Despre Joseph Anton – ganduri de lectura

Titlu original: Joseph Anton
Traducere in limba romana: la editura Polirom
De cumparat in limba romana: 67.95 lei (eu am prins o reducere si am luat-o cu vreo 50)
De cumparat in limba engleza: aici la 21.23 euro

S-a gandit la scriitorii pe care-i iubea si a incercat combinatii cu numele lor. Vladimir Joyce. Marcel Beckett. Franz Sterne.  A facut liste de astfel de combinatii si toate sunau ridicol. Apoi a gasit una care suna mai bine. A scris, unul langa altul, prenumele lui Conrad si Cehov si iata-l: numele lui pentru urmatorii unsprezece ani. […] Incerca sa se obisnuiasca cu ce inventase. Isi petrecuse viata botezandu-si personajele fictive. Acum, botezandu-se pe sine, se transformase si el intr-un soi de personaj fictiv.

Joseph Anton este alter ego-ul lui Salman Rushdie in aceasta carte autobiografica pe care am asteptat-o atat. Stiti deja ca imi place sa citesc memorii si jurnale iar cand este vorba de unul dintre scriitorii mei preferati, cu atat mai mare este curiozitatea. Si intradevar Rushdie nu m-a dezamagit pentru ca isi scrie la fel de interesant povestea proprie precum scrie si povestile sale imaginare.

La inceputul lecturii am fost usor descumpanita (o stare care s-a pastrat de fapt pana spre sfarsitul cartii) – Rushdie scrie despre el insusi la persoana a treia ceea ce m-a facut sa simt in permanenta o oarecare reticenta fata de autor. Trebuie sa va spun ca eu atunci cand citesc ma indragostesc de autori la fel de mult ca si de opera lor si din acest motiv, poate, abordarea lui Rushdie mi s-a parut aroganta si rece. Pana la urma memoriile sunt intens personale si nu vad rostul in a le scrie la persoana a treia cand este clar ca desi tu esti naratorul, nu esti omniscient. Spre sfarsitul cartii am inteles insa, care ar putea fi motivul acestei detasari de propria lui istorie. Ma gandesc ca dupa atatia ani de teama si viata sub supravegherea altora, simti nevoia acuta sa faci un lucru asupra caruia sa-ti exerciti doar tu controlul. Si ce alt rol e mai potrivit pentru asa ceva decat acela de narator omniscient?! In acelasi timp, poate ca autorul a simtit nevoia acestei detasari, poate a vrut o carte mai putin emotionala si personala decat s-ar fi asteptat lumea. Poate a crezut ca a avut parte de destule drame in viata reala si nu era cazul sa le transpuna si in carte. In orice caz, povestea i-a iesit bine. A reusit sa nu se victimizeze in exces (desi poate ca ar fi avut motive s-o faca), am aflat lucruri interesante despre cele intamplate in perioada in care a fost sub amenintarea fatwei. Mai degraba a fost extrem de emotiv in pasajele despre viata sa privata. Desigur, pe alocuri am zambit la mici razbunari personale. Mi s-a parut destul de urat insa felul in care a descris-o pe cea de-a doua sotie Marianne.

Asa e cand ai nevoie sa fii iubit. Ajungi sa ai viziuni ale raiului si sa nu crezi cand ochii si urechile iti spun ca esti in iad.

E urat sa-ti speli rufele in public in felul asta si chiar daca-i vorba de Salman Rushdie, tot nepoliticos si cam badaran mi se pare. De fapt, cred ca SR nu mi-ar fi prea simpatic din punct de vedere personal. O vreme am avut o problema cu chestia asta…citindu-i aceasta carte ma gandeam ca l-am cam coborat de pe piedestalul imaginar al autorilor care-mi plac si ma simteam oarecum obligata sa nu-mi mai placa ce a scris doar pentru ca mi-este el antipatic. Dar pana la urma mi-am venit in fire si mi-am dat seama ca (1) nu are nici o importanta daca mi-e antipatic sau nu, de scris, scrie pe sufletul meu si (2) intotdeauna am avut o slabiciune pentru bad boys asa ca nu par sa ma dezmint nici in cazul lecturii. 🙂

Femeile sunt intotdeauna cele care aleg, iar rolul barbatilor este de a le fi recunoscatori daca au norocul sa fie alesi.

Pentru mine, poate cel mai impresionant aspect al acestei istorii a fost felul in care SR si-a pastrat integritatea cu incapatanare si chiar irational uneori. A refuzat cu indarjire sa-si “ceara scuze” pentru Versetele satanice (si pe buna dreptate, ce motiv ar fi avut s-o faca?), a refuzat sa cedeze in toate ocaziile in care i se propunea sa se dezica de cele scrise, sa faca uitat sau sa ascunda in vreun fel romanul la care muncise atat. Nu a facut compromisuri nici cu edituri, nici cu oameni chiar daca acest lucru l-a costat destul de mult (printre altele – publicarea editiei de buzunar a romanului precum si a urmatoarei sale carti s-au amanat aproape la nesfarsit). A avut niste tentative de a-si scuza lipsa de credinta (sau cel putin asta am inteles eu) dar niciodata nu s-a dezmintit de romanul sau si a sustinut pana in panzele albe dreptul de a gandi si scrie liber. Si toate acestea in conditiile in care era nevoit sa-si schimbe in permanenta domiciliul, sa traiasca izolat de familie si prieteni intr-o perioada in care nu erau disponibile telefoanele mobile (iar cand au fost, erau oricum considerate un risc pentru el) sau internetul. Toate relatiile lui au fost afectate de aceasta izolare fortata si desigur, vietile apropiatilor sai au fost afectate.

Cand pleaca de pe biroul autorului ei, o carte se schimba. Chiar inainte sa fie citita de cineva, inainte ca alti ochi decat ai creatorului sa se uite fie si la o propozitie, este schimbata iremediabil. A devenit o carte care poate fi citita, care nu mai apartine celui care a creat-o. A dobandit, intr-un fel, liber arbitru. Va calatori prin lume si autorul ei nu mai poate face nimic. Chiar si el, cand se uita la propozitiile scrise, le citeste altfel acum, ca ele pot fi citite si de altii. Par niste propozitii diferite. Cartea a iesit in lume si lumea a recreat-o. (in legatura cu Versetele Satanice) In toata perioada cat a scris cartea, a avut tintuit deasupra biroului un bilet adresat lui insusi. Pe bilet scria: A scrie o carte inseamna a face un pact faustian inversat. Pentru a ajunge la nemurire – sau cel putin la posteritate- pierzi sau cel putin iti distrugi viata reala, de fiecare zi.

Aceasta mantra motivanta in timpul scrierii s-a dovedit a fi premonitorie – poate prea mult! Acesta a fost primul fragment care m-a facut sa ma gandesc la faptul ca poate lucrurile nu sunt descrise intocmai cum s-au intamplat, ci usor (sau poate mai mult?) romantate. Este si unul dintre motivele pentru care n-am inteles folosirea persoanei a treia – e clar ca nu se poate pretinde obiectivitate in cazul unei istorii personale si nimeni nu se asteapta la asta. Povestirea “din afara” nu face decat sa adauge o nota de artificialitate textului.

Ar fi foarte multe lucruri de spus despre aceasta carte. De foarte mult timp nu mai fost atat de absorbita de o carte, intratat incat am citit-o cu pixul si post-it-urile in brate. Cred ca SR are un talent extraordinar de a povesti si a transformat pana si cele mai mici detalii intr-o istorie fascinanta – propria lui istorie. Si iti este chiar imposibil sa nu simpatizezi cu el, in ciuda faptului ca uneori pare ca si-o cam cauta cu lumanarea. 🙂

Un om invizibil, redus la tacere, era un spatiu gol, in care toti ceilalti isi puteau revarsa prejudecatile, interesele ascunse ori mania.

In ciuda gravitatii situatiei in care se afla, el nu a fost niciodata un om invizibil, a scris aproape mereu si a scris bine, a incercat sa pastreze o cadenta normala a vietii cotidiene, a relatiilor. Este poate cel mai vestit dintre scriitori, si cine stie daca ar fi beneficiat de o asemenea faima daca nu ar fi existat conflictul acesta.

Incepea sa invete lectia care-l va elibera: ca sa fii intemnitat de dorinta de a fi iubit insemna sa fii inchis intr-o celula in care erai supus unui chin interminabil, din care nu mai aveai scapare.Trebuia sa inteleaga ca existau oameni care nu-l vor iubi niciodata. Si iata ca, la 24 de ani de la publicare, Versetele satanice sunt inca interzise in India.

Eu am citit Versetele in liceu (parca) dar realizez acum ca nu-mi prea amintesc mare lucru asa ca le-am luat din nou (in limba romana de data aceasta) si vreau sa le citesc pana la sfarsitul anului (cat il am inca in minte pe Joseph Anton). Oricum, Rushdie vorbeste cu atat de multa pasiune despre fiecare dintre cartile lui, incat m-a facut sa mi le doresc si poate in curand o sa reusesc sa-mi completez biblioteca si sa-i adaug titlurile lui Rushdie care imi lipsesc.

P.s. Fragmentele in italice sunt citate din carte.

Print Friendly

Related posts:

3 Thoughts on “Despre Joseph Anton – ganduri de lectura

  1. si eu am pus ochii pe cartea asta..dar inca nu mi-o permit..o las pe 2013:)

  2. Pingback: Salman Rushdie – Versetele satanice | Cartile din viata mea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.