Oameni si semizei – Steven Saylor

Am facut ce-am facut si m-am trezit cu o lista lunga de carti de citit, aproape toate din categoria romane istorice. In ultima perioada citesc cu mare placere acest gen de literatura si descopar noi autori care ma incanta. Ultimul care mi-a captat atentia este acest Steven Saylor, un autor american care a scris foarte multe romane legate de istoria Romei antice.

M-am apucat de citit Oameni si semizei sambata seara si pana duminica seara deja eram la al doilea volum. Este o carte care se citeste extrem de usor, cu povesti captivante si care se impletesc interesant cu istoria reala.  Initial povestea se invarte in jurul intamplarilor care au dus la intemeierea Romei iar apoi se continua pe parcursul a sute de ani pana in vremea lui Caesar. Potitius si Pinarius sunt doua dintre cele mai vechi familii care s-au stabilit pe meleagurile ce vor deveni mai tarziu Roma iar pe parcursul cartii, soarta acestora este povestita cu bune si cu rele. Acestia sunt prezenti la toate marile evenimente din viata Romei – in disputa dintre Remus si Romulus, in triumful si apoi decaderea lui Coriolanus, cucerirea de catre gali, luptele multiple dintre patricieni si plebei si asasinarea lui Julius Caesar.

Desigur ca marea majoritate a faptelor sunt fictiune dar sunt frumos impletite cu istoria si usor de acceptat. Steven Saylor reuseste sa creeze o poveste coerenta si care se leaga frumos desi pe alocuri stilul mi s-a parut prea brusc. Propozitiile scurte si trecerile rapide de la un subiect la altul mi-au dat uneori impresia unei povesti scrisa de un copil. Din punctul acesta de vedere, al scrierii, cartea este destul de inconsecventa. Povestea ar fi avut parca nevoie de unele aprofundari. Personajele tin monoloage sau isi pun odraslele sa recite din istoria familiei si astfel aflam si noi ce s-a intamplat in pauzele dintre capitole.  Din aceasta cauza as zice ca romanul ar fi potrivit si pentru niste cititori mai tineri care nu au neaparat rabdare cu multe detalii dar mie una mi-ar fi placut o poveste mai elaborata. Spre sfarsitul celui de-al doilea roman, am primit si acest lucru insa, evenimentele din jurul mortii lui Caesar fiind descrise mai amanuntit cu accent pe tot felul de superstitii si semne care ar fi trebuit sa-l impiedice pe Caesar sa iasa din casa in fatidica zi a mortii sale.

Ajunsa la capatul romanului realizez cat de dificil trebuie sa fi fost sa reduci istoria marelui oras Roma la numai doua volume (700 de pagini aproximativ) fara sa pierzi din farmecul povestilor cu iz istoric si reducand fiecare mare eveniment la niste mici istorioare atragatoare pentru cititorii contemporani.

Am citit cartea cu mare placere si o recomand din acelasi motiv din care recomand aproape orice roman istoric – pentru ca romantarea evenimentelor istorice trezeste interesul pentru subiect si ne ajuta sa intelegem ca istoria nu este doar o materie plictisitoare ci poate fi o nesfarsita sursa de povesti si invataminte utile si uneori fascinante.

Cele doua volume se pot cumpara de la editura All la pretul de 54.90 lei. Daca ii urmariti si pe FB puteti afla din timp de zilele de reducere (din cand in cand se pot lua carti cu 50% reducere).

Print Friendly

Related posts:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.