Palatul de iarna – Eva Stachniak

Deja nu mai este o surpriza pentru nimeni ca am o slabiciune pentru romanele istorice si, in general, pentru regalitate si povesti (reale sau fictive) despre ea. Asa am ajuns sa ma uit cu jind dupa romanul acesta, publicat de editura ALLFA in colectia Roman istoric. Palatul de iarna este povestea primilor ani petrecuti in Rusia de cea care va deveni Ecaterina cea Mare.

palatul de iarna

Titlu original: The Winter Palace. A Novel of Catherine the Great (2012)

De cumparat: 20 lei pe site-ul editurii All

Prima jumatate a romanului seamana mult cu cartile Philippei Gregory si ca sa fiu sincera nu spun asta in sensul pozitiv. Am fost tentata sa abandonez cartea si sa o consider o copie nereusita a romanelor Philippei dar la un moment dat ritmul m-a prins si nu am mai putut sa o las din mana. Nu imi dau seama daca am inceput sa ignor asemanarile sau cartea a devenit mai buna. Cert este ca personajele Evei Stachniak devin din ce in ce mai realiste si povestea prinde contur pe masura ce devine din ce in ce mai clar ca nu numai Ecaterina este eroina acestei povesti.

Romanul incepe cu Varvara, o tanara fata de origini poloneze care ramane orfana. O serie de intamplari si coincidente o aduc in palatul tarinei Elisabeta I unde viata ei se schimba complet si o ia pe un drum neobisnuit pentru o tanara – devine un soi de spion de curte pentru cancelarul Bestujev care o invata sa auda si sa observe tot. Lucrurile se schimba din nou cand la curte soseste printesa Sofia pentru a se casatori cu nepotul Elisabetei (Petru al III lea). Povestea de la curte continua, cu suisuri si coborasuri, cu dureri, personaje ciudate, petreceri fastuoase. Eva Stachniak se descurca bine si toate micile detalii care fac deliciul unui astfel de roman istoric sunt la locul lor.

Pe fondul intamplarilor de la curte, Varvara se schimba in permanenta, ii lipseste mereu simtul autenticitatii si nu este nicaieri acasa. Pe masura ce imbatraneste, unele lucruri ii devin mai clare dar pe altele le ignora complet. Nu ii lipseste sotul, decat atunci cand il pierde in razboi, isi doreste atat de mult o prietena adevarata incat ii scapa din vedere ca diferentele de clasa nu pot fi depasite atat de usor. In timp ce Ecaterina creste si devine puternica pe spatele altora, se hraneste cu prietenia ei dar nu-i da in schimb mare lucru. Vietile lor sunt atat de diferite si totusi sunt influentate in permanenta una de cealalta. Sunt multe insinuari in roman, mici picanterii despre personajele istorice care-l populeaza care m-au facut sa caut alte surse si sa citesc despre curtea reginei Elisabeta si despre Ecaterina.

Daca s-ar traduce si volumul urmator, care continua povestea Ecaterinei, l-as citi cu siguranta. M-a intristat insa ca volumul este presarat cu greseli. Nu stiu cine a corectat pe acolo dar conjugarea verbului a trebui i-a dat mari batai de cap. Si pe langa asta, erau multe litere si cuvinte mancate. In general nu bag in seama lucrurile astea dar acum m-a cam enervat.

Click pe poza pentru sursa si alte fotografii

Revenind, Palatul de iarna, cel care a dat numele acestui roman si care este mentionat in poveste alaturi de Rastrelli (arhitectul care l-a construit), este o cladire impresionanta. Ecaterina cea mare a fost prima ţarină care a locuit in acest palat dar si cea care incepe sa-l umple de opere de arta. El face acum parte din complexul Ermitaj, unul dintre cele mai vechi muzee din lume cu mai bine de 60.000 de piese expuse si alte cateva milioane pastrate in rezerva.

Print Friendly

Related posts:

5 Thoughts on “Palatul de iarna – Eva Stachniak

  1. Mi-a placut si mie cartea. Acum citesc un roman despre Sissi, de Jean des Cars. Foarte interesant si el.
    Ah, ce-mi mai plac romanele istorice. 🙂 Numai din astea as citi.

  2. Sankt Petersburg (in general) si Hermitage (in particular) sint aingurele motive pentru care eu as vizita vreodata Rusia. Am ideea asta preconceptuta de ani de zile, stiu ca e gresita, dar na, chiar nu tin mortis sa vad altceva. 🙂

    Si chestia asta cu greselile de (tehno) redactare ma irita la culme. 1) niste oameni sint considerati specialisti si sint platiti pentru o munca pe care o fac prost sau incomplet si 2) eu platesc un produs incomplet, cu greseli etc. Cum ar fi ca la brutarie sa cumperi doar trei sferturi de franzela sau o piine necoapta si sa platesti ca si cum ar fi perfecta? Ultima data m-am enervat rau pe Univers, dar sint convinsa ca toate editurile au lacune.

    • Diana Borca on January 21, 2015 at 7:05 pm said:

      Cand am deschis pe Facebook subiectul asta al greselilor in carti, am primit ca scuza faptul ca “specialistii” sunt foarte prost platiti si de fapt, nici nu prea sunt specialisti, pentru ca nu sta nimeni prea mult intr-un job prost platit. Nu as accepta-o ca scuza, dar este o explicatie.

  3. Continuarea, in acelasi stil, o poti citi de la Henri Troyat – Ecaterina cea Mare

Leave a Reply to Maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.