Alice Munro – Fugara

fugaraAm revenit cu drag la Alice Munro, povestirile ei imi plac atat de mult incat sunt cred la al patrulea volum citit anul acesta. Daca nu ma insel, este si ultimul publicat la noi, la editura Litera, intr-o colectie despre care v-am mai spus ca o urmaresc si in place. Volumul pe care l-am avut acum pare separat de acea colectie, fiind in format hardback si tare frumusel daca tineti la lucrurile de genul acesta. Imi plac si mie, recunosc, dar adevarul este ca inclin mereu spre celelalte, cele paperback, pentru ca sunt mai usoare si nu imi ingreuneaza prea mult geanta (in care oricum car toate prostiile). Pe de alta parte, se pastreaza mult mai bine cele copertate.

In fine, revenind la lectura, Fugara este o colectie de povestiri din 2004, scrisa asadar inaintea celorlalte despre care v-am mai vorbit (Draga viata, Prea multa fericire, Ura, prietenie, dragoste, casatorie). Sentimentul pe care mi l-a lasat a fost oarecum diferit de celelalte carti ale ei pe care le-am citit, parca un ritm mai putin alert, un pic de prevzibilitate, lipsa unor scantei de inspiratie care mi-au atras atentia la celelalte volume. M-a dezamagit in mod deosebit trio-ul Ocazie – Curand – Tacere, trei povestiri oarecum legate in care multiplele nivele temporale m-au cam incurcat, plictisit si debusolat pe alocuri. E ciudat cum functioneaza mintea omului – poate daca nu m-as fi asteptat atat de mult la povestiri distincte, as fi perceput altfel aceste 3 bucati dintr-o singura poveste. Totusi, mi s-a parut interesant felul in care cele doua personaje atat de legate raman despartite pe parcursul intregii lor istorii – o mama si o fiica cu vieti destul de comune. Mi-a lasat o puternica impresie de veridicitate, de trista realitate. Asemenea despartiri fara sens se intampla atat de des in viata reala. Pe de alta parte, cand povestea despartirii absurde se repeta intr-o alta povestire – Trucuri – situatia este prea previzibila, usor cliseica.

Ce este interesant insa la personajele lui Munro din acest volum este ca memoria lor sufera fluctuatiile naturale omenesti desi intreaga lor viata se desfasoara pe parcursul a doar cateva zeci de pagini. Personajele isi amintesc trecutul distorsionat sau cu lacune, asa cum ne amintim cu totii. De fapt, desi vorbim despre short stories/nuvele, in general scrierile lui Alice Munro dau impresia de romane. In cincizeci de pagini gasim lumi intregi, personaje complexe, situatii multiple iar sfarsitul este intotdeauna satisfacator, nu ramai niciodata cu impresia ca lipseste ceva sau ca povestea a fost prea scurta. Istoriile sunt memorabile, personajele si relatiile dintre acestea sunt fascinante prin naturaletea dar si particularitatile lor exprimate perfect.

Intotdeauna cand citesc Alice Munro am un sentiment ciudat de familiaritate dar si un soi de ennui iar apoi cand revin la carte pentru a va scrie despre ea descopar noi si noi valente, imi trec prin cap tot felul de idei, imi amintesc detalii care mi se par geniale si ajung la concluzia ca volumul este mult mai valoros decat l-am crezut initial. Poate din cauza aceasta ma intorc mereu. Recomand asadar si acest volum. Gasiti Fugara pe site-ul editurii cu doar 15 lei (chiar editia aceasta cartonata pe care o am si eu).

Print Friendly

Related posts:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.