Vegetariana – Han Kang

Parca imi vine si mie greu sa cred ca am citit aceasta carte in doar doua zile. Se vede treaba ca trece timpul si mi se limpezeste mintea, reusesc sa mai citesc si eu cu verva dinainte.

Vegetariana este o carte tulburatoare, care m-a facut sa ma gandesc la ea iar si iar. A trecut foarte mult timp de cand n-am mai citit ceva atat de incitant, nou si interesant. Este exact genul de fictiune pe care il caut mereu si il gasesc atat de rar – putin sumbru si usor deprimant, care starneste ganduri si discutii interioare, care apeleaza la cunostinte mai noi sau mai vechi, care te face sa vrei sa rasucesti fiecare fraza pe toate fetele.

Romanul este scris din trei perspective, fiecare dramatica in felul ei. O tanara coreeana devine dintr-o data vegetariana, ceea ce starneste reactii diverse si destul de neplacute printre membrii familiei. Sotul, cumnatul si sora ei povestesc despre interactiunile cu ea, formand o imagine de ansamblu destul de sumbra. Simplul fapt ca aceasta femeie doreste ceva diferit de ceea ce se asteapta de la ea este complet inacceptabil – reactia sotului ei este revoltatoare, parintii sunt si ei socant de neintelegatori, cumnatul ei dezvolta o obsesie sexuala pentru ea. Singura, sora ei ii ramane alaturi intr-o trista solidaritate desi propria ei viata este destul de trista. Ambele fete sufera de pe urma felului in care au fost crescute, minimalizate (fiind fete intr-o societate patriarhala), abuzate (desi numai una dintre ele sufera abuzurile fizice ale tatalui si cealalta este afecatata), invatate sa-si indeplineasca rolul prestabilit in familie si atat.

In cazul acestei fete, decizia de a deveni vegetariana este rezultatul declansarii unei boli psihice care fusese latenta mult timp (schizofrenie cu manifestari de anorexie). Sau poate, este vorba de singurul mecanism de aparare pe care aceasta tanara il gaseste pentru a se detasa de traumele prin care a trecut, pentru a depasi depresia si a se uita pe ea insasi. In orice caz, in urma acestei decizii, familia o respinge total.

Han Kang reuseste un roman senzual si provocator, cu imagini puternice si personaje atragatoare care starnesc tot felul de intrebari si reactii. New York Times spune despre roman ca este de o serenitate teribila si inspaimantator de glacial (terrible serenity and glacial horror) si intradevar asta socheaza – naturaletea povestirii, fluxul perfect, redarea impecabila a fiecarui gand si a fiecarei emotii. Inca o data mi se dovedeste ca nu este nevoie de sute de pagini pentru a “aduce pe lume” o opera literara perfecta in every way. Romanul de numai 200 de pagini este atat de intens si tulburator incat cu greu resusesc acum sa ma indrept catre lecturile urmatoare.

Am vrut ca acest articol sa fie ultimul pe 2016 dar nu am reusit asa ca iata-l, prima recomandare din 2017, una facuta din tot sufletul si cu toata increderea ca aceasta carte nu va va dezamagi. La multi ani dragilor! Sa avem un an plin de lecturi ca aceasta, adica excelent!

Print Friendly

Related posts:

3 Thoughts on “Vegetariana – Han Kang

  1. La multi ani!!!
    Se vede ca ai inceput 2017 ffffffffffffff bine 🙂 inteleg ca o astfel de carte nu trebuie ratata, asa ca o voi cumpara/citi si eu. e nemaipomenita senzatia aceea cand dai peste o carte care te tulbura si te vrajeste, te face sa-ti pui intrebari si sa gasesti noi si noi nuante……sper ca 2017 sa te faca sa ai parte de surprize placute (si nu numai literare), iar cel mic sa fie sanatos si sa stea linistit…… am vazut ca a inceput sa mearga si sa vezi de-acum umblat peste tot …..Happy new year!!1

  2. Si mie mi-a placut mult si nu pot sa explic exact ce. Faptul ca e o lectura mai dark, mai exotica, ceva complet diferit fata de tot ce am citit in 2016. Ma bucur ca ai avut vreme de ea 🙂 An Nou Fericit!

  3. Pingback: Lecturi la inceput de an

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.