Despre cumparaturi si alte chestii

Saptamana asta e buna pentru cheltuit bugetul livresc la All, unde au reduceri de 50% la toate titlurile si o oferta de 2+1 cadou la cartile din colectia Iubiri de altadata.

Daca ar fi dupa mine, din colectia respectiva mi-as lua Ali si Nino, Sotii de artisti si O mica gluma. Ar iesi cam 15 lei, toate trei! Cartile Laurei sunt la 10 lei si le-as cam vrea pe toate!

Pe langa astea, mi-as mai lua Poker cu rechinul (am citit si Manichiura pentru mort de aceasta autoare, foarte simpatica), Cevengur, Imperium de Robert Harris, Carmen Sylva – Regina poeta, Regina Maria a Romaniei, Mihai I al Romaniei (da..sunt intr-o perioada:P) si Anticarul din Kabul.

Cu All trebuie sa va grabiti caci pana am reusit eu sa va scriu lista asta, a cam trecut promotia, maine (24 feb) e ultima zi!

Meanwhile, si la Libris se intampla chestii, ca de obicei. Pe langa toate reducerile mirobolante cu care imi fura ochii si-mi golesc buzunarul, acum trimit si un voucher de 50 lei pe care il puteti folosi la o comanda de 200. De-acolo ar merge sa va luati cartea cu iepurele care am vazut ca v-a placut. Eu mi-as lua mult ravnita Amintiri de Zoe Camarasescu, ceva de E.E. Schmitt si cartea asta pe care o tot vreaudemult.

Pe frontul de lectura se intampla urmatoarele chestiuni:

Am terminat o carte foarte interesanta dar care mi-a luat cateva saptamani pentru ca m-am tot pierdut in detalii. Amintiri din pribegie am primit-o cu imprumut la doar cateva zile dupa ce am tanjit la ea in librarie. Editia noua este vreo 70 lei. Ulterior am gasit-o online in editia veche la jumate de pret. Ma bucur insa ca am putut sa o citesc fara sa cheltuiesc bani. Pana acum am fost norocoasa anul acesta. Am reusit sa ma tin de promisiunea pe care mi-am facut-o de a nu cumpara carti inainte de luna mai. O sa va povestesc altadata de ce. Am facut o singura exceptie cu cartea pe care mi-am facut-o cadou de ziua mea si care nu a ajuns inca. Revenind la Amintiri, este o carte care mi-a placut mult dar m-a cam incurcat pentru ca nu prea ma intereseaza istoria politica a Africii asa ca am sarit peste foarte multe pasaje si pagini chiar. Unele lucruri le-am citit insa cu mare interes (cele referitoare la diaspora din timpul comunismului de exemplu) si in mare, cartea a fost pe gustul meu.

Tot in saptamana ce-a trecut am citit si doua carti din colectia Strada Fictiunii. Cu cat merg mai repede, cu atat sunt mai mica – o ciudatenie norvegiana despre o femeie care a trecut prin viata fara sa lase nici un semn, aproape invizibila pentru ceilalti. Nu stiu ce sa cred despre carticica asta, nu mi-a placut prea mult, mi-a lasat asa o stare de tristete si nemultumire. Are atmosfera aceea apasatoare pe care o gasim uneori la autorii norvegieni sau suedezi. Cred ca sentimentele mele pentru carte ma impiedica sa-i fac o descriere mai obiectiva asa ca nu spun prea multe despre ea. Cealalta carte de care ziceam este Dupa sapte ani de G. Musso, un autor foarte laudat, citit, publicat. Cred ca este cea mai proasta carte citita de mine in ultima vreme – plina de clisee, previzibila si plictisitoare. Am citit-o efectiv pe diagonala, asa cum vezi un film prost, doar fiindca esti in fata televizorului si nu ai nimic mai bun de facut. Actiunea mi s-a parut trasa de par intr-un mare fel, personajele slabe, deznodamantul – telenovelistic. Cred ca mi-am pierdut destul timp cu acest autor (e doua carte a lui pe care o citesc) – altceva nu-mi mai trebuie.

Am avut si un audiobook – The Good Earth de Pearl. S. Buck – carte care a salvat saptamana pentru ca mi-a placut enorm. Vreau sa scriu separat despre ea asa ca momentan nu va spun mai mult.

Cam atat pentru azi. Urmeaza o perioada interesanta pentru mine, sper sa am timp sa si citesc. Urmeaza sa-mi petrec ceva mai mult timp cu Kindle-ul asa ca momentan cartile raman in biblioteca.

Print Friendly

Related posts:

2 Thoughts on “Despre cumparaturi si alte chestii

  1. eu abia astept sa scrii despre Pearl. S. Buck si cartea ei. atata timp cat ti-a placut mult, ma intereseaza, inseamna ca ceva te-a atins si ti-a lasat in suflet. oricum, vad ca citesti si gatesti mult, nu stiu de unde ai atata timp:)

    • Diana Borca on February 24, 2014 at 1:01 pm said:

      Nu gatesc chiar atat de mult…doar ca nu prea fac de doua ori acelasi lucru si de-aia pare ca as gati mult. 🙂
      Iar cartea asta a fost audio, am ascultat-o cand spalam vase. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.