De vorba

Niste discutii recente din blogosfera m-au facut sa ma gandesc la acest blog si la motivele existentei sale. A fost inceput acum atat de mult timp si pentru o buna perioada mi-a fost extrem de drag. In continuare este important pentru mine dar cumva, ne-am instrainat. Mi-amintesc cu cat patos scriam la inceput, cate-n luna si stele; la inceput, cand nu existau statistici si competitie intre bloguri, cand nici cu gandul nu gandeam termeni ca bloguri de nisa, social media si altii pe care eu oricum nu-i pricep prea bine nici acum. Mi-amintesc cand aveam in partea dreapta a blogului o lista de bloguri dragi pe care le citeam cu regularitate, incredere si interes si riscul de a te trezi cumva, din link in link, pe un blog fals, era minuscul (blog fals = blog ale carui articole au scopuri exclusiv comerciale). Nici nu ne baga nimeni in seama de fapt…ca blogger…nu erai blogger, ca nici nu fusese inca folosit termenul. Erai doar cineva care scrie pe internet chestii despre el, despre pasiunile lui s.a.m.d.

Mie imi placea atunci. Imi placea cand publicul era restrans si puteam sa scriu fara sa simt nevoia de a ma autocenzura pentru ca, cine stie, poate vede matusa, mama, clientii sau mai stiu eu cine. Nu ca as avea cine stie ce chestii de scris si nici nu-mi este stilul sa-mi spal rufele in public dar era confortabil… sa scrii fara sa-ti pese cine citeste. Imi placea cand imi pastram gandurile pentru blog si nu le risipeam pe Facebook. Mi-e dor de acele timpuri.

Pe de alta parte, datorita cresterii continue a popularitatii blogging-ului, ma bucur acum de o multime de lucruri noi. Citesc uneori atat de multe articole incat nu-mi mai dau seama cum trece timpul. E ca si cum as citi o carte, ca si cum as vorbi cu prieteni. E timp pe care nu-l regret. Sunt oameni virtuali pe care simt ca-i cunosc, care ma inspira si ma motiveaza. Sunt oameni care imi seamana atat de bine incat pot sa am incredere aproape oarba in gusturile lor. E incredibil sa dai peste astfel de oameni care au acest potential de a-ti deveni prieteni desi poate ca nu-i vei intalni niciodata in realitate. Am cunoscut oameni atat de frumosi incat nici nu am cuvinte sa va scriu despre ei. Am primit cadouri fabuloase de la oameni care nu m-au vazut niciodata in realitate (in cel mai fericit caz, doar o data) – cadouri cu suflet, nepretuite. Am primit urari care m-au facut sa plang si care m-au salvat din frecventele mele butoaie cu melancolie. Am primit povesti in care m-am regasit, ochi care m-au citit atunci cand nu puteam sa vorbesc, cuvinte care m-au vindecat. Am primit atat de multe de la oamenii din spatele online-ului incat atunci cand aud despre prieteniile virtuale ca nu-s reale, ma simt ca si cand mi-ai spune ca dragostea nu e reala.

Pentru ca in spatele ecranelor si tastaturilor suntem oameni si ne dorim iubire. Atat imi doresc si pentru acest blog. Ma lupt sa-l tin pe linia de plutire in ciuda neplacerilor tehnice pe care le intampin in ultima vreme. Am inceput fara pretenii dar iata ca acum imi doresc un spatiu mai frumos de pe care sa ma cititi, un blog mai usor de deschis, o navigare mai lina si pentru acestea iubirea nu e suficienta. De-asta ne-am instrainat. De-asta nu mai scriu. Cand nu stiam cine ma citeste, nu ma interesa. Acum ma uit la statistici si ma simt responsabila pentru toti acei oameni care se perinda pe aici.

Dar Tara mea inventata este despre iubire. Asta am realizat eu zilele trecute si am vrut sa va zic si voua. Uneori iubesc mult cartile si povestile si atunci scriu mai mult acolo. Alteori nu ma mai scoti din bucatarie, din spatele aparatului foto sau din fata oglinzii. Cateodata, destul de rar, scriu articole lungi si fara rost. Asta sunt…asta iubesc. Nu tot timpul si nu mereu cu aceeasi intensitate. Dar sunt aici si imi place sa va scriu. Sper ca mai sunt pe-acolo printre voi cativa rataciti carora inca le mai place tara mea. Sunteti primiti si asteptati cu drag aici, oricand, fie ca sunteti doi, ori o mie.

Print Friendly

Related posts:

6 Thoughts on “De vorba

  1. Ce frumos ai scris. Eu tot timpul te citesc cu drag. Si ai mare dreptate in privinta prietenilor virtuali. Eu azi cand ti-am scris mesajul despre transportul la Constanta exact asa m-am exprimat: “o s-o intreb pe o prietena”. Si abia apoi am realizat ca noi nu ne-am vazut niciodata <3! Sper totusi sa nu ramana asa:)

  2. stii, dupa ce-am citit prima data acest articol, aceste ganduri ale tale, am dat repede un “Like” si n-am putut sa comentez, atat de emotionata eram! am preferat sa ma detasez, sa-mi vad de treburi. azi dimineata am revenit si am citit mai la rece. tot “atinsa” sunt si clar ca asa esti tu, asa gandesti, asa simti, pui suflet si-ti expui sufletul prin ceea ce scrii. in plus, cred ca ai fost foarte inspirata cand ti-ai denumit blogul “Tara mea inventata”, cred ca te apropii mult de Allende cu astfel de ganduri si emotii….

    • Diana Borca on 12/07/2014 at 10:14 said:

      Uite ce frumos mi-ai scris! <3 Exact despre asta vorbeam... despre cum ma bucur eu de gandurile de la voi.
      In alta ordine de idei, cred ca multi cititori "imprumuta" trasaturile scrierilor lor preferate. E ca atunci cand stai mult timp langa o persoana si incepi sa-i semeni. Asa e si cu scriitori sau cartile preferate, cred.

  3. Mari on 12/07/2014 at 12:23 said:

    E foarte frumos in tara ta inventata! Iti doresc inspiratie sa poti construi lucruri frumoase si de acum incolo, in locul acesta in care eu intru atunci cand mi se face dor “de frumos si de bun”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.