A lui

Mi-a ramas in minte o vorba scrisa de cineva pe undeva, intamplator o idee care mi-a sarit in fata ochilor de vreo doua ori in ultima saptamana – de ce mamele se definesc ca atare, aparent uitand complet de toate celelalte roluri pe care le-au jucat pana atunci? Dincolo de ridicolul diminutivelor si al discutiilor despre secretii de tot felul, exista o explicatie? E posibil oare ca aceasta noua stare de fapt care ne acapareaza intratat sa fie justificabila chiar si pentru societatea moderna in care traim? Ei bine da. Exista o explicatie! :)

Ca suntem programate genetic sa ne iubim progeniturile, o stie toata lumea. Cum altfel s-ar fi ajuns la acest mirobolant numar de 6 miliarde de locuitori? Ca traim intr-o era avansata tehnologic si de emancipare a…oricui a fost sau s-a simtit subjugat pana acum, si asta e evident. Problema apare insa cand instinctul intra in coliziune frontala cu asteptarile acestei societati “emancipate”. Uneori lupta se da chiar pe teritoriul propriu, femeile fiind adesea nevoite sa se lupte cu ele insele pentru ca, nu-i asa, nu este “modern” sau “emancipat” sa-ti asculti instinctele. Este insa acceptabil social sa muncesti pana behai fara nici o satisfactie, sa-i servesti pe cei din jur ca o fiinta delicata si fina ce esti, sa alergi dupa vise mai mult sau mai putin realizabile, sa fii oglinda pentru toti cei pe care-i intalnesti si niciodata tu. Nu este insa acceptabil sa fii mama si atat. Daca te lasi prada sentimentelor si te indragostesti de propriul copil (care, intre noi fie vorba, chiar e cel mai frumos copil din lume), esti dintr-o data alungata din palatul de clestar al femeilor emancipate. Pentru ca, nu-i asa, nu e deloc suficient sa fii mama cuiva.

Si recunosc cu jena ca si eu am fost asa. Mi-era urat sa vad femei insarcinate, ma enervau copiii si toate discutiile care apar in jurul lor. Ma suparau mamele care straluceau de fericire in realitatea lor ciufulita si plina de muci. Dar stiti cum se zice…de ce ti-e frica, nu scapi. Si nu ca mi-ar fi fost frica (poate doar groaza, din ce in ce mai mare pe cat trecea timpul si ma apropiam de marea intalnire) dar…am iesit pe usa maternitatii cu un bot de 3 kg in brate, cu ochi si urechi si brate doar pentru el si cu o dorinta imensa, dar absolut imensa de a striga: sunt mama lui Vlad. Tin minte ca ma uitam dimineata pe geamul camerei noastre din spital  si vedeam marea. Si-mi venea sa strig tare catre ea, sa stie ca l-am facut pe Vlad. Eu, din carnea mea imperfecta si din gandurile mele frumoase si din dragostea mea enorma, l-am facut pe el care este unic si perfect. Si multe zile si saptamani au trecut de atunci dar tot imi vine sa deschid geamul si sa strig in gura mare: sunt mama lui Vlad! Sa fii fost cele nustiucate ore in care m-am aflat intre viata dinainte si viata de dupa (va scutesc de detalii, ziceti mersi!)? Sa ma fii scufundat iremediabil in marea de hormoni ce vine dupa? Sa-mi fii murit marea majoritate a neuronilor in timp ce schimbam scutece si produceam onomatopee spre amuzamentul si intru linistirea odraslei? Foarte posibil. Cert este ca asta sunt eu acum. Mama lui Vlad. Am fost Diana care citeste, Diana care merge pe strada visand, Diana de la laborator, Diana de la bucatarie, Diana care face paine, Diana care scrie. Acum sunt Diana lui Vlad. Pentru ca asta am nevoie sa fiu in acest moment al vietii mele. Si nu mi-e rusine ca nu mai fac cu aceeasi pasiune toate lucrurile pe care le faceam pana acum. Mi-e dor poate, dar nu mi-e rusine. Marele avantaj al nostru ca oameni este ca evoluam, suntem in permanenta schimbare. Lipsa schimbarii este un defect. Corpul, emotiile, gandurile noastre se schimba mereu – fie ca ne place sa recunoastem asta sau nu. Lucruri noi vin, lucruri vechi sunt uitate sau date la o parte. Si asta nu e o rusine, asa e natural. Instinctul meu a fost sa devin ceea ce sunt acum. Sunt mandra de mine si de-aia scriu pe toti peretii (virtuali): sunt mama lui Vlad.

image

 

 

 

 

Print Friendly

Oda

Trebuie sa mi-o repet in minte iar si iar: e al meu, e al meu, e al meu. Gravitez in jurul lui ca o luna lacoma si totusi nu-mi revin din mirarea de a-l gasi in fiecare dimineata cu nasul lipit de sanul meu si genunchii lui mici impinsi in burta mea. Sunt chiauna de somn aproape mereu si totusi nu adorm pana nu i-am studiat fiecare geana, fiecare cuta din urechile lui perfecte, fiecare fir de puf pe care-l are in loc de par.

image

Cand m-am indragostit de tatal lui, nu am stiut clar momentul. A devenit, treptat, o certitudine si sentimentul straluceste in permanenta in jurul meu ca un soare pe care poti conta mereu sa te incalzeasca, sa te lumineze sau macar sa-ti semnaleze ca intotdeauna poti conta pe o noua zi. Acum ma intreb daca va fi la fel si pt el, daca ma voi trezi candva in zgomotul linistitor al iubirii care sa curga pe langa mine ca un parau proaspat de munte. Nu am trait momentul acela de dragoste instanta pe care ne invata filmele sa-l asteptam. M-am intrebat des in aceasta prima luna cu el daca il iubesc (intre timp, pana am reusit eu sa public articolul, s-au facut doua luni aproape). De fapt, imi dau seama acum ca nu este dragostea la care ma asteptam. Ce prosti suntem noi oamenii…ne asteptam ca dragostea sa ne pice in poala, eventual sa ne si plezneasca peste fata: salut! Sunt aici! Aceleasi asteptari le avem si despre fericire parca. Vrem ceva concret, cuantificabil, evident, persistent. Si cand colo… Ea e blanda si tacuta ca un val caldut din miez de vara. E facuta din zeci si sute de firmituri de lucruri pe care nu credeam vreodata ca am sa le simt sau sa le fac: duiosie fata de scancetele constante dupa companie, mila fata de dureri mari la oameni asa de mici, nevoia din ce in ce mai scazuta de somn pentru ca vreau sa mai vad inca o grimasa dulce, sa mai aud inca un suspin somnoros, dragul de vergeturi si piele in plus (pentru ca l-au tinut pe el), dureri noi sau mai vechi care nu mai conteaza, lacrimi inghitite si tipete nestrigate ca sa nu le simta el, mii de mangaieri pe spate (pentru a vedea daca mai respira),  dependenta dulce (a lui de mine dar mai mult a mea de el). Culeg imbratisari si zambete involuntare. Mi-am facut un cosulet de fericiri si e plin cu varf deja de gangureli si caraieli, de imagini roz cu pumni si degetele, de miscari din cap si din buze, de maini intinse si picioare tropaind in aer.

Si inca ma trezesc dimineata si nu-mi vine sa cred. Sau noaptea…pe la 3. Si pe la 5.

Print Friendly

Primavara

Primavara mea a venit pe 17 decembrie. 16 decembrie a fost cu ploaie, vant si aer rece dar pe 17 a iesit soarele si lumina a staruit printre noi cateva zile bune, atat cat sa ma obisnuiesc eu cu viata asta noua care a rasarit in Tara mea.

Si de atunci timpul a stat in loc parca. Ma trezesc uneori si ma astept sa deschid ochii in momentul acela din dimineata de 17 decembrie cand eram inca eu, cea care ma stiu dintotdeauna. Si tot ce s-a intamplat intre timp e ca un vis, o ceata grea, o lumina orbitoare, o liniste totala. Nimic din ce-i afara nu mai ajunge pana la mine, suntem doar noi acum…trei intr-un loc, acelasi loc in care parca nu-ncapeau decat doi pana acum.

Si toate cuvintele mele au ramas blocate intre cele doua lumi, nu mai gasesc acum decat melodii inganate stangaci si povesti spuse cu ochii, fericiri si dureri de inteles doar din priviri si uneori nici atunci.

image

Tara mea inventata mi-a fost terapie multi ani de zile si poate ca va fi si de acum incolo. Veti intelege, cred, linistea din lunile ce-au trecut. In mine a fost zgomot si galagie dar nu aveam cuvintele la mine ca sa le exprim. Ma intorc incet, incet, sper sa ma primiti, chiar si asa – alfel – cum nu mi-as fi imaginat ca o sa fiu vreodata. Pana una alta, ma uit la el cum deschide ochii catre lume si ma minunez de fiecare scancet si plang in sinea mea dupa fiecare clipa pretioasa din el care trece. Oare cum de nu mi-am dat seama pana acum ca trec clipele din oameni, sau poate ca am stiut dar ale lui toate sunt frumoase si unice si imposibil de lasat sa treaca de parca ar fi bucatele din mine pe care le pierd pe drum. Incerc sa le culeg pe toate: in ochi si in gand si in cele zeci si sute de ipostaze digitale pe care le-am acumulat deja. Ma intreb daca am sa le uit vreodata si imi doresc sa nu. Mi-e lacomie pe el – pe cutele lui de pe frunte, pe margelutele din ochii lui, pe brobonelele de saliva de pe buzele lui turtite.

Imi dau seama ca pot sa scriu acum. Scrisul ma vindeca si ma ajuta sa tin minte si nimic nu e mai important acum decat sa tin minte. Bine v-am regasit dragii mei.

Print Friendly

  • Ceaiurile toamnei
  • Gradina secreta
  • Lupta mea - Karl Ove Knausgard
  • Toni Morrison - Jazz
  • Castelul de sticla - Jeannette Walls
  • Tristetile unui american - Siri Hustvedt
Print Friendly

Ultimele lecturi si alte intamplari

  • Lecturi - Paul Auster
  • Lecturi - Zeruya Shalev
  • Bunatati - diverse din bucatarie
  • Lecturi - Alice Munro
  • Lecturi - Femeia de hartie
  • Rasfaturi - my forever bag :)
Print Friendly

Expozitia Welcome into my brain Busteni

IMG_0711

De la inceputul lunii tot imi propun sa va scriu despre aceasta expozitie pe care am vizitat-o in Busteni. A fost de fapt si factorul decisiv in ceea ce priveste vacanta noastra de anul acesta. Desi am fost la Busteni de mai multe ori, am hotarat sa ne indreptam incolo si in acest an datorita acestei expozitii.

Castelul Cantacuzino Busteni

Cred ca v-am mai povestit si cu alte ocazii ca sunt o mare admiratoare a lui Dali, si probabil ca unul dintre cele mai fericite momente din Madrid a fost cel in care l-am “vizitat” pe Dali la muzeul Reina Sofia. Asadar, nu puteam sa ratez o expozitie atat de aproape de mine. Trenul Constanta – Busteni face doar vreo 5 ore (o calatorie destul de confortabila) si la Busteni se anunta mult mai racoare decat la noi. Expozitia poate fi vizitata pana pe 4 octombrie 2015.

Varful Caraiman vazut din curtea castelului

Expozitia Salvador Dali este expusa la Castelul Cantacuzino din Busteni. Este o locatie minunata – linistita si foarte pitoreasca. Castelul in sine l-am vizitat anul trecut asa ca anul acesta am intrat numai in partea cu expozitia si am facut o scurta plimbare prin imprejurimi. Pentru vizitarea expozitiei se achita o taxa de 20 lei. Daca vreti doar sa va plimbati prin imprejurul castelului, tot va costa 5 lei dar acestia pot fi scazuti din eventuala nota de plata de la cafeneaua castelului unde ati putea sa doriti sa serviti ceva. Noi nu am stat dar privelistea si linistea ar merita (in ciuda amenintarilor cu preturi piperate pe care le gasiti pe net).

In curtea castelului este instalat si un mini cinema unde ruleaza un documentar despre Dali. As fi stat si acolo, dar scaunele nu erau cine stie ce comode, desi foarte aspectuoase. :)

Asa cum ma si asteptam, expozitia nu include tablouri ale lui Dali (care sunt, evident, foarte scumpe si probabil greu de adus intr-o astfel de locatie) ci doar unele schite si desene care au ilustrat opere din literatura (Divina Comedie, Pantagruel, Batranul si Marea).Plimbarea printre opere este acompaniata de un ghid care mai povesteste una-alta despre Dali si contextul in care au aparut respectivele desene.

Ca o curiozitate, sunt expuse si niste carti de tarot ilustrate de Dali. Dupa ce am plecat de acolo, m-am dus repede pe ebay sa vad cat costa un set (mi-au placut foarte mult) pentru ca stiam ca nu sunt raritati. Cu toate acestea, la 300 dolari pachetul, nu le voi cumpara prea curand. :))

IMG_0711

Cei pasionati de opera lui Dali vor recunoaste cu siguranta motivele din lucrarile sale si se vor bucura (ca si mine) de aceasta colectie privata expusa la Busteni. Altfel, operele nu sunt tocmai reprezentative pentru Dali si nu stiu sincer cu ce impresie pleaca de acolo acei “neinitiati” sau nefamiliarizati cu artistul.

Print Friendly

  • Clatite cu branza dulce
  • Legenda unei sinucideri - David Vann
  • Uriasul ingropat - Kazuo Ishiguro
  • Ulei pentru par Relaxa
  • Scones cu branza si ceapa verde
Print Friendly

Lecturi online si ce se mai intampla

biblioteca

M-am gandit sa revin cu o postare de recomandari. Mi s-a parut ca v-a placut ultima si adevarul este ca in ultima vreme citesc din ce in ce mai multe articole online, in principal cu si despre autori si literatura. Am avut o luna nu prea buna in ceea ce priveste lecturile (va povesteam deja despre asta aici) dar am citit o multime de articole interesante si mi-am mai revenit cu gatitul pentru care imi cam pierdusem interesul in ultimele luni.
Dar, sa le luam la rand. De departe cel mai emotionant articol de saptamana aceasta a fost articolul lui Oliver Sacks in care marturiseste ca diagnosticul sau este sumbru si, intr-un fel, isi ia ramas bun de la cititorii sai. Articolul este absolut minunat si plin de inspiratie. Nu stiu cati oameni privesc moartea in fata cu atata relaxare si lejeritate. Printre randuri se vede un om fericit, care isi incheie viata fara regrete pentru ca a inteles ca asta este tot ce primim – o singura viata, pe care el a trait-o cum a putut mai bine. E trist, desigur, dar e un articol excelent. Oliver Sacks este cunoscut la noi, cel mai bine, datorita cartii Omul care isi confunda sotia cu o palarie, o carte in care a colectionat o serie de bizarerii neurologice, afectiuni pe care le-a intalnit la pacientii sai. Daca vreti sa-l si ascultati vorbind, va las aici si o discutie TED cu el.

Dupa cum v-am mai povestit si cu alte ocazii, Sylvia Plath este foarte prezenta in gandurile mele zilele astea. Tot rumeg la Jurnalul ei si descopar chestii interesante pe langa. Ca de exemplu: aceasta carte de colectie, The Bed Book – povesti pentru copii ilustrate de Quentin Blake (cel care a ilustrat si cartile lui Roald Dahl). Articolul este minunat, de fapt reproducerile din carte sunt grozave. Cartea costa sute de dolari asa ca e putin probabil sa intru vreodata in posesia ei. :)

Un alt articol simpatic este cel despre topul celor mai bune carti ale tuturor timpurilor – articolul se inspira dintr-o  carte a strans parerile mai multor autori contemporani. Top-ul este plin de titluri clasice, desigur.

Cred ca v-am mai recomandat aceasta editura si cu alta ocazie dar nu ma pot abtine: Baroque Books. Sunt fara cuvinte in fata acestor carti, mi se par opere de arta. De fapt, cred ca o sa-mi fac cateva cadou de ziua mea ca sa vad daca si titlurile sunt bune, nu numai aspectul. :)

Ultima descoperita este aceasta colectie de fotografii care se numeste Dancing Bucharest. Mi-au placut foarte mult. Multumesc Roxana! :)

Si pentru ca tot va ziceam de gatit, astazi am facut doua dintre retetele mele preferate – batoane din cereale si cea mai buna placinta cu branza. Si nu pot sa nu ma laud si cu paturica cea crostetata. Cine stie daca ma mai inham vreodata la asemenea proiecte asa ca priviti si va minunati! :)

 Kisses,

Diana

Print Friendly

Melancolie

E ciudat ca inca-mi mai aduc aminte cum miroase Timisoara duminica dimineata?

Sau cum se simte soarele pe banca-n Piata Mare din Sibiu?


Follow my blog with Bloglovin

Print Friendly

Pagini de jurnal – ganduri si lecturi online (8)

Sunt obosita si desi mi-am impus sa-mi incep zilele cu mai multa veselie sau macar zambete si mintea mai destupata, spre sfarsitul zilei parca simt ca ma ofilesc si nu reusesc sa-mi mentin tonusul. M-am inscris la un curs online care se numeste “How to Become a Morning Person“. L-am descoperit cu amuzament si incantare. Comenta cineva pe Facebook (cred) ca prea multi se dau specialisti in subiecte care-s de fapt cam banale. Asta mi-a dat nitel de gandit si imi dau seama acum, dupa trei lectii, ca nu era un comentariu nejustificat. Poate ca majoritatea informatiilor din curs sunt accesibile online, oricui, oricand. Si totusi, cineva a facut efortul asta sa creeze o platforma care sa-mi trimita mie mailuri in care sa-mi spuna cum sa ma trezesc mai bine-dispusa si sa am o zi mai buna. Gratis. Oi fi eu cam naiva si am tendinta sa nu vad partea urata a lucrurilor decat prea tarziu, dar cursul asta chiar mi-a sunat bine. Si, in ciuda firii mele oarecum cinice si destul de reticente la self-help shit, pana acum cursul e rezonabil si mai ales, imi ofera repere palpabile, lucruri pe care chiar le pot face, nu sf-uri si balarii. De exemplu, in primul curs ni se sugera sa ne gandim cum ar fi dimineata ideala pentru noi si din toate elementele acelei dimineti, sa ne alegem unul singur pe care sa-l punem in aplicare in viata noastra. Asa ca m-am apucat sa beau ceai dimineata, ceaiul bun, ala pe care-l tineam pentru ocazii speciale nu ala negru pe care-l beam pana acum doar fiindca altfel nu mi se dezlipeau ochii. Stau pe canapea cu cana in brate si savurez ceaiul. And it kind of works like magic. :) Alteori, ma asez zece minute in pat cu o carte si citesc fara intreruperi, de parca nu ar trebui sa plec la servici in ziua aia. Alta magie. :)

Pe acelasi principiu, incerc sa-mi respect rezolutiile si scriu tot ce-mi trece prin cap si citesc chestii relevante. Inca mai bantui pe Facebook aiurea dar incerc sa nu ma invinovatesc prea tare. Prin filtrul oboselii, perspectiva este alta. Il inlocuiesc insa cu lucruri mai frumoase, bantui pe bloguri (ca inainte) si ma uit la poze (not sure it’s much better). Iubesc foarte mult blogul Ciao Domenica. De fiecare data cand primesc mail ca e ceva nou acolo parca-mi licareste inima putin de fericire. Pastrez mailul necitit pana intr-un moment de liniste si il savurez ca pe o bomboana de ciocolata. :D De curand am descoperit si Beautiful Clutter, pe care (din nefericire) nu mai scrie nimeni, dar ma uit la postarile vechi si ma bucur de frumusetile de acolo.

Dintre articolele de saptamana trecuta, nu pot sa nu mentionez Writing your way to happiness. Daca in ultima postare v-am recomandat un articol despre scris jurnale, acesta este despre cum scriind fictiune ne putem schimba perceptia asupra propriei vieti si cu ce ne ajuta acest lucru.

Pe Brain Pickings am gasit o carte foarte interesanta (nu ca nu as gasi in fiecare zi asa ceva dar asta imi pare deosebita) – Dreamland – despre vise si felul in care ne influenteaza viata.

Tot la ei, o idee care ma obsedeaza de foarte multi ani – de ce oamenii perfect fericiti nu au succes ca artisti: In praise of Melancholy and How it Enriches Our Capacity for Creativity.

Si nu in ultimul rand: TheMillions.com cu recomandarile si interviurile si top-urile lor captivante. O sa mai cititi despre ei pe la mine, sunt sigura. :)

Na bun, am facut prezenta. Va imbratisez si va doresc dimineti luminoase si blande si articole fascinante si pline de inspiratie. :)

Diana

Print Friendly
Copy Protected by Chetans WP-Copyprotect.