Acum ceva timp am dat peste o campanie foarte simpatica a editurii All – campania vAlluntar ofera bloggerilor o carte in schimbul participarii la acest proiect al lor. Pentru fiecare postare despre una din cartile lor, echipa All face voluntariat 15 minute (pentru un centru care se va alege ulterior) + 3 minute in plus la fiecare comentariu (la subiect) pe care postarea respectiva il primeste. Regulamentul campaniei il gasiti pe blogul editurii. Este o initiativa laudabila din partea editurii la care am participat cu mare drag si entuziasm.

Mi-am alesc cu relativa dificultate un titlu din oferta lor pentru ca mi-au placut mai multe. Suspin un pic dupa Fetele din Shanghai care nu era disponibila dar m-am stabilit intr-un final la Anticarul. In ciuda zapezilor de zilele trecute am reusit sa si intru in posesia acestei carti pe care am citit-o si comentat-o cu entuziasm. M-am bucurat de aceasta campanie si ii felicit sincer pe cei care s-au gandit la ea. Sper sa iasa totul bine pana la capat si sa vedem si roadele voluntariatului cat de curand.

Dar sa revenim la carte:

Titlu original: El Anticuario

Tradusa in limba romana: la editura All de Alexandra Reocov

De cumparat in limba romana: aici la 34.99 lei

De cumparat pentru Kindle dar in spaniola: aici la 5.21 dolari

Parerea mea: 3 stelute din 5(merge)

Citita pe: hartie

Am ales acest roman fara sa citesc prea multe despre el. Mi s-a parut interesant subiectul, mi-am zis ca nu poate da gres. Romanul s-a dovedit a fi un thriller relativ captivant desi pe parcursul lecturii m-a urmarit o senzatie stranie de deja vu. Nu as fi vrut sa-l compar cu alte thrillere cu subiect asemanator (mistere de sorginte religioasa, conspiratii vechi de sute de ani, societati secrete) dar nu prea am avut de ales. Romanul pare scris dupa un tipar (tiparul Dan Brown) si asta ii face o mare defavoare. Totusi, contrar parerii generale, nu consider ca ar fi ceva in neregula cu astfel de thrillere – am citit cu sufletul la gura vreo doua dintre ele si nu mi-e jena sa o recunosc. Ceea ce m-a deranjat insa a fost pasul usor lenes in care se desfasoara actiunea, scriitura un pic fortata, detaliile prea multe si adesea inutile. De la genul acesta de carte astept un singur lucru – sa o citesc cu sufletul la gura si din pacate asta nu mi s-a intamplat acum.

Subiectul este interesant insa – un anticar din Barcelona este omorat in mod misterios in timp ce studia un manuscris referitor la un vechi secret al evreilor. Fiul sau revine in oras cu aceasta trista ocazie si se trezeste in mijlocul unor evenimente mai palpitante decat se astepta. In poveste se implica si fosta sa sotie, noua si misterioasa sa prietena precum si cativa dintre vechii prieteni ai tatalui sau. Totul se intampla pe fundalul pasiunii pentru carti si obiecte de anticariat. Printre picaturi, avem ocazia sa cunoastem si cateva locuri din Barcelona, suficient cat sa ne deschida apetitul de calatorie.

Desi povestea este promitatoare, romanul are cateva scapari care mi-au distras atentia de la poveste, lucru care pentru mine este un mare punct in minus. Nu pot sa imi dau seama daca este de vina textul sau traducerea, cert este ca trecerea de la naratorul omniscient la naratorul personaj nu se face deloc lin pe parcursul romanului. De multe ori, se trece de la persoana I la persoana a IIIa in cadrul aceleiasi fraze ceea ce provoaca un mic haos in gandurile cititorului si atrage prea mult atentia de la text. Nu puteam sa ma concentrez deloc asupra povestii pentru ca eram in permanenta in alerta la aceste treceri sau pur si simplu imi scapau diverse informatii pentru ca haosul scriiturii ma facea sa-mi pierd interesul cu totul. De asemenea, pe la mijlocul cartii sunt paragrafe introduse cu liniuta…de parca scriitorul (sau traducatorul) s-a saturat de text si s-a gandit sa isi insire pur si simplu ideile fara nici un pic de consideratie pentru cititor. Intr-un paragraf vorbeste un personaj, apoi urmeaza altul, apoi naratorul omniscient si din nou inapoi la unul dintre personaje. Nu ar fi nimic in neregula cu asta daca delimitarea ar fi mai clara, dar nu este – nu stii niciodata cine vorbeste si asta m-a deranjat considerabil. Spre sfarsit mai ales, acolo unde actiunea ar fi trebuit sa fie mai palpitanta si mai interesanta eu incercam sa ma dumiresc cine vorbeste de fapt, ce si cat stie si ce implicatii are asta.

Va spun sincer ca-mi pare rau de aceasta poveste care ar fi putut sa fie foarte captivanta. Ceva s-a intamplat la traducere sau este pur si simplu vorba de un scriitor debutant, nu pot sa-mi dau seama. In orice caz, cartea a fost o lectura usurica, per total placuta care m-a ajutat sa ma deconectez in cele cateva seri pe care le-am petrecut cu ea.

Voi ce parere aveti despre astfel de thrillere? Va plac misterele religioase si povestile conspirationale? Credeti ca ar putea fi reale astfel de povesti, cu obiecte sacre ascunse in biserici si catedrale? Oare cati dintre noi mai cred in astfel de obiecte sacre?

Related posts: