Lapte negru

Titlu original: Black Milik: On Writing, Motherhood and the Harem Within

Tradusa: la editura Polirom de Bogdan Alexandru Stanescu (traducerea impecabila)

De cumparat in limba romana: Libris – 35 lei

De cumparat in limba engleza: Bookdepository – 15.29 euro

De cumparat pt Kindle: Black Milk: On the Conflicting Demands of Writing, Creativity, and Motherhood

Din multe si mirobolante motive, mi-am dorit si m-am apucat sa citesc Lapte negru de Elif Shafak, inca o scriitoare care nu m-a incantat cu nimic la primele intalniri (Bastarda Istanbulului si Cele patruzeci de legi ale iubirii). Daca in viata reala sunt din ce in ce mai intoleranta pe masura ce trece timpul, vad ca la carti fac exact pe dos si le dau autorilor care nu mi-au placut inca o sansa, si inca una, si inca una… 🙂 Dar Lapte negru a venit highly recommended plus ca am simtit ca subiectul ma vizeaza direct asa ca era musai sa vad ce-i cu ea.

Si iata un roman (?) care este cu totul altfel decat ma asteptam: este o carte de memorii si introspectie, o poveste fantezista despre naratoare si vocile ei interioare, o culegere de intamplari, afirmatii, citate, curiozitati despre diverse scriitoare. E adevarat ca acestea din urma mi s-au parut tare interesante – veneratia lui Simone de Beauvoir pentru Sartre, cartile nebagate in seama ale lui Anais Nin, moartea Sylviei Plath sunt doar cateva dintre ele (autoare care-mi sunt si mie dragi). Pe tot parcursul cartii, citim despre scriitoare de toate nationalitatile si felul in care au impletit acestea maternitatea cu scrisul.
De fapt, acesta este si subiectul central al cartii – preocuparea scriitoarei pentru maternitate si mai tarziu depresia prin care trece dupa nasterea primului copil.

Dar, daca la inceput o priveam cu scepticism, citind-o insa, am descoperit ca-mi place si m-am apropiat de autoare si de poveste, participand la drama ei si suferind odata cu ea. Citind ulterior despre carte, am aflat ca ea a fost cea care a scos-o pe autoare dintr-o depresie post natala si mi s-a parut astfel ca inteleg mult mai bine tot ce scrisese. Am inteles si de ce enumera toate acele scriitoare care au avut copii sau au contemplat ideea si cum s-a impacat arta lor cu aceasta alegere atat de importanta in viata unei femei.

Ceea ce mi-a displacut cel mai mult la roman a fost ideea cu femeile in miniatura. Autoarea isi inventeaza niste alter-egouri, niste voci ale propriului Eu, pe care le personalizeaza si le aduce la realitate ca personaje in roman. Ideea mi se pare exagerata si ma duce ades pe parcursul romanului cu gandul  la schizofrenie sau diverse alte dereglari de personalitate. Subiectul romanului este atat de important si delicat incat aparitia acestor mini-femei care o urmaresc peste tot si ii directioneaza viata catre un punct sau altul, mi se pare o gluma proasta.

Pe de alta parte insa, toate starile si emotiile prin care trece personajul/autoarea sunt atat de reale si apropiate de unele dintre trairile mele incat mi-e imposibil sa nu iau personal aceasta carte, sa nu mi-o lipesc de suflet si sa nu o inteleg pana la ultimul cuvant si punctul de dupa el.

Dar asa se intampla cand esti gravida. Poti sa fugi de orice si de oricine, insa nu si de schimbarile din trupul tau.

Cati ani am? Treizeci si cinci. Numerele incep sa creasca precum cifrele rotitoare de pe o pompa cu benzina. Treizeci si sase, treizeci si sapte, treizeci si opt, treizeci si noua… cati ani mai pot amana hotararea de-a avea copii? Ceasul din perete, ceasul din capul meu, ceasul din inima mea, ceasul din pantecele meu, toate ticaie la unison. Deodata am un sentiment straniu – de parca toate aceste ceasuri ar fi setate sa sune in acelasi timp: acum.

Nu mai alerga dupa valuri. Lasa marea sa vina la tine.

Trebuie sa accepti universul ca pe o carte deschisa ce isi asteapta cititorul. Trebuie sa citim fiecare zi pagina cu pagina.

Deja nu mai stiam in ce masura depresia mea era provocata de hormoni sau de forte exterioare, in ce masura era autoimpusa sau impusa de cultura. Depresiile survin impotriva vointei noastre si fara stirea noastra, dar apoi – incet si pe furis – se pot preschimba intr-un rau in care ne balacim de bunavoie.

Ma intreb ce ar intelege un barbat din acest roman, cum l-ar aborda, cum l-ar interpreta. Eu am gasit in el, exprimat perfect, haosul emotional din mintea unei femei impletit insa cu aspectele intelectuale si care tin de educatia acesteia, o descriere perfecta a depresiei si sentimentelor teribil interpretate prin prisma necrutatorilor hormoni feminini.

Print Friendly

Related posts:

7 Thoughts on “Lapte negru

  1. Mie chiar mi-au placut mult Bastarda Istanbulului si Cele 40 de Legi ale Iubirii. Am auzit abia zilele trecute de cartea asta si eram curioasa cam despre ce e. O sa apuc sa o citesc doar la anul daca nu vine apocalipsa:)) Multumesc de recenzie

  2. Abia astept s-o citesc si eu!

  3. Tocmai am cumparat-o, abia astept sa ma apuc de ea :). E prima carte a ei pe care o citesc!

  4. Pingback: Lapte si lacrimi | Cartile din viata mea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.