Matei Brunul – Lucian Dan Teodorovici

Am inceput acest roman cu aceleasi prejudecati dintotdeauna de care se pare ca nu ma pot debarasa – nu pot sa citesc literatura romana contemporana. Nu reusesc sa ma inteleg cu atat de desele trimiteri la comunism ca si cum acesta ar fi singurul lucru din viata noastra de romani, demn de a inspira literatura. Si totusi Matei Brunul m-a prins, m-am atasat de el si nu l-am putut lasa din brate pana la sfarsit. L-am luat de fapt in brate cu mult inainte de a incepe sa citesc pentru ca mi-a ajuns din intamplare pe ecranul calculatorului si mi-a starnit interesul.

M-am dus la librarie special pentru dansul si l-am cerut librarului care m-a amuzat si s-a amuzat impreuna cu mine de bugetul meu (autoimpus dupa indelungi deliberari interioare) in care nu incapeau decat 3 carti din cele 6 pe care le-am luat din raft. Pentru ca desi intrasem special pentru Matei Brunul, nu am putut sa nu poftesc si la alte carti. Nu mai intrasem intr-o librarie de cateva luni bune; pentru ca bugetul nu ma mai lasa sa-mi cheltuiesc nesabuit banii (asa cum fac inevitabil de fiecare data cand intru intr-o librarie), pentru ca preturile cartilor sunt mult mai mici pe net, pentru ca imi place sa citesc in limba engleza si Bookdepository e ieftin desi dureaza 3 saptamani pana primesti o carte si pentru ca Amazonul livreaza orice carte pe Kindle in cateva secunde. Dar pentru Matei Brunul m-am dus…si pe langa faptul simplu al achizitionarii unei carti (sau 3), mi-am inveselit ziua intrand intr-o librarie si schimband doar doua vorbe simple cu librarul.

Vreau pe aceasta cale sa va recomand libraria cu pricina, librarie care exista in Constanta de ceva timp dar pe care eu am ocolit-o sistematic din motivele mentionate mai sus. Totusi, de fiecare data cand intru nu se intampla sa plec fara un zambet sau macar un gand amuzant. Pentru ca in librarie lucreaza vreo 3 librari (poate sunt si librarite…dar eu nu le-am observat) care sunt mereu amabili si zambitori. Observati ca repet aproape enervant “librar”. Mereu ma gandesc ca pentru cei ce lucreaza efectiv intr-o librarie cartile-s doar produse iar ei se simt doar vanzatori. Meseria de librar este pentru multi dintre cititorii pasionati un vis …dar poate ca din interior nu-i chiar asa. In fine, oamenii acestia, de la Pravalia cu carti sunt mereu plini de zambete. Unul dintre ei ma intreaba mereu ce caut (desi mie-mi place sa caut singura printre carti, nu vreau ajutor) iar atmosfera generala este una de voie-buna si veselie. Rafturile inalte si pline de carti acopera toti peretii celor 3 camere (cred ca-s 3..sau 4 poate, i forget) ca-n biblioteca visurilor noastre iar undeva in dreapta este si o mini ceainarie pe care n-am incercat-o inca dar imi place sa o stiu acolo.  Pravalia cu carti e minunata…zau!

Revenind insa la cel care este de fapt subiectul postarii – Matei Brunul – iata ca am reusit dupa mult timp sa duc la bun sfarsit un roman scris de un autor roman contemporan. Matei Brunul este un roman cum nu m-as fi asteptat. Da, este despre comunism si apasarile lui, despre vietile distruse in timpul acelei perioade atat de greu de uitat dar mai este si despre un om, despre o perceptie diferita si variata asupra unei vieti triste si destul de tulbure. Ce mult mi-a placut de Matei! Nu am mai intalnit pana acum un personaj care sa tina atat de indarjit la propria-i inocenta, care sa si-o doreasca atat de mult incat se trezeste cu un mecanism de aparare oferit chiar de corpul sau – amnezia. Se pare ca ma urmareste in continuare aceasta tema a amneziei, de fiecare data altfel.

Povestea se desfasoara pe doua planuri ale aceleiasi istorii personale. Bruno Matei este un tanar papusar care se trezeste impletit intr-o poveste in urma careia ajunge sa se plimbe prin inchisorile comuniste, ca detinut politic. Situatia este aproape absurda caci firea personajului este complet impotriva unor astfel de apucaturi contrarevolutionare dar asta conteaza mai putin pentru oamenii unui sistem care are atatea de dovedit. In urma unui incindent (mai mult sau mai putin accidental), tanarul isi pierde memoria cu aproximativ doi ani inainte de sfarsitul pedepsei sale de 10 ani de inchisoare si munca silnica. Pe parcursul anilor grei de inchisoare politica, Bruno incearca sa se detaseze mental de ce il inconjoara si reuseste in mare parte in ciuda frustrarilor si a micilor scapari de speranta. Am urmarit cu sufletul in gat dansul gandurilor sale si felul in care incearca in permanenta sa renunte pentru totdeauna la fie si cea mai mica farama de speranta.

Pe planul al doilea il intalnim deja ca Matei Brunul, in perioada de dupa accident, cand nu-si mai aminteste nimic din ultimii 20 de ani – deci nici cauza pentru care a intrat la inchisoare dar nici anii petrecuti acolo. Intalnim un nou personaj care incearca sa innoade atele memoriei desi nu cu prea mare tragere de inima. Alaturi de el sunt tovarasul Bojin si Eliza, doua personaje care se vor dovedi a fi cu totul altfel decat ai spune la prima impresie. Fiecare in parte devine, rand pe rand, papusarul celuilalt si tema aceasta a marionetei cu sfori dirijata de alte maini este cea care leaga atat de bine acest roman.

“Orice marioneta are suflet. Doar ca trebuie sa stii sa i-l descoperi. Se gaseste poate, la fel ca la oameni, in interior.Cu siguranta insa ca unii vor dori sa-i dea un alt nume…”

Si desigur, sufletul se dezvolta atat de bine in interior incat e greu sa-l sufoci cu teorii si doctrine. Personajele principale ale romanului sunt in acelasi timp rele si bune – asa cum se intampla de altfel in lumea reala iar personajele care nu stiu sa fie decat negative (ma gandesc aici la capitanul Maromet) sunt doar intruchipari ale raului absolut, personificari ale sistemului care isi primesc insa pedeapsa (acesta este indepartat de la conducerea inchisorii). Pedepsele se indreapta insa si catre cei nevinovati (nea Zacornea), cei care se adapteaza sistemului si incearca sa-l pacaleasca. Asa e romanul acesta…presarat cu bune si rele, un roman trist dar mai mult de atat – o poveste care ar fi putut foarte bine sa fie reala, o poveste despre un om si gandurile sale si viata ca un teatru de papusi de data aceasta.

Am atatea de spus despre romanul acesta…poate pentru ca m-am bucurat atat ca nu este deloc o smiorcaiala a vietii noastre amarate sub comunism asa cum ma asteptam ci din contra, o fictiune  de un realism impresionant, scrisa cu multa atentie la detaliu si pasiune, un roman extraordinar cum nu am mai gasit demult in literatura romana recenta.

Print Friendly

Related posts:

4 Thoughts on “Matei Brunul – Lucian Dan Teodorovici

  1. Pingback: Update de mai – caldura mare mon cher :) | Tara mea inventata

  2. Pingback: Update de lectura – aprilie/mai 2014 » Cartile din viata mea

  3. Pingback: "Matei Brunul" de Lucian Dan Teodorovici | Oana Kovacs

  4. Pingback: Ce-am citit in ianuarie | călădor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.