Solar – Ian McEwan

Daca tot ziceam ca vreau sa mai citesc nişte Ian McEwan, m-am gandit sa încep cu aceasta carte care mi s-a parut tentantă încă de când a apărut. Nu-mi vine să cred că sunt deja patru ani de când mă aşteaptă să o citesc. Romanul este o satiră despre viaţa unui fizician renumit a cărui viaţă personală este destul de complicată, ceea ce îi şi distrage atenţia de la meseria sa. Prima parte a cărţii este poate cea mai amuzantă bucată de literatura pe care am citit-o în ultima vreme. Episodul în care profesorul Michael Beard ajunge în zona arctică pentru a studia încălzirea globală dar este complet depăşit de situaţie, este absolut hilar. Am râs pe înfundate (eram în tren), i-am dat şi soţului să citească, s-a amuzant şi el…ce să mai, e grozavă scena. Nu vă zic despre ce e vorba, că v-aş strica plăcerea dar dacă nu citiţi cartea, merită măcar să citiţi prima parte pentru scena aceasta în care profesorul Beard iese în zâpadă la minus 30 de grade şi are musai nevoie la toaletă.

Între timp, viaţa lui amoroasă este un dezastru, cea de-a cincea soţie a sa are doua relaţii extraconjugale (în acelaşi timp) şi asta doar datorită faptului ca profesorul a avut deja vreo zece. Reţeta aceasta s-a repetat cu toate soţiile sale şi se va repeta şi în viitor. Totuşi, romanul ne oferă câteva situaţii neprevăzute care te fac să citeşti mai departe indiferent cât de antipatic îti e personajul. Urmatoarele doua parti ale romanului se desfasoara peste cinci, respectiv patru ani. Profesorul este din ce in ce mai batran si mai gras, se lasa prada viciilor culinare in timp ce din punct de vedere emotional stagneaza. Este din nou intr-o relatie cu o femeie mai tanara decat el cu vreo 25 de ani. Ea insasi nu este insa o fetita, se apropie de 40 de ani si isi doreste cu disperare un copil. Beard a evitat cu istetime aceasta postura de tata in toti anii de pana acum dar de data aceasta e posibil sa nu-i mai reusesca.index

La final, profesorul este intr-o situatie la fel de ambigua ca si pe parcursul intregii carti. Iubit cu pasiune de doua femei, el se afla in imposibilitatea de a alege doar una. Din punct de vedere profesional, sfarsitul este la fel de ciudat. Profesorul incearca sa scoata bani dintr-un proiect pe care si-l insuseste pe nedrept. In acelasi timp, refuza sa accepte un diagnostic serios, care probabil ca nu-i mai acorda decat cateva luni de viata. Nu prea stiu cum sa interpretez acest final. Probabil ca ar fi fost o idee buna sa revin la ultimele pagini, sa vad daca inteleg ceva mai bine sau nu. In orice caz, cartea este greu de plasat. Nu e in intregime un roman comic dar nici serioasa nu poate fi. Zeci si zeci de pagini de teorie despre incalzirea globala si despre fizică, nu o ajuta cu nimic. M-am pierdut complet in respectivele explicatii pe care nu le inteleg si pentru care nu am nici un interes. In afara de prima parte, despre care va ziceam ca e foarte amuzanta, restul romanului este destul de static, in ciuda incercarilor autorului de a scoate povestea in afara banalului. Aceste incercari mi s-au parut, in general, fortate si previzibile. Ma intreb daca McEwan s-a schimbat sau m-am schimbat eu si nu-mi mai place. In orice caz, Solar m-a dezamagit suficient incat sa revin asupra hotararii de a citi mai multe dintre cartile lui McEwan in viitorul apropiat. Ramane de vazut ce va mai fi…caci, dupa cum stiti, alegerile mele de lectura sunt cam impulsive.

Cartea a fost publicata la Polirom. O gasiti la vreo 20 lei (in functie de oferta) la libraria online Libris (cu transport gratuit). In limba engleza, pe Bookdepository e vreo 8 euro.

Print Friendly

Related posts:

6 Thoughts on “Solar – Ian McEwan

  1. Mie nu mi se pare ca Solar ar fi foarte reprezentativa pt proza lui McEwan, asa ca ai putea sa ii mai dai o sansa. Habar n-am ce incercat sa(-si) demonstreze cu bla bla-ul despre fizica, dar pe mine nu m-a prins. Cred ca The Comfort of Strangers, On Chesil Beach sau Enduring Love ti-ar placea. Nu mai zic de Atonement. Din ce-am citit eu, zic.

    • Diana Borca on September 24, 2014 at 1:26 pm said:

      Am citit in facultate Atonement, Enduring Love, The Comfort of Strangers, First love Last Rites, Black Dogs…si cred ca a mai fost una. Tocmai de-aia am vrut sa citesc si altceva, posibil chiar tot, pentru ca mi-au placut foarte mult. Dar asta e prea diferita.
      Cat despre ce a vrut sa demonstreze, cred ca vrea sa arata ca e versatil, autodidact si capabil sa abordeze orice subiect. Am citit ca pentru Saturday a studiat neurochirurgie si au mai fost si alte carti in care s-a dat in stamba dar nu-mi vin mie in minte acum.

  2. eu citesc acum “Sweet Tooth” si imi place (deocamdata). oricum, cartea e scrisa la persoana intai si e vorba despre o tanara femeie recrutata de serviciile secrete (!). “Ispasire” m-a dat candva pe spate:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.