Pentru astazi vreau sa va invit intr-o poveste frumoasa spusa de Margot. Ea mi-a scris atat de frumos despre cartile ei incat parca ma si vedeam acolo in mijlocul camerei, in studio-ul ei.  Mi-a trimis si o multime de poze dintre care ar fi trebuit sa aleg cateva pentru blog dar nu am putut sa ma despart de niciuna asa ca am facut niste colaje care sper sa va placa si voua.

Mie una mi se umple sufletul de bucurie cand cunosc oameni cu atat de multa iubire pentru carti. Saptamana aceasta a fost randul lui Margot sa-mi arate ca nu sunt singura care colectioneaza si citeste cu pasiune carti.

(click pe poze sa le vedeti mari)

Biblioteca mea este si studioul meu de arta, si casa in care locuiesc. Ea adaposteste, de fapt, tot ce a mai supravietuit in urma numeroaselor mutari si a imprumuturilor de carti a caror returnare o mai astept si in ziua de azi. La ultima dintre mutari, inima mea bibliofila n-a mai vrut sa faca niciun compromis, asa ca am inceput, cu aceasta inima, sa impachetez prima oara cartile: doua valize si cateva cutii. Pe Calea Mosilor, unde am gasit spatiul devenit studioul meu de pictura, atmosfera e romantica: tramvaiul strabate, cu tot cu zgomotul lui demn de secolele trecute, bulevardul, porumbeii sunt singurii mei vecini de deasupra si marii prieteni cand vine vorba de firmituri, iar coltul pentru citit e mereu pregatit sa ma primeasca, oriunde as decide eu ca este.

Prin urmare, bilbioteca nu este niciodata aranjata, ci mai degraba raspandita prin intreaga casa. Sa fiu inconjurata de carti ma face sa ma simt, cumva, inexplicabil, in siguranta – dar  pentru dezordine am sa folosesc scuza artistului ‘Sediul central’ este peretele opus coltului pentru pictura. Acolo, pe rafturi, in teancuri sau in sertare, stau tolanite cartile mele dragi, cele pe care le-am purtat cu mine in multe locuri, chiar si peste mari si tari. Nu sunt asezate pe domenii, nici pe autori, de fapt, nu cred ca am avut vreun criteriu specific de selectie atunci cand le-am aranjat, altul decat emotia care ma incerca cand cuprindeam in maini fiecare dintre carti, eliberand-o apoi spre a se alatura celorlalte surate de pe raft.

Multa literatura. Sunt cartile adunate de pe vremea facultatii, cand inca le mai imprumutam de la biblioteca, apoi cartile cumparate de la Carturesti cu entuziasmul cu care iti freci mainile de bucurie pentru ca doar asa, printr-un schimb de moneda, ai ajuns detinatorul unei mici comori, apoi cartile primite cadou de la prieteni dragi sau cartile comandate din tari straine, sunt cartile aduse din Franta, cele pe care le voi deschide mereu cu zambetul larg, si pe fata, si in suflet, cu vocea profesorului Vray in minte, sunt cartile de pictura si albumele de arta, cartile despre publicitatea careia imi dedic munca, apoi cartile despre arome din care ma mai inspir, uneori, pentru a recrea atmosfera de la Bistro, cartile in care intamplarea a facut ca unele pagini sa-mi apartina, cartile despre suflet, pentru suflet, si cartile care imi vegheaza visele, noaptea, de langa pat.

Toate sunt amestecate. Printre ele, din loc in loc, zace cate-o cutie de carbune sau creioane din acuarela, cate o mica panza colorata, cateva schite rulate sul, printre atatea altele, raspandite in ciuda efortului meu de a le tine captive intr-un singur loc. Carti sub masuta cea mica, printre caiete de schite si cutiile de pastel, carti printre tablourile din dormitor, carti pe noptiera si la oglinda in care ma privesc dimineata. Acolo e un colt special. S-a construit de la sine, parca. Un colt al parfumurilor si cremelor cu iz exotic, dar si un colt al copacelului de ametist, al scoicilor adunate de pe plaja viselor in borcanasul de culoarea marii, un colt al lumanarilor aprinse, al tacerii, al revenirii spre sine. Coltul in care ma retrag si imi amintesc ca frumusetea trebuie sa existe si pe fetele noastre, si in sufletul nostru. Altfel, nu exista echilibru. Acolo, in acest colt, sunt cartile care m-au ghidat uneori, cand aveam nevoie.

Uneori, mi se intampla sa visez cu ochii deschisi la cate o biblioteca rosie, o biblioteca in toata regula, care sa adaposteasca toate cartile intr-un singur loc. Sau macar o biblioteca mica, in bucatarie, pentru cartile despre savoare. Incep sa fac cautari, apoi planuri, apoi calcule si sfarsesc intotdeauna prin a intinde mana pe noptiera sau jos, langa pat, pentru a alege o carte. La finalul zilei, cartea e ca acel cineva pe care-l iubesti si care-ti doresti sa te stranga in brate: cu ea alaturi, nu poti visa decat frumos.

Daca v-a placut biblioteca lui Margot, va invit sa le vedeti si pe celelalte din colectie ( Kadia , Mihaela, Raluca , Laura, Ramona,  Maria, Brandusa, Bianca). Astept cu drag si curiozitate sa primesc si povestile voastre pe adresa diana [@] tarameainventata.net.

Related posts: