Sticletele – Donna Tartt

M-am tot lăudat cu această carte, ba că mă aşteaptă, ba că de-abia aştept să o citesc, ba că am început-o şi în sfârşit reuşesc să spun şi că am terminat-o. Având peste 700 de pagini, nici nu mă mir că m-am lălăit atât cu ea, a fost foarte intimidantă chiar dacă o am în format electronic şi nu am văzut-o efectiv. Aşteptările erau însă atât de mari încât mi-am zis să-i acord drepturi exclusive la săptămâna mea de concediu din noiembrie. Şi bine am făcut pentru că altfel aş fi citit din ea până la sfârşitul anului. Desigur, nu e prima oară când citesc cărţi atât de lungi dar, din păcate, The Goldfinch este unul din acele romane despre care se poate spune că sunt stufoase. Ştiu, e un adjectiv odios, nici mie nu-mi place dar i l-am atribuit din răzbunare pentru că mă simt dezamăgită şi supărată chiar pe Donna Tartt care mi-a livrat romanul acesta atat de ameţitor de greoi. M-am agăţat cu disperare de el, dacă ar fi fost scris de un autor pe care nu-l cunosc, nici nu cred că l-aş fi terminat. Dar mi-a plăcut mult Istoria secretă a Donnei Tartt şi îmi tot spuneam că nu se poate să abandonez această carte a ei.the goldfinch

Spre sfârşitul romanului am putut să îmi explic de ce mi s-a părut atât de obositor. Tehnica aceasta pe care o foloseşte Donna Tartt şi al cărui nume oficial recunosc că nu-l mai ştiu, este una foarte dificil de urmărit. Personajul principal (Theodore Decker) este şi narator şi tot ce se întâmplă, vedem prin ochii lui şi mai ales din punctul lui de vedere. Tot ceea ce-i trece lui prin cap, vedem şi noi scris pe hârtie şi deşi asta poate fi interesant, se întâmplă să fie, de multe ori, mult prea mult. Povestea este deviată atât de des încât oboseşti tot încercând să ţii pasul şi cartea nu este una care să poată fi citita atunci când eşti altfel decât relaxat şi perfect capabil să te concentrezi. Desigur, multe dintre detalii sunt fascinante. E deosebit de interesant să înţelegi un personaj din interior înspre exterior, să-i observi şirul gândirii, să vezi unde se duce mintea lui şi ce legături face. Toată lumea ştie cum e să porneşti de la o idee, să faci anumite legături în minte şi să ajungi la cu totul altceva. Acesta mi s-a părut întotdeauna un proces extraordinar, o abilitate deosebită a minţilor noastre, imposibil de transcris sau redat în cuvinte. Iată însă că Donna Tartt reuşeste să facă acest lucru şi este cu atât mai mult un efort lăudabil având în vedere personajul – un copil şi apoi un adult traumatizat şi dependent de droguri. Din acest punct de vedere, autoarea are toată admiraţia mea – nu ştiu cum a fost posibil să exprimi acele stări fantastice prin care trece o persoană care se droghează cu tot felul de substanţe şi medicamente – unele bune, altele rele, cu siguranţă sentimentele şi emoţiile sunt exacerbate şi Donna Tartt a reuşit să exprime totul cu o precizie…dubioasa. 🙂 Daca vreodata aţi fost curioşi cum te simţi când iei droguri, ei bine, citiţi The Goldfinch şi veţi afla – deşi habar n-am să vă spun la ce droguri se referă Theo (el povesteşte în text dar nu am reţinut). Experienţa este oricum copleşitoare pentru cititor (îmi închipui cum o fi pentru cel care o trăieşte) şi autoarea revine asupra ei de mai multe ori, Theo fiind dependent pe parcursul întregii sale vieţi. De fapt, nu pot spune că mi-am dat seama de asta până când nu am văzut scris negru pe alb. Iniţial am crezut că a fost doar o fază a copilăriei sale îngrozitoare dar la un moment dat, realizezi că drogurile sunt o constantă în viaţa sa şi nu concepe să trăiască fără ele. Aşadar, luând împreună experienţele traumatizante din viaţa lui Theo şi consumul lui constant de droguri, am găsit un personaj inedit şi care nu prea te lasă să îl părăseşti până nu afli sfârşitul poveştii.

Una dintre cele mai bune scene din acest roman (si pot spune chiar în general, dintre scenele de ficţiune citite de mine) este bucata din carte care se referă la perioada de jelire după mama sa. Nu este o singură scenă ci se întinde probabil pe parcursul a un sfert de roman. Drama unui copil rămas singur, durerea lui după moartea unei mame pe care o adora, tristeţea, doliul şi jalea efectivă care-l învăluie sunt foarte emoţionante. Oricine a pierdut vreodata pe cineva drag va fi impresionat de această bucată din roman, se va regăsi acolo (mai ales dacă a trăit experienţa morţii în copilărie), pentru că durerea lui este durerea tuturor, revolta noastră împotriva naturii care nu iartă pe nimeni, trezirea aceea brucă la realitate când dintr-o dată nu mai eşti copil şi nu-ţi mai aminteşti cum era înainte este uşor de identificat şi recunoscut. Şi, la fel ca în realitate, durerea aceea îl urmăreşte toată viaţa şi îi influenţează în mai mică sau mai mare măsură, orice decizie. Aici se vede din nou talentul Donnei Tartt în a reda în scris astfel de fineţuri dificile.

“But sometimes, unexpectedly, grief pounded over me in waves that left me gasping; and when the waves washed back, I found myself looking out over a brackish wreck which was illumined in a light so lucid, so heartsick and empty, that I could hardly remember that the world had ever been anything but dead.”

Foto: Wikipedia

Foto: Wikipedia

Nu v-am spus încă nimic despre faptul că titlul romanului se referă la un tablou faimos care îl obsedează pe eroul nostru. Acesta se trezeşte că întreaga lui viaţă se învârte în jurul acestui tablou care rămâne singura legătură cu mama lui (pe care o pierde brusc la doisprezece ani) şi cu viaţa pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi rămas singur. Conexiunile pe care le face în legătură cu acest tablou sunt uneori interesante – povesti despre artă, tablouri şi artişti, la fel şi direcţia pe care o ia viaţa lui mai departe – devine un soi de negustor de antichităţi.

Într-un final, puteti observa că romanul nu a fost numai dezamăgiri si poate m-am pripit cu exasperarea de la începutul acestei postări. Scriind despre carte mă gândesc şi că ar merita mai degraba 4 steluţe pe Goodreads decât cele 3 pe care i le-am dat iniţial. Povestea  în sine este interesantă dar nerealistică si unele dintre personaje nu sunt consecvente (Boris care ba nu vorbeşte bine engleză, ba filozofează mai mult decât i-ar permite capacităţile intelectuale pe care i le atribuim iniţial) dar, şi este un mare dar, nu se întâmplă prea des să intrăm în mintea altei persoane şi să înţelegem atât de bine ce se întâmplă acolo. Aşadar, până iese şi în limba română (aud că la anul), pregătiţi-vă sufleteşte şi poate îi daţi o şansă acestui roman ca să-mi spuneţi şi mie ce aţi înţeles din el. Cred ca e unul dintre acele romane despre care nu poţi să ai o părere neutră.

“Everyone basically has one aria to sing over their entire life.”

“Fate is cruel but maybe not random. Nature (meaning Death) always wins but that doesn’t mean we have to bow and gravel to it.”

Deocamdata o puteti lua de Bookdepository sau de pe Books-express (inca la reducere – 37 lei).

 Aparuta si in limba romana la editura Litera (traducator Justina Bandol) – Sticletele – 30 lei.

Print Friendly

Related posts:

18 Thoughts on “Sticletele – Donna Tartt

  1. Alexandra on November 30, 2014 at 2:23 pm said:

    Stream of consciousness/ fluxul constiintei cred ca te-a obosit asa tare la lectura pentru ca e o tehnica obositoare de la un punct incolo. Ma tenta si pe mine cartea, dar multumita recenziei tale, o sa zic pas, eu nici Istoria secreta n-am reusit sa o termin (si sunt o recunoscuta ,,terminatoare” de carti, chit ca imi plac sau nu, desi recent am inceput sa nu ma mai strofoc asa tare).

    Sunt curioasa ce carte urmeaza, de multe ori recenziile tale ma inspira.

  2. Daaaa. Si eu o aveam pe lista. Am citit inceputul (dat jos de pe Kindle) si mi-a placut si planuiam sa o iau toata. M-am cam dezumflat, recunosc, citind recenzia ta. O pun pe lista lunga atunci. Multumim 🙂

    • Diana Borca on November 30, 2014 at 5:43 pm said:

      Nu prea am vrut sa va descurajez, cine stie ce descoperiti voi la ea. Doar pentru ca eu n-am avut rabdarea necesara, nu inseamna ca nu va fi pe placul vostru. 🙂

  3. aceeasi stil ceva mai stufos il foloseste si la “Micul prieten” si, de aceea, multi o abandoneaza…stiu persoane care au citit mai mult decat mine la viata lor si n-au reusit sa termine cartea Donnei Tartt. Am inteles ca desi e complicata, ti-a placut si crezi interesanta aceasta “The Goldfinch”. eu o astept cu mare nerabdare si abia atunci voi putea spune ceva obiectiv, strict legat de subiectul si cat de stufoasa/complicata este.

  4. Mie, dimpotriva, recenzia ta mi-a facut chef s-o citesc, mai ales ca ma cam dau in vint dupa fluxul constiintei, dar cel mai mare impediment sint cele 700 (omg!) de pagini. Aveam de gind sa citesc Istoria secreta prima data, acum trebuie sa decid :/

    Si Requiem for a Dream are citeva scene scrise genial cu personaje sub influenta narcoticelor.

    • Diana Borca on November 30, 2014 at 8:31 pm said:

      Istoria secreta prima! No question about that! 🙂

      Requiem for a Dream filmul? Exista si carte? Nu am putut sa-l vad. A fost prea mult pentru mine. :))

  5. Este, este. De Hubert Selby Jr.

  6. Dacă mă crezi, n-am citit nimic de Donna Tartt. Am început mai demult ”Istoria secretă”, dar nu m-a prins. Mă gândeam dacă să citesc sau nu “Micul prieten”, dar între timp a apărut cartea asta, care mă tentează mai mult, chiar dacă unii dintre „prietenii” de pe Goodreads au criticat-o vehement, mai ales pentru inconsecvențele de care vorbești și tu, dar și pentru scriitura de proastă calitate – cică. Am tot amânat-o pentru că este așa de lungă, recunosc, dar sper să mă apuc de ea la anul.
    Recenzia ta nu mi-a tăiat cheful, dar nici n-o să pornesc cu așteptări prea mari, mai ales după tentativa mea eșuată cu ”Istoria secretă” (poate că ar fi trebuit să perseverez, hmm). Chiar dacă ai sentimente contradictorii față de această carte, e clar că ți-au plăcut și multe lucruri la ea, deci probabil că a meritat efortul. 🙂

    • Diana Borca on December 7, 2014 at 5:55 pm said:

      Mie mi-a placut mult mai mult Istoria secreta. De fapt, nu aveam nici un dubiu ca o sa o iubesc si pe asta…dar uite ca nu a fost chiar asa. In orice caz, nu-mi pare rau ca am citit-o si nu cred despre scriitura ca e de proasta calitate. Intr-o oarecare masura ma simt chiar putin responsabila ca nu mi-a placut pentru ca trec printr-o perioada in care ma concentrez foarte greu. Oricum, voi astepta cu nerabdare si parerile voastre dupa ce o cititi. 🙂

  7. Adelina on June 7, 2015 at 12:16 am said:

    Am început cartea si nu o pot pune jos, sincer.

  8. Azi am inceput s-o citesc. Va fi cam greu, cred. Are 864 de pagini! In plus, citesc varianta in limba engleza. Sa vad daca o duc la capat :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.