Kindle – la cumparaturi
Mi-am adus aminte ca vroiam sa va mai povestesc despre Kindle asa ca there you go, inca un tutorial pentru super-incepatori intr-ale Kindle-ului. 
Sa zicem ca v-ati luat un Kindle si ati vrea sa va luati si niste carti – legal (ca tot e un subiect de actualitate). E foarte simplu! Amazonul e mare si are o droaie de carti si toate-s la indemana!
[Click pe poze sa le vedeti mai mari.]
Deschidem Kindle-ul si apasam pe butonul Menu. De acolo selectam Shop in Kindle Store. Daca nu am pornit in prealabil Wireless-ul, o facem acum. Wireless-ul se porneste tot din Menu, prima optiune de sus.
Suntem trimisi direct pe pagina principala Amazon.com pentru Kindle. Aici gasim mai multe categorii de interes – carti, ziare, reviste, audiobooks precum si sugestii. Daca apasam din nou pe meniu ne apare o lista cu toate cele de mai sus plus Wishlistul de pe contul personal de pe Amazon si recomandari, bloguri, top sellers. Tot pe pagina principala gasim si o categorie de carti ieftine 3.99 $ sau mai putin.
Din meniu, am ales Books si apoi am cautat carti gratuite (de dragul exemplului). Am ales o carte si am deschis-o. In dreptul ei este la vedere butonul Buy. Daca v-ati hotarat, il apasati si asta e tot. La fel functioneaza si in cazul cartilor care nu sunt gratuite doar ca trebuie sa aveti cont pe Amazon si un card atasat la cont desigur.
In cazul cartilor cu plata iata ca sunt mai multe optiuni: puteti sa cumparati, sa imprumutati gratis cu Amazon Prime (dar este pe baza de abonament, trebuie studiata problema inainte sa va avantati), sa cereti cateva pagini pentru a vedea daca va place si sa adaugati cartea la Wishlist. Wishlisturile pe Amazon sunt foarte faine pentru ca le puteti face publice si oricine vrea sa va faca un cadou poate sa va aleaga ceva de acolo.
Am ales asadar sa incerc o bucata din The Hunger Games care s-a si transferat imediat pe Kindle-ul meu.
Nu uitati la sfarsitul cumparaturilor sa inchideti Wireless-ul pentru ca acesta consuma baterie cam multa.
Cabalistul din Praga – Cartea calatoare
Dupa cum stiti am mai participat si alta data la o campanie a editurii All, o idee frumoasa care mi-a placut in ciuda dificultatilor “tehnice” pe care le-am intampinat. Dar pentru ca pana la urma totul s-a finalizat intr-un mod placut si pentru ca imi plac ideile celor de la editura, m-am hotarat sa particip si la aceasta noua campanie. Ea se numeste Cartea calatoare si cred ca e destul de evident din denumire cam la ce se refera.
Ideea nu este una noua, ea a mai fost aplicata in alte tari sub diverse forme. Sunt curioasa in ce masura o sa prinda la noi avand in vedere ca romanii-s cam “strangatori”, le vine greu sa dea mai departe un lucru, oricare ar fi el. Campania dureaza un an asa ca la anul pe vremea aceasta vom putea vedea cam pe unde s-au plimbat cartile noastre ceea ce mie mi se pare foarte interesant.
Cartea primita de mine este Cabalistul din Praga de Marek Halter, o carte a carui subiect m-a atras si care m-am gandit ca va fi usor de citit pentru oricine. Este vorba despre povestea Golem-ului, un mit cunoscut in traditia evreiasca, un fel de Frankenstein. Eu nu stiam mai nimic despre aceasta poveste asa ca m-am bucurat sa o citesc si mi-a placut perspectiva autorului asupra acestui personaj. Acum ca ma gandesc mai bine am mai citit un roman tot cu acest subiect dar nu mi-au ramas in minte prea multe detalii. Golem-ul este o fiinta de lut, insufletita prin mijlocire divina care are rolul de a proteja prin forta bruta comunitatile de evrei. Mai degraba decat sa povesteasca despre golem (care este descris de-abea in partea finala a romanului), autorul ne infatiseaza aici povestea din spatele infaptuirii acestei fiinte. Personajele principale sunt oamenii si nu monstrul.
Din unele puncte de vedere mi-a fost greu sa urmaresc povestea insa – sunt multi termeni din iudaism pe care nu i-am inteles si de-abea la sfarasitul romanului am observat ca este un glosar. Mi-ar fi fost mai utile explicatiile in note de subsol. In afara de asta, romanul se citeste destul de usor, l-am teriminat in doar 2 zile. Scristul este chiar simplist uneori, o asemenea tema ar fi avut de castigat daca motivele ar fi fost prezentate mai amplu, mai in detaliu.
Aceasta este asadar cartea pe care o dau mai departe. Ea pleaca la Sibiu la Raluca.
Matei Brunul – Lucian Dan Teodorovici
Am inceput acest roman cu aceleasi prejudecati dintotdeauna de care se pare ca nu ma pot debarasa – nu pot sa citesc literatura romana contemporana. Nu reusesc sa ma inteleg cu atat de desele trimiteri la comunism ca si cum acesta ar fi singurul lucru din viata noastra de romani, demn de a inspira literatura. Si totusi Matei Brunul m-a prins, m-am atasat de el si nu l-am putut lasa din brate pana la sfarsit. L-am luat de fapt in brate cu mult inainte de a incepe sa citesc pentru ca mi-a ajuns din intamplare pe ecranul calculatorului si mi-a starnit interesul.
M-am dus la librarie special pentru dansul si l-am cerut librarului care m-a amuzat si s-a amuzat impreuna cu mine de bugetul meu (autoimpus dupa indelungi deliberari interioare) in care nu incapeau decat 3 carti din cele 6 pe care le-am luat din raft. Pentru ca desi intrasem special pentru Matei Brunul, nu am putut sa nu poftesc si la alte carti. Nu mai intrasem intr-o librarie de cateva luni bune; pentru ca bugetul nu ma mai lasa sa-mi cheltuiesc nesabuit banii (asa cum fac inevitabil de fiecare data cand intru intr-o librarie), pentru ca preturile cartilor sunt mult mai mici pe net, pentru ca imi place sa citesc in limba engleza si Bookdepository e ieftin desi dureaza 3 saptamani pana primesti o carte si pentru ca Amazonul livreaza orice carte pe Kindle in cateva secunde. Dar pentru Matei Brunul m-am dus…si pe langa faptul simplu al achizitionarii unei carti (sau 3), mi-am inveselit ziua intrand intr-o librarie si schimband doar doua vorbe simple cu librarul.
Vreau pe aceasta cale sa va recomand libraria cu pricina, librarie care exista in Constanta de ceva timp dar pe care eu am ocolit-o sistematic din motivele mentionate mai sus. Totusi, de fiecare data cand intru nu se intampla sa plec fara un zambet sau macar un gand amuzant. Pentru ca in librarie lucreaza vreo 3 librari (poate sunt si librarite…dar eu nu le-am observat) care sunt mereu amabili si zambitori. Observati ca repet aproape enervant “librar”. Mereu ma gandesc ca pentru cei ce lucreaza efectiv intr-o librarie cartile-s doar produse iar ei se simt doar vanzatori. Meseria de librar este pentru multi dintre cititorii pasionati un vis …dar poate ca din interior nu-i chiar asa. In fine, oamenii acestia, de la Pravalia cu carti sunt mereu plini de zambete. Unul dintre ei ma intreaba mereu ce caut (desi mie-mi place sa caut singura printre carti, nu vreau ajutor) iar atmosfera generala este una de voie-buna si veselie. Rafturile inalte si pline de carti acopera toti peretii celor 3 camere (cred ca-s 3..sau 4 poate, i forget) ca-n biblioteca visurilor noastre iar undeva in dreapta este si o mini ceainarie pe care n-am incercat-o inca dar imi place sa o stiu acolo. Pravalia cu carti e minunata…zau!
Revenind insa la cel care este de fapt subiectul postarii – Matei Brunul – iata ca am reusit dupa mult timp sa duc la bun sfarsit un roman scris de un autor roman contemporan. Matei Brunul este un roman cum nu m-as fi asteptat. Da, este despre comunism si apasarile lui, despre vietile distruse in timpul acelei perioade atat de greu de uitat dar mai este si despre un om, despre o perceptie diferita si variata asupra unei vieti triste si destul de tulbure. Ce mult mi-a placut de Matei! Nu am mai intalnit pana acum un personaj care sa tina atat de indarjit la propria-i inocenta, care sa si-o doreasca atat de mult incat se trezeste cu un mecanism de aparare oferit chiar de corpul sau – amnezia. Se pare ca ma urmareste in continuare aceasta tema a amneziei, de fiecare data altfel.
Povestea se desfasoara pe doua planuri ale aceleiasi istorii personale. Bruno Matei este un tanar papusar care se trezeste impletit intr-o poveste in urma careia ajunge sa se plimbe prin inchisorile comuniste, ca detinut politic. Situatia este aproape absurda caci firea personajului este complet impotriva unor astfel de apucaturi contrarevolutionare dar asta conteaza mai putin pentru oamenii unui sistem care are atatea de dovedit. In urma unui incindent (mai mult sau mai putin accidental), tanarul isi pierde memoria cu aproximativ doi ani inainte de sfarsitul pedepsei sale de 10 ani de inchisoare si munca silnica. Pe parcursul anilor grei de inchisoare politica, Bruno incearca sa se detaseze mental de ce il inconjoara si reuseste in mare parte in ciuda frustrarilor si a micilor scapari de speranta. Am urmarit cu sufletul in gat dansul gandurilor sale si felul in care incearca in permanenta sa renunte pentru totdeauna la fie si cea mai mica farama de speranta.
Pe planul al doilea il intalnim deja ca Matei Brunul, in perioada de dupa accident, cand nu-si mai aminteste nimic din ultimii 20 de ani – deci nici cauza pentru care a intrat la inchisoare dar nici anii petrecuti acolo. Intalnim un nou personaj care incearca sa innoade atele memoriei desi nu cu prea mare tragere de inima. Alaturi de el sunt tovarasul Bojin si Eliza, doua personaje care se vor dovedi a fi cu totul altfel decat ai spune la prima impresie. Fiecare in parte devine, rand pe rand, papusarul celuilalt si tema aceasta a marionetei cu sfori dirijata de alte maini este cea care leaga atat de bine acest roman.
“Orice marioneta are suflet. Doar ca trebuie sa stii sa i-l descoperi. Se gaseste poate, la fel ca la oameni, in interior.Cu siguranta insa ca unii vor dori sa-i dea un alt nume…”
Si desigur, sufletul se dezvolta atat de bine in interior incat e greu sa-l sufoci cu teorii si doctrine. Personajele principale ale romanului sunt in acelasi timp rele si bune – asa cum se intampla de altfel in lumea reala iar personajele care nu stiu sa fie decat negative (ma gandesc aici la capitanul Maromet) sunt doar intruchipari ale raului absolut, personificari ale sistemului care isi primesc insa pedeapsa (acesta este indepartat de la conducerea inchisorii). Pedepsele se indreapta insa si catre cei nevinovati (nea Zacornea), cei care se adapteaza sistemului si incearca sa-l pacaleasca. Asa e romanul acesta…presarat cu bune si rele, un roman trist dar mai mult de atat – o poveste care ar fi putut foarte bine sa fie reala, o poveste despre un om si gandurile sale si viata ca un teatru de papusi de data aceasta.
Am atatea de spus despre romanul acesta…poate pentru ca m-am bucurat atat ca nu este deloc o smiorcaiala a vietii noastre amarate sub comunism asa cum ma asteptam ci din contra, o fictiune de un realism impresionant, scrisa cu multa atentie la detaliu si pasiune, un roman extraordinar cum nu am mai gasit demult in literatura romana recenta.
Curatenia de primavara
Stiti ca e o zicala “dar din dar se face raiul”? E o vorba care mie-mi place si ma gandesc ades la ea, o urmez cu drag de fiecare data cand pot. Asa si acum…m-am gandit sa va fac niste daruri si sa-mi mai fac si mie loc in biblioteca daca tot veni vorba.
Ideea curateniei de primavara este de fapt a lui Octavian si demult zic sa ii urmez exemplul dar am fost prea lenesa. Acum cateva zile am vazut ca Bianca si-a facut curaj asa ca iaca-ma-s si eu.
Cartile nu sunt noi dar sunt in stare buna citite o data, de mine. Nu prea s-au plimbat, au stat cuminti la mine-n biblioteca pana acum. Iaca lista:
- Julian Fellowes – Snobii (Maya)
- Liviu Bleoca – Erotikon
- Radu Pavel Gheo – Fairia (Jovi)
- Stefan Agopian – Fric (Simona)
- Norman Mailer – Castelul din padure (Cristina)
- Focul Amorului – Constanta Vintila Ghitulescu (singura care este putin mai prafuita si are pe prima pagina o dedicatie din partea autoarei – e o carte ramasa de la Schimb de Carti si pe care nu a mai revendicat-o nimeni) (Larisa)
Regula e primul venit – primul servit. In principiu, fiecare primeste doar o carte dar puteti cere mai multe, in ordinea preferintei si daca nu le revendica nimeni vi le trimit.
Daca va place ideea si sunteti interesati, poate mai imi fac si alta data curaj de giveaway-uri.
Cea mai frumoasa carte din lume E.E. Schmitt
Titlu original: Odette Toulemonde et autres histoires
Tradusa in limba romana: la editura Humanitas
De cumparat in limba romana: aici la 18.75 lei
De cumparat in limba engleza: aici la 7.91 euro
De cumparat pentru Kindle: aici la 11.99 euro
Parerea mea: 5 stelute din 5
De ceva timp ma invart in jurul cartilor lui E.E. Schmitt iar la aceasta am tot ravnit vreo cateva saptamani pana m-am hotarat sa fac o comanda care sa o includa. Nu stiu multe despre acest autor, l-am descoperit recent la Mihaela si de atunci am citit Oscar si Tanti Roz si cartea aici de fata si sper sa nu ma opresc aici. Este ceva la acest autor care-mi este foarte familiar si nu-mi dau seama cu ce il aseman; in orice caz, stilul, subiectele, scriitura – totul imi este foarte pe plac. De fapt, stiu cu ce seamana – seamana cu De ce iubim femeile a lui Cartarescu. Este o carte cu povesti minunate despre femei. Femei reale care plang, sufera, traiesc, rad, jelesc, dramatizeaza, urasc, iubesc – si in general fac totul la superlativ asa cum numai femeile stiu sa o faca. Autorul reuseste sa infatiseze atat de bine aceste femei incat mai ca nu-ti vine sa crezi ca el este barbat.
Fiecare dintre cele 8 povesti are ceva aparte, fiecare poveste este o noua fateta a iubirii, a felului in care iubesc femeile. Sunt povesti atat de fascinante incat acum ca scriu despre ele ma simt aproape obligata sa le citesc din nou. Mi-a ramas in suflet povestea femeii care crede ca in casa ei este o intrusa cand de fapt este chiar ea, suferind de Alzheimer dar si printesa desculta dintr-o alta poveste. Nu as putea sa va povestesc despre aceasta carte fara sa va stric placerea si surpriza de a o citi. Am sa o tin minte intotdeauna ca pe cartea cea mai frumoasa din lume pentru ca intr-adevar asa este. Si daca am vreun cititor de sex masculin vreau sa-i spun ca aceasta carte este cartea cea mai frumoasa de facut cadou iubitei!
As vrea sa va spun cateva vorbe si despre Oscar si tanti roz care este la polul opus al frumusetii – este o carte frumos trista sau trist de frumoasa.
Tradusa in limba romana: la editura Humanitas
De cumparat in limba romana – format audio: aici la 30 lei
Nu am gasit alte formate online pt aceasta carte dar stiu sigur ca exista in lb romana si pe hartie nu numai audio. E posibil insa sa nu fie tradusa in limba engleza.
Parerea mea: 5 stelute din 5
Oscar are numai 10 ani, sufera de leucemie si va muri dar are un fel de a privi lumea si viata care cred ca ar inmuia chiar si cea mai impietrita inima. Oscar invata sa-i scrie unui dumnezeu in care nici macar nu crede si fiecare scrisoare a lui este emotionata si candida cum numai mintea unui copil o poate concepe. Din nou sunt impresionata de felul in care Schmitt se transpune in “pielea personajului”, Oscar este perfect – mai putin de atat ar fi facut din carte ceva ridicol dar Oscar este perfect. Iar daca Cea mai frumoasa carte din lume o terminati cu un zambet pe buze, pe Oscar il veti citi cu lacrimi in ochi.
Beatrice & Virgil – Yann Martel
Tradusa in limba romana: nu cred, am cautat pe net dar n-am gasit
De cumparat in limba engleza: aici la 6.93 euro
Pentru Kindle: aici la 9.9 dolari
Parerea mea: 3 stelute din 5
Am citit aceasta carte cu o permanenta stare de uimire si curiozitate. Nu mai citisem nimic de Yann Martel, Viata lui Pi nu m-a inspirat niciodata desi o am in biblioteca de multi ani. Am dat insa peste varianta audio a cartii Beatrice and Virgil si mi-am zis ca nu am nimic de pierdut.
Povestea in sine este despre un scriitor care cunoaste un personaj foarte ciudat – un taxidermist care scrie o piesa de teatru despre un magarus si o maimuta. Avem asadar o fabula cu un subiect destul de greu. Cei doi sunt subtil infatisati ca personificari ale victimelor Holocaustului iar dialogul dintre ei atinge de cele mai multe ori limitele absurdului. Cred ca acest aspect mi-a placut cel mai mult la micul roman – faptul ca desi Beatrice (magarusul) si Virgil (maimuta) sunt niste personaje absurde, povestea nu este ridicola deloc, ba din contra – plina de inteles si chiar fascinanta as putea spune. In general nu-mi place sa citesc carti deprimante dar aceasta, are un farmec aparte si desi am citit-o cu o stare permanenta de frustrare(din cauza atmosferei apasatoare), mi-a placut si e foarte probabil ca nu o voi uita prea curand.
Recent am citit si ca situatia de la inceputul romanului este inspirata din realitate – un autor cu o carte de succes publicata prezinta un nou concept, o carte deosebita dar care este respinsa de editori – o situatie prin care a trecut insusi Yann Martel. Stiind asta, cred ca i-a iesit foarte bine romanul despre Holocaust. Chiar, in retrospectica si dupa cateva zile de la randurile pe care le-am scris mai sus si dupa ce am mai meditat la continut, chiar pot spune ca micul roman are un oarece genial in el, este o metafora perfecta, o fabula foarte potrivita pentru situatia la care face referire.
Mi-a placut articolul acesta daca vreti sa cititi mai multe despre roman.
Ora de 50 de minute – Robert Lindner
Titlu original: The Fifty Minute Hour: A Collection of True Psychoanalytic Tales
Tradusa in limba romana: la editura Trei de Ioan Sava
De cumparat in limba romana: aici la 42.75 lei
De cumparat in limba engleza: aici la 15.74 euro
Parerea mea: 5 stelute din 5
Varianta mea: pe hartie (e prea scumpa in engleza si pt kindle nu pare sa existe dar oricum, nu-mi pare rau ca o am in biblioteca)
Ma bucur tare mult ca mi-am amintit de cartea aceasta care zacea de prea mult timp intr-un colt al wishlist-ului. Asa cum am mai zis, ma intereseaza subiectul si ma bucur mereu cand gasesc scriitori care se pricep sa-l faca inteles si cititorilor care nu au facut studii de psihologie sau medicina.
Ora de 50 de minute este, exact asa cum zice si titlul, o colectie de povesti psihanalitice scrise dintr-un cabinet de psihoterapie. Autorul-psihiatru pune pe hartie experientele avute cu cinci pacienti cu probleme deosebite. Mi se pare foarte interesant sa aflu despre aceste cazuri diverse de oameni cu probleme psihologice. Autorul scrie despre problemele lor ca intr-o carte de aventuri politiste iar asta imi usureaza foarte mult asimilarea informatiilor care ma intereseaza despre natura umana si felul in care gandesc persoanele cu astfel de probleme. Fiecare dintre cazuri este prezentat in detaliu de la biografia pacientului si pana la reproduceri ale dialogurilor dintre pacienti si medic. Nu stiu in ce masura psihonaliza mai este de actualitate; am citit pareri cum ca nu ar mai fi – dar mie mi se pare util sa inveti despre natura oamenilor, cu atat mai mult despre natura oamenilor cu diverse probleme. Asta te face sa reactionezi mai eficient si sa ramai cu picioarele pe pamant in cazul in care te confunzi cu propriile tale probleme.
Cazurile prezentate in carte sunt pacienti cu probleme mari – unul este un criminal, doi dintre pacienti sunt in inchisoare, o femeie bulimica, un om de stiinta care crede in existenta unei lumi fantastice. Autorul descrie totul cu lux de amanunte, situatiile pot fi vizualizate si intelese cu usurinta. In timpul psihoterapiepi, doctorul/autor dezvaluie cate ceva si despre el insusi desi mereu in relatie cu pacientii. Am realizat citind aceasta carte cat de dependent este un psihoterapeut de pacientii sai, neputand sa se indeparteze prea mult de ei fara a strica rutina de care acestia sunt dependenti pentru a ramane pe linia de plutire. Am recunoscut in carte si cateva (deja) clisee psihoterapeutice cum ar fi teoria lui Freud cum ca totul se rezuma la o proasta relatie cu parintii si interpretarea viselor.
Voi fi incantata sa citesc si cealalta carte a lui Lindner, atunci cand i-o veni randul, intrucat este un scriitor foarte bun care stie sa mentina atentia cititorului si sa deschida apetitul pentru subiectul abordat.
Sunt fericita
Zilele trecute, ieri, azi am fost fericita. Fericita cum numai prin filme mai vezi, fericita cu topaieli si rasete interioare (care-s mai faine decat topaielile si rasetele de-adevaratelea) si parca totul imi iese bine cand sunt fericita. Am multe cuvinte care mi se invalmasesc in cap si nu pot sa va spun nici macar unul dar simt nevoia sa daruiesc ceva in schimb pentru aceasta fericire.
Prima persoana care-mi spune cine a scris poezia de mai jos primeste o carte cadou. Nu stiu inca ce carte… e 23.20 noaptea si stau sub plapuma cu laptopul in brate dar maine dimineata cand ma trezesc o sa aleg o carte din biblioteca mea pentru cineva. Sunt curioasa pentru cine… .
“Pretty women wonder where my secret lies.
I’m not cute or built to suit a fashion model’s size
But when I start to tell them,
They think I’m telling lies.
I say,
It’s in the reach of my arms
The span of my hips,
The stride of my step,
The curl of my lips.
I’m a woman
Phenomenally.
Phenomenal woman,
That’s me.”
Invitatie in biblioteca lui Alice
Pe Alice o stiu din blogosfera culinara si mi-e draga pentru ca scrie frumos si cu pasiune. Despre minunile care-i ies din bucatarie nu va spun, mergeti de le vedeti aici. Dar astazi Alice a venit in vizita prin tara mea cu biblioteca ei minunata pe care ma bucur sa o pot vedea (in sfarsit!) in toata splendoarea ei. Trebuie sa spun ca sunt foarte impresionata de faptul ca majoritatea bibliotecilor pe care le-ati vazut au venit din partea fetelor care ma cunosc datorita blogului cu retete si care sunt la randul lor bucatarese pasionate. Mi-e drag sa-mi regasesc pasiunea in acea comunitate. Revenind la Alice, sa o lasam sa ne prezinte colectia ei de carti pentru ca o face in cuvinte tare frumoase si pline de drag pentru carti.
[click pe poze pentru a le vedea mari]
Am cateva carti ce formeaza mica mea biblioteca. Niste rafturi vechi din lemn adapostesc cartile mele. Nu am carti de o valoare incomensurabila, carti cu autograf, am doar carti.
Sunt carti dragi, unele mostenite de Remi de la ai sai parinti, unele cumparate de noi de pe vremea cand eram studenti si ne placea a bantui prin anticariate – activitate pierduta in timp in defavoarea vietii cotidiene “urbane”. Nu avem o biblioteca mare si nci foarte moderna. Visam la rafturi noi si ample, moderne cu linie fina si care sa scoata in evidenta insemnatatea unei carti. Pana atunci…. raman doar rafturile simple, din lemn.
Pe cateva rafturi am pastrat cartile scolare, cele care ne-au fost necesare, spre deprindere si instruire cand, odata, demult, fuseram si noi niste scolari, insa din aia care luara Bac-ul din prima si apoi si o admitere la facultate (fara dosar 
).
O mica colectie SF. Un Jules Verne (mai lipsesc citeva numere) pe care Remi l-a citit din scoarta in scoarta, umplandu-si inima si sufletul de miraculosul balon cu aer cu care candva cineva increase un ocol in 80 de zile, sau nu dormise cateva nopti citind cu infrigurare despre misterul castelului din Carpati. Apoi cartile despre robotii inteligenti care candva vor stapani lumea, despre fantasmul din Dune….
Cateva carti ce abordeaza un subiect mai de neactualitate: istoria.
Apoi mai sunt cateva rafuri, raftulete razlete prin camera care cuprind carticele primite in dar cu mare drag de la prieteni.
Si sa nu uitam de mica si umila biblioteca culinara a albinutzei. Carti care-mi sunt tare utile si din care mai atat de multe de invatat.
Apoi o mica incropeala de biblioteca in care trebuie facuta serios ordine, dar cand oare? Aici sunt cateva carti de specialitate si ingramadite cateva carti de-ale Mirunei pe care le tot foieste si fosneste zilnic.
Si sa nu uit de my love Stephen King, ale carui carti ma fascineaza de fiecare data, pana la ultima fila. Ce nopti petrecute cu King si o cutie de bomboane!
Mi-i draga biblioteca mea, chiar daca nu are prea multe carti noi cu coperti noi si lucioase. Mi-I draga pentru ca oricand ma uit la ea imi provoaca o stare de bine ce nu o pot descrie si nici asemui cu ceva. E speciala. Cred ca o biblioteca e ceva care te decosnpira, care te arata asa cum esti, oarcat ai incerca sa disimulezi asta.
Multumesc Diana pentru ca mi-ai primit biblioteca in proiectul tau frumos. Pupici draga mea.
Eu iti multumesc, draga Alice, pentru ca m-am simtit minunat plimbandu-ma prin biblioteca ta si am regasit in ea multe dintre preferatele mele!
Daca v-a placut biblioteca de saptamana aceasta, va invit sa le vedeti si pe celelalte din colectie ( Kadia , Mihaela, Raluca , Laura, Ramona, Maria, Brandusa, Bianca, Margot). Astept cu drag si curiozitate sa primesc si povestile voastre pe adresa diana [@] tarameainventata.net.
Ali Shaw – The Man Who Rained
Cand am citit Fata cu picioare de sticla mi-am dat seama ca nu voi putea trece cu vederea nici o carte pe care acest autor o va scrie in prezent. Felul in care redefineste si reconstruieste realismul magic pe care eu il iubesc atat de mult este indeajuns pentru a ma convinge sa-i cumpar cartile. Si intradevar, decum am avut la dispozitie niste banuti, am achizitionat The Man Who Raine, carte despre care citisem pe blogul autorului si pe care am asteptat-o cu nerabdare.
Romanul nu s-a tradus inca la noi dar asta nu a fost o problema pentru ca eu am preferat oricum sa o citesc in original (cum am facut si cu prima carte de altfel). Iata ca la doar 2 luni de la prima carte am reusit sa o citesc si pe aceasta si sa ma bucur din nou de lumea deosebita din care scrie Ali Shaw. Pentru ca aceasta este impresia generala pentru mine, ca autorul scrie dintr-o alta lume, o lume fantastica in care tristetea se transforma in gheata si furia in furtuna iar fericirea este un norisor in care plutim fara sa ne dam seama.
Nu ma pot abtine de la a compara The Man Who Rained cu Fata cu picioare de sticla. Daca Fata… a fost pentru mine o lectura fascinanta, pe The Man… l-am perceput diferit. Romanul curge intr-un ritm mai calm, mai ordonat, toate lucrurile sunt explicate pe indelete si raman foarte putine aspecte nelamurite. Daca citind Fata… am fost atat de entuziasmata incat am trecut prin ea pe nerasuflate, am citit The Man… mult mai cerebral, temperat chiar. Romanul iti impune parca acest stil pentru ca fiecare personaj este atat de complex si de interesant incat trebuie sa faci un mic efort de concentrare pentru a asimila toate informatiile. Nu au existat personaje ale lui Ali Shaw care sa nu-mi atraga atentia intr-un fel sau altul, nu am uitat pe nimeni dupa ce am inchis cartea si nu am trecut cu vederea aproape nici un detaliu.
Ali Shaw ne povesteste din nou despre dragoste si cum se gasesteste ea in cele mai ascunse si nebanuite cotloane; ne povesteste despre un om care fulgera de teama si nervi, care se transforma in ploaie din razbunare, care iubeste inconjurat de norisori. Acest al doilea roman al autorului mi s-a parut mult mai cu “substrat” decat celalalt sau poate a fost asa doar pentru ca l-am simtit mai relevant pentru mine. Mi-a spus ca dragostea invinge totul (ma incapatanez sa cred asta si acum), ca o gasim in locuri neasteptate si in ciuda adversitatilor, ca dragostea transforma. Ali Shaw vorbeste despre dragoste intru-un mod inedit, povestile lui sunt fascinate desi ideea generala nu este una iesita din comun. Stilul sau insa si imaginatia cu care impleteste realul cu fantasticul sunt deosebite, este genul de autor pe care il citesti si stii ca este el chiar fara sa vezi titlul cartii sau coperta.
Omul care ploua – imi place cum suna chiar si in romana. Totusi, The Man Who Rained nu are parca aceeasi forta pe care am gasit-o in Fata cu picioare de sticla. Cu exceptia unuia(Daniel), personajele sunt mai vag conturate, mai putin bine-definite. Am avut impresia aici ca a fost mai important setting-ul decat personajele. Orasul fictiv Thunderstown, caracteristicile si imprejurimile lui, ciudatele superstii incetatenite aici, toate sunt infatisate in detaliu si cu atentie. Recunosc ca m-am plictisit uneori, in descrieri, numai pentru a ma trezi apoi din nou intr-o poveste fascinanta si breath-taking. Omul care ploua nu depaseste Fata cu picioare de sticla dar cu siguranta imi sporeste apetitul pentru mai mult Ali Shaw pe care sper sa-l reintalnesc candva in viitor intr-un nou roman.
Titlu original: The Man Who Rained
Tradusa in limba romana: inca nu dar curand sper…
Am mai citit de autor: Fata cu picioare de sticla
De cumparat in engleza: 12.20 euro aici.
Parerea mea: 4 stelute din 5
Citita pe: hartie
Ramane in biblioteca: daaaaaaaa
