Ce rost au povestile care nici macar nu sunt adevarate?

Eu nu mi-am pus niciodata aceasta intrebare…ce rost au povestile care nici macar nu sunt adevarate? Pai, doar de-aia sunt povesti, nu? Pentru ca nu sunt adevarate. Si fie ca au un rost sau nu, ceea ce conteaza este ca ele ne invata sa ascultam, sa ne bucuram, sa ne intristam, sa citim, sa vedem lucruri ascunse si miraculoase in treburi altfel cam banale, sa traim intr-o fantezie ca si cum ar fi realitate si sa acceptam realitatea mai usor indiferent cat de dificila si uracioasa ar fi.
Am descoperit cu placere aceasta carticica pe care Salman Rushdie a scris-o pentru a-si indeplini promisiunea facuta fiului ca va scrie o carte pe care sa o poata citi si acesta. M-a induiosat povestea ei inca inainte de a o citi caci asa sunt eu…citesc sentimental si ma influenteaza astfel de detalii.
Nu cred insa ca mi-ar fi placut mai putin chiar si fara sa fi stiut acel detaliu. Este o poveste minunata pe care cu greu am lasat-o din mana. Ca intotdeauna in cazul cartilor care-mi plac, mi-as fi dorit sa raman sub plapuma pana o termin. Este intr-adevar o poveste de rumegat la caldurica cu o cana de ceai si pisica-n brate.
Nu am reusit sa ma hotarasc, insa, in ce masura ar putea fi citita si de un copil. Pare totusi un pic prea complexa pentru atentia de scurta durata a copiilor. Personajele sunt multe si complexe, dar sunt bine definite si descrise in detaliu ceea ce e bine pentru ca altfel, avand in vedere si numele lor ciudate, ar fi cam greu de retinut si de deosebit.
Povestea este una fascinanta, tocmai prin abundenta detaliilor si a nouatii personajelor. Pentru un cititor nefamiliarizat cu locuri si personaje din cultura indiana, intreaga poveste pare fantastica si poate un pic inaccesibila. Trebuie intai sa te obisnuiesti cu denumirile si numele folosite pentru ca de-abea apoi sa accesezi realitatea povestii. La sfarsitul cartii exista chiar si un mic index al numelor si ce inseamna ele care e util…mai ales daca il descoperi inainte de a avansa prea mult in lectura, ceea ce la mine nu s-a intamplat. ๐Ÿ™‚
Am citit despre realismul magic al lui Rushdie si desi il consider un bun reprezentant al acestui curent literar nu consider Harun ca facand parte din el. Nici un moment, pe parcusul lecturii nu am avut senzatia de realism. Este in mod clar, declarat si fara ascunzisuri o poveste. Cu toate elementele ei componente de la duhuri, animale zburatoare, puteri miraculoase si pana la eroi, printese rapite si finaluri fericite. S-a vorbit mult si despre alegoria acestei povesti. Sincera sa fiu, nu m-am gandit prea mult la alegorii in timpul lecturii. Am savurat pe deplin tara tacerii(Chup) si tara bรขrfei(Gup), armata formata din carti, oceanul de povesti cu pestii lui sanitari, duhurile care faceau legatura intre lumea trista de “jos” si lumea povestilor. Si nici nu prea vreau sa-mi stric placerea cu analize pe text si dezvaluiri plictisitoare ale sus numitelor alegorii.
E o poveste frumoasa, inedita, plina de fantezie si zambete la tot pasul. Si gata! ๐Ÿ™‚ Luati de cititi!

Print Friendly

Related posts:

4 Thoughts on “Ce rost au povestile care nici macar nu sunt adevarate?

  1. ce mi-a mai placut carticica asta ๐Ÿ™‚ eu am primit-o xeroxata dupa una din biblioteca cu multi ani in urma.am primit cadou un xerox care a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri primite ๐Ÿ˜€ asta spune multe despre cat de mult mi-a placut ๐Ÿ™‚

  2. 2/1Blog on December 13, 2009 at 5:36 pm said:

    bunate intereseaza un schimb de link?

  3. si mie mi-a placut cartea. Am luat-o pe vremea cand se gasea fantasy mai greu la noi. Acum nu mai apuc sa citesc tot. Din fericire ๐Ÿ™‚

  4. o lume fara povesti? nici nu vreau sa-mi imaginez.mi-a placut mult cartea , e prima mea intalnire cu Rushdie si sunt impresionata; sper sa zic asta si dupa ce voi citi alte carti scrise de el ๐Ÿ™‚

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arata-ne ca nu esti un robotel. *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.