Oda

Trebuie sa mi-o repet in minte iar si iar: e al meu, e al meu, e al meu. Gravitez in jurul lui ca o luna lacoma si totusi nu-mi revin din mirarea de a-l gasi in fiecare dimineata cu nasul lipit de sanul meu si genunchii lui mici impinsi in burta mea. Sunt chiauna de somn aproape mereu si totusi nu adorm pana nu i-am studiat fiecare geana, fiecare cuta din urechile lui perfecte, fiecare fir de puf pe care-l are in loc de par.

image

Cand m-am indragostit de tatal lui, nu am stiut clar momentul. A devenit, treptat, o certitudine si sentimentul straluceste in permanenta in jurul meu ca un soare pe care poti conta mereu sa te incalzeasca, sa te lumineze sau macar sa-ti semnaleze ca intotdeauna poti conta pe o noua zi. Acum ma intreb daca va fi la fel si pt el, daca ma voi trezi candva in zgomotul linistitor al iubirii care sa curga pe langa mine ca un parau proaspat de munte. Nu am trait momentul acela de dragoste instanta pe care ne invata filmele sa-l asteptam. M-am intrebat des in aceasta prima luna cu el daca il iubesc (intre timp, pana am reusit eu sa public articolul, s-au facut doua luni aproape). De fapt, imi dau seama acum ca nu este dragostea la care ma asteptam. Ce prosti suntem noi oamenii…ne asteptam ca dragostea sa ne pice in poala, eventual sa ne si plezneasca peste fata: salut! Sunt aici! Aceleasi asteptari le avem si despre fericire parca. Vrem ceva concret, cuantificabil, evident, persistent. Si cand colo… Ea e blanda si tacuta ca un val caldut din miez de vara. E facuta din zeci si sute de firmituri de lucruri pe care nu credeam vreodata ca am sa le simt sau sa le fac: duiosie fata de scancetele constante dupa companie, mila fata de dureri mari la oameni asa de mici, nevoia din ce in ce mai scazuta de somn pentru ca vreau sa mai vad inca o grimasa dulce, sa mai aud inca un suspin somnoros, dragul de vergeturi si piele in plus (pentru ca l-au tinut pe el), dureri noi sau mai vechi care nu mai conteaza, lacrimi inghitite si tipete nestrigate ca sa nu le simta el, mii de mangaieri pe spate (pentru a vedea daca mai respira),  dependenta dulce (a lui de mine dar mai mult a mea de el). Culeg imbratisari si zambete involuntare. Mi-am facut un cosulet de fericiri si e plin cu varf deja de gangureli si caraieli, de imagini roz cu pumni si degetele, de miscari din cap si din buze, de maini intinse si picioare tropaind in aer.

Si inca ma trezesc dimineata si nu-mi vine sa cred. Sau noaptea…pe la 3. Si pe la 5.

Print Friendly

Related posts:

4 Thoughts on “Oda

  1. exact asa gandeam si eu cand mi-ai spus ca va veni un bebe in casa voastra! n-am stiut si n-am avut cum sa-ti descriu fericirea pe care o vei simti! tu ai gasit cuvintele si emotia potrivita cat sa descrii asa de frumos tot ceea ce simti si ceea ce simte o mama normala!

  2. Ce frumos si cata fericire! Ma bucur tare mult pentru tine, Diana! ♥

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.