Antipa – expozitii temporare – Human Body

Expozitia Human Body este foarte controversata la noi si m-am dus cu mare curiozitate sa o vizitez. Anatomia corpului uman si metoda plastinarii sunt subiecte care ma intereseaza asa ca eram nerabdatoare sa trec si eu pe acolo. Recunosc ca si valva care s-a starnit in jurul acesteia m-a facut curioasa. Avand in vedere ca atatia oameni sunt iritati si deranjati de ea, ca ministerul invatamantului interzice elevilor s-o viziteze, ca parintii sunt acuzati de toate prostiile pentru ca isi duc copiii sa o vada, era musai sa vad si eu despre ce-i vorba.

La aceasta expozitie nu se permit fotografiile (nici macar contra cost) asa ca nu am cu ce sa ilustrez aceasta postare. Am vrut totusi sa va scriu despre ea pentru ca sunt curioasa daca ati vizitat-o si ce impresie v-a facut.

Sa vedem despre ce este vorba insa. Plastinarea este o metoda de conservare a corpului sau organelor prin care grasimile si fluidele sunt inlocuite cu polimeri, impiedicand astfel descompunerea respectivelor organe/corpuri. Metoda nu are decat vreo 40 de ani deci probabil e in curs de perfectionare.

La muzeul Antipa sunt expuse 5-6 corpuri umane intregi plastinate si mai multe organe (sanatoase sau bolnave), membre (sectionate in tot felul) si fetusi expuse separat sau grupate (sistemul respirator, aparatul reproducator, etc.).

Am vazut si o macheta a sistemului cardiovascular (foarte faina) si “felii” de organe asa cum arata ele la RMN (iertati-ma, nu-mi amintesc cum se nume metoda respectiva).

Corpurile sunt pozitionate in asa fel incat sa se poata observa muschii, organele in interiorul corpului, tendoanele si alte detalii anatomice. Totul este foarte interesant (cu conditia sa va atraga macar putin subiectul). Nu am vazut pe nimeni iesind oripilat de acolo dar am vazut destui plictisiti care nu pareau sa inteleaga nimic.

Pentru mine, in mare parte informatiile nu au fost noi. Stiam deja cum arata muschii, organele & co. si nu mi s-a parut ca am invatat mare lucru din aceasta experienta. Mi-a placut sa le vad indeaproape, am fost chiar uimita de cateva dintre ele (stomacul de exemplu este mult mai mic decat imi imaginam eu) si putin timorata de altele (cei trei fetusi expusi m-au cam tulburat recunosc – ma intreb daca erau reali sau machete). Pentru cine nu stie cum arata, si experienta organelor afectate de cancer poate fi destul de impresionanta.

Taxa de intrare pentru adult este 60 lei. Tot ma intreb daca a meritat sau nu. Inclin spre un raspuns negativ desi stiu ca metoda in sine trebuie sa fie foarte scumpa si mai ales ca implica foarte multa munca. Si totusi, ma asteptam la mai mult, as fi vrut sa invat mai multe, sa plec mai impresionata. M-a deranjat foarte tare faptul ca nu am avut voie sa fac poze (nici macar contra cost) si nici vederi nu aveau – doar un album care costa si acela 54 lei.

In ceea ce priveste vizitarea acestei expozitii de catre copii – nu vad nici o problema cu asta.  Mi se pare stupid sa interzici accesul copiilor la asemenea experiente si informatii. Desigur, e bine ca respectivii copii sa stie deja ce este un penis si unde se afla, cum arata un san si pe unde ies bebelusii din burta mamei(doar daca nu vreti sa le explicati chestiile astea acolo), ce inseamna cuvinte cum ar fi cancer sau colon si ideal ar fi sa stie sa si citeasca si cum sa se comporte civilizat pe langa exponate pretioase. Am vazut acolo copii de diverse varste, majoritatea erau peste masura de plicitisiti.

Cat despre provenienta cadavrelor… nu vreau sa discut despre asta prea mult dar e clar ca sunt asiatici -corpurile si organele sunt foarte mici. De-or fi prizonieri politici sau nu asta n-am de unde sa stiu dar daca-si inchipuie cineva ca au murit pentru a fi plastinati, nu e cazul. Amaratii aia ar fi murit oricum din motive lesne de aflat. Asa cum sunt de acord cu donarea organelor, sunt de acord si cu folosirea cadavrelor in interesul stiintei. Nu i-a pus nimeni la parada din perversitate si cine crede asta, sa se mai gandeasca. In fata muzeului militeaza unii pentru inchiderea expozitiei si ingroparea cadavrelor. Dupa ce s-a muncit atat pentru aducerea lor in forma asta…ar fi o blasfemie sa-i ingorpi, nu invers.

Acestea fiind spuse, trebuie sa mai adaug si ca pozele nu-s ale mele ci luate de pe net (fiecare cu linkul aferent). Astept cu interes si parerile voastre despre aceasta expozitie. 🙂

Print Friendly

Related posts:

8 Thoughts on “Antipa – expozitii temporare – Human Body

  1. Cat imi doresc si eu sa vad expozitia asta!
    La Bucuresti e mult prea departe, eventual de revine la Budapesta pentru ca data trecuta nu am putut ajunge pana acolo. Foarte fain, eu sunt tare curioasa sa vad.

  2. Mie mi-a placut, desi, recunosc ca as fi vrut ceva mai multe exponate. Mai merg o data cu Juha sa mai studiem. Am incercat sa ma detasez de faptul ca acei oameni au fost candva vii si mi-am pus intrebari daca mi-as dona corpul pentru asa ceva.

    Nici mie nu mi-a placut ca nu am fost lasata sa fac fotografii, ba chiar am asistat la o scena in care o domnisoara a cerut insistent unui domn sa stearga fotografiile facute cu telefonul altfel cheama paza. Dar poate ca aceasta cerere e venita din partea autorului, caz in care muzeul nu prea are cum sa protesteze.

    In fata muzeului erau 2-3 persoane cu pancarde care doreau inclusiv “inhumarea exponatelor”.

    • Diana Borca on 22/05/2013 at 11:06 said:

      Da, si eu as fi vrut sa vad mai multe si intradevar am observat atitudinea urata a studentilor alora care pazeau pe acolo (cica sunt studenti la medicina).
      Eu nu am prea asociat exponatele cu oameni reali…pareau chiar de plastic. Mi-a fost usor din punctul asta de vedere. Si da, clar…l-as dona cu siguranta pentru ceva, orice. Ce rost are sa putrezeasca daca se poate face ceva util cu el. 🙂

  3. Eu n-o sa merg, dar e o alegere strict personala. Ideea ca ma plimb printre cadavre imi provoaca greata. Da, stiu, arata plastifiat, dar e ca si cum as inchide ochii cand iau o pastila amara. O sa stiu in continuare ca ma plimb printre cadavre. Eu nu prea pot merge nici la inmormantari, de ce mama naibii m-as duce sa ma plimb de buna voie printre morti? Si nu, n-o sa imi las nici corpul sa putrezeasca si sa fie mancat de viermi, imi vine sa imi dau foc singura la ideea asta. O sa scrie undeva clar ca trebuie sa fiu incinerata si inca repede.

    Si daca tot arata plastifiat, as fi preferat sincer niste machete bine realizate. In cazul asta as fi fost prima la usa muzeului. Cred ca este mai utila donarea corpului pentru medicina fie ca donator de organe, fie pentru studiu de catre niste oameni care chiar vor invata ceva din asta – cercetatori sau viitori medici.

    • Diana Borca on 27/05/2013 at 19:38 said:

      Da, cu siguranta donarea de organe ar fi o prima optiune.
      Si tot da, pot sa inteleg si punctul asta de vedere avand in vedere cat de legate sunt optiunile astea ale noastre de tot ce alegem sa credem despre viata, moarte, dumnezeu si altele asemenea.

  4. chiar am fost acasa zilele trecute si ma batea gandul sa intru – tot datorita circului, ca de altfel nu-mi place ideea de… moarte. nu am avut insa prea mult timp la dispozitie si, din cate spui, mai bine ca n-am fost, poate o prind pe la Londra (chiar o fi fost?). e posibil ca la noi sa fi adus doar cateva exponate, asa ca pentru o tara mica din Europa de Est.
    mi se pare stupid sa interzici o astfel de expozitie, sa faci ditamai circul, parca suntem cu sute de ani in urma, nu in 2013. da bine ca putem trai cu ziarele pline de titluri de 2 lei si fete semi dezbracate

  5. Chiar astazi mi-a povestit o pacienta despre expozitie si aveam de gand sa caut poze pe net sa ma dumiresc despre ce este vorba, avand in vedere ca in Bucuresti e un pic mai greu sa ajung daca nu e musai…

    Haideti sa stam stramb si sa judecam drept, toate facultatile de medicina primesc cadavre donate special pentru disectii in fiecare an si nu cred ca protesteaza nimeni pentru asta si cred ca ar fi cel putin nepotrivit sa o faca avand in vedere ca fiecare dintre noi ajunge mai devreme sau mai tarziu pe mana unui medic, pe care nu si-ar dori sa-l fi impiedicat sa-si inceapa activitatea practica mai intai pe cadavre umane.

    Din experienta proprie sunt minunate machetele de plastic, cum spunea cineva, dar nu au nici cea mai mica legatura cu corpul uman , diferenta este uriasa, aproape ca nu suporta comparatie una cu alta…

    Cred ca asa cum cadavrele sunt extrem de utile pentru a invata anatomia prin disectie, la fel de importat este ca toata lumea sa cunosca corpul uman asa cum este el in realitate, nu in machete , poate in cunostiinta de cauza vom fi tentati sa-l neglijam mai putin, din toate punctele de vedere si sa-i acordam importanta ce o merita.

    Nu imi plac nici mie inmormantarile si de regula stau departe de persoanele decedate, dar disectiile nu au legatura cu aceste doua lucruri , asa cum mai apoi in practica medicala daca tai in carne vie si operezi nu inseamna ca ai porniri sadice sau iti lipseste cu desavarsire sufletul , as putea spune chiar dimpotriva.

    Sfatul meu este sa o vizitati daca va aflati prin apropiere, cu siguranta merita,
    Cu drag, Daiana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.