea de pana acum.

 

 

 

 

 

 

Lecturi de vara

Desi nu ma mai simteam chiar atat de atrasa de memorii si jurnale ca in trecut, mi-am amintit ca am citit cu9789735050832-2991285 placere si mare interes, acum cativa ani, cartea lui Oliver Sacks, Barbatul care isi confunda sotia cu o palarie, asa ca am indraznit sa ma apuc si de acest volum pe care l-a publicat de curand, cu putin timp inainte de a muri. Desigur ca mi s-a parut foarte interesant felul in care Sacks si-a luat ramas bun de la lume atunci cand a aflat ca va muri. Scrisoarea sa catre NY Times a impresionat o lume intreaga.
In miscare este cartea pe care Oliver Sacks a vrut sa o lase lumii, cea in care scrie despre el si tot ce a facut, un volum plin de candoare si sinceritate dar si o doza sanatoasa de egocentrism. Mi-a placut mult de OS asa cum s-a infatisat pe el insusi la diferite varste. Cumva, a reusit sa isi “romanteze” viata asa cum a facut si cu povestile medicale pe care le-a strans in diverse alte carti. Cartea se citeste cu usurinta si placere, fara momente de plictiseala. E remarcabil felul in care Sacks a imbinat, de-a lungul vietii, cele doua pasiuni ale sale: neurologia si scrisul si a ajuns la o armonie atat de benefica cititorilor sai. Eram oricum curioasa sa ii citesc si celelalte carti, acum dupa In miscare, sunt convinsa ca o voi face. De fapt, am si profitat de ofertele de la Libris si am mai luat doua titluri pe care le-am gasit la reducere.

3

Sora lui Freud – Goce Smilevski a fost o poveste interesanta dar probabil doar o poveste. Nu am studiat in ce masura este fictiune si cat din acest roman este realitate. In perioada nazista, faimosul dr. Freud fuge din Germania cu intreaga sa familie, inclusiv catel si doctorul personal dar fara surorile sale. Acestea raman in urma, sunt trimise in lagare de concentrare si sufera de pe urma teribilului regim. Povestea este scrisa din perspectiva uneia dintre surori, Adolfine, care are o viata destul de trista si este profund afectata de raceala mamei ei si de relatia confuza cu fratele. Mi-a placut cartea, chiar daca mi-a lasat o impresie negativa despre personajul Freud si acum trebuie sa-mi fac timp sa scormonesc internetul si sa aflu daca intradevar a fost un tip atat de nesuferit.

Su Tong – Sotii si concubine a fost luata la intamplare pentru ca am vrut sa ma asigur ca am ceva de citit pe telefon in concediu. M-a atras fapul ca se refera la societatea chineza si am zis ca o sa fie o lectura placuta. Placuta a fost, dar nu stralucita. Este de fapt o carte compusa din cateva povestiri. Prima mi s-a parut cea mai buna, cea care da si titlul romanului – un colectionar de neveste, 4 sotii, rautati si intrigi intre ele, nebunie, obiceiuri si secrete. Celelalte, desi nu plictisitoare, parca nu au avut acel ceva care te tine lipit de pagini, nu le-am citit cu acelasi interes.

The Love Song of Miss Queenie Hennessy de Rachel Joyce, cea care a scris Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry. Cartile se completeaza, de fapt, ele fiind scrise in acelasi timp. Daca Pelerinajul m-a fascinat, cartea aceasta nu prea. M-am plictisit de cateva ori si am cam lalait-o, citind si alte chestii intre timp. Nu prea as putea sa spun de ce, sunt putin ofticata pe mine pe tema asta, cartea mi-a fost recomandata cu mare caldura,dar ce sa-i faci…nu m-a prins.

Cam atat am reusit vara aceasta. Urmeaza alte cateva titluri interesante: Lydia Davis, cele doua de Oliver Sacks, ceva cu povestile de dragoste ale scriitorilor si om vedea ce mai rasare intre timp.

Va imbratisez, o toamna plina de lecturi grozave va doresc!

Romanesti – pe scurt

Daca tot s-a declarat luna literaturii mioritice pe blogul Emei am vrut sa particip si eu cumva, cat de putin. Nu ma mai plang de ritmul meu de lectura din ultima vreme, numai zic ca atunci cand nu ai timp de citit, alegi cu mult mai mare grija titlurile. Astfel, m-am orientat catre un titlu mai vechi pe care am tot vrut sa-l recitesc si un volum nou care a venit cu recomandare gasita pe Goodreads la Lavinia. Postez cam tarziu acest articolas, august a cam trecut, iata ce au mai citit ceilalti pe pagina de Fb a proiectului.

Despre Patul lui Procust ce as putea sa va zic? Sunt sigura ca sunteti cam satui de comentarii pe acest subiect, este un roman care se studiaza si discuta in liceu (de fapt era, acum habar n-am ce mai e in manualul de literatura). Eu am tot vrut sa il recitesc deoarece prea multa lume mi-l ridica in slavi in ultimii ani iar eu nu prea mai tineam minte ce si cum. L-am citit destul de repede, nu e un roman pe care sa-l rumegi si mi-am amintit de el pe parcurs cu destul de putin interes. Nu mi-au placut personajele (nici atunci, nici acum) si nici nu m-a dat pe spate amestecatura de spatii temporale in care e scris. Citindu-l m-am simtit la fel de ametito-plictisita ca-n liceu cu mentiunea ca acum mi s-a parut si cam teatral. Asadar, nu a fost chiar un succes dar m-am bucurat totusi sa-l recitesc pentru ca mi-a amintit de perioada liceului.

Untitled-1

Mai departe, aproape fara sa vreau, am citit un volumas de povestiri pe care l-am gasit intr-o aplicatie de citit downloadata de curand. Povestiri de pe Calea Mosilor de Adina Popescu mi s-a parut o mica bijuterie, plina de candoare si veselie. Nu m-as fi asteptat sa imi placa si am inceput-o cu oarecare cinism dar iata ca m-a surprins. Volumul de proza scurta este aparut din 2014 si mi se pare ca e inca disponibil gratuit in format ebook pe Elefant. Mai degraba un roman facut din povestiri, cartea este frumoasa, inspirata, comica si aducatoare de nostalgii. Adina Popescu se citeste lin si fara hop-uri, povestirile ei sunt familiare si usor de apreciat.

Si cam asta au fost lecturile mele mioritice. Nu ocolesc in mod voit literatura romana dar cea internationala este mult mai tentanta asa ca trebuie sa fiu foarte motivata pentru a citi ceva romanesc. Cine stie, poate pe viitor, imi vor iesi in cale mai multe titluri bune romanesti.

Ucenicul arhitectului – Elif Shafak

Elif Shafak face parte dintre acei scriitori de la care nu poti sa ai asteptari pentru ca mereu vei fi uimit. Dupa Lapte negru, Cele patruzeci de legi ale iubirii si Onoare, chiar nu ma gandeam ca voi gasi la ea inca un alt fel de poveste. Dar iata ca si de data aceasta sunt surprinsa. Ucenicul arhitectului se indreapta intr-o cu totul alta directie fata de celelalte carti citite de mine, scriitoarea abordand acum fictiunea istorica si o face atat de bine incat cele 400 de pagini parca iti zboara printre degete. Inspirata de un tablou in care apar in plan secundar un baiat si un elefant, Elif Shafak construieste o poveste complexa in care insereaza cu indemanare metafore despre viata, detalii istorice, personaje si locuri reale. Paginile cu descrieri arhitecturale sunt cu adevarat pasionante, ceea ce e destul de greu de obtinut dar Shafak mestereste frazele cu mare abilitate, astfel incat si o persoana deloc interesata de arhitectura le citeste cu interes.

Norocosul personaj principal al povestii este un tanar indragostit de un elefant care trece printr-o multime de peripetii de-a lungul vietii, de la calatorii pe mare cu elefantul, razboaie, inchisoare si pana la iubiri neimplinite, giumbuslucuri la curtea sultanului si calatorii la Roma in calitate de arhitect invatacel. Ca personaj secundar il gasim pe Sinan, un arhitect stralucit care a construit enorm si extraordinar de frumos. Istanbulul secolului 16 este scena lui “de desfacere” si indiferent de cine ii este sultan, Sinan isi vede de talentul si menirea lui, transformand orasul intr-o bijuterie. Pe aceste doua fire se desfasoara naratiunea, intr-un ritm palpitant si pe alocuri derutant. Din cand in cand ai impresia ca ai omis ceva dar este de fapt, doar rezultatul ingramadirii atator evenimente (cat o viata de om si una de elefant) in aceeasi poveste.

Mi-a placut foarte mult romanul. Am mai zis si cu alte ocazii ca nimic nu ma satisface mai mult, ca cititor, decat o poveste bine scrisa si bine echilibrata in ceea ce priveste adevarul si fictiunea, romantismul, descrierile, actiunea.

Ca intotdeauna, o gasiti de cumparat pe Libris la categoria beletristica. O puteti urmari cand intra la reducere dar merita si pretul intreg de 46 de lei. 🙂

Ce-am mai citit (iulie 2016)

Desi ritmul meu de lectura este considerabil mai lent, am cate ceva de povestit despre lecturile din ultimele luni chiar daca, avand asa de putin timp, prefer sa citesc, nu sa scriu.

Am sa o iau in ordine inversa lecturii pentru ca vreau sa incep cu seria Elenei Ferrante. Tetralogia napolitana mi-a ocupat o mare parte din timp de prin aprilie incoace. Ultimele doua volume, insa, au mers foarte repede si mi-au placut foarte mult. De fapt, intreaga serie este foarte interesanta si scriitura nepretentioasa  te face sa vrei sa citesti pana la sfarsit. Misterioasa Elena Ferrante (pseudonim folosit de scriitoarea care nu este interesata sa-si dezvaluie identitatea) construieste un roman cat mai multe vieti, urmarind indeaproape prietenia dintre doua fete care se nasc intr-o suburbie saraca in anii ’50. S-a scris destul de mult despre prietenia celor doua, ea fiind “personajul” principal al acestei carti. S-ar putea spune ca o prietenie care dureaza atatea zeci de ani este remarcabila dar impresia mea este diferita. Relatia dintre Lenu si Lila este una ciudata. Cele doua fete, apoi tinere si apoi femei sunt, parca, intr-o competite permanenta. Lenu reuseste sa mearga la scoala unde invata cu sarg si isi implineste visul de a deveni scriitoare pe cand Lila, desi mai inzestrata decat ea, nu are acces la invataura si isi construieste un viitor pe baza ranchiunii acesteia, traind (probabil) toata viata cu acest regret. Lenu este sincer atasata de prietena ei, uneori mai mult decat aceasta din urma ar merita. Una dintre fiicele ei chiar ii spune la un moment dat ca cele mai importante lucruri din viata ei au fost cartile pe care le scrie si prietena ei Lila. Recunosc ca nu am agreat prietenia lor, nici inteles motivele pentru care cele doua se intorc mereu una la cealalta. Mai ales Lenu, pare sa fie sujugata acestei prietenii desi Lila se poarta foarte urat cu ea, de nenumarate ori si spune si face lucruri pe care eu, una, nu le-as ierta. Lenu, insa, continua sa o caute si chiar sa o ajute atunci cand poate dar si sa incerce, in permanenta, sa ii faca viata mai buna. Nu mi-a placut deloc felul in care Lenu se simte parca, vinovata pentru faptul ca ea a mers la scoala si Lila nu, se considera nemerituoasa si mai proasta decat prietena ei cand de fapt, in ciuda inteligentei Lilei, aceasta face numai alegeri proaste in viata. Asadar, as putea spune ca romanul este unul despre frustrari si regrete, despre dorinte neimplinite si despre neprevazutul vietii. Totusi, parca este si despre alegeri si influente, despre drumurile pe care o luam in viata, fara sa ne dam seama cat de importanta a fost o cotitura sau alta. Pana la sfarsit m-a enervat Lenu, ca se lasa jignita si influentata de prietena ei dar si Lila pentru ca profita de Lenu si nu o apreciaza sau nu stie sa se comporte astfel incat sa nu o mai raneasca.

Merita mentionate si descrierile excelente ale vietii in Napoli si ale orasului in sine. Demult n-am mai citit niste descrieri cu atata interes. Ar mai fi multe de scris dar nu pot sa ma intind. In orice caz, relatia celor doua si viata lor in jurul acestei relatii sunt fascinante si te tin lipit de cele patru volume ale seriei. In limba romana s-au tradus primele doua: Prietena mea geniala si Povestea noului nume dar vor urma cu siguranta si celelalte.

Second Life de S.J.Watson m-a plictist asa ca am abandonat-o. Foarte dezamagitor, mai ales avand in vedere ca mi-a placut foarte mult Inainte sa adorm.

Colm Toibin – Testamentul Mariei a fost un volum scurt si ciudatel, destul de mult in afara ariei mele de interes dar nu lipsit de partile sale bune, in special in ceea ce priveste scriitura. Toibin este un autor ale carui carti nu le voi ignora in viitor.

In ceea ce priveste Ripper de Isabel Allende, constat cu uimire ca habar n-am despre ce a fost vorba. :)) A fost pierdere de timp asadar.

Nu as fi citit niciodata Dulcele bar de Moehringer daca nu ar fi fost atat de faina Open, autobiografia lui Agassi, scrisa din umbra de Moehringer. Ce sa spun, lumea il lauda, Dulcele bar este si ea un soi de autobiografie. Tipul scrie bine, i-am dat patru stelute pe GR dar nu ma mai bag la alte lecturi din ce a scris.

Dezastrul de la Cernobil – Svetlana Alexievici Nu pot sa zic de rau despre castigatoarea premiului Nobel, dar poate nu a fost un moment tocmai bun pentru a citi cartea aceasta si, de fapt, genul acesta nu ma atrage in mod deosebit. Da, sunt lucruri si fapte care trebuie stiute si fiecare gen literar isi are meritul lui, asa ca o consemnam aici ca fiind citita. 🙂

In rest, am mai citit o droaie de carti despre bebelusi si/sau parenting. Unele mai interesante, altele nu. Nu stiu daca va intereseaza subiectul, asa ca nu le trec aici. Le gasiti pe GR daca vreti. Oricum, mai mult de numerotarea cu stelute, nu prea as sti ce sa va spun despre ele. La inceputul vietii cu bebelusul mi se parea ca nu stiu nimic si ca ar fi cazul sa citesc cam tot ce exista. Am fost naiva…cine mai are timp si chef si de citit despre parenting si pana la urma, ma descurc desul de bine si fara instructiunile altora si sfaturi care se bat cap in cap. Asadar, am cam renuntat la categoria asta de lecturi. Mi-a ramas interesul pentru psihologia copilului, asa ca, daca aveti recomandari, le primesc cu drag.

Durere – Zeruya Shalev

Poti sa contezi pe Zeruya Shalev sa redea perfect emotiile si trairile interioare ale unei persoane. Nu stiu cum face, de unde are asemenea resurse si ce spiridus ii sufla in ureche, dar se pricepe! Specialitatea ei par sa fie relatiile familiale care nu functioneaza perfect (exista insa aceasta perfectiune?): sot – sotie, parinti-copii. Durere este inca un roman care confirma si intareste aceasta parere a mea despre scrierile ei. Tipa e geniala! Pune in scena o familie nefericita care se dovedeste, pana la urma, a fi proiectia unei singure persoane – mama. Ea este cea a carei nemultumire si nefericire macina, pe parscursul mai multor ani, familia ca intreg. Incapabila sa se desparta de trecut, aceasta isi proiecteaza tristetea asupra celor doi copii dar si a sotului, invinuindu-i pentru toata viata ei de pana acum. Aparitia neasteptata a unui fost iubit este cutremurul de care are nevoie aceasta femeie pentru a realiza ce ii este cu adevarat necesar in viata. Ca personaj, Iris mi-a displacut destul de mult – o femeie slaba, cu multe caderi, care nu se poate bucura de nimic. Nu-i vorba, tumultul ei interior este adesea justificabil, dar prea des pare incapabila sa mearga mai departe, sa invete, sa accepte. Intreg procesul de gandire prin care trece Iris este redat cu mare acuratete, mie mi-ar fi imposibil sa descriu atat de bine ceea ce gandesc, cu atat mai putin sa pun toate gandurile in mintea unui personaj literar.

image

Zeruya Shalev este specialista insa. Nici un gand nu ramane ne-exprimat, nici o valenta, ne-pusa pe hartie. In ciuda firii sale care o indeamna catre victimizare, Iris reuseste totusi sa analizeze relatiile pe care le are cu membrii familiei si ceea ce gaseste este destul de corect. Astfel, este capabila in final sa faca alegeri corecte si sa accepte ca unele lucruri nu depind de ea, ca trecutul trebuie sa ramana in trecut. Recunosc ca m-a surprins finalul acestei povesti dar nu o sa va spun care este. Iris se gaseste din intamplare intr-un punct de cotitura al vietii ei: trebuie sa aleaga intre marea ei iubire si pasiunea de necontrolat pe care o simte pentru iubitul ei din tinerete si devotamentul pentru viata ei de familie: un sot dezinteresat care s-a refugiat un jocul de sah si doi copii deja mari care isi au propriile drumuri inainte. Si pe langa aceasta alegere care se impune a fi facuta cat mai repede, se confrunta si cu o situatie extrem de dificila cu fiica ei care, in naivitatea ei, cade in mainile unui (ceea ce cred eu a fi) proxenet mai inteligent decat media.

 Este fascinant de urmarit procesul de gandire al acestei femei, felul in care evolueaza, toate etapele prin care trece pana ia o hotarare dar si determinarea cu care incearca sa-si salveze fiica dintr-o situatie atat de complicata. Si, in acelasi timp, Durere este un roman in care sunt evidente urmarile pe care le au actiunile parintilor asupra profilului psihologic al copiilor.

Asadar, uraaa pentru acest roman grozav! Il puteti cumpara de pe Libris, sectiunea de beletristica. Este in jur de 32 de lei, merita fiecare banut!

Vanessa and Her Sister – Priya Parmar

vanessaAm de multicel aceasta carte in wishlist, cred ca dinainte de a fi aparut in librarii. Nu mai stiu cand am dat peste ea dar mi-a atras atentia faptul ca este despre Vanessa Bell, sora Virginiei Woolf. Si am tot plimbat-o in gand de colo-colo pana a aparut in sfarsit in varianta paperback pe Bookdepository (cumpar rar hardback la cartile de fictiune pentru ca sunt prea scumpe si incomode la citit). Am comandat-o in avans prin noiembrie si in ianuarie m-am trezit cu ea la posta. A fost ca un fel cadou intarziat si semi-surpriza asa ca m-am bucurat de ea tare mult.

Deoarece timpul meu de citit si mai ales cel pentru citit fictiune s-a redus drastic, mi-a luat destul de mult sa termin acest roman. E drept ca nici nu m-am chinuit prea tare, m-am bucurat de fiecare pagina ca de o pauza bine-meritata. Poate in alte conditii nu l-as fi considerat atat de placut dar pentru ca era o gura de aer intre zile tare obositoare, a primit de la mine si nota mare pe Goodreads. La fel ca celalalt roman al Priyei Parmar citit de mine, si acesta este intr-o forma destul de neconventionala pentru o fictiune istorica – este, adica, format din fragmente de jurnal. Desi Vanessa Bell este relativ cunoscuta acum pentru tablourile ei, un eventual jurnal al acesteia nu s-a pastrat, s-au pastrat insa scrisori catre diversi membrii ai familiei si prieteni. Autoarea cunoaste foarte bine atat perioada in care au trait cele doua – Vanessa si Virginia – cat si multe detalii despre grupul format in casa lor – Bloomsbury – un grup de intelectuali, artisti si scriitori care se intalneau cu regularitate la inceputul secolului 20.

Romanul reda atmosfera acelei vremi si a acelei case din perspectiva Vanessei – sora mai responsabila si elementul stabil in acest grup de artisti si filozofi. Pe parcursul cartii Vanessa este cea care tine in balanta pe toata lumea si, in general, se sacrifica pentru binele surorii ei, prezentata aici ca fiind mai mereu pe muchia nebuniei si intotdeauna egoista, posesiva si aproape rautacioasa. Personajul Virginiei, asa cum este ea in aceasta carte, este reprezentat de o “copila” enervanta si rasfatata care nu este cababila sa accepte ca nu este ea centrul universului. E o perspectiva care m-a uimit si intrigat pentru ca eu nu am perceput-o deloc asa pe Virginia acum niste ani cand i-am cititi un jurnal (editia publicata de Rao). L-am si scos din biblioteca sa-l mai rasfoiesc, curioasa fiind ce oi fi uitat din el.

vanessa si virginia

In ceea ce priveste scriitura, ea este mult mai buna decat in primul roman al autoarei. Povestea prezinta interes si iti capteaza atentia cu multe detalii fascinante dar si cu un talent pentru infatisarea personajelor – destul de greu de redat, avand in vedere ca nu sunt fictive. Parmar a facut o treaba foarte buna, punand la un loc file de jurnal si corespondenta, vederi si telegrame (fictive) ale Vanessei dar ale celorlalti membrii ai grupului. Se vede ca cercetarile ei au fost foarte meticuloase si rezultatul este o carte fascinanta care mie mi-a placut foarte mult.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.